Contestaţie la executare. Sentința nr. 1171/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1171/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 1171/2015
ROMÂNIA
J. CĂLĂRAȘI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr.1171
Ședința publică de la 21 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. L.-P.
Grefier Ș. J.
Pe rol se află soluționarea contestației la executare formulată de contestatorul Biroul Executări Civile din cadrul Judecătoriei Călărași în contradictoriu cu intimata F. L..
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei, după care:
Conform dispozițiilor art. 131 C.proc.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Pe cale de consecință, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C.proc.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față;
Prin cererea introdusă la această instanță la data de 24.03.2015 și înregistrată sub nr._ , contestatorul Biroul Executări Civile din cadrul Judecătoriei Călărași a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se înlocuiască prestarea numărului de 50 ore muncă, în folosul comunității, stabilite în sarcina contravenientei F. L., din cadrul Primăriei mun. C., jud. C., în cadrul Primăriei mun. Râmnicu Sărat, jud. B., unde aceasta își are domiciliul și, pe cale de consecință, anularea formelor de executare emise în dosarul nr._ .
În motivare se arată că prin sentința civilă nr. 188 din 20.01.2014 pronunțată de J. Călărași în dosarul nr._, contravenientei F. L. i-a fost aplicată sancțiunea contravențională a prestării unui număr de 50 ore de muncă în folosul comunității, ce urmau a se executa în cadrul Primăriei mun. C., jud. C., unde aceasta își avea domiciliul, la acea dată.
Se mai menționează că în baza sentinței civile mai sus arătată, a fost emis mandatul de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 7681/2013, la data de 10.03.2014, care nu poate fi însă pus în executare întrucât, așa cum reiese din cercetările efectuate, aceasta locuiește, în prezent, în mun. Râmnicu Sărat, jud. B.
În drept, au fost invocate prev. art. 15 pct. 4 din OG 55/2002 .
Din oficiu a fost atașat dosarul nr._ .
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În baza sentinței civile nr. 188 din 20.01.2014 pronunțată de J. Călărași în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin nerecurare, la data de 10.03.2013, a fost emis mandatul de executare a sancțiunii contravenționale constând în prestarea unui număr de 50 ore de muncă în folosul comunității, ce urma a se executa în cadrul Primăriei mun. C., jud. C..
Conform relațiilor furnizate de Primăria mun. C. (f.4) mandatul nu a putut fi pus în executare deoarece numita F. L. nu a fost identificată pe raza mun. C.. Din verificările efectuate de aceeași instituție (f.5) a rezultat că intimata are domiciliul în mun. Râmnicul Sărat, .. 22, jud. B. începând cu data de 20.01.2014.
Având în vedere aspectele de fapt constatate și dispozițiile art. 15 pct. 4 din OG 55/2002, conform cărora „sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se execută în raza unității administrativ teritoriale în care contravenientul își are domiciliul sau reședința”, instanța constată că locul executării sancțiunii aplicate numitei F. L. este mun. Râmnicu Sărat, jud. B..
Față de aceste considerente, instanța urmează să admită contestația la executare și să dispună schimbarea locului de executare. În raport de această soluție, instanța va dispune și anularea formelor de executare și emiterea unui nou mandat de executare prin care să se dispună executarea sancțiunii în cadrul Primăriei mun. Râmnicu Sărat, jud. B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatorul Biroul Executări Civile din cadrul Judecătoriei Călărași în contradictoriu cu intimata F. L., CNP-_, domiciliată în Râmnicu Sărat, ., nr.22, jud.B..
Dispune schimbarea locului de executare a sancțiunii de 50 ore în folosul comunității la care a fost obligată intimata prin sentința civila nr. 188/20.01.2014 a Judecătoriei Călărași de la Primăria mun. C. la Primăria mun. Râmnicu Sărat, jud. B., în raza căreia domiciliază contravenienta.
Dispune anularea mandatului de executarea nr. 7681/2013 emis de J. Călărași și emiterea unui nou mandat de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității la Primăria mun. Râmnicu Sărat, jud. B..
Cu apel în 30 de zile la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, din 21.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. L.-P. Ș. J.
Red.N.P.
Tehnored.Ș.J.
Azi.30.04.2015, ex.5
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2927/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1219/2015.... → |
|---|








