Filiaţie. Sentința nr. 1536/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 1536/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 1536/2015

Acesta nu este document finalizat

ROMÂNIA

JUDECATORIA C.-JUDETUL C.

DOSAR NR._

SENTINTA CIVILA NR. 1536/2015

Ședința publică din data de 22 Mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - T. C. A.

GREFIER - Ș. E.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de reclamantul P. F. împotriva pârâților S. D., S. L. A. și S. D. D. F., având ca obiect recunoaștere paternitate.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat av. O. D. pentru reclamant, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei, de către grefier, învederându-se faptul că la dosar s-a depus raportul de expertiză medico-legală, după care:

Apărătorul reclamantului, având cuvântul, arată că renunță la încuviințarea probei testimoniale, față de concluziile probei științifice.

Apărătorul reclamantului, având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe noi de administrat.

În temeiul art. 244 C.proc.civ. instanța constată terminată cercetarea procesului și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Apărătorul reclamantului, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată, urmând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună ca cei doi minorii să poarte numele de familie P.. Fără cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași sub nr._, la data de 07.01.2015, reclamantul P. F., în contradictoriu cu pârâții S. D., S. L. A. și S. D. D. F. a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate că reclamantul este tatăl biologic al minorilor S. L. A. și S. D. D. F., să se dispună ca minorii să poarte numele de familie P. și întocmirea unor noi acte de naștere.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că a avut o relație cu pârâta S. D., din care au rezultat minorii menționați, iar dintr-o lipsă de diligență a ambilor părinți, tatăl nu a declarat, la momentul înregistrării nașterii copiilor, faptul că este tatăl biologic.

A mai precizat că de la nașterea minorilor reclamantul s-a comportat ca un tată pentru cei doi copii, iar în urmă cu 2 ani pârâta l-a părăsit, dovedind un total dezinteres față de minori.

În drept, au fost invocate art.415 alin.2, art. 408 alin.2, art. 436 alin.2 C.civ.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus, în original, declarație autentificată, și, în copie, certificate de naștere, acte de identitate.

Deși legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță la judecarea cererii.

În cauză instanța a administrat proba cu înscrisuri și proba cu expertiză medico-legală privind cercetarea filiației – examenul sistemului HLA, rapoartele întocmite fiind depuse la dosar.

Analizând probele administrate în cauză instanța reține următoarele:

Astfel cum reiese din certificatele de naștere . nr._ (f.10) și . nr._ (f.11), minorii L. A. și D. D. F. s-au născut la data de 13.07.2007 și, respectiv, la data de 11.11.2008, având stabilită filiația doar față de mamă, pârâta S. D..

În ceea ce privește legea substanțială aplicabilă prezentei cauze, instanța are în vedere dispozițiile art. 47 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Noului Cod civil, conform cărora: stabilirea filiației, tăgăduirea paternității sau orice altă acțiune privitoare la filiație este supusă dispozițiilor Codului civil și produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuți după .. Cum minorii sunt născuți anterior datei de 1.10.2011, iar prezenta acțiune privește filiația acestora față de tată, instanța apreciază că legea aplicabilă este Codul familiei.

În drept, potrivit art. 56 Codul familiei, filiația față de tată se stabilește, în afară de cazurile prevăzute în art. 53, prin recunoaștere sau hotărâre judecătorească. Potrivit art. 57 alin.1 C.fam. „Copilul născut în afara căsătoriei poate fi recunoscut de către tatăl său”, iar alin. 2 prevede că „recunoașterea poate fi făcută și prin înscris autentic”.

În cauză, expertizele medico-legale privind cercetarea filiației – examenul sistemului HLA, efectuate de către Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici”, au concluzionat, în urma investigării serologice a sistemului HLA cls Ia, că reclamantul P. F. nu se exclude de la paternitatea minorilor S. L. A. și S. D. D. F., valoarea probabilității de paternitate fiind de 83,4 %, în cazul minorei, și 87,5 % în cazul minorului.

Atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin declarația autentificată de BNP Ț. D. C. sub nr. 21/06.01.2014 (fila 6), reclamantul P. F. a declarat că este tatăl biologic al minorilor S. L. A. și S. D. D. F. și este de acord ca aceștia să îi poarte numele.

În consecință, constatând că reclamantul este tatăl biologic al minorilor, instanța va lua act de recunoașterea de paternitate făcută de acesta, iar în temeiul art. 64 alin.2 C.fam. va încuviința ca minorii să poarte numele tatălui și va dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în certificatele de naștere ale minorilor cu privire la numele acestora de familie și la numele și prenumele tatălui.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul P. F., CNP_, domiciliat în Călărași, ., jud. Călărași, în contradictoriu cu pârâții: S. D., CNP_, domiciliată în com. Modelu, ., jud. Călărași, S. L. A., CNP_4 și S. D. D. F., CNP_4.

Constată că reclamantul P. F. este tatăl biologic al minorilor L. A., născută la data de 13.07.2007, și D. D. F., născut la data de 11.11.2008.

Încuviințează ca minorii L. A. și D. D. F. să poarte numele de familie al tatălui lor natural, de “P.”.

Dispune efectuarea cuvenitelor modificări în actul de naștere . nr._ eliberat pe numele minorului L. A., CNP_4, de Primăria Mun. Călărași la 24.07.2007, în sensul că la rubrica numele de familie se va trece „P.” în loc de „S.”, iar la secțiunea „TATĂL”, la rubrica „Numele de familie” al tatălui se va trece „P.„ în loc de „-”, iar la rubrica „Prenumele” tatălui se va trece „F.„ în loc de „-“.

Dispune efectuarea cuvenitelor modificări în actul de naștere . nr._ eliberat pe numele minorului D. D. F., CNP_4 de Primăria Mun. Călărași la 25.11.2008, în sensul că la rubrica numele de familie se va trece „P.” în loc de „S.”, iar la secțiunea „TATĂL”, la rubrica „Numele de familie” al tatălui se va trece „P.„ în loc de „-”, iar la rubrica „Prenumele tatălui” se va trece „F.„ în loc de „-“.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.05.2015.

P. GREFIER

T. C. A. ȘERBEN E.

Red. TCA/Dac. ȘE

Exemp. 4/15.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Filiaţie. Sentința nr. 1536/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI