Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 1102/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1102/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 05-05-2014 în dosarul nr. 2526/202/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
Sentința civilă Nr.1102/2014
Ședința publică de la 5 MAI 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – D. I.
Grefier – G. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea . administrator judiciar RVA Insolvency Specialists SPRL, în contradictoriu cu debitoarea . ca obiect somație de plată .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, evidențiind obiectul cauzei, părțile și procedura de citare, după care
Instanța verificând din oficiu,conf. art. 131 al. 1 rap. la art.1015 C.p.c, competența,constată că a fost legal investită cu judecarea prezentei cauze.
Analizând actele și lucrările dosarului apreciază cauza în stare de judecată și în urma deliberării avute a pronunțat următoarea soluție ;
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ /07.04.2014 creditoarea . administrator judiciar RVA Insolvency Specialists SPRL, cu sediul social în Râmnicu V.,.. 30, .. V., înregistrată la ORC V. sub nr. J_, CUI_, a chemat în judecată pe debitoarea ., cu sediul în Călărași,., jud. Călărasi,CUI RO26724988, solicitând emiterea unei ordonanțe care să conțină somația de plată pentru suma de 505,20 lei, reprezentând c/val. servicii, suma de 56,24 lei reprezentând penalități de întârziere calculate începând cu prima zi după data scadenței, până la data de 23.01. 2014, conform Fișei de calcul penalități emisă în data de 23.01. 2014 ( anexată ) precum și în continuare pînă la achitarea integrală a debitului, în cuantum de 0,10 % pe zi .
În motivare creditoarea a arătat că în baza relațiilor contractuale existente între ea, în calitate de operator și debitoare, în calitate de utilizator, i-a prestat acesteia servicii de salubritate. A mai precizat că debitoarea nu a înțeles să mai achite c/val. serviciilor prestate, astfel că în prezent îi datorează suma de 561,44 lei, reprezentând c/val. acestora .
A mai arătat că debitoarea, deși a beneficiat de serviciile prestate și a acceptat implicit, prin semnarea lor, la plată, c/val. facturilor fiscale, nu și-a onorat integral obligația de plată, nici pînă în prezent, deși conform art.10 din contract, trebuia să le achite în termen de 15 zile de la data emiterii, în caz contrar urmând a se calcula penalități de întârziere de 0,1 % pe zi .
A mai menționat că are împotriva debitoarei o creanță certă, existența ei fiind determinată prin facturile emise, confirmată prin necontestarea ei,lichidă, câtimea ei fiind determinată prin documentele fiscale și exigibilă, scadența fiind expres menționată în contract și împlinită la momentul introducerii acțiunii.
A mai arătat că deși a făcut nenumărate demersuri,debitoarea nu i-a achitat c/val. serviciilor,astfel că se află în imposibilitatea de a recupera valoarea acestora, motiv pentru care a solicitat somarea ei pentru plata sumei mai sus arătată.
În drept, cererea este întemeiată pe disp. art. 1013 și urm. C.p.c.
În dovedire se solicită proba cu înscrisuri, sens în care depune la dosar contractul de prestări servicii, dovada îndeplinirii procedurii prealabile, prev. de art. 1014 C.p.c, extras portal ONRC, nota de calcul a penalităților de întârziere, copia facturilor emise .
Cererea a fost legal timbrată.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului constată următoarele:creditoarea pretinde, pe calea ordonanței de plată, o creanță de 561,44 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate,precum și penalitățile de întârziere aferente ei.
În conformitate cu art. 1013 C civ, procedura reglementată de aceasta se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte încheiate între profesioniști.
În analiza creanței din perspectiva cerințelor legale (de a fi certă, lichidă, exigibilă) instanța are în vedere probele depuse la dosar, respectiv contractul pentru furnizare de servicii nr._/05.05.2010 ,încheiat între părți și facturile fiscale .
Potrivit art. 662 al.2 C.proc.civ. creanța certă este aceea a cărei existență rezultă neîndoielnic din însuși titlul executoriu, iar conform art. 46 C.. data încheierii contractului dintre părți, obligațiile comerciale se probează, printre alte mijloace de probă,cu facturi acceptate.
În speță, creanța pretinsă de creditoare rezultă atât din contractul încheiat între părți, dar și din facturile fiscale, semnate și ștampilate de creditoare .
Din punct de vedere probator, factura este înscrisul sub semnătură privată care face dovada împotriva emitentului și în favoarea destinatarului. Însă dacă factura este acceptată de către destinatar va face dovadă și în favoarea emitentului și împotriva destinatarului.
Cât privește acceptarea facturii, aceasta poate fi expresă, prin semnare de către reprezentantul societății destinatare sau tacită, printr-o manifestare neechivocă de voință. În speță, facturile depuse la dosar, au fost acceptate la plată, expres, prin semnarea lor.
Creanța este lichidă conform art. 662 al.3 C.proc.civ., când obiectul ei este determinat,în speță câtimea ei rezultând din facturile acceptate la plată . În plus, debitoarea nu a contestat creanța în termenul legal, prev. de art. 1018 C. pr. civ., ceea ce echivalează cu o recunoaștere a pretențiilor creditoarei.
Creanța este exigibilă întrucât părțile au convenit ca plata să se efectueze pînă la data de 15 ale fiecărei luni, conform art. 10 din contract, astfel că termenul de plată era împlinit la momentul introducerii acțiunii.
În ce privește cererea creditoarei de obligare a debitoarei la plata penalităților de întârziere, de 0,10 % pe zi, aceasta este întemeiată, clauza fiind prevăzută în contract, pentru eventualitatea în care, debitoarea nu își îndeplinește în mod corespunzător obligațiile.
În cazul de față, debitoarea și-a încălcat obligația asumată față de creditoare de plată a c/val serviciilor prestate, în termenul legal .
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 1021 C.pr. civ instanța va admite cererea creditoarei și va emite o ordonanță de plată, somând debitoarea la plata, în termen de 20 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri, a sumei de 505,20 lei reprezentând contravaloare servicii,conform contractului încheiat între părți,nr._/05.05.2010, a sumei de 56,24 lei, reprezentând penalități de întârziere, calculate începând cu prima zi după data scadenței, până la data de 23.01. 2014, conform Fișei de calcul penalități emisă în data de 23.01. 2014
( anexată ),precum și în continuare pînă la achitarea integrală a debitului, în cuantum de 0,10 % pe zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE:
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de creditoarea . administrator judiciar RVA Insolvency Specialists SPRL, cu sediul social în Râmnicu V.,.. 30, .. V., înregistrată la ORC V. sub nr. J_, CUI_, împotriva debitoarei ., cu sediul în Călărași,., jud. Călărasi,CUI RO26724988.
Somează debitoarea să achite creditoarei, în 20 zile de la comunicarea prezentei, suma 505,20 lei reprezentând contravaloare servicii, suma de 56,24 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate începând cu prima zi după data scadenței, până la data de 23.01. 2014, conform Fișei de calcul penalități emisă în data de 23.01. 2014,precum și în continuare pînă la achitarea integrală a debitului, în cuantum de 0,10 % pe zi.
Cu cerere în anulare în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 05.05.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
-Jud. D. I. - - G. M. –
Red. D.I.
Tehnored. M.G
Exp. 4
Azi.28.05. 2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 184/2014.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1567/2014. Judecătoria... → |
|---|








