Stabilire domiciliu minor. Sentința nr. 2903/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2903/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 02-10-2015 în dosarul nr. 2903/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
Sentința civilă nr. 2903/2015
Ședința publică din 02 Octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. A. T.
Grefier D. C-tina M.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect „exercitare autoritate părintească” formulată de reclamantul D. C. împotriva pârâtei S. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat: reclamantul, personal, legitimat cu CI ., nr._ și av. C. A. M., desemnat curator special al pârâtei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Reclamantul depune la dosarul cauzei referatul de anchetă psihosocială și dovada citării pârâtei prin publicitate lărgită. Precizează că la acest termen de judecată are minorul și martorul prezenți.
Instanța procedează la audierea minorului E., în camera de consiliu, sens în care a fost întocmit procesul verbal atașat la dosar.
Conform art. 321 N.c.p.c instanța procedează la audierea martorului prezent, sub prestare de jurământ, declarația dată fiind consemnată în proces verbal ce s-a atașat la dosar.
Reclamantul și curatorul special al pârâtei, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe noi de administrat.
În temeiul art. 244 C.proc.civ. instanța declară terminată cercetarea procesului și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamantul, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată, urmând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună stabilirea domiciliului minorului la reclamant și exercitarea autorității părintești exclusiv de către acesta, cu obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere.
Av. C. A.M., curatorul special al pârâtei, având cuvântul, solicită admiterea în parte a acțiunii formulate de reclamant, în sensul ca autoritatea părintească să se exercite în comun, să se stabilească domiciliul minorului la reclamant și obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului, calculată la venitul minim pe economie.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași la data de 6.07.2015, sub nr._, reclamantul D. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S. C. exercitarea în mod exclusiv a autorității părintești asupra minorului D. M. E., stabilirea locuinței minorului la tată și obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului.
În motivare, reclamantul a arătat, în esență, că a avut o relație cu pârâta în perioada 1999-2013 din care a rezultat minorul M. E., în vârstă de 10 ani. De asemenea, a mai precizat că din anul 2012 minorul se află la domiciliul său, unde este foarte bine îngrijit și întreținut.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
La cerere a fost anexat, în copie, certificatul de naștere al minorului.
Deși legal citată prin publicitate, pârâta nu a formulat întâmpinare și nu a fost prezentă la judecarea cererii.
În cauză instanța a administrat proba cu înscrisuri, proba testimonială în cadrul căreia a fost audiat martorul propus de reclamant - D. N., iar din oficiu s-a dispus efectuarea unei anchete psihosociale la domiciliul reclamantului și ascultarea minorului în camera de consiliu, procesul-verbal întocmit fiind atașat la dosar.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Din relația părților s-a născut minorul D. M. E., născut la data de 06.12.2044, după cum reiese din certificatul de naștere depus la dosar (f. 4).
Potrivit art. 503 alin.1 din Codul civil, părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească, iar art. 505 din același act normativ prevede că, în cazul copilului din afara căsătoriei, dacă părinții nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț.
Totodată, instanța reține și dispozițiile art.396 din Codul civil, conform cărora instanța de tutelă hotărăște asupra raporturilor dintre părinți și copiii lor minori, ținând seama de interesul superior al copilului, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum și, dacă este cazul, de învoiala părinților. Art. 397 prevede că autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel, instituindu-se astfel regula exercitării în comun de către părinți a autorității părintești față de copiii minori și doar pentru motive întemeiate instanța poate hotărî ca autoritatea părintească să fie exercitată de către un singur părinte.
Instanța apreciază că dezinteresul vădit manifestat de pârâta S. C. cu privire la copilul său și lipsa acesteia de implicare afectivă în creșterea și educarea minorului reprezintă motive întemeiate pentru ca autoritatea părintească să fie exercitată în mod exclusiv de către reclamant. De asemenea, instanța apreciază că absența îndelungată a pârâtei ar îngreuna semnificativ luarea deciziilor importante cu privire la viitorul minorului de către reclamant, acesta fiind practic pus în imposibilitate de a o contacta pe pârâtă, motiv pentru care se impune ca autoritatea părintească cu privire la minorul D. M. E. să fie exercitată în mod exclusiv de către tatăl-reclamant.
În ceea ce privește stabilirea locuinței minorului, ținând cont și de faptul că pârâta nu și-a exprimat dorința în acest sens, instanța apreciază că interesul minorului impune ca acesta să locuiască la tatăl său, în grija căruia se află în prezent.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect pensie de întreținere, instanța are în vedere dispozițiile art. 499 C. civ., potrivit cărora tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.
În temeiul art. 402 C.civ., instanța reține că tatăl va contribui la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copilului în natură în condițiile art. 530 alin. 1 C.civ., atâta timp cât locuința minorului se află la reclamant.
În privința stabilirii pensiei de întreținere în sarcina mamei, instanța reține că nu s-a făcut dovada că aceasta ar realiza venituri, astfel că pensia urmează a fi stabilită prin raportare la venitul minim net pe economie, respectiv 777 lei (corespunzător salariului minim brut pe economie de 1050 lei), în cuantumul maxim prevăzut de art. 529 alin.2 C.civ. pentru un copil, respectiv o pătrime din venitul net lunar (777/4=194,25).
Astfel, pârâta va fi obligată la plata unei pensii de întreținere în sumă de 194,25 lei lunar în favoarea minorului, începând de la data introducerii acțiunii și până la majoratul minorului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D. C., CNP_, domiciliat în ., în contradictoriu cu pârâta S. C., cu ultimul domiciliu cunoscut în ..
Stabilește ca autoritatea părintească cu privire la minorul D. M. E., născut la data de 06.12.2004, să se exercite exclusiv de către tatăl-reclamant, iar locuința acestuia să fie la domiciliul tatălui.
Obligă pârâta la plata către reclamant și în favoarea minorului, a unei pensii de întreținere în sumă de 194,25 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii (06.07.2015) și până la majoratul minorului.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședință publică, 02.10.2015.
Președinte, Grefier,
T. C. A. M. C-tina D.
Red. TCA/Dact.MCD/Ex.5/19.10.2015
| ← Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 417/2015.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 2905/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI → |
|---|








