Contestaţie la executare. Sentința nr. 1292/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1292/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 7014/202/2014
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr.7014 /202/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1292
Ședința publică de la 30.04.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. E. E.
Grefier M. D.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de contestatorii debitori U. I. și U. D. în contradictoriu cu intimata creditoare O. B. România SA, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință s-a prezentat pentru contestatorii debitori av. D.,lipsă fiind intimata creditoare.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier,după care.
Av. D. M. pentru contestatorii debitori, având cuvântul, precizează, la cererea instanței, faptul că contestă formele de executare subsecvente încheierii din data de 11.09.2014, doar în ceea ce privește valoarea imobilului.
Arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Instanța ia act că nu mai sunt alte probe de administrat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.
Av. D. M. pentru contestatorii debitori, având cuvântul,solicită admiterea contestației ,așa cum a fost precizată .
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față;
Prin contestația introdusă la Judecătoria Călărași la data de 7.10.2014 și înregistrată sub nr._ ,contestatorii debitori U. I., CNP_ și U. D.,CNP _, ambii cu domiciliul în .. Călărași, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor la Cabinet Av. D. M. L., cu sediul în municipiul Călărași,.. 9,județul Călărași a formulat în contradictoriu cu intimata creditoare O. B. România SA, cu sediul în București, Calea Buzești, nr. 66-68, Sector 1,înregistrată la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub nr. 40/_/1995 și CUI_, înregistrată la Registrul Bancar sub nr.RB-PJR-40-028/1999, operator de date cu caracter personal 2689, cont RO 72 OTPV_ deschis la O. B. ROMANIA S.A.- CENTRALĂ,contestație împotriva încheierii din data de 11.09.2014 emisă în dosarul de executare nr. 314/2014 al S.C.P.E.L. D., C. & Asociații, solicitând anularea ei ,precum și obligarea intimatei creditoare la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii lor contestatorii debitori au arătat că în data de 13.08.2014 au primit o convocare de la . SRL prin care li se aducea la cunoștință faptul că în data de 29.08.2014, ora 12, să se
prezinte în localitatea C. V., județul Călărași unde se va efectua o expertiză imobiliară asupra bunului imobil ce-l dețin în proprietate . Au mai arătat că deși s-a prezentat doar el, soția lui rămânând în imobil, la data și ora solicitată și a așteptat aproximativ 1 oră, nu a venit nici un expert evaluator pentru a se efectua o expertiză cât mai aproape de valoarea reală a bunului imobil având în vedere că acestui bun imobil i s-au adus îmbunătățiri foarte mari.
Au mai arătat că în jurul orei 14 ea a văzut un domn care a fotografiat imobilul din stradă, fără a intra în curte,iar în data de 01.10.2014 au primit de la executorul judecătoresc o încheiere întocmită în data de 11.09.2014 ,prin care erau anunțați că a fost stabilită valoarea imobilului la suma de 160.189 lei. Au mai arătat că modul în care s-a efectuat evaluarea bunului imobil ce le aparține este superficială, evaluatorul nu a luat în calcul și îmbunătățirile ce au fost efectuate rezumându-se la a-l fotografia și a stabili un preț cu mult mai mic decât prețul real al acestuia, astfel că solicită a se dispune anularea încheierii din data de 11.09.2014 emisă de S.C.P.E.L. D., C.& Asociații în dosarul de executare nr. 314/2014, cu cheltuieli.
În dovedirea contestației au înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, depunând în acest sens la dosarul cauzei actele aflate la filele 6-53.
Cererea a fost timbrată.
În drept și-a întemeiat cererea pe dispoz. art. 714 și următ. N. Cod procedură civilă.
Procedând la verificarea cererii, în condițiile art. 200 C.pr.civ instanța a constatat că aceasta îndeplinește condițiile prev. la art. 194 C.pr.civ.
Intimatei creditoare i-au fost comunicare cererea și înscrisurile doveditoare cu adresa din data de 14.10.2014, aceasta le-a primit la data de 16.10.2014, conform dovezii de înmânare aflată la fila 62 dosar.
În termen legal ,intimata creditoare a formulat în cauză întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, având în vedere faptul că nu se face nici o mențiune cu privire la plata și cuantumul
taxei de timbru.
A mai invocat excepția inadmisibilității contestației împotriva prețului imobilului stabilit prin raportul de evaluare efectuat în dosarul de executare nr. 314/2014, arătând că natura juridică a expertizei de evaluare este aceea a unei probe administrate în faza executării silite în scopul evaluării bunului urmărit, nefiind un act juridic de executare silită. A mai menționat că raportul de evaluare întocmit de evaluatorul autorizat T. C. Pătrăncuș din cadrul S.C. EXACT VALUE PROJECT S.R.L. nu se circumscrie sferei actelor de executare silita care pot fi contestate în cadrul contestației la executare potrivit art. 711 N.C.P.C.
Pe fondul cauzei a arătat că a acordat debitoarei . prin contractul de credit nr. R_22/_, astfel cum a fost modificat prin acte adiționale, un credit în suma de 160.000 lei și că pentru garantarea acestuia, printre garanțiile proprietatea societății, a fost constituită și o garanție personală de garanții fidejusori U. I. și U. D., astfel cum rezultă din contractul de cauțiune nr. R_226092/19.05.2011, modificat prin Actul Adițional nr. 1/28.10.2011 și Actul Adițional nr. 2/17.05.2013.A mai precizat că urmare a nerambursării la scadență (15.11.2013) a sumei datorate, Banca a inițiat executarea silită împotriva garanților fidejusori U. D. și U. I., astfel cum rezultă din cererea de executare silită nr. 8801/27.01,2014 înaintată S.C.P.E.J. D., C. & ASOCIAȚII.
A mai menționat că în mod corect,în temeiul contractului de fidejusiune mai sus amintit, S.C.P.E.J. D., COSOREANU & ASOCIATII a emis în data de 14.07.2014 somația imobiliară și s-a procedat la notarea urmăririi imobiliare în cărțile funciare ale imobilelor proprietatea garanților fidejusori, conform art. 821 N.C.P.C., astfel cum rezulta din încheierea nr._/2014 emisa de O.C.P.I. Călărași în dosarul nr._/23.07.2014 pentru imobilul
intabulat în C.F. nr._ . din încheierea nr._/2014 emisa de O.C.P.I. Călărași în Dosarul nr._/23.07.2014 pentru imobilul intabulat în C.F. nr._ .>
Cu privire la contestația împotriva încheierii din 11.08.2014 emisă de S.C.P.E.J. D., COSOREANU & ASOCIAȚII în dosarul de executare silita nr._ a menționat faptul că potrivit art. 835 alin. 3 si alin. 6 N.C.P.C., în mod corect executorul judecătoresc D. N. C. prin încheierea din 11.08.2014 emisă de S.C.P.E.J. D., C. & ASOCIAȚII în dosarul de executare silita nr. 314 2014 a numit expertul evaluator T. C. Pătrăncuș în vederea întocmirii unui raport de evaluare, stabilind în același timp și onorariul provizoriu al expertului, termenul de depunere al raportului de evaluare, precum și obiectivul expertizei.Ulterior întocmirii raportului de evaluare și stabilirii prețului imobilelor, în temeiul art. 656, art.669 alin. 4 art. 836 alin. 1 si art. 837 N.C.P.C. în dosarul de executare silita nr. 314 2014 S.C.P.E.J. D. COSOREANU & ASOCIAȚII a fost emisă încheierea din 11.09.2014 ce face obiectul prezentei contestații la executare, care cuprinde toate mențiunile prevăzute de lege pentru valabilitatea sa, inclusiv stabilirea prețului imobilului, conform raportului de evaluare întocmit și depus în dosarul de executare,precum și fixarea termenului pentru vânzarea imobilului urmărit silit.
Referitor la contestația la executare având ca obiect prețul imobilului stabilit prin raportul de evaluare solicită a fi respinsă ca neîntemeiată, întrucât contestatorii nu dovedesc și nu probează cu nimic afirmațiile făcute și nici nu invocă neregularități concrete ale raportului de evaluare, ci consideră că imobilele au fost subevaluate. A mai arătat că raportul de evaluare a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, fiind obținute valori prin abordarea prin piață, metoda comparației directe și abordarea prin cost,determinarea costului de înlocuire net astfel cum au fost acestea prezentate la Capitolul V - Analiza datelor și concluziilor din cuprinsul Raportului de evaluare.A mai adăugat că după reconcilierea valorilor, în urma analizei informațiilor aplicate și a factorilor relevanți, opinia evaluatorului a fost că valoarea de piață a proprietății la data evaluării este de 36.400 Euro, echivalentul a 160.189 lei fără T.V.A., insinuările contestatorilor privind nerealitatea datelor din Raportul de
evaluare, fiind nefondate, întrucât mențiunile din raportul de evaluare fac dovada contrară până la înscrierea în fals (practic până la constatarea, falsului), deoarece acesta a fost întocmit de o persoană de specialitate, membru titular ANEVAR, fapt ce conferă Raportului de evaluare natura juridică a unui înscris autentic. Mai mult decât atât, conform dispozițiilor art. 835 alin. 8 N.C.P.C. evaluarea unui imobil se poate efectua în considerarea doar a înscrisurilor depuse la dosarul de executare,precum și a oricăror date sau informații disponibile.
În dovedire a înțeles să se folosească de proba cu acte, depunând la dosar filele 71-119 .
În drept a invocat prev. art. 205 C. p. c.
La data de 22.10.2014 în baza art.201 alin.4 și 5 C.pr.civ. instanța a dispus fixarea primului termen de judecată pentru data de 13.11.2014,cu citarea părților.
La termenul de judecată din data de 13.11.2014 instanța a dispus efectuarea unei adrese către d-l expert C. Pătrăncuș T. pentru a preciza la ce oră s-a deplasat pentru expertizarea imobilului proprietatea contestatorilor debitori, situat în com. C. V., . și care a fost motivul pentru care nu a pătruns în interiorul acestuia pentru a-i vizualiza starea tehnică,iar acesta a depus aceste relații la data de 17.11.2014.
În ședința publică din data de 4.12.2014 instanța, după punerea în discuție, a respins excepția de netimbrare invocată de intimata creditoare,având în vedere că la dosarul cauzei contestatorii debitori au făcut dovada achitării taxei de timbru, chitanța aflându-se la fila 70 și a calificat inadmisibilitatea formulării contestației, invocată de intimata creditoare, ca o apărare de fond,având în vedere motivare acesteia.
În aceiași ședință instanța a admis probele propuse de părți,respectiv cu acte, pentru ambele și expertiză pentru contestatorii debitori.
Prin raportul de expertiză s-a stabilit că valoarea de circulație a imobilului proprietatea contestatorilor debitori este de 240.193 lei.
Împotriva acestui raport intimata creditoare a formulat obiecțiuni ce i-au fost înaintate expertului,iar la data de 24.02.2015, acesta a depus răspuns la ele, stabilind valoarea actuală de circulație la suma de 238.739 lei, reținând o corecție ca urmare a solicitării acesteia.
Intimata creditoare a formulat obiecțiuni și împotriva acestui supliment, care de asemenea au fost înaintate expertului, acesta răspunzând la data de 8.04.2015 ,menținându-și ultimul punct de vedere exprimat în supliment.
Și acest supliment a fost înaintat intimatei creditoare ,care nu a mai formulat obiecțiuni împotriva lui .
În ședința publică din data de 30.04.2015 apărătorul contestatorilor debitori a precizat, la cererea instanței,faptul că se contestă formele de executare subsecvente încheierii din data de 11.09.2014, doar în ceea ce privește valoarea imobilului.
Instanța analizând actele și lucrările dosarului a reținut următoarea situație de fapt: intimata creditoare a acordat . ,prin contractul de credit nr. R_22/_, modificat prin acte adiționale, un credit în suma de 160.000 lei, iar pentru garantarea acestuia, pe lângă garanțiile proprietatea societății, a fost constituită și o garanție personală de contestatorii debitori U. I. și U. D., în calitate de fidejusori, astfel cum rezulta din contractul de cauțiune nr. R_226092/19.05.2011, modificat prin Actul Adițional nr. 1/28.10.2011 și Actul Adițional nr. 2/17.05.2013.Urmare a nerambursării la scadență (15.11.2013) a sumei datorate s-a inițiat executarea silită împotriva garanților fidejusori U. D. și U. I.,astfel cum rezultă din cererea de executare silită nr. 8801/27.01.2014 înaintată la S.C.P.E.J. D., C. & ASOCIAȚII
Prin încheierea pronunțată la data de 18.02.2014 în dosarul nr._ Judecătoria Sector 3 București a încuviințat executarea silită în toate modalitățile prevăzute de lege, iar prin încheierea pronunțată la data de 19.05.2014 în dosarul nr._ Judecătoria Călărași a încuviințat urmărirea imobilelor proprietatea garanților fidejusori intabulate în CF nr._, respectiv_ a .>
S.C.P.E.J. D., C. & ASOCIAȚII a emis în data de 14.07.2014 somația imobiliară și a procedat la notarea urmăririi imobiliare în cărțile funciare ale imobilelor proprietatea garanților fideiusori, conform art. 821 N.C.P.C., iar prin încheierea pronunțată la data de 11.08.2014, în dosarul nr. 314, a dispus stabilirea prețului de vânzare a imobilelor desemnându-se în acest sens un expert evaluator.Ulterior, în baza raportului întocmit de acesta, prin încheierea pronunțată la data de 11.09.2014 s-a stabilit prețul de vânzare a imobilelor, emițându-se la aceiași dată și publicația de vânzare în care se stipulează că prețul de pornire al licitației este de_ lei.
Prin prezenta contestație la executare, așa cum a fost precizată la termenul din data de 30.04.2015, debitorii au contestat formele de executare subsecvente încheierii din data de 11.09.2014, doar în ceea ce privește valoarea imobilului.
Întrucât expertul desemnat de intimata creditoare nu a vizualizat imobilul decât pe exterior, invocând lipsa de cooperare a contestatorilor debitori, așa cum rezultă din înscrisul depus la fila 138,instanța a încuviințat desemnarea unui expert autorizat ANEVAR, care a stabilit că valoarea de circulație a imobilului este de 238.739 lei.
Instanța a omologat concluziile suplimentului la raportul de expertiză imobiliară ,întocmit în faza de judecată ,motivat de faptul că expertul a avut posibilitatea, spre deosebire de cel desemnat în faza de executare silită,să vizualizeze imobilul nu doar prin satelit și din fața porții, ci din interiorul curții,având totodată acces și la interiorul construcțiilor,ceea ce i-a dat ocazia de a le evalua,ținând cont de toate îmbunătățirile de care acestea beneficiază.
Față de această situație de fapt, instanța urmează a admite contestația la executare, așa cum a fost precizată și în temeiul art. 711 și urm. C.p.c urmează a anula formele de executare emise la cererea intimatei creditoare, în dosarul de executare nr. 314/2014 al S.C.P.E.J. D., C. & Asociații, subsecvente încheierii din data de 11.09.2014, doar în ceea ce privește prețul de vânzare al imobilului proprietatea contestatorilor debitori, situat în com. C. V., ., intabulat în C.F. nr._ a loc. C. V., identificat cu nr. cadastrale 291/1 și 291/2, care va fi în sumă de 238.739 lei, conform raportului de expertiză imobiliară, ce face parte integrantă din prezenta, întocmit în cauză.
În baza art. 453 C.p.c urmează a obliga intimata creditoare la plata către contestatorii debitori a sumei de 2100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația, așa cum a fost precizată, formulată de contestatorii debitori U. I., CNP_ și U. D., CNP _, ambii cu domiciliul în .. Călărași, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor la Cabinet Av. D. M. L., cu sediul în municipiul Călărași, .. 9,județul Călărași în contradictoriu cu intimata creditoare O. B. România SA, cu sediul în București, Calea Buzești, nr. 66-68, Sector 1,înregistrată la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub nr. 40/_/1995 și CUI_, capital social subscris și vărsat_ RON, înregistrată la Registrul Bancar sub nr.RB-PJR-40-028/1999, operator de date cu caracter personal 2689, cont RO 72 OTPV_ deschis la O. B. ROMANIA S.A. - CENTRALA .
Anulează formele de executare emise la cererea intimatei creditoare, în dosarul de executare nr. 314/2014 al S.C.P.E.J. D., C. & Asociații, subsecvente încheierii din data de 11.09.2014, doar în ceea ce privește prețul de vânzare al imobilului proprietatea contestatorilor debitori, situat în com. C. V., ., intabulat în C.F. nr._ a loc. C. V., identificat cu nr. cadastrale 291/1 și 291/2, care va fi în sumă de 238.739 lei, conform raportului de expertiză imobiliară, ce face parte integrantă din prezenta, întocmit în cauză.
Obligă intimata creditoare la plata către contestatorii debitori a sumei de 2100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședința publică din data de 30.04.2015 .
PREȘEDINTE GREFIER
JUD. E. D. E. D. M.
Red. E.D./Dact. D.M/Ex. 5 / 6.05.2015
| ← Anulare act. Sentința nr. 1018/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1218/2015.... → |
|---|








