Contestaţie la executare. Sentința nr. 960/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 960/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 960/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI – JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 960

Ședința publică de la 31martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - Judecător M. S.

Grefier – N. V.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul P. I.

și pe intimata C.-SA prin D. CONSTANTA, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat contestatorul personal care legitimează cu CI . nr._, CNP -_ lipsă fiind intimata.

Procedura de citare legal îndeplinită conform art. 155 și urm. Cod procedură civilă.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, evidențiindu-se părțile, obiectul cauzei și procedura de citare, precum și faptul că la dosarul cauzei B. Copuzeanu F. T. a depus dosarul de executare solicitat de instanță în copie certificată conform cu originalul, filele 23-34 din dosar, după care:

La interpelarea instanței contestatorul învederează că nu dorește să vadă dosarul de executare pentru că știe conținutul său. Menționează că i s-a pus poprire pe salariu. Contestatorul arată, că nu mai are cereri noi de formulat sau probe de administrat.

Instanța ia act că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat în cauză, apreciază cauza în stare de judecată, iar conform art. 394 Cod procedură civilă declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.

Contestatorul având cuvântul, solicită admiterea contestației la executare așa cum a fost formulată, iar prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea tuturor formelor de executare pornite împotriva acestuia.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea introdusă la această instanță la data de 05.12.2014, contestatorul P. I., domiciliat în . CNP –_, în conformitate cu prevederile art. 713 din noul Cod de procedură civilă, a formulat contestație la executare începută în dosarul de executare silită înregistrat cu nr. 2422/2014 la Biroul Executorului Judecătoresc Copuzeanu F. T. împotriva actelor de executare întocmite la solicitarea intimatei „C.N.A.D.N.R.” S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C., împotriva somației mobiliare, a onorariului executorului judecătoresc, a cheltuielilor de executare și a încheierii din data de 24.11.2014, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea formelor de executare și a executării însăși, având în vedere faptul că legea în temeiul căreia a fost aplicată sancțiunea contravențională a fost declarată neconstituțională în conformitate cu Legea nr. 144 din 23.07.2012, publicată în M. Of. al României nr. 509 din 24.07.2012.

A solicitat și suspendarea executării silite în dosarul nr. 2422/2014.

În motivarea contestației, contestatorul a arătat că la data de 8 mai 2011,ora 21,42, locul A 2 km 12 + 450 a condus auto cu nr. de înmatriculare_ proprietate personală, fără a deține rovinietă valabilă, motiv pentru care a fost sancționat contravențional, conform procesul verbal . 11, nr._/7.11.2011 cu amendă în sumă de 250 lei, achitată integral, la bugetul local si cu tariful de despăgubire în cuantum de 28 euro,neachitat. Procesul verbal fiind titlul executoriu a fost format dosarul de executare silită nr. 2422/2014 fiind somat să achite suma de 28 euro reprezentând creanța datorată și suma de 510,98 lei cheltuieli de executare silită.

Solicită admiterea contestației la executare precum si suspendarea executării silite,

In drept Lg. 144/2012, Constituția României, art. 15 alin 2.

In dovedirea cererii contestatorul a propus proba cu înscrisuri, fiind atașată la dosar copie dosar executare 2422/2014, copie somație mobiliară din dosar nr. 2422/2014, copie încheiere din 24.11.2014, copie proces verbal de contravenție, copie carte de identitate ( filele 4-10 din dosar ).

In cadrul procedurii de regularizare a dosarului, în baza art. 200 Cod pr. civilă s-a dispus a se emite o comunicare către contestator pentru a depune și a achita taxa de timbru in sumă de 49,5 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca insuficient timbrată, precum si emiterea unei adrese către B. Copuzeanu F. pentru a depune dosarul de executare silită în copie certificată, conform cu originalul nr. 2422/2014.

În baza art. 201 Cod pr. civilă, la data de 23.012.2014 instanța a dispus comunicarea cererii si a înscrisurilor către intimată cu obligația de a depune întâmpinare, în termen de 25 de zile de la comunicare.

Intimatul nu a depus întâmpinare astfel că prin rezoluția din data de 10.02.2015 instanța a fixat termen de judecată la data de 24.02.2015, cu citarea părților.

In ședința publică din 24.02.2015 contestatorul a precizat că nu a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție ce formulează obiectul prezentei contestații la executare. Totodată a procedat la complinirea semnăturii pe contestație la executare.

În aceiași ședință publică instanța în conformitate dispozițiile art. 255 Cod procedură civilă rap. la art. 258, art. 260 C. procedură civilă a încuviințat proba cu înscrisuri pentru contestator, ca fiind utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.

Instanța analizând actele si lucrările dosarului a reținut urătoarea situație de fapt: prin procesul verbal de contravenție . 11 nr._/07.11.2011 contestatorul a fost sancționat contravențional în baza art. 8 alin. 1 din OG 15/2002 cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei și înștiințat să plătească și contravaloarea tarifului de despăgubire potrivit art. 8 alin. 3 din OG 15/2002, de 28 de euro.

Procesul verbal nu a fost contestat așa cum susține și numitul contestator motiv pentru care acesta a devenit titlu executoriu.

Prin cererea adresată de intimată către B. Copuzeanu F. T. înregistrată sub nr._/28.08.2014, aceasta a solicitat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de procesul verbal . 11 nr._/07.11.2011.

Prin încheierea din data de 04.11.2014 pronunțată de Judecătoria Călărași s-a dispus admiterea cererii de încuviințare a executării silite si autorizarea creditorului CNADR SA prin D. Constanta pentru a trece la executarea silită prin urmărire mobiliară pe teritoriul țării si urmăririi imobiliară în circumscripția Judecătoriei Călărași împotriva contestatorului pentru obligațiile cuprinse în titlu executoriu reprezentat de procesul verbal . 11 nr._/07.11.2011 până la concurența sumei de 28 euro.

În urma încuviințării executării silite s-a emis somația mobiliară la data de 24.11.2014 în dosarul de executare nr. 2422/2014.

Cu titlu preliminar, având în vedere că cererea de executare silită a fost înregistrată pe rolul B.E.J. Copuzeanu F. T., la data de 28.08.2014, după . noului Cod de procedură civilă, în temeiul art. 3 din Legea 76/2012 raportat la art. 622 alin. 2 din C.proc.civ. 2013, instanța apreciază că prezenta cauză se va soluționa în temeiul dispozițiilor Codului de procedură civilă din 2013, forma anterioară modificărilor legislative realizate prin Legea 138/2014.

Astfel, potrivit art. 711 alin. 1 teza I C.proc.civ, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

Prin încheierea emisă la data de 24.11.2014 de B.E.J. Copuzeanu F. T. (f. 28) s-au stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 496,00 lei reprezentând 496 lei - cheltuieli necesare desfășurării executării silite, respectiv înregistrare, deschidere și formare dosar de executare silită, consultanță în vederea constituirii dosarului de executare silită, cheltuieli efectuate cu redactarea și efectuarea actelor de executare silită, comunicarea actelor de procedură prin poștă/curier, cheltuieli de transport, multiplicare și certificare acte, arhivare dosar și 14,98 lei – onorariu executor judecătoresc.

Prin somația emisă la data de 24.11.2014 de B.E.J. Copuzeanu F. T. (f. 27), contestatorului i s-a pus în vedere să achite, în termen de 1 zi de la comunicarea acesteia, suma de 28 euro reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire stabilit prin procesul verbal de constatare a contravenției și suma de 510,98 lei reprezentând cheltuieli de executare silită.

Somația menționată a fost comunicată contestatorului la data de 03.12.2014 (f. 25), acesta neachitând contravaloarea tarifului de despăgubire, în termenul 1 zi menționat de executorul judecătoresc.

Potrivit art. 669 alin. 2 C.proc.civ., cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 667, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia.

Așadar, cum contestatorul nu a achitat, contravaloarea tarifului de despăgubire, acesta, în temeiul art. 669 alin. 2 C.proc.civ. teza finală, nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc.

Prin raportare la dispozițiile Ordinului nr. 2550/C/2006, instanța consideră, având în vedere valoarea debitului urmărit și modalitățile de executare efectuate, că suma de 14,98 lei reprezentând contravaloarea onorariului executorului judecătoresc a fost stabilită în mod corespunzător.

În ceea ce privește cuantumul celorlalte cheltuieli necesare efectuării executării silite, prin raportare și încheierea de detaliere a modalității de stabilire a acestora (f. 28), instanța consideră că valoarea de 496 lei stabilită de executorul judecătoresc este disproporționată față actele de executare efectiv îndeplinite de acesta.

Această concluzie se impune întrucât dosarul de executare are doar 11 file, iar executorul judecătoresc a comunicat toate actele de executare printr-un unic proces verbal de înmânare și a achitat o singură taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei pentru soluționarea cererii de încuviințare a executării silite.

Avându-se în vedere și celelalte cheltuieli efectuate de executorul judecătoresc în ceea ce privește gestionarea și soluționarea dosarului de executare silită, instanța, pentru considerentele menționate anterior, apreciază că se impune reducerea cuantumului cheltuielilor de executare stabilite prin încheierea din data de 24.11.2014 de B.E.J. Copuzeanu F. T. de la suma de 510,98 lei la suma de 100 lei.

Totodată, instanța apreciază că celelalte acte de executare au fost realizate în mod legal, stabilirea unui cuantum necorespunzător al cheltuielilor de executare de către executorul judecătoresc nefiind de natură a justifica anularea executării silite însăși și desființarea tuturor formelor de executare realizate în dosarul de executare silită nr. 2422/2014.

Prin urmare, instanța va admite contestația la executare, va anula în parte încheierea din data de 24.11.2014, va reduce cuantumului cheltuielilor de executare stabilite prin încheierea din data de 24.11.2014 de B.E.J. Copuzeanu F. T. de la suma de 496 lei la suma de 100 lei și va respinge celelalte capete de cerere formulate de contestator ca neîntemeiate. A respins capătul de cerere privind suspendarea executării silite,întrucât contestatorul a declarat că deja i s-a pus poprire pe salariu și că se execută titlul executoriu, pe de o parte, iar pe de altă parte acesta nu a plătit cauțiunea aferentă, obligatorie în cazul suspendării executării silite.

Cererea a fost legal timbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite contestația la executare formulată de contestatorul P. I. în contradictoriu cu intimata C. – D. C. împotriva încheierii emise la data de 24.11.2014 de B.E.J. Copuzeanu F. T., dispune anularea în parte a încheierii menționate, în sensul că dispune reducerea cuantumului cheltuielilor de executare stabilite de la suma de 496 lei la suma de 100 lei.

Respinge contestația la executare formulată de contestatorul P. I. în contradictoriu cu intimata C. –D. C. împotriva somației mobiliare emise de B.E.J. Copuzeanu F. T. la data de 24.11.2014 și împotriva executării silite însăși, ca neîntemeiată.

Respinge cererea de suspendare a executării silite în dosarul nr. 2422/2014.

Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședință publică, azi, 31.03.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Jud. S. M. V. N.

Red. SM.

Tehnored. VN

Ex. 4/28.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 960/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI