Plângere contravenţională. Sentința nr. 1220/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 1220/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 24-04-2015 în dosarul nr. 1220/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1220

Ședința publică din data de 24 Aprilie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE R. M. N.

Grefier L. B.

Pe rol judecarea cauzei privind pe petentul P. T. și pe intimata C.-SA-C. BUCUREȘTI, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, evidențiindu-se părțile și obiectul cauzei, mențiuni privind îndeplinirea procedurii de citare, după care,

Instanța, în temeiul disp. art. 131 alin 1 C. proc. civ. rap. la art. 10 ind.1 din O.G. 15/2002 constată, având în vedere domiciliul petentului, existența competenței Judecătoriei Călărași, din punct de vedere general, material și teritorial.

În temeiul disp. art. 258 alin.1 C. proc. civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisuri propusă de ambele părți, această probă fiind admisibilă și putând duce la soluționarea plângerii.

Nemaifiind alte cereri de soluționat, în temeiul disp. art. 244 C.proc.civ.,

instanța constată terminată cercetarea procesului, consideră cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.02.2015, sub nr._, petentul P. T. a solicitat anularea procesului verbal de sancționare contravențională . nr._ întocmit la data de 16.02.2015 de un agent constatator angajat al C.N.A.D.N.R. S.A. – C..

În motivarea plângerii, petentul a susținut, în esență, că procesul verbal contestat are o formă exclusiv electronică, lipsind semnătura agentului constatator și că O.G. 2/2001 nu prevede posibilitatea substituirii semnăturii agentului constatator cu semnătura sa electronică.

În drept, petentul și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile O.G. 2/2001, pe dispozițiile O.G. 15/2002 și pe dispozițiile Legii nr. 445/2011.

În susținerea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei, în copie, procesul-verbal contestat și alte înscrisuri.

Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei.

Intimata, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulate ca neîntemeiată, arătând, în esență, că procesul verbal a fost în mod legal și temeinic întocmit.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. 2/2001, pe dispozițiile O.G. 15/2002, pe dispozițiile Ordinului M.T.I nr. 769/2010 și pe dispozițiile Legii nr. 455/2001.

În susținerea întâmpinării formulate, intimata a depus la dosarul cauzei în copie, proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR, certificatul calificat și autorizația de control a agentului constatator.

Instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de ambele părți.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit la data de 16.02.2015 de un agent constatator angajat al C.N.A.D.N.R. S.A. – C., petentul a fost sancționat cu amenda contravențională în valoare de 250 lei, agentul constatator reținând că, în data de 04.11.2014, ora 17.19, pe DN1, în localitatea C. V., jud. Călărași, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat fără a deține rovinietă valabilă, indicându-se că fapta este prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 și sancționată de art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002.

În drept, potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia proceselor verbale de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii.

În ceea ce privește legalitatea procesului verbal de constatare a contravenției, instanța apreciază că susținerile petentului sunt întemeiate.

Astfel, din examinarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, instanța consideră că procesul verbal de constatare a contravenției trebuie semnat în mod olograf de agentul constatator.

Având în vedere că dispozițiile O.G. 15/2002 nu derogă de la dispozițiile cu caracter general ale O.G. 2/2001 în ceea ce privește acest aspect, instanța consideră că procesele verbale de constatare a contravențiilor prev. de art. 8 alin. 1 din O.G. 15/2002 nu pot fi semnate electronic de agentul constatator.

Pentru considerentele invocate, instanța consideră că procesul verbal contestat nu a fost întocmit în mod legal, întrucât acesta a fost semnat electronic de agentul constatator.

În consecință, instanța va admite plângerea contravențională și va dispune anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/16.02.2015.

Totodată, cum actul de sancționare contravențională nu a fost întocmit în mod legal, instanța consideră că nu se mai impune analizarea temeiniciei acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petentul P. T., domiciliat în mun. Călărași, ., ., județul Călărași, CNP_, în contradictoriu cu intimatul C.N.A.D.N.R. SA C., cu sediul în mun. București, .. 401 A, sector 6.

Anulează procesul verbal de constatare a contravenției . 15 nr._/16.02.2015.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. R. M. B. L.

Red. N.R.M.

Thred. B.L.

Ex. 4/11.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1220/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI