Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2473/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 2473/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 2785/202/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ Nr.2473

Ședința Camerei de Consiliu de la 15 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE Judecător M. S.

Grefier L. I. S.

Pe rol judecarea cauzei civile formulate de reclamanta S.C. E. S.A. Călărași împotriva pârâtei C. I., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu s-a prezentat pentru reclamantă, cons. juridic T. A. în baza delegației nr. 4452/05.05.2015, aflată la fila 3 din dosar, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare legal îndeplinită conform art. 157 și urm. Cod procedură civilă.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, evidențiindu-se părțile, obiectul și procedura de citare, precum și faptul că pârâta nu a depus răspunsul solicitat de instanță, după care:

Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. 1 C.pr.civ. rap. la art. 1027 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina și în conformitate cu dispozițiile art. 238 Cod procedură civilă apreciază perioada de soluționare a cauzei la acest termen.

consilier juridic T. A. pentru reclamantă, precizează că renunță la acțiune, întrucât pârâta a achitat tot debitul, inclusiv cheltuielile de judecată. Depune la dosar adresa nr._/14.09.2015 din care rezultîă cele menționate.

Având în vedere cererea de renunțare la judecarea cauzei formulată de reclamantă instanța urmează a rămâne în pronunțare pe cererea formulată de aceasta.

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 05.05.2015 sub nr. _, reclamanta S.C. E. S.A. –Sucursala Călărași, cu sediul în Călărași, ., ., CUI –RO_, J/_ prin reprezentat legal – director general N. P. C., a chemat în judecată pe pârâta C. I., CNP –_, domiciliată în mun. Călărași, ..11, ., ., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1025,66 lei facturi neachitate pe perioada 31.01.2013 – 31.03.2015 și 165,69 lei majorări de întârziere acumulate pentru neachitarea în termen a facturilor. Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii se arată că, prin contractul nr. 4257/2/17.07.2008 pârâta s-a obligat să achite contravaloarea facturilor de apă, iar reclamanta să furnizeze apa potabilă, apa rece pentru prepararea apei calde și să evacueze apele uzate menajere cu măsura consumului la branșament.

Din momentul încheierii contractului s-au emis pe numele pârâtei facturi reprezentând consumul de apă și serviciile de canalizare furnizate, acestea fiind scadente în termen de 15 zile, iar pârâta este obligată să achite c/val. facturii în termen de 30 de zile calendaristice de la data emiterii acesteia. Întârzierea în achitarea sumelor datorate atrage majorări de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor fată de bugetul de stat, fără ca acestea să depășească cuantumul debitului, calculate începând cu data scadentă.

Întrucât în perioada 31.01.2013 – 31.03.2015, pârâta nu a achitat facturi în sumă de 1025,66 lei, acest fapt a generat aplicarea majorărilor de întârziere conform prevederilor contractuale în sumă de 165,69 lei.

Menționează că facturile curente nu cuprind majorări de întârziere aferente acesteia, ci numai majorări aferente facturilor anterioare ajunse la scadentă si neachitate.

În cauză este vorba de prezenta unui contract cu executare succesivă, facturarea făcându-se lunar, iar majorările ce decurg în perioada dintre datele de facturare sunt evidențiate in facturile anterioare, proporțional cu zilele de întârziere.

În drept, se invocă dispozițiile art. 1025-1032 din Noul C. pr. civilă.

În dovedirea cererii au fost anexate următoarele înscrisuri în copie xerox: situația facturilor restante la 24.04.2015, fișa sintetică la 24.04.2015, notificare - somație, contractul nr.4257/2008, copie CI și facturile neachitate, f. 11-38 din dosar.

Pârâta, deși i-a fost comunicată acțiunea și formularul de răspuns și a fost citată cu mențiunea de a depune întâmpinare, aceasta nu a răspuns, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță, dar astfel cum rezultă din adresa nr._/14.09.2015 a . a achitat ulterior chemării sale în judecată întreg debitul pretins de reclamantă inclusiv cheltuielile de judecată.

Prezent în instanță la acest termen, reprezentantul reclamantei depune la dosar adresa nr._/14.09.2015, învederând că renunță la acțiune, întrucât pârâta a achitat în totalitate debitul și cheltuielile de judecată.

Potrivit art. 406 C. proc. civilă (1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. (2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.(3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut. (4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare. (5) Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză. (6) Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă.

Analizând actele și lucrările dosarului, văzând și dispozițiile anterior menționate, instanța va lua act de renunțarea reclamantei la judecată.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea reclamantei S.C. E. S.A., cu sediul în

Călărași, ., ., înregistrată la ONRC sub nr. J_, CUI_, la cererea formulată împotriva pârâtei C. I., CNP –_, domiciliată în mun. Călărași, ..11, ., ..

Cu drept la recurs în 30 zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședința publică, azi, 15.09.2015.

P. GREFIER

Jud.S. M. S. L.

Red. S.M..

Dact. S.L.

Ex.4/18.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2473/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI