Plângere contravenţională. Sentința nr. 518/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 518/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 7548/202/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

Sentința civilă Nr. 518/2015

Ședința publică de la 13 Februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. A. T.

Grefier D. C. M.

Pe rol soluționarea plângerii contravenționale formulată de contestatorul B. D., în contradictoriu cu intimatul I. CĂLĂRAȘI, împotriva procesului verbal . nr._.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, evidențiind părțile, obiectul cererii și procedura de citare, după care;

În temeiul art. 258 C.proc.civ., instanța încuviințează pentru contestator proba cu înscrisuri iar pentru intimat proba cu înscrisuri și înregistrare video, apreciind că probele sunt legale, pertinente și concludente pentru justa soluționare a cauzei.

În temeiul art. 244 C.proc.civ. instanța declară terminată cercetarea procesului și nemaifiind alte probe de administrat, reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași sub nr._ din data de 15.10.2014 petentul B. D. a solicitat anularea procesului-verbal . nr._ încheiat de intimata I. Călărași.

În motivare, contestatorul a arătat, în esență, că procesul-verbal este lovit de nulitate întrucât nu descrie în concret fapta și nu este indicat km unde a fost depistat de radar. De asemenea, a mai arătat că starea de fapt nu este conformă realității întrucât de abia ieșise de pe raza localității Slobozia și nu putea atinge viteza de 141 km/h, iar echipajul de poliție se afla în mișcare, petentul fiind oprit după ce a depășit un autovehicul care a frânat brusc.

În subsidiar, a solicitat înlocuirea amenzii cu avertismentul întrucât sancțiunea este exagerată și se afla în afara localității.

În drept, au fost invocate art. 16 și art. 31 din O.G. nr.2/2001.

La plângere au fost anexate, în copie, procesul-verbal contestat, dovada de circulație și act de identitate.

La data de 26.11.2014 intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea sancțiunilor aplicate, cu motivarea că procesul-verbal îndeplinește condițiile de fond prevăzute de lege, iar afirmațiile contestatorului sunt contrazise de înregistrarea efectuată cu aparatul radar.

Instanța a administrat, la cererea părților, proba cu înscrisuri și cu înregistrarea video.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin procesul-verbal . nr._/05.10.2014, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 810 lei pentru nerespectarea prevederilor art. 50 din OUG nr.195/2002, reținându-se că la aceeași dată, pe DN21, în localitatea D., a condus autoturismul Honda cu nr._ cu viteza de 141 km/h, în afara localității (+51 km/h), înregistrare video hard Cl03, ROM224 MAI_.

Petentul a semnat procesul-verbal iar la rubrica „alte mențiuni” s-a consemnat: nu sunt de acord și nu recunosc viteza de 141 km/h.

În drept, potrivit art.34 din O.G. nr.2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Examinând cu precădere legalitatea întocmirii procesului-verbal conform art.34, alin.1 din O.G. nr.2/2001, instanța constată că au fost respectate dispozițiile art.15-20 din același act normativ, nefiind incidentă niciuna din cauzele de nulitate prevăzute de lege.

În ceea ce privește pretinsa nulitate invocată de petent cu privire la nedescrierea contravenției, instanța o apreciază nefondată, întrucât pentru întrunirea elementelor constitutive ale contravenției prev. de art. 50 din OUG nr. 195/2002 este irelevant kilometrul în dreptul căruia a fost surprins petentul, fiind suficientă mențiunea că circula în afara localității, viteza maximă admisă pe sectorul de drum (DN 21) fiind aceeași, respectiv 90 km/h.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța reține că viteza autoturismului condus de petent a fost înregistrată cu mijloc tehnic - aparatul radar . montat pe autospeciala MAI_. Din înregistrarea video depusă la dosar, instanța reține că autoturismul cu numărul de înmatriculare_ se deplasa în afara localității cu viteza de 141 km/h.

Aparatul de măsurare radar care a constatat depășirea vitezei legale este verificat metrologic în regim staționar și de deplasare, fiind valabil până la data de 19.02.2015 (buletin de verificare metrologică nr._/20.02.2014- fila 22), iar agentul constatator deținea atestat să folosească și să exploateze echipamentul video de supraveghere a traficului de rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor (atestat - fila 21).

Având în vedere dispozițiile art.50 din O.U.G. nr.195/2002, instanța apreciază că sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției pentru care a fost sancționat petentul, iar acesta nu a putut dovedi o situație de fapt contrară, simpla negare a vitezei neputând să răstoarne temeinicia actului de sancționare.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată, instanța apreciază că, în raport de gravitatea contravenției (depășirea vitezei maxime admise în afara localității cu 51 km/h) nu se impune o reindividualizare a amenzii aplicate. Contrar susținerilor petentului, acesta a fost sancționat numai în ultimii doi ani pentru același tip de contravenție de 6 ori, ceea ce denotă faptul că petentul nu și-a putut corija comportamentul nici măcar în urma unor sancționări repetate cu amendă, astfel că avertismentul în niciun caz nu ar reprezenta o măsură de natură a atinge scopul sancțiunilor contravenționale. Se impune și precizarea că viteza excesivă este un important factor provocator al accidentelor rutiere, iar împrejurarea că se afla în afara localității nu atenuează răspunderea contravențională.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petentul B. D., CNP_, domiciliat în București, ..158, ., ., în contradictoriu cu intimata I. Călărași, cu sediul în Călărași, ., jud. Călărași, împotriva procesului-verbal . nr._/05.10.2014, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședința publică de la 13.02.2015.

Președinte, Grefier,

Jud. T. C. A. M. C-tina D.

Red. TCA

Tehnored. MD

Ex.4/27.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 518/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI