Plângere contravenţională. Sentința nr. 1787/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1787/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 10-07-2014 în dosarul nr. 2949/202/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1787
Ședința publică din 10 Iulie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – A. N. O.
GREFIER – A. E.
Pe rol judecarea plângerii formulate de petentul D. G., împotriva procesului verbal de contravenție ., nr ._ dresat de I. Călărași, la data de 11.04. 2014 .
La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat Av. C. D. – L. pentru petent, în temeiul împuternicirii avocațiale nr. 9337/ din 23.05. 2014 – Baroul Călărași, martorul petentului O. F.,lipsă fiind părțile .
Procedura de citare este legal îndeplinită conform art. 163 . C.pr. civ.
S-a expus referatul cauzei de către grefier care învederează părțile și obiectul cauzei, mențiuni privind îndeplinirea procedurii de citare.
Conform art . 321 C.pr. civ. s-a audiat martorul petentului prezent, sub prestare de jurământ, declarația dată fiind consemnată în scris separat la dosar .
Av C. D pentru petent, având cuvântul ,învederează că nu mai are probe de administrat.
Instanța, în conf. cu disp. art. 238 C.pr. civ.- față de poziția petentului că nu mai are alte probe de administrat apreciază că procesul se poate soluționa la acest termen .
Conf. art. 391 C.pr. civ.- instanța, declară dezbaterile deschise asupra fondului și acordă cuvântul, pentru susțineri .
Av. C. D. pentru petent, având cuvântul, solicită în raport cu probele administrate în cauză, admiterea plângerii așa cum a fost formulată, anularea procesului – verbal de contravenție ,exonerarea de la plata amenzii contravenționale și restituirea permisului de conducere.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față reține următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.04. 2014 sub nr ._ , petentul D. G., domiciliat în comuna Modelu, . Județul Călărași, CNP =_ a formulat plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ dresat de I. Călărași, la data de 11.04. 2014, solicitând anularea procesului – verbal de contravenție și exonerarea de la plata amenzii contravenționale in cuantum de 340 lei.
În motivarea cererii petentul arată că la data de 11.04.2014 în jurul orelor 20;50 conducea mașina personala marca BMW cu numărul_ pe . de drum aprinse deoarece afara se inserase către . a trecut de intersecția cu . oprit de un echipaj de poliție rutiera care i-a solicitat documentele. Menționează ca in mașina se afla cu O. F. și O. E., ambele domiciliate in . . jud Călărași. Deoarece nu avea documentele la el polițistul l-a verificat în baza naționala de date si i-a spus că este în regulă.
Imediat acesta i-a spus ca o sa fie amendat pentru ca nu a acordat prioritate de trecere unui pieton care venea după . București către Piața M. si tot odată o sa i să retina permisul de conducere.
I-a spus polițistului ca nu este adevărat el a respectat toate regulile de circulație și i- a arătat totodată ca pietonii care vin pe . trotuar pe . obligate sa circule pe carosabil si totodată ca ei traversează neregulamentar deoarece trecerea de pietoni care i-a indicat-o polițistul este desființată de Primăria Călărași si a fost mutata dar in continuare induce in eroare participanții la trafic .
Atât el cât si pasagerele lui i-au spus polițistului ca a respectat legea, dar acesta a spus că nu este treaba lui ca nu exista trotuar pentru pietoni în zonă, ca în zona sunt mai multe marcaje pentru pietoni desființate de primărie si ca sa mergem la primărie pentru a reclama acest fapt sau să mergem la judecătorie sa contestam procesul verbal.
Solicită anularea procesul verbal . nr_/11.04.2014 deoarece nu a comis fapta pentru care a fost sancționat el respectând legea .
MOTIVE DE ANULARE: politistul nu a specificat exact daca marcajul folosit de pieton este semnalizat regulamentar cu marcaj pietonal si cu indicator.
- politistul a refuzat sa treaca mențiunile lui in procesul verbal incalcand art. 16 al 7 din OG 2/2001
- procesul verbal nu a fost semnat de martorul ZAVAT V. in prezenta sa acesta fiind trecut in procesul – verbal după ce a plecat el.
- politistul nu a specificat la rubrica mențiuni ca dorește contestarea procesului verbal si ca are martori in mașina. ""
- politistul a fost Indus in eroare si de faptul ca afara se inserase si poate a greșit mașina pe care trebuia sa o oprească.
Față de aceste aspecte solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată .
Petentul prezent în instanță la termenul 26 iunie 2014, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile atașate acțiunii și testimonială cu 1 martor pe care îl va prezenta personal .
Instanța a încuviințat petentului probele solicitate .
Martorul audiat la solicitarea petentului, care se afla în autoturismul condus de petent, a reiterat situația de fapt descrisă de petent prin acțiune, considerând sancțiunea neîntemeiată, deoarece a observat clar că pe trecerea de pietoni nu se afla în acel moment nici o persoană .
În termen legal, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale, menținerea sancțiunii principale a amenzii, ca fiind legal aplicată .
Procesul – verbal este legal întocmit, fapta fiind prevăzută de dispozițiile art. 135 lit. h din HG 1391 / 2006 și sancționată în conformitate cu disp. art. 100 al.3 lit. b.
A solicitat proba cu înscrisuri și a atașat fișa de abateri contravenționale a petentului .
În drept ; art.205 C.pr. civ.
Analizând materialul probator administrat în cauză instanța reține următoarea situație de fapt:
În data de 11.04. 2014, a fost dresat de către un agent constatator din cadrul I. Călărași - SPR procesul –verbal ., nr._ prin care s-a reținut săvârșirea de către petentul D. G. a contravenției prevăzută de art. 100 al.3 lit.b din OUG 195/ 2002 cu referire la art. 135 lit. b din Regulamentul de aplicare a OUG 195 /202 / R., constând în aceea că nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversare pe trecere de pietoni pe . Călărași .
Verificând potrivit prevederilor art.34 din OG 2/2001 legalitatea și temeinicia procesului verbal ,instanța reține următoarele:
Potrivit prevederilor articolul 17 din OG nr. 2/2001,” lipsa mențiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei săvârșite si a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu.”,iar potrivit art. 181 din HG nr. 1391 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice,”în situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul.”
Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor articolelor 16 și 17 din O.G. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute exprese.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).
La această încadrare conduc două argumente: 1. norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice se adresează tuturor cetățenilor); 2. amenda (sancțiunea contravențională aplicabilă) precum și măsura administrativă a reținerii permisului de conducere urmăresc un scop preventiv și represiv.
Având în vedere acestea, instanța constată că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției (lizibil scris și legal întocmit) nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției.
Beneficiind de prezumția de nevinovăție, petentul nu era obligat să-și dovedească nevinovăția, sarcina administrării probelor revenind agentului constatator și orice îndoială profitând persoanei acuzate de săvârșirea contravenției (in dubio pro reo).
În urma analizării probelor din dosar, instanța reține că nu a fost dovedită vinovăția petentului, nu a fost răsturnată prezumția de nevinovăție a acestuia.
Având în vedere că petentul contestă săvârșirea contravenției, menționând că pe trecerea de pietoni în momentul în care el a trecut nu se afla în traversare nici o persoană ,se impunea ca aceasta să fi fost înregistrată de aparatul radar .
Cum petentul în lipsa înregistrării video se află în imposibilitate absolută și obiectivă de a face dovada contrară celor consemnate în PV de contravenție, iar sarcina probei revine organului constatator care trebuie să dovedească, prin intermediul mijloacelor tehnice din dotarea sa, săvârșirea contravenției, petentul cu probele administrate în cauză respectiv depoziția martorului audiat în cauză a făcut dovada nevinovăției sale ,fapt pentru care instanța va admite plângerea și va dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea introdusă de contravenientul D. G., domiciliat în comuna Modelu, . Județul Călărași, CNP =_.
Anulează procesul – verbal de contravenție ., nr._ încheiat de I. Călărași , la data de 11.04. 2014 cu sediul în municipiul Călărași, ., Județul Călărași .
Dispune restituirea permisului de conducere reținut în baza susmenționatului proces – verbal .
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Călărași .
Pronunțată în ședința publică, 10 iulie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- Jud. A. N. O. - - A. E. –
Red. A.N.
Tehnored. A.E.
Exp. 4
Azi. 11.07. 2014.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1691/2014. Judecătoria... | Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 1800/2014.... → |
|---|








