Plângere contravenţională. Sentința nr. 2376/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 2376/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 3148/202/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI – JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr.2376

Ședința publică de la 08 septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – N. L. P.

GREFIER -Ș. J.

Pe rol judecarea cauzei civile privind plângerea contravențională formulată de petentul S. A. în contradictoriu cu intimatul I. Călărași, intervenientul forțat C. M. și asigurătorii O. S.A. și A. Ț. S.A. împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ dresat de un agent constatator din cadrul I. Călărași – Biroul Rutier la data de 19.05.2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat intervenientul forțat C. M., legitimat cu CI . nr._, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare legal îndeplinită conform art. 157 și urm. Cod procedură civilă.

S-a expus referatul cauzei de către grefier care învederează părțile și obiectul cauzei, după care;

Procedând la verificarea competenței conform art. 131 C.pr.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial conform art. 94 pct. 4 C.pr.civ. rap. la art. 32 alin. 1 din OG 2/2001.

Instanța deschide cercetarea procesului și conform art.238 C.pr.civ. estimează durata necesară pentru soluționarea prezentei cauze ca fiind la acest termen.

Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001 instanța procedează la ascultarea intervenientului.

La interpelarea instanței, intervenientul precizează că se deplasa cu autovehiculul din direcția . . . și că în acea zonă .-a fost acroșată oglinda de către autovehiculul condus de petent, care circula mai mult pe sensul său de mers, având viteză și nu își amintește să fie autovehicule parcate în zona respectivă. A mai menționat că a sunat la 112, întrucât se consideră nevinovat.

La interpelarea instanței, intervenientul precizează că nu are alte probe de administrat în cauză.

În temeiul art. 254 alin. 1 și 258 alin. 1 C.pr.civ. rap la art. 255 C.pr.civ., 292 C.pr.civ. și art. 341 C.pr.civ. încuviințează administrarea pe fondul cauzei a probei cu înscrisurile depuse la dosar propuse de petent și intimat, pe care le constată admisibile și utile justei soluționări a cauzei.

Conform art. 244 și 392 C.pr.civ. socotindu-se lămurită, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.

La interpelarea instanței, intervenientul lasă la aprecierea instanței pronunțarea hotărârii.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept instanța, conform art. 394 C.pr.civ., dispune închiderea dezbaterilor și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea având ca obiect plângere contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.05.2015 sub nr._, petentul S. A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea procesului-verbal . nr._ dresat de un agent constatator din cadrul I. Călărași – Biroul Rutier la data de 19.05.2015.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 19.05.2015 în timp ce se deplasa pe . Bld. C.-V. către . a ajuns în dreptul societății VEM a fost nevoit să vireze ușor stânga din cauza îngustării drumului și a stării proaste a carosabilului, în timp ce din sens opus se deplasa un alt autoturism care a efectuat aceeași manevră de evitare, iar în urma acestei manevre s-a produs un impact între autoturisme, din care a rezultat avarierea oglinzilor laterale ale acestora.

Ca argumente în sprijinul cererii, petentul a enumerat: lipsa marcajelor rutiere, starea proastă a carosabilului și îngustarea atipică a drumului, faptul că ambii conducători auto au evitat un obstacol, lipsa de pericol rezultată din viteza redusă, atitudinea sa pozitivă și cooperantă, rezultatul negativ al testării cu aparatul etilotest.

A solicitat să se stabilească culpa comună, iar în subsidiar față de cererea principală, înlocuirea amenzii cu avertisment.

În drept a invocat disp. OG 2/2001.

În susținerea motivelor din plângere, a solicitat administrarea probei video cu înregistrările de pe camerele de supraveghere ale societății VEM și a atașat plângerii copii de pe procesul-verbal atacat și cartea sa de identitate, precum și un suport optic (DVD) cuprinzând fotografii ale zonei în care s-a produs accidentul.

Cererea a fost legal timbrată (f.3).

Intimatul a formulat întâmpinare (f.10), prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În motivare, intimatul a reluat descrierea faptei imputate petentului și a arătat că procesul-verbal este legal întocmit, conform dispozițiilor art. 16 alin. 1 și art. 17 din OG 2/2001.

A mai arătat că în procesul-verbal a fost indicată corect fapta și actul normativ care sancționează contravenția și că petentul încearcă să înfățișeze instanței o altă situație de fapt decât cea reținută în actul atacat.

În drept a invocat dispozițiile art. 205 C.pr.civ.

A solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a atașat suport optic (CD) cuprinzând înregistrarea video solicitată de petent, copia lizibilă a procesului-verbal atacat, declarațiile conducătorilor auto.

Petentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reluat o parte dintre argumentele prezentate în plângere și a arătat că intimatul nu a propus prin întâmpinare probe pentru dovedirea situației de fapt din procesul-verbal.

Prin rezoluția de fixare a primului termen de judecată, instanța a dispus citarea celuilalt conducător auto și a asigurătorilor autoturismelor implicate în accident cu copie de pe plângere.

Intervenientul forțat C. M. a depus note scrise la dosarul cauzei (f.19), în care a arătat că circula pe partea dreaptă a drumului și că autoturismul condus de petent a virat stânga intrând pe sensul său de mers, acroșându-i oglinda.

A mai arătat că înainte de accident a redus viteza și că petentul se deplasa cu viteză ridicată.

Asigurătorii, legal citați, nu au formulat puncte de vedere și nu s-au prezentat la judecată.

Instanța nu l-a putut asculta nemijlocit pe petent, conform dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, întrucât acesta nu s-a prezentat la niciunul din termenele acordate în cauză.

La termenul din 08.09.2015 s-a prezentat intervenientul forțat, care a fost ascultat conform art. 34 alin. 1 din OG 2/2001.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._ dresat de un agent constatator din cadrul I. Călărași – Biroul Rutier la data de 19.05.2015 s-a constatat săvârșirea de către petentul S. A. a contravenției constând în încălcarea prev. de art. 47 din OUG 195/2002, sancționată conform art. 101 alin. 1 pct. 5 din OUG 195/2002, constând în aceea că la data de 19.05.2015, ora 10.00, a condus autoturismul marca DACIA cu nr. de înmatriculare_ pe . Bld. C.-V. către Bld. N. T., iar când a ajuns în dreptul blocului C8, nu a păstrat o distanță laterală suficientă față de auto marca DACIA cu nr._ ce se deplasa din sens opus, intrând în coliziune cu acesta.

Prin același proces-verbal i-a fost aplicată petentului sancțiunea principală constând în 6 puncte amendă în valoare de 585 lei.

Petentul a semnat procesul-verbal atât în rubrica de luare la cunoștință, cât și alături de mențiunea că nu are obiecțiuni.

Examinând din oficiu legalitatea actului atacat prin prisma dispozițiilor art. 17 din OG 2/2001, instanța constată că procesul-verbal cuprinde toate mențiunile prevăzute de textul legal indicat, iar petentul nu a formulat alte critici la adresa formei procesului-verbal de contravenție.

De asemenea, instanța constată că situația de fapt consemnată în procesul-verbal de constatare a contravenție corespunde cu textele legale indicate în procesul-verbal care stabilesc caracterul contravențional al acestei fapte, iar sancțiunea a fost aplicată în limitele stabilite de art. 103 alin. 1 din OG 2/2001 consemnat ca temei al sancționării.

La examinarea temeiniciei procesului-verbal atacat, instanța va avea în vedere în primul rând conținutul obligației instituite în sarcina conducătorilor auto de dispozițiile art. 47 din OUG 195/2002, conform căruia, „Conducătorii vehiculelor care circulă din sensuri opuse trebuie să păstreze între vehicule o distanță laterală suficientă și să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a benzii de circulație respective.

Obligația de a circula cât mai aproape de marginea din dreapta a benzii de circulație instituită de textul legal menționat nu depinde de existența sau inexistența marcajului de separare a sensurilor de mers, astfel că este irelevantă susținerea petentului privind absența acestor marcaje. În fapt, respectarea acestei obligații este imperios necesară în situații precum cea susținută de petent, în care lipsește marcajul de separare dintre benzile de circulație.

Examinând fotografiile depuse de petent la dosarul cauzei, instanța constată că drumul public din zona în care a fost săvârșită fapta imputată petentului avea lățimea necesară pentru a permite circulația a două autoturisme deplasându-se în direcții opuse, în condițiile în care ambii conducători auto ar fi respectat obligația de a circula cât mai aproape de marginea din dreapta a benzii de circulație.

Ori, chiar din plângerea petentului rezultă că acesta recunoaște că a efectuat viraj stânga chiar înainte de impactul cu autoturismul care circula din sens opus, situație în care este evident faptul că s-a îndepărtat de marginea din dreapta a benzii de circulație.

Această concluzie rezultată din afirmațiile petentului este întărită de înregistrarea video realizată cu camerele de supraveghere montate în zona accidentului, înregistrare depusă de intimat la solicitarea petentului și vizionată în ședința publică de astăzi, din care se observă cu certitudine că atât la momentul trecerii prin dreptul camerei, cât și la momentul impactului petentul circula la o distanță relativ mare ( 1 m – 1,5 m) de bordura de pe partea dreaptă a drumului (începând de la min. 50 sec. 23).

Față de aceste constatări ale instanței și recunoașteri ale petentului, se constată că acesta nu și-a îndeplinit obligația impusă de dispozițiile art. 47 din OUG 195/2002 și se face vinovat de săvârșirea contravenției prev. de art. 101 alin. 1 pct. 5 din OUG 195/2002.

Având în vedere că răspunderea contravențională este personală, iar în situația în care la producerea rezultatului socialmente periculos contribuie acțiunile sau inacțiunile concurente ale mai multor persoane, fiecare dintre acestea răspunde pentru fapta proprie, instanța constată irelevantă pentru caracterizarea faptei contravenționale a petentului susținerea acestuia că ar fi existat o culpă concurentă a intervenientului forțat la producerea faptei.

Dincolo de acest aspect, din înregistrarea video depusă de intimat se constată că autoturismul condus de intervenientul forțat a circulat la o distanță minimă de bordura din partea dreaptă a sensului său de mers, astfel că susținerea petentului privind existența unei culpe concurente a celuilalt conducător auto este nu numai irelevantă, dar și neîntemeiată.

Cu privire la solicitarea petentului de înlocuire a sancțiunii contravenționale cu amenda cu sancțiunea constând în avertisment, instanța constată că fapta imputată petentului este o contravenție de pericol, texul legal incriminând comportamentul periculos al conducătorului auto, fără ca pentru existența caracterului contravențional al faptei să fie necesară producerea unor consecințe.

Ori, în condițiile în care în urma săvârșirii faptei contravenționale a rezultat nu numai o stare de pericol pentru ceilalți participanți la trafic (avută în vedere de legiuitor), dar și un rezultat concret, constând în producerea impactului dintre două autovehicule și deteriorarea autoturismului intervenientului forțat, instanța constată că fapta imputată petentului nu poate fi caracterizată ca una de gravitate redusă pentru a fi aplicabile în cauză dispozițiile art. 7 alin. 2 din OG 2/2001.

Pentru aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ dresat de un agent constatator din cadrul I. Călărași – Biroul Rutier la data de 19.05.2015 a fost legal și temeinic întocmit, iar sancțiunea a fost legal aplicată și temeinic individualizată și, pe cale de consecință, urmează să respingă plângerea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată cererea având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul S. A., CNP-_, domiciliat în Călărași, ., ., ., jud.Călărași, în contradictoriu cu intimatul I. CĂLĂRAȘI, cu sediul în mun. Călărași, ., jud. Călărași, CUI_, intervenientul forțat C. M., CNP-_, domiciliat în Călărași, Prel.Dobrogei, nr.15, jud.Călărași și asigurătorii O. S.A., cu sediul în Călărași, ., ., jud.Călărali și A. Ț. S.A., cu sediul în Călărași, ., jud.Călărași.

Menține ca legal și temeinic procesul-verbal . nr._ dresat de un agent constatator din cadrul I. Călărași – Biroul Rutier la data de 19.05.2015.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. L. P. Ș. J.

Red. N.L.P.

Tehnored.Ș.J.

Ex.5/azi 14.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2376/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI