Pretenţii. Sentința nr. 3671/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 3671/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 27-11-2015 în dosarul nr. 3671/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI – JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3671

Ședința publică de la 27 Noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – Judecător M. S.

Grefier - O. V.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect pretenții formulată de reclamanta Î. I. A. S. împotriva pârâtei ..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 24.11.2015 ale căror consemnări s-au făcut în încheierea din acea zi care face parte integrantă din prezenta sentință și pentru părțile să depună concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea cauzei la data de 27.11.2015 și în urma deliberării avute a pronunțat următoarea soluție:

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

P. cererea introdusă la această instanță la data de 17.12.2014 și înregistrată sub nr._, reclamanta Întreprindere individuală A. S., cu sediul în localitatea B., județul Călărași, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Călărași sub nr. F511183l2006 având Codul Unic de Înregistrare RO_, având C. IBAN RO40.CECE.CL01.55RO.N022.6136 deschis la BRD - Sucursala Călărași a chemat în judecată pe pârâta E. SRL, cu sediul în ., județul Călărași, înregistrată la O.R.C Tribunalul Călărași nr. J_ - C.U.I. RO_, reprezentata prin administrator P. V. M., solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtei E. SRL la plata către reclamantă a sumei de 103.773 lei reprezentând diferența rămasă de plată din c.val totală a facturii fiscale . nr.0008/23.10.2012, în valoare totala de 103.773 lei din care pârâta a achitat doar parțial suma de 50.000 lei până în prezent și c/val facturii fiscale . nr.0004/20.09.2012, în valoare totală de 139.000 lei, din care a achitat numai parțial suma de 89.000 lei, rămânând de plată diferența de 50.000 lei, ambele facturi fiind emise de reclamantă în baza contractului comercial nr.59/16.12.2011, cu titlu de preț al mărfurilor livrate de reclamantă către pârâtă, împreuna cu penalitățile de întârziere în cuantum de 0,15 % din debitul restant, calculate pentru fiecare zi de întârziere de la data scadenței a facturilor sus menționate, până la achitarea integrala a debitului restant, în conformitate cu prevederile art.6.1 din contractul comercial nr.59/16.12.2011, ca urmare a răspunderii civile contractuale a pârâtei E. SRL, obligarea pârâtei sa plătească reclamantei - în temeiul dispozițiilor art.405 din NCPC - toate cheltuielile de judecata ocazionate cu prilejul judecării acestui proces.

În motivarea acțiunii reclamanta arată că, pârâta E. SRL refuză în mod nejustificat să achite integral prețul pentru mărfurile livrate acesteia de ea conform facturii fiscale . nr.D008/23.10.2012, în valoare totală de 103.773 lei, din care a achitat parțial doar suma de 50.000 lei și facturii fiscale . nr.0004/20.09.2012, în valoare totala de 139.773 lei, din care a achitat parțial doar suma de 89.000 lei, rămânând de plată diferența de 53.773 lei, ambele facturi fiind emise de reclamantă în baza contractului comercial nr.59/16.12.2011 încheiat între părți la data de 16.12.2014, deși pârâta a achitat parțial c.val. facturii respective (adică 53.773 lei) iar potrivit prevederilor art. 6.2 aceasta s-a obligat în mod irevocabil să achite c.val. facturii fiscale sus menționată în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii acesteia.

Pârâta E. SRL nu și-a îndeplinit obligația esențială asumată prin contractul comercial nr.59/16.12.2011 încheiat între părțile în cauză la data de 16.12.2011, în sensul că nu a achitat integral prețul mărfii livrate de reclamantă către aceasta conform facturii fiscale . nr.0008/23.10.2012, în valoare totală de 103.773 lei, din care a achitat parțial doar suma de 50.000 lei și facturii fiscale . nr.0004/20.09.2012, în valoare totală de 139.773 lei, din care a achitat parțial doar suma de 89.000 lei, rămânând de plată diferența de 53.773 lei, ambele fiind scadente în termen de 5 zile de la data comunicării acesteia pârâtei, din care a achitat doar 50.000 lei, iar refuzul societății pârâte de a nu-i achita preț integral pentru marfa livrată este vădit nejustificat și este de natură să-i producă un prejudiciu corespunzător cu valoarea prețului neachitat adică 50.000 lei.

Refuzul pârâtei E. SRL de a-și îndeplini obligația esențială asumată prin contractul comercial nr.59/16.12.2011 încheiat între ele, părțile la data de 16.12.2011, în sensul de a achita integral prețul mărfii livrate de

reclamantă către aceasta, conform facturii fiscale . nr.0008/23.10.2012, în valoare totala de 103.773 lei, din care a achitat parțial doar suma de 50.000 lei și facturii fiscale . nr.0004/20.09.2012, în valoare totală de 139.773 lei, din care a achitat parțial doar suma de 89.000 lei, rămânând de plata diferența de 53.773 lei, ambele fiind scadente în termen de 5 zile de la data comunicării acesteia pârâtei, constituie o violare a contractului încheiat între părți, care îi este imputabilă exclusiv pârâtei și care impune angrenarea răspunderii civile contractuale a pârâtei în sensul existenței obligației pârâtei-debitoare de a repara prejudiciul cauzat reclamantei prin neexecutarea corespunzătoare a acestei obligații de plată integrală a prețului mărfii livrare de reclamantă.

Refuzul pârâtei E. SRL de a-și îndeplini obligația esențială asumată prin contractul comercial nr.59/16.12.2011 încheiat între ele, părțile la data de 16.12.2011, în sensul de a achita integral prețul mărfii livrate de

reclamantă către aceasta, conform facturii fiscale . nr.0008/23.10.2012, din care a achitat parțial doar suma de 50.000 lei si facturii fiscale .

nr.0004/20.09.2012, în valoare totală de 139.773 lei, din care a achitat parțial doar suma de 89.000 lei, rămânând de plata diferența de 53.773 lei, scadente în termen de 5 zile de la data comunicării acesteia pârâtei, întrunește toate condițiile prevăzute de codul civil privind răspunderea civilă contractuală a acesteia și anume: neexecutarea unei obligații contractuale de către pârâtă, izvorâtă dintr-un contract valabil încheiate între părți; producerea unui prejudiciu prin această faptă; existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, precum și culpa pârâtei-debitoare pentru neexecutarea obligației contractuale și producerea prejudiciului.

În fapt, în data de 16.12.2011, reclamanta Întreprindere I. A. S. a încheiat cu pârâta E. SRL, contractul comercial nr.59/16.12.2011 în baza căruia la data de 20.09.2012 a livrat debitoarei E. S.R.L. cantitatea de 87 tone de floarea soarelui pentru care a emis factura fiscala . nr.0004/20.09.2012, în valoare totală de 139.773 lei, pe care a comunicat-o pârâtei E. SRL la data emiterii iar reprezentantul acesteia - P. A. - a primit-o și a confirmat-o la plată prin semnătura acestuia. Ulterior, pârâta E. SRL a achitat parțial din valoarea totală a acestei facturi, doar suma de 50.000 lei rămânând de plata diferența de 53.773 lei împreună cu penalitățile de întârziere, în cuantum de 0,15 % din debitul restant calculate pentru fiecare zi de întârziere de la data scadenței până la achitarea integrala a debitului restant, în conformitate cu prevederile art.6.1 din contractul comercial nr.59/16.12.2011, pe care pârâta refuză în mod intenționat să o mai achite, susținând în mod public prin administratorul său P. V. M. ca „EL A HOTĂRÂT SĂ NU MAI PLĂTEASCĂ ACEASTĂ DIFERENȚĂ, DEOARECE, NIMENI NU POATE SĂ ÎL OBLIGE PE ACESTA SĂ PLĂTEASCĂ ACEASTĂ SUMĂ, ÎNTRUCÂT, FACTURA FISCALĂ NU A FOST SEMNATĂ DE EL CI DE TATĂL SĂU - P. A. - CARE ESTE B. ȘI NU A FOST ÎMPUTERNICIT DE ACESTA SĂ REPREZINTE SOCIETATEA SA ..."

Se mai arată de către reclamantă că, în baza aceluiași contract comercial nr.59/16.12.2011, la data de 23.10.2012 reclamanta a livrat debitoarei E. S.R.L. cantitatea de 25,36 tone de ulei pentru care a emis factura fiscala . nr.0008/23.10.2012, în valoare totală de 103.773 lei, pe care a comunicat-o pârâtei E. SRL la data emiterii, iar reprezentantul acesteia - P. A. - a primit-o și a confirmat-o la plată prin semnătura acestuia. Ulterior, pârâta ECOFRUT SRL a achitat parțial din valoarea totală a acestei

facturi, suma de 50.000 lei rămânând de plata diferența de 53.773 lei împreună cu

penalitățile de întârziere, în cuantum de 0,15 % din debitul restant calculate pentru fiecare zi de întârziere de la data scadenței până la achitarea integrală a debitului restant, în conformitate cu prevederile art.6.1 din contractul comercial nr.59/16.12.2011, pe care pârâta refuză în mod intenționat să o mai achite. În această situație, reclamanta a somat de mai multe ori pe pârâtă, atât verbal cât și în scris, să achite diferența rămasă de plată în valoare de 103.773 lei (50.000 LEI + 53.773 LEI) împreună cu penalitățile de întârziere, în cuantum de 0,15 % din debitul restant calculate pentru fiecare zi de întârziere de la data scadenței până la

achitarea integrală a debitului restant însă pârâta a ignorat toate diligențele sale și a refuzat în mod nejustificat - dar cu vădită rea voință exprimată deschis – să îi achite debitul restant. Constatând cu surprindere reaua - voință a pârâtei prin refuzul nejustificat în achitarea debitului restant, reclamanta a formulat o cerere de chemare în judecată a pârâtei - în condițiile art. 1 din O.G. nr. 5/2001 - prin care a solicitat instanței de judecată se emită ordonanță care să conțină somația de plată pentru debitoare ca în termen de 10 zile de la primirea comunicării să îi achite suma datorată, având în vedere că aceasta suma de 50.000 lei este o creanță certă, lichidă și exigibilă, ce rezultă din înscrisurile însușite de debitoare.

P. cererea introdusă la această instanță la data de 04.02.2013 și înregistrată sub nr._ la JUDECATORIA CALARASI, reclamanta creditoare ÎNTREPRINDERE I. A. S., a chemat în judecată pe debitoarea ., solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se emită o somație de plată în condițiile prevăzute de O.G. nr. 5/2001 prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 103.773 lei reprezentând c.val. factura fiscală . nr. 008/23.10.2012, precum și la plata dobânzilor comerciale calculate de la data de 23.10.2012 și până la data achitării efective a debitului, dar și obligarea pârâtei creditoare la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.

P. sentința civilă nr.605/19.02.2013 pronunțată de Judecătoria Călărași

în acest dosar civil nr._, instanța de judecată a respins cererea de emitere a somației de plată apreciind că cererea de chemare în judecată nu îndeplinește cumulativ toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 5/2001 și motivând că se impune să se adreseze instanței pe calea dreptului comun pentru a invoca

răspunderea civilă contractuală a pârâtei și obligarea acesteia la plata debitului restant, întrucât pârâta nu recunoaște ca fiind datorată diferența de 50.000 lei chiar dacă aceasta a achitat suma de 53.773 lei din totalul facturii de 103.773 lei. În aceste circumstanțe, reclamanta creditoare a procedat la notificarea pârâtei E. SRL prin notificarea nr.1258/29.09.2014 comunicată pârâtei prin intermediul B. P. L. E. din București, prin care a somat-o pe pârâta debitoare să îi achite de îndată diferența de preț de 50.000 lei împreună cu

penalitățile aferente debitului principal în cuantum de 0,15% pentru fiecare zi de

întârziere, calculate până la achitarea integrala a debitului, în conformitate cu prevederile art.6.1 din contractul comercial nr.59/16.12.2011.

Totodată, prin aceiași notificare, reclamanta a notificat-o pe pârâta E. SRL cu privire la toate acțiunile civile și penale, necesare și legale, pe care intenționează să le intenteze la instanțele competente de judecata și respectiv la organele de cercetare penala, în cazul în care va continua să refuze în mod nejustificat să îi achite debitul restant precum și cu privire la toate consecințele de natură civilă și penală ce pot lua naștere pentru pârâta și reprezentanții săi din aceasta situație litigioasa, prin care va solicita obligarea pârâtei la plata debitului restant în cuantum de 50.000 lei, împreună cu penalitățile de întârziere în cuantum de 15% din valoarea debitului restant pentru fiecare zi de întârziere de la data scadenței, conform contractului, precum și la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

În acest sens, reclamanta a notificat-o pe pârâta E. SRL ca, urmare faptului că debitul restant este mai vechi de 90 de zile și având în vedere și celelalte datorii restante pe care societatea pârâtă le are față de bugetul statului și de ceilalți creditori, urmează ca ea, creditoarea să analizeze necesitatea și oportunitatea formulării unei CERERI DE DESCHIDERE A PROCEDURII INSOLVENȚEI (FALIMENTULUI) FAȚĂ DE SOCIETATEA DEBITOARE, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2014, prin care va solicita instanței de judecată să dispună deschiderea

procedurii de faliment asupra societății debitoare și, să fie, totodată, atrasă răspunderea atât civilă cât și penală a administratorilor, reprezentanților și asociaților societății debitoare, pentru tot pasivul societății, în conformitate cu dispozițiile art.169 și următoarele din Legea insolvenței nr.85/2014.

Totodată, față de inducerea și menținerea în eroare a reclamantei cu prilejul încheierii și executării contractului nr.59/16.12.2011 încheiat între ele părțile și

având în vedere prejudiciul produs reclamantei creditoare ca urmare a refuzului

nejustificat al pârâtei E. SRL de a îi achita debitul restant pe care îl datorează creditoarei în cuantum de 103.773 lei, împreună cu penalitățile de întârziere în cuantum de 0,15% din debitul principal, reclamanta a notificat societatea pârâtă că urmează să formuleze - în condițiile legii - și o plângere penala împotriva administratorilor și reprezentanților acestei societăți prin care va solicita organelor de cercetare penala - în temeiul dispozițiilor codului penal și codului de procedură penală - să efectueze cercetările legale pentru a se constata în ce măsură faptele comise de administratorii societății debitoare cu prilejul încheierii și executării contractului dintre ele părțile, îndeplinesc elementele constitutive ale INFRACȚIUNILOR DE ÎNȘELĂCIUNE ÎN CONVENȚIE prevăzută și pedepsită conform dispozițiilor art.244 din Noul Codul Penal.

Tot prin aceeași notificare nr.667/03.05.2014, reclamanta a notificat-o pe pârâta debitoare în sensul că înțelege să îi mai acorde o șansă în plus pentru achitarea sumelor restante față de reclamantă și soluționarea pe cale amiabilă a acestei situații litigioase și, în acest scop, a convocat-o pe pârâtă să se prezinte

personal sau prin reprezentant ori mandatar, în data de 13.10.2014, ora 15:00, la Biroul Notarului Public R. I. D. din București, în vederea soluționării acestui litigiu pe cale amiabilă, prin negocieri directe, cu creditorul și avocații săi și încheierea în acest sens a unui proces verbal de conciliere sau a unei încheieri de certificare fapte, în conformitate cu dispozițiile art.662 și următoarele din noul cod de procedură civilă coroborate cu dispozițiile art.1521-1526 și următoarele din Noul Cod Civil. Cu toate aceste diligențe inițiate și susținute de reclamanta-creditoare față de pârâta-debitoare aceasta a refuzat și refuză și în prezent - în mod nejustificat și cu vădita rea credință – să îi achite debitul restant în cuantum total de 103.773 lei (50.000 LEI + 53.773 LEI), împreună cu penalitățile de întârziere în cuantum de 0,15% din debitul principal, pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la scadență și până la data achitării integrala a debitului, conform contractului nr.59/16.12.2011 încheiat între părți.

În aceste circumstanțe, reclamanta creditoare a fost nevoită să

inițieze și să susțină în fața instanței de judecată această cerere de chemare în judecata în scopul protejării intereselor sale și a recuperării debitului restant, în condițiile legii, urmând ca toate cheltuielile de judecată efectuate cu acest prilej

cu taxele judiciare de timbru și onorariul pentru avocați, să fie achitate tot de către pârâta-debitoare.

În consecință, față de considerentele arătate mai sus și ținând cont și de situația de drept rezultată din actele invocate și depuse la dosar, solicită instanței să constate faptul că această cerere de chemare în judecată este temeinică și legală și pe cale de consecință solicită admiterea ei astfel cum a fost formulată, urmând ca să oblige pârâta E. SRL și la plata cheltuielilor de judecată - în conformitate cu dispozițiile art. 451- 455 din Noul Cod procedură civilă.

În susținerea acțiunii a propus proba cu înscrisuri, aflate la filele 21-39 din dosar, interogatoriul pârâtei, expertiză judiciară contabilă și orice alte mijloace de probă admise de lege și necesare soluționării juste a cauzei.

În drept: art.379, 948, 998 și 999 și următoarele din Vechiul Cod civil,

coroborate cu cele ale art.662 și următoarele din Noul Cod de Procedură Civilă și

respectiv, cu dispozițiile art.1521-1526 și art.1695 - 1706 din Noul cod civil.

La data de 19.12.2014, în cadrul procedurii de regularizare, reclamantei i s-a comunicat cu adresa de la fila 40 din dosar să depună dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 3130,46 lei, relații comunicate la data de 07.01.2015, fila 42-43 din dosar.

La data de 09.01.2015 instanța în baza dispozițiilor art. 201 al.1 Cod procedură civilă a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către pârâtă, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la data comunicării cererii, în condițiile art. 165 Cod procedură civilă, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a propune probe și invoca excepții, în afară de cele de ordine publică.

La data de 11.02.2015 pârâta depune întâmpinare, f. 47-50 din dosar, prin care invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătorie Călărași, având în vedere că, din contractul depus de către societatea reclamantă, rezulta ca litigiile "vor fi soluționate de instanțele competente de la locul plății ".

Arată că în contractul depus la dosarul cauzei se menționează că locul plății este B.C.R. Fetești, și astfel instanța competentă este Judecătoria Fetești, mențiunea corespunzând dispozițiilor art. 126 Cod Pr. Civ.

Pentru aceste argumente, solicită declinarea competenței la Judecătoria Fetești, fiind instanța menționată în contract ca fiind instanța de la locul plății ( B.C.R. Fetești ).

Mai arată că, reclamantul nu a respectat dispozițiile art. 194 Cod Pr. Civ neindicând “contul bancar:”, cu toate că, acest cont bancar este cunoscut de către reclamantă care a susținut că a încasat plăți și mai mult decât atât rezultând din contract, motiv pentru care solicită suspendarea/ anularea acestei cereri care nu respectă dispozițiile procedurale.

A mai invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, având în vedere că prezenta cerere are 3 capete de cerere: a) rest plata la factura nr. 0008/23.10.2012 b) rest plata factura nr. 0004/20.09.2012 și c) penalități de întârziere. Având în vedere că timbrajul trebuie satisfăcut pe fiecare capăt de cerere, observă pe de o parte că reclamanta nu a îndeplinit această cerință întrucât cel puțin în privința penalităților nu a menționat niciun calcul (așa cum era obligată), și nici nu a achitat taxa de timbru aferentă.

Pentru aceste considerente solicită în condițiile art. 197 Cod Pr. Civ. să se dispună anularea cererii de chemare în judecată.

Având în vedere că cererea care este extrem de carentă, nu respectă cerința dispozițiilor art. 194 litera c, Cod Pr. Civ. nefiind menționată valoarea penalităților; modul de calcul și indicarea înscrisurilor doveditoare solicită a se dispune anularea cererii conform art. 196 alin 1 Cod Pr. Civ. Modul carentar în care este întocmită această cerere rezultă inclusiv din prima fila a cererii reclamantului, citează: „unde solicit să îmi comunicați orice corespondenta cu privire la aceasta NOTIFICARE „. Reclamanta recunoaște în cerere doar parțial, faptul că somația de plată și „uită" să menționeze că inclusiv cererea de deschidere a procedurii de insolvență au fost respinse, aceasta introducând cereri de chemare în judecată vădit neîntemeiate și abuzând de drepturile procesuale, motiv pentru care solicită amendarea reclamantei cu amendă maximă prevăzută de art. 187 alin. 1 punctul 1 Cod Pr. Civ.

Reclamanta face o largă discuție cu răspundere civilă delictuală, în condițiile în care din actele de la dosarul cauzei nu este în prezența unei răspunderi civile delictuale ci eventual în prezența unei răspunderi civile contractuale.

Pe fondul cauzei, arată că, având în vedere prevederile contractuale se poate observa clar că nu se cunoaște cine este cumpărătorul ( făcând referire la art. 2.2. S.C. AUGER P. S.R.L. ), contractul nefiind ștampilat, astfel că solicită ca reclamanta să-și precizeze cadrul procesual în acest sens, urmând ca după precizare să-și poată completa întâmpinarea și să invoce eventual o excepție a calității procesuale pasive, în condițiile în care cunoaște că între AUGER P. S.R.L. menționat în contract au existat raporturi juridice acesta plătind dintr-o factura de avans de marfa 58.000 lei.

Reclamanta susține că datoria rezultă din livrarea efectuată în baza contractului nr. 59/16.12.2011, însă având în vedere că acest contract depus la dosar menționează două date, solicită să prezinte originalul ca după verificare să poată eventual să se înscrie în fals.

În contractul depus de reclamanta se menționează la art. 1 și 2 faptul că obiectul îl constituie livrarea de grâu, porumb și floarea soarelui.

În cererea de chemare în judecată, reclamanta face vorbire de o factură de IN, marfă care nu face obiectul contractului.

Reclamanta trebuie să facă dovada livrării acestor mărfuri în condițiile

contractuale, motiv pentru care invocă EXCEPȚIA DE NEEXECUTARE a

contractului având în vedere că nu se face dovada respectării condițiilor contractuale.

Având în vedere că vânzătorul nu și-a respectat obligația de livrare a mărfii la termenele și în condițiile stabilite, contractul de vânzare cumpărare conform art. 8.1 este desființat de plin drept ( pact comisoriu de gradul IV ), fără notificare prealabilă sau intervenția instanței de judecată.

De asemenea precizează că are dreptul și la daune interese în cuantum de 100 % din valoarea mărfii nelivrate. La dosarul cauzei, în condițiile prevăzute de art. 194 Cod Pr. Civ. nu rezultă îndeplinirea obligațiilor contractuale, ci deși este redactata pe 16 pagini, cererea suferă de acuratețe și de dovezile solicitate de procedura civilă.

În situația în care se va constata respectarea obligațiilor de către societatea reclamantă solicită să se aibă în vedere dispozițiile art. 6.4 din contract întrucât S.C. ECO FRUCT S.R.L. și S.C. AUGER P. S.R.L sunt societăți afiliate, iar reclamanta are datorii față de AUGER P. S.R.L., reprezentate de o sumă de 58.000 lei plătită cu titlu de avans pentru livrare de marfă, livrare care nu s-a mai efectuat, motiv pentru care ea trebuia restituită, sau în condițiile menționate mai sus ea se va compensa de drept cu prețul.

În susținere a propus proba cu înscrisuri, filele 51-56 din dosar și interogatoriu.

A solicitat cheltuieli de judecată.

La data de 12.02.2015, instanța a dispus comunicarea întâmpinării către reclamantă cu mențiunea ca în termen de 10 zile să depună răspuns la întâmpinare. La data de 26.02.2015 a depus răspuns la întâmpinare, filele 60-71 din dosar.

La data de 02.03.2015 instanța a fixat termen de judecată la data de 31.03.2015, cu citarea părților.

La termenul de judecată din data de 31.03.2015, instanța a respins excepția de necompetență teritorială invocată de pârâta . prin întâmpinare și a fixat termen de fond la data de 21.04.2015, cu citarea părților.

Analizând excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă prin întâmpinare, a respins-o pentru următoarele considerente: potrivit disp. art. 10.3 din Contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți se dispune „dacă părțile nu ajung la o înțelegere, divergențele vor fi soluționate de instanțele competente de la locul plății ”. În conformitate cu dispozițiile art. 6.5 din același contract de vânzare-cumpărare se dispune „Locul plății este considerat sediul băncii din care face plata cumpărătorul”. Văzând facturile emise în baza contractului de vânzare-cumpărare se constată că este menționată Banca Unicredit Călărași ca bancă din care se va face plata sumelor înscrise pe facturile respective, iar ultima plată făcută de către pârâtă în contul reclamantei a fost făcută din Banca CEC BANK – Sucursala Călărași. D. urmare, instanța s-a constatat competentă teritorial, funcțional și material în soluționarea cererii.

La termenul de judecată din data de 21.04.2015, instanța a prorogat discuția asupra administrării probelor pentru ca reclamanta să-și precizeze clar cadrul procesual al acțiunii, temeiul de drept al acesteia.

La data de 28.04.2015 reclamanta a transmis prin fax cererea precizatoare la acțiunea principală așa cum i s-a pus în vedere de instanță filele 112- 121 din dosar, prin care arată că își întemeiază cererea pe dispozițiile Codului civil în reglementarea anterioară, răspundere civilă contractuală, art. 948, 1073-1090 C. civil.Totodată a menționat că instanța este permisivă cu pârâta și evidențiază o posibilă favorizare a pârâtei.

La termenul de judecată din data de 28.04.2015 instanța a efectuat adresă către reclamantă să precizeze clar dacă înțelege să recuze acest complet de judecată și să comunice încă un exemplar al precizărilor și interogatoriului pentru a fi comunicat și pârâtei, la dosar existând un singur exemplar.

A prorogat discuția asupra administrării probelor.

La data de 04.05.2015, reclamanta depune cerere precizatoare așa cum i s-a pus în vedere de instanță, filele 140- 149 din dosar, prin care menționează că nu formulează cerere de recuzare împotriva completului de judecată și reiterează temeiul de drept al cererii introductive de instanță, anume răspundere civilă contractuală, art. 969-970 C. civil, art. 948, art. 1073, art. 1082, art. 1090 C. civil.

La termenul de judecată din data de 05.05.2015, instanța în conformitate dispozițiile art. 255 Cod procedură civilă rap. la art. 258, art. 260 Cod procedură civilă, a încuviințat probele propuse de părți în următoarea modalitate: pentru reclamantă, proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei (deja comunicat) și proba cu expertiză contabilă și pentru pârâtă proba cu înscrisuri și interogatoriul reclamantei, ca fiind utile, pertinente și concludente soluționării cauzei.

A încuviințat cererea pârâtei, în sensul că va fi administrată mai întâi proba cu înscrisuri și interogatoriu, ordinea administrării probelor fiind: înscrisuri, interogatoriu și expertiză contabilă, încuviințată la termenul sus-citat.

După administrarea primelor două probe va pune în discuție și obiectivele expertizei încuviințate la acest termen. A comunicat interogatoriul formulat de pârâtă către reclamantă, pentru a răspunde la interogatoriu. A pus în vedere reclamantei să indice cuantumul penalităților de întârziere până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, în vederea timbrării acestui capăt de cerere. A pus în vedere pârâtei să comunice urgent interogatoriul ce urmează a fi luat reclamantei.

La data de 13.05.2015, reclamanta a depus la dosarul cauzei obiectivele expertizei judiciare contabile, filele 170-171 din dosar.

La data de 20.05.2015, pârâta a depus la dosarul cauzei răspunsul scris la interogatoriul formulat de reclamantă, filele 173- 180 din dosar.

La termenul de judecată din data de 26.05.2015, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 358 Cod procedură civilă motivat de faptul că reclamanta nu a depus răspunsul la interogatoriu care i-a fost comunicat de pârâtă.

A efectuat adresă către reclamantă să indice cuantumul penalităților de întârziere până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, în vederea timbrării acestui capăt de cerere, sub sancțiunea amenzii judiciare.

A prorogat discuția la termenul acordat asupra cererii de suspendarea cauzei solicitată de pârâtă.

La data de 16.06.2015 pârâta a transmis prin e-mail o cerere prin care solicită suspendarea cauzei conform dispozițiilor art. 411 al.2, pct.2 Cod procedură civilă.

La termenul de judecată din data de 16.06.2015, instanța a respins cererea formulată de pârâtă prin care solicită suspendarea cauzei conform art. 411 alin.1 pct. 2 C., pentru lipsa părților.

A respins solicitarea părților de comunicare a cererii precizatoare și interogatoriilor formulate în cauză, părțile având îndatorirea de a urmări desfășurarea și finalitatea procesului.

A încuviințat obiectivele expertizei propuse de reclamantă, respectiv obiectivul indicat la fila 70 din dosar: să se stabilească existența și valoarea prejudiciului suferit de reclamantă precum și a raportului de cauzalitate dintre existența acestui prejudiciu și pârâtă și obiectivele indicate la fila 171 din dosar, respectiv: să se stabilească valoarea prejudiciului (sumele rămase de plată) suferit de reclamantă, constând în prețul mărfurilor livrate pârâtei și penalitățile aferente întârzierii plății prețului conform contractului și să se stabilească sumele totale datorate, cât a fost achitat și cât a mai rămas de plată conform contractului comercial nr. 1/30.06.2011(respectiv nr.59/16.12.2011) și respectiv a facturilor: factura fiscală nr. 001/14.08.2012 – reprezentând contravaloare grâu și porumb (în evidența contabilă a reclamantei aceasta figurează ca fiind achitată integral), factura fiscală nr.0004/20.09._ – reprezentând contravaloare floarea-soarelui (în evidența contabilă a reclamantei aceasta figurează ca fiind achitată parțial, rămânând un rest de plata de 50.000 lei) și factura fiscală nr. 0008/23.10.2012 reprezentând contravaloare în industrial (în evidența contabilă a reclamantei această figurează ca fiind achitată parțial, rămânând un rest de plata de 53.773 lei).

În conformitate cu dispozițiile art. 331 al.1 Cod procedură civile a tras la sorți expertul și a desemnat în urma tragerii la sorți, expert contabil pe d-na C. Steluța, pentru a întocmi și depune raportul de expertiză cu obiectivele indicate mai sus, astfel că a se efectuat adresă către expert în acest sens, cu mențiunea să depună raportul de expertiză în 3 exemplare și cu cel puțin 10 zile înainte, conform art. 336 alin. 1 C. proc. civilă.

A stabilit onorariu provizoriu de expertiză în sumă de 1000 lei în sarcina reclamantei, până pe data de 19.06.2015 reclamanta să depună dovada achitării acestuia, sub sancțiunea revenirii asupra probei.

A pus în vedere părților să fie prezente la convocarea expertei pentru efectuarea raportului de expertiză.

La data de 13.07.2015 pârâta a depus o cerere prin care solicită suplimentarea obiectivelor de expertiză, fila 232 din dosar.

La termenul de judecată din data de 14.07.2015, instanța a prorogat discuția cu privire la suplimentarea obiectivelor expertizei contabile pentru când părțile vor fi prezente.

A revenit cu adresă către d-na expert pentru a întocmi și depune raportul de expertiză prin care să se stabilească existența și valoarea prejudiciului suferit de reclamantă precum și a raportului de cauzalitate dintre existența acestui prejudiciu și pârâtă, obiectiv indicat la f. 70 din dosar și obiectivele indicate la fila 171 din dosar, respectiv: să se stabilească valoarea prejudiciului (sumele rămase de plată) suferit de reclamantă, constând în prețul mărfurilor livrate pârâtei și penalitățile aferente întârzierii plății prețului conform contractului și să se stabilească sumele totale datorate, cât a fost achitat și cât a mai rămas de plată conform contractului comercial nr. 1/30.06.2011(respectiv nr.59/16.12.2011) și respectiv a facturilor: factura fiscală nr. 001/14.08.2012 – reprezentând contravaloare grâu și porumb (în evidența contabilă a reclamantei aceasta figurează ca fiind achitată integral), factura fiscală nr.0004/20.09.2012 – reprezentând contravaloare floarea-soarelui (în evidența contabilă a reclamantei aceasta figurează ca fiind achitată parțial, rămânând un rest de plata de 50.000 lei) și factura fiscală nr. 0008/23.10.2012 reprezentând contravaloare în industrial (în evidența contabilă a reclamantei această figurează ca fiind achitată parțial, rămânând un rest de plata de 53.773 lei), sub sancțiunea amenzii judiciare cu suma de 700 lei pentru nedepunerea raportului de expertiză cu cel puțin 10 zile înainte, conform art. 336 alin. 1 C. proc. civilă.

A încuviințat cererea formulată de reclamantă prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru lipsa raportului de expertiză.

A comunicat către reclamantă cererea formulată de pârâtă prin care solicită suplimentarea obiectivelor expertizei contabile.

La data de 14.09.2015 d-na expert C. Steluța a depus raportul de expertiză prin care a concluzionat următoarele:

Răspuns la obiectivul nr.1:

Existența prejudiciului suferit de reclamantă se materializează în nerespectarea clauzelor contractului de vânzare - cumpărare privind plata facturilor emise de reclamanta I.I. A. S. (în calitatea sa de vânzător) de către pârâta . în termenul stabilit în contract (punctul 6.2 din contract stipulează: cumpărătorul v-a efectua plata facturii (sau autofacturi după caz), în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii acesteia, sub condiția semnării de către vânzător a tuturor documentelor care servesc livrarea mărfii și recepția mărfii de către depozitar aviz, NIRPA, BCAR, etc. în locația indicată de cumpărător) cât și din interogatoriu luat de către instanță părților procesuale.

Deși cele două facturi care au fost emise de către reclamantă (vânzător) în baza contractului încheiat cu pârâta (cumpărător) nu au fost întocmite documente de recepție a produselor agricole facturate de către cumpărător (conform punctului 2.2.din contract) singura dovadă fiind plata facturilor aferente contractului (ex. integral factura nr. 0001/14.08.2012 și parțial factura 0004/20.09.2012 conform precizărilor de pe extrasele de cont menționate, atât în cele emise de bancă plătitorului cât și în cele emise de banca beneficiarului. Referitor la tranzacția comercială efectuată în baza facturii 0008/23.10.2012 reprezentând în ulei/ industrial, aceasta nu intră în obiectul contractului încheiat între părți deoarece este o tranzacție comercială care nu face parte din obiectul

contractului și nu poate fi supusă clauzelor contractului privind scadența plății și

calcularea penalităților din cauza faptului că nu există act adițional de modificarea a obiectului contractului semnat de părți privind livrarea produsului în ulei/industrial.

Ca atare, valoarea prejudiciului suferit de reclamantă este în sumă totală de 165.460,62 lei reprezentând suma rămasă de plătit de la facturile 0004/14.08.2012 și 0008/23.10.2012 de 77.997,12 lei (anexa 3 pag. 3 rândul 44 coloana 8) și penalitățile pentru întârzierea plății facturilor (numai aferente contractului ) 0001/14.08.2012 și 0004/20.09.2012 în sumă totală de_.50 lei (anexa 3 pag.3 rândul 44 coloana 10).

Răspuns la obiectivul nr. 2:

Valoarea prejudiciului (sumele rămase de plată) suferit de reclamantă constând în prețul mărfurilor livrate pârâtei și penalitățile aferente întârzierii plății prețului conform contractului este în sumă de 137.463.50 lei (anexa 3 rândul 45 coloana 11) din care: suma de 50 000 lei reprezintă rest de plată la factura 0004/20.09.2012 constând în prețul mărfurilor livrate pârâtei conform contractului (anexa 3 pagina 3 rândul 45 coloana 8) și penalități pentru întârziere la plata facturilor aferente contractului în sumă de 87.463.50 lei (anexa 3 pag 3 rândul 45 coloana 10).

Răspuns la obiectivul nr. 3:

Sumele totale datorate, cât a fost achitat și cât a mai rămas de plată conform contractului comercial nr.1/30.06.2011 (respectiv nr.59/16.12.2011) și facturii 0008/23.10.2012 sunt:

1. Suma totală datorată: = 358 273.12 lei (anexa 1 rândul 9 coloana 9) din care: suma datorată conform contractului = 254.500,00 lei (anexa 1 rândul 6 coloana 9) (factura nr. 0001/ 14.08.2012 și factura nr. 0004/_); suma datorată conform facturii 0008/23.10.2012 = 103.773,12 lei (anexa 1 rândul 8

coloana 9)

2. Sume totale achitate = 280. 276,00 lei (anexa 3 rândul 44 coloana 7)

3. Suma rămasă de achitat =77.997,12 lei (anexa 3 rândul 47 coloana 8)

Restul de plata în suma de 77. 997,12 lei defalcat pe fiecare factura în parte se compune din: suma de 50 000 lei de la factura nr 0004/20.09.2012 aferentă contractului reprezentând rest de plată pentru floarea-soarelui facturata (anexa 3 rândul 45 coloana 8); suma de 27.997,12 lei pentru factura nr. 0008/23.10.2012 reprezentând rest de plată pentru in ulei facturat (anexa 3 rândul 46 coloana 8);

Referitor la restul de plată de 53.773,00 lei de la factura nr. 0008/23.10.2012 invocat de pârâtă, menționează că acesta a fost diminuat în data de 13.03.2015 cu suma de 25.776.00 lei conform ordinului de plata nr. 32/13.03.2015 plata efectuată ulterior depunerii acțiunii de către reclamantă (53.773,12 lei – 25.776,00 lei = 27.997,12 lei)

Factura nr. 0001/14.08.2012 în sumă de 115.300 lei a fost achitată integral la data 20.09.2012 cu ordinul de plata nr. 294/20.09.2012.

La data de 22.09.2015 pârâta a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă, filele 282-285 din dosar.

La termenul de judecată din data de 22.09.2015, instanța a constatat că expertul contabil nu a respectat dispozițiile art. 336 alin. 1 C. proc. civilă, în sensul depunerii raportului de expertiză cu cel puțin 10 zile înaintea termenului fixat. A constatat că raportul de expertiză a fost comunicat părților,conform rezoluției judecătorului. A constatat că expertul nu a răspuns clar și concret obiectivelor stabilite de instanță, astfel că a revenit cu adresă către expertul contabil pentru a preciza, concret care este suma pe care pârâta o mai are de plătit către reclamantă. A prorogat discuția pe obiecțiunile formulate de către pârâtă la termenul acordat.

A pus în vedere reclamantei să timbreze diferența rezultată cu privire la penalitățile de întârziere, cu suma de 26,4 lei, sub sancțiunea anulării ca insuficient timbrat a capătului de cerere.

La data de 12.10.2015 d-na expert C. Steluța a depus răspunsul solicitat de instanță privind precizarea sumei pe care pârâta o mai are de plătit către reclamantă prin care a concluzionat următoarele:

Din reverificarea materialului documentar care a stat la baza efectuării expertizei de la dosarul cauzei ca urmare a solicitării instanței privind precizarea sumei pe care pârâta o mai are de plătit către reclamantă, a reformulat următoarele răspunsuri:

Referitor la obiectivul nr.1

Existența prejudiciului suferit de reclamantă se materializează în nerespectarea clauzelor contractuale prevăzute la art. 2 pct.2.2, art. 5, pct. 5.1, 5.2 si 5.3, art. 6 pct. 6.1, 6.2 și 6.4 precum și a art.8 pct.8.1 si art.10. pct.10.1, atât de către pârâtă cât și de reclamantă.

Tranzacțiile comerciale derulate între cele două părți procesuale și care fac obiectul acestei cauze, au fost efectuate după o practică comerciala incorectă, vânzătorul nu a întocmit corect și profesionist documentele de livrare, iar cumpărătorul nu a întocmit documentele privind recepționarea și cântărirea produselor livrate de către vânzător.

Cele două livrări de produse agricole realizate în cadrul contractului nr.1/30 iunie 2011 (respectiv 59/16.12.2011) au fost efectuate între părți și acceptate în mod reciproc și tacit (deși perioada de livrare menționată în contract expirase) cu precizarea că acordul reciproc al părților contractuale privind livrarea și recepționarea produselor respective este justificat și de documentele bancare ale ambelor părți aferente decontării facturilor (extrasele de cont bancar ale acestora). Pârâta (cumpărătorul) . a acceptat la plată facturile primite deși putea sa facă uz de prevederile art. 5 al. 5.1 (cumpărătorul are dreptul

să refuze primirea mărfii dacă documentele de însoțire a mărfii nu sunt corespunzătoare”).

Concluzionând, prejudiciul suferit de reclamantă (vânzător) există, cele trei livrări de produse agricole s-au efectuat către pârâta (cumpărător) și au fost acceptate de aceasta ( dovadă că nu a refuzat la plată nicio factură) iar pârâtul nu a achitat integral contravaloarea acestora.

Valoarea prejudiciului suferit de reclamantă este în sumă totală de 102 272,12 lei (rândul 46, col.11, anexa 3, pag.3) din care: 77.997,12 lei - debit principal ( rândul 46,coI.8, anexa 3, pag.3) reprezentând sumele rămase de plătit de către pârâtă de la factura nr. 0004/ 20.09.2012. de 50 000 lei și factura nr 0008/_ de 27.997,12 lei, plus penalitățile rămase după compensarea sumei de 58.000 lei conform art. 6.4 din contract, pentru întârzierea la plată, calculate pe perioada 26.09._15 la factura nr. 0004/ 20.09.2012, în sumă de 24.275 lei ( 82.275.00 lei-58.000 lei= 24 275 lei) (rândul 46, col.10, anexa 3, pag.3).

Comparativ cu opinia precedentă menționează următoarele:

- sumele componente ale prejudiciului calculat au fost reduse cu următoarele valori: au fost eliminate penalitățile calculate la factura nr. 0001/14.08.2012 în sumă de 5.188,50 lei, deoarece reclamanta a renunțat la calculul penalităților de 0,15 % aferente facturii nr. 0001/ 14.08. 2012 conform cererii modificată de reclamantă.

- compensarea parțială a penalităților aferente facturii nr. 0004/20.09.2012 în cuantum de 82.275,00 lei cu suma de 58.000,00 lei reprezentând avans produse agricole achitat de ., societate afiliată cumpărătorului (conform extraselor de cont ale acesteia ). Compensarea s-a efectuat în baza art. 6.4. din contractul nr. 1/31 iunie 2011 (respectiv 59/_ ).

Altfel spus, PREJUDICIUL TOTAL = 102.272,12 lei (rândul 46, col.11, anexa 3, pag.3), CARE SE COMPUNE DIN: 77.997,12 lei - DEBIT PRINCIPAL ( rândul 46,col.8, anexa 3, pag.3) + 24.275 lei - PENALITĂȚI DUPĂ COMPENSARE (rândul 46, col.10, anexa 3, pag.3).

La data de 19.10.2015, pârâta a depus obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expert C. Steluța, fila 305 din dosar.

La termenul de judecată din data de 20.10.2015, instanța a încuviințat obiecțiunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză.

A respins cererea prin care se solicită refacerea raportului de expertiză.

A emis adresă către expert pentru a răspunde obiecțiunilor și completărilor la obiecțiuni formulate de pârâtă, urmând a fi anexate la adresă.

A pus în vedere reclamantei a timbra diferența rezultată cu privire la penalitățile de întârziere, cu suma de 26,4 lei, sub sancțiunea anulării ca insuficient timbrat a capătului de cerere.

La termenul de judecată din data de 04.11.2015, d-na expert C. Steluța a depus suplimentul la obiecțiunile și completările la obiecțiuni formulate de pârâtă la raportul de expertiză prin care a concluzionat următoarea situație:

De la început menționează că obiecțiunile și completările la obiecțiuni formulate de pârâtă conțin și obiective în plus față de cele solicitate inițial de instanță la întocmirea raportului de expertiza contabila judiciară (de exemplu cele doua plăți a câte 10.000 lei menționate în extrasele de cont depuse de pârâtă)

Referitor la obiecțiunea nr. 1.

1. Menționează că a răspuns strict la obiecțiunile comunicate de instanță și

care au avut legătură directă numai cu contractul nr.1/30 iunie 2011 (respectiv

553/16.12.2011) cât și de precizările special făcute de instanță referitoare la factura nr.0 008/ 23.10.2012. Obiectivele suplimentare la care face referire pârâta nu i-au fost aduse la cunoștință pe cale oficială motiv pentru nu se regăsesc în cuprinsul expertizei inițiale.

În ceea ce privește susținerea pârâtei la obiecțiunea 1a), referitoare la încasarea de către reclamantă a sumei de 58.000 lei de la . face următoarele precizări:

- suma de 58.000 lei a fost compensată din penalitățile datorate de către reclamantă pârâtei conform art.6.4.din contractul nr.1/30 iunie 2011 respectiv 553/16.12.2011 așa cum este menționat în anexa 3 pag. 3 rândul 45 col. 10, din prezentul supliment.

Observație: Procedând astfel (compensând suma de 58.000 lei din penalitățile datorate de către pârâtă în cuantum de 82.275 lei) și-a exercitat dreptul de operare a imputației plații prin metoda efectului legii.

Menționează că suma de 58.000 lei nu poate fi compensate din debitul principal așa cum susține reclamanta în baza procesului verbal încheiat în data de 02.12.2013 între ., SC AUGER P. SRL și I.I. A. S. pus la dispoziția ei de către aceasta, deoarece este ștampilat și semnat numai de domnul P. A. ca reprezentant legal al celor două societăți comerciale deși administrator al . este menționat domnul P. V. M..

Menționează că acest document pe care îl anexează în copie conform cu originalul la prezentul, este lovit de nulitate absoluta deoarece din partea I.I. A. S. nu există ștampilă și semnătura reprezentantului legal al reclamantei (administrator A. S./ D. M.).

1.b) Prejudiciul efectiv suferit de reclamanta există și este în sumă totală de 82.272,12 lei rândul 47 col.11 anexa 3 a .3 din care: 77.997,12 lei-debit principal rândul 47 col.8, anexa 3 pag.3) reprezentând sumele rămase de plătit de către pârâtă de la factura nr. 0004/20.09.2012. de 50.000 lei și factura nr. 0008/ 23.10.2012. de 27.997 12 lei plus penalități în sumă de 4.275 lei (rândul 44, col.10 anexa 3 pag.3) rămase după compensarea sumei de 58 000 lei, respectiv 20.000 lei conform art. 6.4 din contract din totalul sumei de 82.275 lei pentru întârzierea la plată calculate pe perioada 26.09._15 la factura nr. 0004/_, 82.275.00 lei - 58.000 lei – 20.000 lei = 4.275 lei.

Răspuns la obiecțiunea nr. 2

Prejudiciul efectiv suferit de reclamantă există, fiind în raport de cauzalitate cu evidența contabilă defectuoasă a pârâtei:

- neîntocmirea recepției mărfurilor pentru facturile emise de reclamantă, verificarea calitativă și cantitativă a mărfii primite ( NIRPA, BCAR ,etc) în locația indicată de compărător (obligație exclusivă ce cade în sarcina pârâtei și nu a reclamantei).

- întocmirea necorespunzătoare a documentelor privind plățile efectuate prin virament atât pe ordinele de plată cât și în extrasele de cont nu există mențiunea clară a plății: nr. factură, dată factură, plată integral/partială /avans nr. contract etc.

- întocmirea necorespunzătoare a fișei contului analitic Furnizor I.I. A. S.; fișă pusă la dispoziție ca fiind conformă cu originalul cumulează mai multe exerciții financiare (ani calendaristici) fără precizarea clară a soldurilor anuale de început și sfârșit de an cât și a rulajelor curente aferente fiecărui an calendaristic în parte.

Răspuns la obiecțiunea nr. 3.

Concluziile finale ale expertizei menționate în răspunsul său la solicitarea

instanței sunt corecte și le menține și în prezentul supliment în care a operat și

imputația plății prin efectul legii și pentru cele doua ordine de plata în suma de 20.000 lei.

- Valoarea prejudiciului este în sumă totală de 82.272,12 lei (rândul 47 coloana 11 anexa 3 pag 3) compusă din: 77.997,12 lei - debit principal reprezentând sumele rămase de plătit de către pârâtă de la factura nr. 0004/20.09.2012. de 50.000 lei și factura nr. 0008/ 23.10.2012. de 27_ lei plus penalitățile rămase în cuantum de 4.275 lei după compensarea sumei de 58.000 lei respectiv 20.000 lei din totalul acestora în sumă de 82.275 lei.

Răspunsul la obiecțiunea nr. 4.

Referitor la acesta obiecțiune menționează că suma de 58.000 lei a fost compensată din penalitățile totale datorate în sumă de 82.275 lei de către reclamanta pârâtei conform art.6.4.din contractul nr.1/30 iunie 2011 respectiv 59/16.12.2011 așa cum este menționat în anexa 3 pag 3 col. 10 rândul 45.

Răspuns la completări la obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă judiciară:

În legătura cu cele doua plăți efectuate de . către reclamanta în sumă de 10.000 lei fiecare, conform OP nr. 141/30.01.2012 și OP nr. 142/03.02.2012, a solicitat punctul de vedere al pârâtei referitor la natura celor două plăți astfel încât să se precizeze în ce cont și pe baza căror documente primare emise de reclamantă au fost operate și descărcate cele două sume a câte 10.000 lei fiecare virate eșalonat de către . astfel: 10.000 lei virați în data de 31.01.2012 reprezentând c/v produse agricole respectiv 10.000 lei virați în data de 03.02.2012 reprezentând c/v produse agricole conform extraselor de cont anexate la prezenta. Deoarece nu a primit niciun înscris care

să justifice că aceste sume nu privesc alte livrări față de cele invocate de pârâtă atunci prin efectul legii a exercitat dreptul de a diminua penalitățile rămase în cuantum de 24.275 lei cu încă 20.000 lei, rămânând în urma acestei diminuări penalități în sumă de 4.275 lei.

Ca urmare a acestei operațiuni valoarea prejudiciului este în sumă totală de

82.272,12 lei compusă din: 77.997,12 lei - debit principal (reprezentând sumele

rămase de plătit de către pârâtă de la factura nr. 0004/20.09.2012. de 50.000 lei și

factura nr. 0008/ 23.10.2012. de 27.997 12 lei) plus penalitățile rămase în sumă de 4.275 lei.

În concluzie, ținând cont de justificările menționate pentru sumele reduse față de opinia anterioară, suma pe care pârâta o mai are de plătit către reclamantă este de 82.272,12 lei (rândul 47 coloana 11 anexa 3 pag.3) formată din debitul principal în sumă de 77.997,12 lei rândul 46 col.8 anexa 3 plus penalitățile rămase în sumă de 4.275 lei rândul 46 col.10 anexa 3 a .3 după compensarea sumei de 58.000 lei plus 20.000 lei conform art. 6.4 din contract 82. 275,00 lei- 58.000 Iei – 20.000 lei = 4.275 lei).

Observații:

Menționează că ambele părți procesuale au/nu au prezentat la solicitarea sa

documente în copii conforme cu originalul iar la analiza documentelor prezentate

s-au constat deficiențe de formă și conținut neconforme cu respectarea politicilor

contabile actuale în vigoare.

Exemplu:

- neîntocmirea documentelor de recepție a mărfurilor pentru facturile emise de reclamantă, (NIRPA BCAR, etc) în locația indicată de cumpărător obligație exclusivă ce cade în sarcina pârâtei și nu a reclamantei)

- întocmirea necorespunzătoare a documentelor privind plățile efectuate prin virament; atât verificarea calitativă și cantitativă a mărfii pe ordinele de plată cât și în extrasele de cont nu există mențiunea clară a plății: nr

factură, data factură, plată integral/ parțială /avans la factura nr....)_, nr. contract etc.

- întocmirea necorespunzătoare a fișei contului analitic Furnizor I.I. A. S.; fișa pusă la dispoziție ca fiind conformă cu originalul cumulează mai multe exerciții financiare (ani calendaristici) fără precizarea clară a soldurilor anuale de început și sfârșit de an cât și a rulajelor curente aferente fiecărui an calendaristic în parte.

- procesul verbal încheiat în data de 02.12.2013 între . SC AUGER P. SRL și I.I. A. S. este ștampilat și semnat numai de domnul P. A. ca reprezentant legal al celor două societăți comerciale deși administrator al . este menționat domnul P. V. M..

Menționează că acest document este lovit de nulitate absolută deoarece din partea I.I. A. S. nu există ștampilă și semnătura reprezentantului legal al reclamantei A. S. respectiv D. M.).

- lipsa actului adițional de prelungire/modificare a perioadei de efectuare a livrărilor aferente contractului în cauză.

La data de 06.11.2015 pârâta a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expert C. Steluța, filele 342-344 din dosar.

La data de 10.11.2015, reclamanta a depus o cerere cu privire la răspunsul expertului judiciar la suplimentul obiecțiunilor la raportul de expertiză contabilă, filele 347-352 din dosar, solicitâ refacerea raportului de expertiză contabilă.

La termenul de 10.11.2015 instanța a pus în discuție cererea expertului privind majorarea onorariului pentru efectuarea expertizei de la suma de 1000 lei la suma de 2100 lei.

A pus în vedere reclamantei să facă dovada achitării diferenței de 1100 lei până pe data de 13.11.2015 și pentru ca părțile să ia la cunoștință de noile obiecțiuni formulate, respectiv reclamanta să ia la cunoștință de noile obiecțiuni formulate de pârâtă și pârâta să ia la cunoștință de noile obiecțiuni formulate de reclamantă.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarea situație de fapt: între părți au existat relații contractuale concretizate în contractul de vânzare-cumpărare nr. 1/30.06.2011 și nr. 59/16.12.2011.

Instanța va analiza cu prioritate excepțiile invocate de pârâtă pe care le va respinge pentru următoarele considerente: reclamanta are calitate procesuală activă și, prin urmare capacitate de folosință și de exercițiu, întrucât reclamanta și-a însușit cererea formulată, interesul întreprinderii individuale I.I. A. S. fiind identic cu interesul asociatului unic și administratorl acesteia, A. S., ca atare existând o identitate între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului pretins.

Urmare a prezentei cereri de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâtei E. SRL la plata către ea a sumei de 103.773 lei reprezentând diferența rămasă de plată din c.val totală a facturii fiscale . nr.0008/23.10.2012, în valoare totala de 103.773 lei din care pârâta a achitat doar parțial suma de 50.000 lei până în prezent și c/val facturii fiscale . nr.0004/20.09.2012, în valoare totală de 139.000 lei, din care a achitat numai parțial suma de 89.000 lei, rămânând de plată diferența de 50.000 lei, ambele facturi fiind emise de aceasta în baza contractului comercial nr.59/16.12.2011, cu titlu de preț al mărfurilor livrate de reclamantă către pârâtă, împreuna cu penalitățile de întârziere în cuantum de 0,15 % din debitul restant, calculate pentru fiecare zi de întârziere de la data scadenței a facturilor sus menționate, până la achitarea integrala a debitului restant, în conformitate cu prevederile art.6.1 din contractul comercial nr.59/16.12.2011, ca urmare a răspunderii civile contractuale a pârâtei E. SRL, obligarea pârâtei să plătească reclamantei - în temeiul dispozițiilor art.405 din NCPC - toate cheltuielile de judecata ocazionate cu prilejul judecării acestui proces.

Reclamanta și-a precizat cererea în sensul că, acțiunea sa este o răspundere civilă contractuală, întemeiată pe dispozițiile codului civil în reglementarea anterioară, art.969-970.

Potrivit art. 969 C. civil, convențiile lagal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art. 970 C. civil, convențiile trebuie executate cu bună credință.

Din probele administrate în cauză a rezultat că între părți s-au desfășurat relații contractuale, recunoscute de către părți, existența prejudiciului suferit de reclamantă materializându-se în nerespectarea clauzelor contractului de vânzare - cumpărare privind plata facturilor emise de reclamanta I.I. A. S. (în calitatea sa de vânzător) de către pârâta . în termenul stabilit în contract (punctul 6.2 din contract stipulează: cumpărătorul v-a efectua plata facturii (sau autofacturi după caz), în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii acesteia, sub condiția semnării de către vânzător a tuturor documentelor care servesc livrarea mărfii și recepția mărfii de către depozitar aviz, NIRPA, BCAR, etc. în locația indicată de cumpărător) cât și din interogatoriu luat de către instanță părților.

Deși cele două facturi care au fost emise de către reclamantă (vânzător) în baza contractului încheiat cu pârâta (cumpărător) nu au fost întocmite documente de recepție a produselor agricole facturate de către cumpărător (conform punctului 2.2.din contract) singura dovadă fiind plata facturilor aferente contractului (ex. integral factura nr. 0001/14.08.2012 și parțial factura 0004/20.09.2012 conform precizărilor de pe extrasele de cont menționate, atât în cele emise de bancă plătitorului cât și în cele emise de banca beneficiarului. Referitor la tranzacția comercială efectuată în baza facturii 0008/23.10.2012 reprezentând în ulei/ industrial, aceasta nu intră în obiectul contractului încheiat între părți deoarece este o tranzacție comercială care nu face parte din obiectul

contractului și nu poate fi supusă clauzelor contractului privind scadența plății și

calcularea penalităților din cauza faptului că nu există act adițional de modificarea a obiectului contractului semnat de părți privind livrarea produsului în ulei/industrial.

Existența prejudiciului suferit de reclamantă se materializează de fapt, în nerespectarea clauzelor contractuale prevăzute la art. 2 pct.2.2, art. 5, pct. 5.1, 5.2 si 5.3, art. 6 pct. 6.1, 6.2 și 6.4 precum și a art.8 pct.8.1 si art.10. pct.10.1, atât de către pârâtă cât și de reclamantă.

Tranzacțiile comerciale derulate între cele două părți procesuale și care fac obiectul acestei cauze, au fost efectuate după o practică comerciala incorectă, vânzătorul nu a întocmit corect și profesionist documentele de livrare, iar cumpărătorul nu a întocmit documentele privind recepționarea și cântărirea produselor livrate de către vânzător.

Cele două livrări de produse agricole realizate în cadrul contractului nr.1/30 iunie 2011 (respectiv 59/16.12.2011) au fost efectuate între părți și acceptate în mod reciproc și tacit (deși perioada de livrare menționată în contract expirase) cu precizarea că acordul reciproc al părților contractuale privind livrarea și recepționarea produselor respective este justificat și de documentele bancare ale ambelor părți aferente decontării facturilor (extrasele de cont bancar ale acestora). Pârâta (cumpărătorul) . a acceptat la plată facturile primite deși putea sa facă uz de prevederile art. 5 al. 5.1 (cumpărătorul are dreptul

să refuze primirea mărfii dacă documentele de însoțire a mărfii nu sunt corespunzătoare”).

Concluzionând, prejudiciul suferit de reclamantă (vânzător) există, cele trei livrări de produse agricole s-au efectuat către pârâta (cumpărător) și au fost acceptate de aceasta ( dovadă că nu a refuzat la plată nicio factură) iar pârâtul nu a achitat integral contravaloarea acestora.

Valoarea prejudiciului suferit de reclamantă este în sumă totală de 102 272,12 lei (rândul 46, col.11, anexa 3, pag.3) din care: 77.997,12 lei - debit principal ( rândul 46,coI.8, anexa 3, pag.3) reprezentând sumele rămase de plătit de către pârâtă de la factura nr. 0004/ 20.09.2012. de 50 000 lei și factura nr 0008/_ de 27.997,12 lei, plus penalitățile rămase după compensarea sumei de 58.000 lei conform art. 6.4 din contract, pentru întârzierea la plată, calculate pe perioada 26.09._15 la factura nr. 0004/ 20.09.2012, în sumă de 24.275 lei ( 82.275.00 lei-58.000 lei= 24 275 lei) (rândul 46, col.10, anexa 3, pag.3).

Expertul contabil a menționat în lucrarea sa că, sumele componente ale prejudiciului calculat au fost reduse cu următoarele valori: au fost eliminate penalitățile calculate la factura nr. 0001/14.08.2012 în sumă de 5.188,50 lei, deoarece reclamanta a renunțat la calculul penalităților de 0,15 % aferente facturii nr. 0001/ 14.08. 2012 conform cererii modificată de reclamantă.

Compensarea parțială a penalităților aferente facturii nr. 0004/20.09.2012 în cuantum de 82.275,00 lei cu suma de 58.000,00 lei reprezentând avans produse agricole achitat de ., societate afiliată cumpărătorului (conform extraselor de cont ale acesteia ). Compensarea s-a efectuat în baza art. 6.4. din contractul nr. 1/31 iunie 2011 (respectiv 59/_ ).

Altfel spus, prejudiciul total = 102.272,12 lei (rândul 46, col.11, anexa 3, pag.3), se compune din: 77.997,12 lei – debit principal ( rândul 46,col.8, anexa 3, pag.3) + 24.275 lei – penalități de întârziere după compensare (rândul 46, col.10, anexa 3, pag.3).

Față de cele ce preced va admite acțiunea așa cum a fost precizată și va obliga pârâta către reclamantă la plata sumei de 102.272,12 lei reprezentând debit principal și penalități de întârziere.

Conform art. 453 C. proc. civilă, partea care pierde procesul, va fi obligată la cererea părții care câștigă, la plata cheltuielilor de judecată, astfel că, va obliga pârâta către reclamantă la plata sumei de 7640 lei cu acest titlu (reprezentând taxă timbru, 50 lei, f. 20 dosar, 3131 lei, f. 43 dosar, 27 lei, 346 dosar, 2332 lei, f. 217 dosar, 2100 lei onorariu expert, f. 230, 365 dosar).

Cererea a fost legal timbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepțiile invocate de pârâta ..

Admite, astfel cum a fost precizată cererea formulată de reclamanta I.I. A. S., cu sediul în localitatea B., județul Călărași, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Călărași sub nr. F511183l2006 având Codul Unic de Înregistrare RO_, având C. IBAN RO40.CECE.CL01.55RO.N022.6136 deschis la BRD - Sucursala Călărași împotriva pârâtei ., cu sediul în ., județul Călărași, înregistrată la O.R.C Tribunalul Călărași nr. J_ - C.U.I. RO_, reprezentata prin administrator P. V. M..

Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 102.272,12 lei reprezentând debit principal și penalități de întârziere.

Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 7640 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, cerere de apel ce va fi depusă la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședința publică din data de 27.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

JUD. S. M. V. O.

Red.SM

Tehnored.VO

Ex. 4/24.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3671/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI