Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1053/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1053/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 33/202/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1053/2015
Ședința camerei de consiliu de la 07 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. A.
Grefier I. B.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta S.C. E. S.A. Călărași în contradictoriu cu pârâtul B. A. I., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu s-au prezentat.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 155 și urm. C.proc.civ.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei, după care:
Conform dispozițiilor art. 131 C.proc.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Analizând, prin prisma dispozițiilor art. 255 alin.1 C.proc.civ., proba cu înscrisuri solicitată de către reclamantă, instanța o apreciază ca fiind admisibilă potrivit legii, concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei, motiv pentru care, o încuviințează ca atare.
Constatând probele administrate, că nu mai sunt cereri de formulat sau incidente de soluționat, în conformitate cu dispozițiile art. 392 C.proc.civ. instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.01.2015 sub nr._, reclamanta S.C. E. S.A. –Sucursala Călărași cu sediul în Călărași, .; ., CUI RO_, J_, a chemat în judecată pe pârâtul B. A. I., domiciliat în Călărași; .; ., CNP_, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 680,29 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate pe perioada 29.11.2012 – 27.02.2014 și 83,67 lei majorări de întârziere pentru neachitarea în termen a facturilor. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii se arată că prin contractul nr. 4481/C/23.07.2009 pârâtul s-a obligat să achite contravaloarea facturilor de apă, iar reclamanta să furnizeze apa potabilă, apa rece pentru prepararea apei calde și să evacueze apele uzate menajere cu măsura consumului la branșament.
Din momentul încheierii contractului s-au emis pe numele pârâtului facturi reprezentând consumul de apă și serviciile de canalizare furnizate, acestea fiind scadente în termen de 15 zile, iar pârâtul este obligat să achite c/val. facturii în termen de 30 de zile calendaristice de la data emiterii acesteia. Întârzierea în achitarea sumelor datorate atrage majorări de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor fată de bugetul de stat, fără ca acestea să depășească cuantumul debitului, calculate începând cu data scadentă.
Întrucât în perioada 29.11._14 pârâtul nu a achitat facturi în sumă de 680,29 lei, acest fapt a generat aplicarea majorărilor de întârziere conform prevederilor contractuale în sumă de 83,67 lei.
Menționează că facturile curente nu cuprind majorări de întârziere aferente acesteia, ci numai majorări aferente facturilor anterioare ajunse la scadentă și neachitate.
În cauză este vorba de prezenta unui contract cu executare succesivă, facturarea făcându-se lunar, iar majorările ce decurg în perioada dintre datele de facturare sunt evidențiate in facturile anterioare, proporțional cu zilele de întârziere.
În drept, se invocă dispozițiile art. 1025 -1032 din Lg. 134/2010 privind C.proc.civ.
În dovedirea cererii au fost anexate următoarele înscrisuri, în copie: situația facturilor restante la 25.11.2014, fișa sintetică la 25.11.2014, contractul nr. 4481/C/23.07.2009, facturile neachitate și confirmările de primire (filele nr. 16-24 din dosar).
Pârâtul, cu toate că i-au fost comunicate cererea, formularul de răspuns și înscrisurile depuse de reclamantă, nu a completat respectivul formular.
În cauză, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, respectiv cele atașate de reclamantă la dosarul cauzei.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Între reclamantă și pârât s-a încheiat în data de 23.07.2009 contractul nr. 4481/C având ca obiect asigurarea serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare, conform art. 2 (filele 10-15 din dosar).
În temeiul contractului menționat, reclamanta a furnizat utilități pârâtului, dar acesta nu a achitat contravaloarea acestora. Astfel, pârâtul B. A. I., figurează cu un debit total în cuantum de 763,96 lei ce reprezintă servicii prestate în perioada 29.11.2012 – 27.02.2014 și penalități de întârziere pentru neplata în termen a facturilor, conform înscrisurilor depuse la dosar (filele 7-24).
Potrivit dispozițiilor art. 249 C.p.c. „cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Instanța reține că prin dovedirea existenței contractului nr. 4481/C/23.07.2009 (filele 10 – 15), a facturilor fiscale emise (filele nr. 16-24) și a înscrisurilor contabile depuse, respectiv, fișa sintetică și situația facturilor restante (filele 7– 9), reclamanta a dovedit existența dreptului de creanță reprezentând contravaloare utilități furnizate pentru perioada 29.11.2012 – 27.02.2014, în cuantum de 680,29 lei.
Din punct de vedere probator, reclamanta beneficiază de prezumția relativă de culpă a debitorului contractual, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 1082 C.civ.. Ca atare, instanța va reține că reclamanta și-a dovedit pretențiile prin înscrisurile menționate anterior și cu ajutorul prezumției relative amintite.
Pârâtul nu a făcut însă proba contrarie prezumției, prin dovedirea plății sumelor solicitate de către reclamantă, astfel încât instanța va reține că pârâtul nu și-a executat obligația de plată a creanței în cuantum de 680,29 lei.
Cu privire la capătul de cerere privitor la plata penalităților de întârziere, instanța reține că au fost stabilite prin acordul de voință al părților fiind consemnate la art. 14 alin. 2 din contractul de furnizare nr. 4481/C/23.07.2009. Potrivit acestui articol, neachitarea facturii în termen de 30 zile atrage penalități de întârziere care sunt egale cu nivelul dobânzii pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor în vigoare, penalitățile datorându-se începând cu prima zi după data scadenței.
Așadar, având în vedere și prezumția de culpă a debitorului contractual față de dispozițiile art. 1082 C.civ. instanța constată că reclamanta are dreptul la plata acestor penalități în cuantum de 83,67 lei, conform fișelor contabile aflate la filele nr. 7-9 din dosar, sume pe care pârâtul nu le-a achitat.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța reține că potrivit art. 453 alin.1 C.pr.civ., coroborat cu art.1031 C.pr.civ., partea care pierde procesul, urmează a fi obligată la suportarea cheltuielilor de judecată iar cealaltă parte să formuleze cerere în acest sens .
În consecință, instanța va obliga pe pârât și la plata cheltuielilor de judecată aferente cererii admise, în cuantum de 50 lei constând în taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. E. S.A. CĂLĂRAȘI, cu sediul în Călărași; .; ., CUI_, J_, în contradictoriu cu pârâtul B. A. I., domiciliat în Călărași; .; .. C; ., CNP_.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 680,29 lei reprezentând servicii prestate în perioada 29.11.2012 – 27.02.2014, precum și la plata sumei de 83,67 lei cu titlu de majorări de întârziere pentru neachitarea în termen a facturilor.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședință publică din data de 07.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. I. B. I.
Red. A.I.
Tehnored. B.I.
Expl. 4/10.04.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1107/2015. Judecătoria... | Dizolvare persoana juridică. Sentința nr. 5/2015. Judecătoria... → |
|---|








