Dizolvare persoana juridică. Sentința nr. 05/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 05/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 1209/202/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
Sentința civilă Nr.
Ședința publică de la 05 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. I.
Grefier D. C-tina M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta ASOCIAȚIA C. FREAMĂTUL 2005 având ca obiect dizolvare persoana juridică.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat d-l C. I., legitimat cu CI ., nr._.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, evidențiind părțile, obiectul cauzei, procedura de citare, învederând instanței că petenta, prin cererea depusă la dosar, a învederat că renunță șa acțiunea formulată, după care;
D-l C. I. pentru reclamanta, având cuvântul, solicită a se lua act de renunțarea la judecată conform dispozițiile art. 406 C. procedură civilă
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași la data de 18.02.2015 sub nr._, petenta ASOCIAȚIA C. FREAMĂTUL 2005 a solicitat să se ia act de dizolvarea sa.
În ședința publică din data de 05.03.2015, reprezentantul petentei a învederat oral instanței că își menține cererea prin care renunța la judecata cererii formulate.
Având în vedere principiul disponibilității precum și art. 406 C.procedură civilă, instanța urmează să ia act de renunțarea petentei la judecata cererii având ca obiect dizolvare asociație.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de petenta ASOCIAȚIA C. FREAMĂTUL 2005, cu sediul în Călărași, .. 11, .. 1, ..
Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 05.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
I. O. M. D. C-T.
Red. I.O.
Dact. N.D.
Ex.3/06.03.2015
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 927/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 953/2015. Judecătoria... → |
|---|








