Plângere contravenţională. Sentința nr. 988/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 988/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 988/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ NR.988

Ședința publică de la 01 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE O. I.

Grefier L. I. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul B. C.- C. în contradictoriu cu intimatul I.P.J.CĂLĂRAȘI, având ca obiect plângere contravențională formulată împotriva procesului verbal . nr._/11.02.2015 .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părșțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părțile și obiectul cauzei, precum și faptul că la dosar se află întâmpinare formulată de intimat la care sunt atașate un set de înscrisuri și înregistrarea video, după care;

Instanța, conform prevederilor art.131 raportat la art. 94 pct. 4.C.pr.civilă, și art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea acestei cauze față de locul săvârșirii contravenției.

Conform art. 238 C. procedură civilă instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului, având în vedere probele ce trebuie administrate, ca fiind la acest termen.

Instanța, în baza art.258 raportat la art.255 C. procedură civilă încuviințează proba cu înscrisuri pentru părți și înregistrare video pentru intimată, ca fiind admisibilă și putând conduce la soluționarea cauzei.

Instanța, nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat și ținând cont de cererea intimatei de judecarea cauzei și în lipsa părților apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.02.2015 sub nr._, petentul B. C. C., având CNP_, cu domiciliul în Călărași, ., ., jud. Călărași a solicitat în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Călărași, cu sediul în Călărași, ., jud. Călărași anularea procesului verbal de contravenție . nr._/11.02.2015 .

În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 11.02._ a fost sancționat contravențional cu amendă și reținerea permisului de conducere pentru neacordarea de prioritate la trecerea de pietoni.

Mai arată că nu este de acord cu cele reținute în procesul verbal, în acea

zonă se afla un pieton, dar care nu era angajată în traversarea străzii, ci aștepta.

Menționează că în zona trecerii de pietoni exista zăpadă multă și din această cauză nu se vedea bine trecerea.

În dovedire a depus copie dovada de circulație . nr._/11.02.2015 (f.5), procesul verbal contestat (fila 6) și cartea sa de identitate (fila 7).

Intimatul a depus întâmpinare la data de 04.03.2015 prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea sancțiunii principale și a celei complementare.

În motivare se arată că petentul a fost sancționat contravențional deoarece a condus autoturismul nu a acordat prioritate unui pieton angajat în mod regulamentar în traversare.

În drept, au fost invocate art. 205 N.C.procedură civilă.

În dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a celei cu înregistrare video, fiind depuse, în copie, cazierul contravențional al petentului (fila 15-17) și înregistrarea video a faptei (fila 18).

La acest termen a fost încuviințată proba cu înscrisuri pentru părți și proba cu înregistrare video pentru intimat.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 11.02.2015 a fost încheiat de către un agent constatator din cadrul I.P.J. Călărași procesul verbal . nr._ prin care s-a reținut săvârșirea de către petent aflat la volanul autoturismului cu nr. de înmatriculare 1939 BSV a contravenției prevăzute de art. 135 lit. h din H.G. nr. 1391/2006 raportat la art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G nr. 195/2002 constând în aceea că nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea străzii prin loc marcat și semnalizat corespunzător,

Procesul-verbal a fost semnat de către contravenient nu mențiunea „ nu

este de acord „.

Petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 390 lei și cu sancțiunea complementară a suspendării exercițiului dreptului de a conduce pentru 30 zile.

Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31 - art. 36 din O.G. nr. 2/2001), în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului ordonanței rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Această interpretare este conformă jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care recent a statuat că prezumția de nevinovăție, prevăzută de art. 6 paragraful. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu este încălcată în situația în care petentul are sarcina probei în judecarea plângerii contravenționale.

În acest sens, Curtea a reamintit că prezumția de nevinovăție nu se opune unei prezumții relative de legalitate și de conformitate cu realitatea a procesului-verbal de contravenție, în lipsa căreia ar fi imposibil în mod practic de a sancționa contravențiile în materie de circulație rutieră (decizia din 13 martie 2012 în cauza H. contra României, paragraf 12).

Este obligația petentului de a demonstra că cele reținute de agentul constatator nu corespund realității.

Având în vedere aceste principii, instanța constată că prezentul proces-verbal conține constatări personale ale agentului constatator aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu constatări ce sunt însă însoțite de înregistrarea video a momentului reținut ca fiind cel al săvârșirii contravenției.

În drept se reține că potrivit prevederilor art.135 litera h din H.G. nr.1391/2006:” Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.”

În cauză, din analiza înregistrării video depuse de intimat în susținerea temeiniciei procesului verbal instanța apreciază că sancționarea petentului s-a făcut în mod greșit întrucât din cuprinsul acesteia rezultă că la momentul în care mașina condusă de petent este în dreptul marcajului pietonal, persoana aflată în dreptul acesteia nu traversa partea carosabilă, angajarea sa în traversare făcându-se după trecerea mașinii conduse de petent.

Staționarea pietonului în dreptul marcajului pietonal nu oferă conducătorului auto posibilitatea de interpretare a intenției sale reale și nu impune obligativitatea de a acorda acestuia prioritate câtă vreme intenția sa de traversare nu este evidentă.

Pentru considerentele expuse va admite plângerea contravențională formulată de petentul B. C.- C., și va anula procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ dresat de I. P. J. Călărași, la 11.02.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea petentului B. C. C., având CNP_, cu domiciliul în Călărași, ..2, .,., jud. Călărași, formulată în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Călărași, cu sediul în Călărași, ., jud. Călărași.

Anulează procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ dresat de I. P. J. Călărași, la 11.02.2015.

Cu drept la apel în 30 zile de la comunicare, ce va fi depusă la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 1.04. 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

JUD.I. O. S. L. I.

Red.I.O.

Thred.SL

Ex.5/9.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 988/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI