Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1587/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 1587/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 2429/202/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

Dosar nr._

Sentința civilă nr.1587

Ședința camerei de consiliu de la 10 iunie 2014

Completul compus din:

Președinte – N. L.-P.

Grefier – Ș. J.

Pe rol judecarea cauzei civile formulate de reclamanta S.C. E. S.A. Călărași împotriva pârâtei T. O., având ca obiect cererea de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu s-a prezentat pentru reclamantă consilier juridic T. A., în temeiul delegației de reprezentare nr.3041/02.04.2014, lipsă fiind pârâta.

Fără citarea părților.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, evidențiindu-se părțile și obiectul cauzei:

Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. 1 C.pr.civ. rap. la art. 1027 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Instanța deschide cercetarea procesului și conform art.238 C.pr.civ. estimează durata necesară pentru soluționarea prezentei cauze ca fiind la acest termen.

La interpelarea instanței, reprezentanta reclamantei arată că nu solicită administrarea altor probe în afara celor aflate la dosarul cauzei și că nu mai are alte probe de administrat în cauză.

În temeiul art. 255 și 258 C.pr.civ., admite pentru reclamantă proba cu înscrisurile atașate formularului de cerere și, întrucât pârâtul nu a formulat întâmpinare, în temeiul art.1030 alin. 2 C.pr.civ., urmează să se pronunțe în baza actelor aflate la dosarul cauzei.

Conform art. 244 și 392 C.pr.civ. socotindu-se lămurită, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, urmând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata integrală a debitului, precum și la plata majorărilor de întârziere. Cu cheltuieli de judecată.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept instanța, conform art. 394 C.pr.civ., dispune închiderea dezbaterilor și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 02.04.2014 sub nr._, reclamanta S.C. E. S.A. –Sucursala Călărași a chemat în judecată pe pârâta T. O., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1774,91 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate pentru perioada 14.06._14 și 558,49 lei majorări de întârziere pentru neachitarea în termen a facturilor. Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii se arată că, prin contractul nr.4299/TR18/01.07.2008 pârâta s-a obligat să achite contravaloarea facturilor de apă, iar reclamanta să furnizeze apa potabilă, apa rece pentru prepararea apei calde și să evacueze apele uzate menajere cu măsurarea consumului la branșament.

Conform cererii, facturile emise de reclamantă sunt scadente la 15 zile de la emitere, beneficiarul fiind obligat să le achite în 30 zile de la aceeași dată, în caz contrar reclamanta fiind îndreptățită să calculeze penalități de întârziere la nivelul celor stabilite pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, fără ca acestea să depășească debitul principal.

Reclamanta a invocat un prejudiciu în valoare totală de 2333,40 lei, compus din suma de 1774,91 lei, servicii prestate și facturate în perioada 14.06._14 și din suma de 558,49 lei, majorări de întârziere pentru neachitarea în termen.

În drept reclamanta a invocat dispozițiile art. 1025-1032 C.pr.civ.

În dovedirea cererii au fost anexate următoarele înscrisuri în copie xerox: situația facturilor restante la 27.01.2014, fișa sintetică la 27.01.2014, contractul nr.4299/TR18/01.07.2008, și copii ale facturilor neachitate.

Pârâta, cu toate că i-au fost comunicate cererea, formularul de răspuns și înscrisurile depuse de reclamantă, nu a formulat întâmpinare.

În cauză, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, respectiv cele atașate de reclamantă la dosarul cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 01.07.2008 între reclamantă și pârâta a fost încheiat contractul nr.4299/TR18, având ca obiect furnizarea apei potabile, a apei reci pentru prepararea apei calde menajere și evacuarea apei uzate menajere, cu măsurarea consumului la branșament.

Conform art. 5 și 14 din contract, furnizorul se obligă să factureze și să încaseze lunar contravaloarea serviciilor de alimentare cu apă și să aplice penalități egale cu nivelul dobânzii datorate pentru creanțele bugetare, iar conform art. 6 debitorul se obligă să achite integral și la termen contravaloarea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare din subsol și apartamente.

Din facturile fiscale acceptate (f.19-39) instanța reține că pârâta a beneficiat în perioada 14.06._14, de furnizarea apei potabile în valoare de 558,49 lei.

Pârâta nu a susținut sau dovedit că a contestat vreuna dintre facturile emise de reclamantă.

De asemenea, nu a susținut sau dovedit că achitat aceste facturi și nici alt mod de stingere a obligației de plată a contravalorii serviciilor prestate de reclamantă.

În drept, întrucât contractul a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, iar conform art.102 alin.1 din Legea 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii 287/2009 privind Codul civil „Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”, la soluționarea pe fond a prezentei cauze instanța va avea în vedere normele legale în vigoare la data încheierii contractului.

Conform dispozițiilor art. 969-970 C.civ.1864, obligațiile contractuale legal asumate, au putere de lege între părțile contractante.

Cum pârâta nu a dovedit că ar fi contestat facturile emise de reclamantă, instanța constată că acesta și-a însușit implicit prestarea serviciului asumat de reclamantă prin contract cu privire la cantitățile și valorile înscrise în facturi, recunoscând astfel îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate de reclamantă.

Având în vedere interdependența și reciprocitatea obligațiilor rezultate din contractul sinalagmatic cu executare succesivă încheiat de părți, întrucât reclamanta și-a îndeplinit obligațiile sale contractuale, pârâtului îi revenea sarcina ca la termenele și în condițiile stabilite prin contract să își îndeplinească obligația proprie de plată a contravalorii facturilor emise de reclamantă.

Sub aspect probator, conform prevederilor art. 249 C.pr.civ., întrucât reclamanta a dovedit în fața instanței îndeplinirea obligațiilor contractuale, îi revine pârâtului sarcina de a proba stingerea obligației corelative, fie prin plată, fie prin alt mod prevăzut de lege pentru stingerea obligațiilor.

Cum, pârâta nu a făcut nicio probă în acest sens și nici nu a dovedit vreo cauză străină, exoneratoare, în acord cu disp. art. 1082 C. civil 1864, fiind prezumat astfel în culpă contractuală, instanța reține că acesta, deși a beneficiat de furnizarea apei potabile în valoare de 1774,91 lei, nu a achitat contravaloarea facturilor fiscale emise de reclamantă, fapt pentru care, în acord cu prevederile contractuale anterior enumerate, reclamanta i-a calculat majorări de întârziere în cuantum 558,49 lei.

Majorările de întârziere sunt datorate conform art. 14 alin. 2 din contract, ce prevede că penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilit conform reglementărilor legale și se datorează începând cu prima zi după data scadenței, fără a depăși cuantumul debitului.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază că pretențiile reclamantei sunt întemeiate, urmând a obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1774,91 lei reprezentând servicii prestate în perioada 14.06._14 și la plata sumei de 558,49 lei reprezentând majorări de întârziere contractuale calculate până la data de 27.01.2014 pentru neachitarea la termen a facturilor, precum și la plata în continuare a penalităților contractuale în cuantum procentual de 0,04%/zi întârziere aplicat la valoarea fiecărei facturi de la data de 28.01.2014 până la achitarea integrală a debitului.

Conform dispozițiilor art. 1031 C.pr.civ. ce prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată și ținând cont de solicitarea reclamantei în acest sens, instanța va obliga pârâta și la plata cheltuielilor de judecată cauzate de prezenta cauză, respectiv suma de 200 lei, reprezentând taxa de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. E. S.A, cu sediul în Călărași, ., ., CUI RO16730672, nr. de înmatriculare în registrul comerțului J_, cont bancar 32RNCB_0001, împotriva pârâtei T. O., CNP-_, cu domiciliul în Călărași, ., ..18, ..

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1774,91 lei reprezentând servicii facturate în perioada 14.06._14.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 558,49 lei reprezentând majorări de întârziere contractuale calculate până la data de 27.01.2014 pentru neachitarea la termen a facturilor, precum și la plata în continuare a penalităților contractuale în cuantum procentual de 0,04%/zi întârziere aplicat la valoarea fiecărei facturi de la data de 28.01.2014 până la achitarea integrală a debitului.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședință publică, azi 10.06.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. L. P. Ș. J.

Red. N.L.P.

Tehnored.Ș.J.

Ex.4/30.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1587/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI