Plângere contravenţională. Sentința nr. 105/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 105/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 14-01-2014 în dosarul nr. 6697/202/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 105/2014
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. A.
Grefier I. B.
Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulată de către petenta R. K. S. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/02.10.2012 dresat de agent constatator din cadrul intimatului I.P.J. CĂLĂRAȘI.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu s-au prezentat.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 155 și urm. C.proc.civ.
Conform dispozițiilor art. 131 C.proc.civ., instanța constată că este competentă general, material (art.94 C.proc.civ.) și teritorial (art. 32 alin.1 C.proc.civ.) să judece prezenta cauză.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul cauzei și s-a învederat că intimatul nu a depus la dosar întâmpinare.
Din oficiu, în considerarea dispozițiilor înscrisurilor aflate la dosar și a prevederilor art. 14 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța invocă excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale și, în raport de dispozițiile art. 248 alin. 1 C.proc.civ. potrivit cărora, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte,administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, reține cauza pentru a se pronunța asupra acestei excepții.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.11.2013 sub nr._ petenta, R. K. S., domiciliată în Călărași; .. 4; .. A; ap. 31; ., CNP_, a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ dresat la data de 02.10.2012 de agent constatator din cadrul I.P.J. Călărași.
În motivarea plângerii petenta arată că a aflat despre existența procesului-verbal sus-menționat, cu ocazia unor demersuri făcute la Serviciul Taxe și Impozite Locale din cadrul Primăriei Călărași și că, în perioada 02.10._12 nu a luat cunoștință despre existența acestui act sancționator.
Menționează petenta că procesul-verbal de contravenție i-a fost comunicat prin afișare, în condițiile în care,la domiciliul său se află, în permanență, o persoană.
S-a solicitat de către petentă și judecarea cauzei în lipsă.
Au fost atașate plângerii, în copie: actul de identitate al petentei, procesul-verbal de contravenție, procesul-verbal de afișare și sumar notă plată emis de Primăria Călărași – Serviciul Taxe și Impozite Locale (filele nr. 7 -9 din dosar).
Cererea a fost legal timbrată, conform art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
În conformitate cu prevederile art. 201 alin. 1 C.proc.civ., s-a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către intimat, cu mențiunea de a depune întâmpinare, în termen de 25 zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai depune probe și de a invoca excepții.
Conform dovezii de comunicare, intimatului i-a fost comunicată cererea de chemare în judecată, la data de 13.12.2013, însă acesta nu a formulat întâmpinare în termen și, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță.
La termenul de judecată din data de 14.01.2014, din oficiu, instanța a invocat excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale.
În raport de dispozițiile art. 248 alin. 1 C.proc.civ. potrivit cărora, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ dresat la data de 02.10.2012 de agent constatator din cadrul intimatului I.P.J. Călărași, petenta a fost sancționată, în temeiul art. 99 alin.1 pct.3 din O.U.G.nr.195/2002, cu amendă contravențională în cuantum de 140 lei, pentru fapta prevăzută de art. 12 alin.1 din același act normativ, constând în aceea că s-a deplasat, în calitate de pieton,pe partea carosabilă, deși . trotuar.
Potrivit procesului-verbal de afișare, procesul-verbal de contravenție a fost comunicat petentei prin afișare, potrivit art. 26 pct.3 și art.27 din O.G.nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Instanța reține totodată că prin Decizia nr.10/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
Ori intimatul, nu a făcut dovada modalității de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată prin poștă, cu aviz de primire, astfel că instanța apreciază că actul sancționator nu fost comunicat petentei în termenul de o lună, prevăzut de art. 14 din O.G.nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În raport de considerentele de fapt și de drept expuse, urmează a admite excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale a amenzii, invocată din oficiu și a admite, pe cale de consecință, plângerea contravențională formulată de către petenta R. K. S. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/02.10.2012 dresat de agent constatator din cadrul intimatului I.P.J. CĂLĂRAȘI.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției executării sancțiunii amenzii contravenționale, invocată din oficiu.
Admite plângerea formulată de petenta R. K. S. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._, dresat de I.P.J. Călărași la data de 02.10.2012 și constată prescrisă executarea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă de 140 lei, aplicată prin acesta.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, la Judecătoria Călărași..
Pronunțată în ședința publică din data de 14.01.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. I. B. I.
Red.A.I.
Tehnored.B.I.
Expl. 5/07.02.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1125/2014.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 231/2014. Judecătoria... → |
|---|








