Pensie întreţinere. Sentința nr. 3404/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 3404/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 06-11-2015 în dosarul nr. 3404/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

Sentința civilă Nr. 3404/2015

Ședința publică din data de 06.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. A. T.

Grefier E. Ș.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanta S. S. D. în contradictoriu cu pârâtul C. M., având ca obiect stabilire pensie de întreținere.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pârâtul personal legitimat cu C.I. . nr._, lipsă fiind reclamanta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Pârâtul, având cuvântul, precizează că este de acord să contribuie la creșterea și educarea minorului și arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe noi de administrat.

În temeiul art. 258 C.proc.civ. instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, apreciind că proba este admisibilă și poate duce la soluționarea cauzei.

În temeiul art. 244 C.proc.civ. instanța declară terminată cercetarea procesului și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Pârâtul, având cuvântul, precizează că este de acord să contribuie la creșterea și educarea minorului.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași la data de 17.09.2015, sub nr._, reclamanta S. S. D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C. M., majorarea pensiei de întreținere la care acesta a fost obligat prin sentința civilă nr. 3426 pronunțată de Judecătoria Călărași la data de 11.10.2012.

În motivare, reclamanta a arătat că prin hotărârea menționată pârâtul a fost obligat să plătească lunar suma de 150 lei pentru minorul născut la data de 7.04.2009, iar la stabilirea pensiei s-au avut în vedere nevoile minorului și posibilitățile materiale ale pârâtului.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

La cerere au fost anexate, în copie, următoarele înscrisuri: sentința civilă nr. 3426 pronunțată de Judecătoria Călărași, copii CI, certificat de naștere al minorului.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare, însă la data de 15.10.2015 a depus la dosar adeverință de venituri, contract de împrumut, grafic de rambursare, iar la termenul de judecată din data de 6.11.2015 a fost prezent în instanță și a precizat că este de acord să contribuie la întreținerea copilului său.

În cauză, instanța a administrat, la cererea ambelor părți, proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3426/11.10.2012 pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr._, s-a dispus obligarea pârâtului C. M. la plata sumei de 150 lei cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorului Ș. R., născut la data de 7.04.2009. La pronunțarea acestei soluții s-au avut în vedere veniturile pârâtului și faptul că acesta nu mai avea alți minori în întreținere.

Conform art.499 alin.1 din Codul civil, părinții sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională, iar art.529 C. civ. prevede, în alin.2, că întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti. Totodată, art. 525 alin.1 C.civ. prezumă starea de nevoie în care se află minorul care nu se poate întreține din munca sa.

De asemenea, sunt avute în vedere și dispozițiile art. 531 C.civ., respectiv, dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui ce o primește, instanța de tutelă poate majora pensia de întreținere.

Deși reclamanta nu justifică în ce mod au crescut nevoile minorului de la pronunțarea sentinței civile nr. 3426/11.10.2012, instanța va avea în vedere faptul că pârâtul a fost de acord cu majorarea pensiei de întreținere la venitul pe care îl realizează, respectiv 777 lei net lunar.

În consecință, instanța va dispune majorarea pensiei de întreținere stabilite în sarcina pârâtului prin raportare la venitul lunar net realizat de acesta, conform adeverinței de la fila 15 din dosar, pensia urmând a fi majorată de la suma de 150 lei lunar la suma de 194,25 lei lunar, reprezentând o pătrime din venitul lunar net al pârâtului, conform art. 529 alin.2 C.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S. S. D., domiciliată în Călărași, ., ..2, . în contradictoriu cu pârâtul C. M., domiciliat în Călărași, ..3, ., ., jud. Călărași.

Dispune majorarea pensiei de întreținere stabilite prin sentința civilă nr. 3426/11.10.2012 pronunțată de Judecătoria Călărași în dos. nr._, în sarcina pârâtului și în favoarea minorului C. Ș. R., născut la data de 7.04.2009, de la suma de 150 lei lunar la suma de 194,25 lei lunar, începând de la data formulării cererii (17.09.2015) și până la majoratul minorului.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6.11.2015.

Președinte, Grefier,

T. C. A. Ș. E.

Red. TCA

Dact. Ș.E.

5 ex/4.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 3404/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI