Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1587/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1587/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 2152/202/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1587
Ședința Camerei de Consiliu de la 27.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - O. V.
Grefier – V. G.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta S.C. E. E. S.A. în contradictoriu cu pârâtul N. N., având ca obiect cerere cu valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei, după care:
Conform dispozițiilor art. 131 C.p.c., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză în rap. de disp. art.1028 C.p.c. coroborat cu art.107 C.p.c.
Instanța, considerând proba cu înscrisuri, ca fiind admisibilă potrivit legii, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei în temeiul art.258 C.p.c. rap. la art.255 alin.1 C.p.c. o încuviințează.
Instanța constată probele administrate.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
I. PROCEDURA
1. Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.03.2015 sub nr._, reclamanta S.C. E. E. S.A., cu sediul în București, .. 41- 43, corp A, sector 1, CUI RO22000460, J 40/_/2007 și cu sediul procesual ales în București, Calea Floreasca, nr. 39, ., a chemat în judecată pe pârâtul N. N., CNP_, domiciliat în Călărași, ..8, ., jud. Călărași, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 2 381,53 lei reprezentând contravaloare energie electrică, a sumei de 177,93 lei reprezentând penalități de întârziere și suma de 68,98 lei taxă deconectare. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta arată că prin contractul de furnizarea energiei electrice nr. 498/30.10.2006, pârâtul s-a obligat să achite contravaloarea energiei electrice furnizată la locul de consum situat în Călărași, .. N8, ..
Din momentul încheierii contractului pârâtul avea obligația de a plăti c./val. energiei electrice, pe care și-a îndeplinit-o pe parcursul derulării contractului, cu excepția facturilor ce fac obiectul prezentei cereri.
Întrucât pârâtul nu a achitat facturi în sumă de 2381,53 lei, acest fapt a generat aplicarea penalităților de întârziere conform prevederilor contractuale în sumă de 177,93 lei.
În drept, se invocă dispozițiile art. 59 din Lg. 123/2012, art. 969 cod civil și art. 1025 – 1032 C..
În dovedirea cererii au fost anexate următoarele înscrisuri cu copie xerox: centralizatorul facturilor neachitate, liste creanțe la zi, facturile neachitate, somația, confirmări de primire, aviz de conciliere directă, facturile neachitate și interogatoriu (filele nr. 12 - 28 din dosar).
Pârâtul, cu toate că i-au fost comunicate cererea, formularul de răspuns și înscrisurile depuse de reclamantă, nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 27.05.2015, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, respectiv cele atașate la dosarul cauzei, le-a considerat administrate și a reținut cauza spre soluționare.
II. ÎN D.
A. Reglementări incidente privitor la procedura de judecată
2. Speței de față îi sunt incidente următoarele texte legale:
Potrivit art.1025 alin.1 C.p.c. procedura cu privire la cererile cu valoare redusă se aplică când valoarea cererii fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10 000 lei la data sesizării instanței.
Conform art.1027 alin.1 C.p.c. competența de a soluționa cererea în prima instanță aparține judecătoriei.
Art.1028 alin.1 și C.p.c. prevede că declanșarea procedurii se face prin completarea formularului de cerere aprobat prin ordin al ministerului justiției.
Potrivit art.1029 alin.1 procedura cu privire la cererile de valoare redusă este scrisă și se desfășoară în întregul ei în camera de consiliu iar conform alin.2 instanța poate dispune înfățișarea părților dacă apreciază acest fapt ca fiind necesar sau la solicitarea uneia dintre părți.
Art.1031 alin.1 C.p.c. prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, la plata cheltuielilor de judecată iar potrivit alin.2, instanța nu va acorda părții care a câștigat procesul cheltuielile care nu au fost necesare sau care au avut o valoarea disproporționată în raport de valoarea cererii.
B. Soluția instanței
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
3. Între reclamantă și pârât s-a încheiat în data de 30.10.2006 contractul de furnizarea a energiei electrice nr. 498/2006, având ca obiect furnizarea energiei electrice la locul de consum situat în Călărași, .. N8, ..
În temeiul contractului menționat, reclamanta a furnizat energie electrică pârâtului facturând contravaloarea, dar aceasta nu a achitat contravaloarea facturilor fiscale, fapt pentru care pârâtul N. N. figurează cu un debit în cuantum de 2381,53 lei ce reprezintă servicii prestate conform facturilor emise în perioada: 24.01.2012 – 08.10.2012 depuse la dosarul cauzei la filele 23 - 28.
Potrivit dispozițiilor art. 249 C.p.c. „cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Instanța reține că prin dovedirea existenței facturilor fiscale (contractul simplificat dintre părți) emise (filele 23 - 28) și a centralizatorului facturilor neachitate (fila 13), reclamanta a dovedit existența dreptului de creanță reprezentând contravaloare energie electrică furnizată conform facturilor fiscale emise în perioada 24.01.2012 – 08.10.2012, în cuantum de 2381,53 lei.
Din punct de vedere probator, reclamanta beneficiază de prezumția relativă de culpă a debitorului contractual, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 1082 C.civ. ( de la 1864, față de data contractului). Ca atare, instanța va reține că reclamanta și-a dovedit pretențiile prin înscrisurile – facturi fiscale menționate anterior și cu ajutorul prezumției relative amintite.
Pârâtul N. N. nu a făcut însă proba contrarie prezumției, prin dovedirea plății sumelor solicitate de către reclamantă, astfel încât instanța va reține că pârâtul nu și-a executat obligația de plată a creanței constând în valoarea energiei electrice consumate, în cuantum de 2381,53 lei.
Cu privire la capătul de cerere privitor la plata penalităților de întârziere, instanța reține că au fost stabilite prin acordul de voință al părților acestea fiind facturate în acord cu contractul nr.498/2006 (filele 23 – 28) coroborat cu înscrisul contabil de la fila 14.
Așadar, având în vedere și prezumția de culpă a debitorului contractual față de dispozițiile art. 1082 C.civ., instanța constată că reclamanta are dreptul la plata acestor penalități în cuantum de 177,93 lei conform înscrisului contabil - centralizator facturi fiscale neachitate, sumă pe care pârâtul nu a achitat-o (fila 13).
Referitor la plata sumei de 68,98 lei cu titlu de taxă deconectare, instanța față de disp. contractului cadru de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici și având în vedere prezumția de culpă a debitorului contractual prev. de art. 1082 C.civ., constată că reclamanta are dreptul la plata acestei taxe conform înscrisului contabil - centralizator facturi neachitate, în cuantum de 68,98 lei (fila 13).
Pentru considerentele expuse, instanța va admite cererea reclamantei S.C. E. E. S.A. formulată în contradictoriu cu pârâtul NICOLOAE N. și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2381,53 lei reprezentând debit neachitat.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța reține că potrivit art. 453 alin.1 C.pr.civ., coroborat cu art.1031 C.pr.civ., partea care pierde procesul, urmează a fi obligată la suportarea cheltuielilor de judecată iar cealaltă parte să formuleze cerere în acest sens .
În consecință instanța va obliga pe pârât la plata cheltuielilor de judecată aferente cererii admise, în cuantum de 200 lei constând în taxa judiciară de timbru (fila 3 ).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea reclamantei S.C. E. E. S.A., cu sediul în București, .. 41-43, corp A, sector 1,cu sediul procesual ales în București, Calea Floreasca, nr. 39, ., formulată în contradictoriu cu pârâtul N. N., domiciliat în Călărași, ..8, ., jud. Călărași..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2628,44 lei din care suma de 2381,53 lei reprezintă contravaloarea energie electrică conform facturilor fiscale emise în perioada: 24.01.2012 – 08.10.2012, suma de 177,93 lei reprezintă penalități de întârziere iar suma de 68,98 lei reprezintă taxe servicii.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată .
Cu drept de apel, în 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. V. V. G.
Red. O.V.
Tehnored.V.G.
Expl.4/ 22.06.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1427/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1405/2015.... → |
|---|








