Consfiinţire acord mediere. Sentința nr. 535/2015. Judecătoria CÂMPENI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 535/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPENI la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 535/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPENI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 535/2015
Ședința publică de la 28 Mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: I. G.
GREFIER: BÎRLA-B. C. M.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamantul S. I. COLEGIUL NAȚIONAL A. I. CIMPENI împotriva pârâtei S. G. G. DE SUS, având ca obiect consfințire acord mediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care instanța a lăsat cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.04.2015, petentul S. I. COLEGIUL NAȚIONAL A. I. CIMPENI - CÎMPENI, OITUZ, nr. 3, J. A. reprezentat de președinte D. C. S. CNP_ a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești al cărei dispozitiv să cuprindă acordul de mediere încheiat la data de 31.03.2015 cu următorul conținut:
S. G. G. DE SUS se obligă să plătească membrei de sindicat P. S. L. domiciliată în COMUNA A., ., jud A. CNP_, corespondent raportului de muncă, diferența dintre drepturile bănești efectiv încasate pe perioada 01.01.2010 – 12.05.2011 și cele cuvenite prin aplicarea art 5 alin 6 din OUG 1/2010 și art 30 din Legea cadru nr 330/2009 la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate OG nr 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr 221/2008 actualizată în funcție de coeficientul de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
Prezentul acord are valoarea unui înscris sub semnătură privată și nu conține clauze care să aducă atingere legii și ordinii publice și va fi supus verificării notarului public în vederea autentificării ori, după caz, încuviințării instanței de judecată.
Noi, părțile semnatare, menționăm expres că prezentul ACORD DE MEDIERE cuprinde toate clauzele consfințite de către subsemnații, liber exprimate și neafectate de nici un viciu de consimțământ .
Acest acord de mediere a fost redactat de către mediator, având unanim acceptul nostru.
Am citit aceste documente, le-am înțeles conținutul in integritate si suntem de acord cu cele înscrise drept pentru care le-am semnat pe fiecare pagină, în prezența mediatorului azi data redactării, în trei exemplare cu aceeași valoare juridică, fiecare exemplar conține 1 (una) pagini, câte unul pentru fiecare parte.”
Examinând actele și lucrările de la dosar instanța reține următoarele:
La data de 23.04.2015, părțile au solicitat Judecătoriei Câmpeni, să pronunțe o hotărâre prin care să consfințească acordul de mediere intervenit între părți la data de 31.03.2015, încheiat la Biroul de Mediator Suluțiu – G. A. – E. .
Se constată că prin acordul încheiat părțile au convenit următoarele:
„S. G. G. DE SUS se obligă să plătească membrei de sindicat P. S. L. domiciliată în COMUNA A., ., jud A. CNP_, corespondent raportului de muncă, diferența dintre drepturile bănești efectiv încasate pe perioada 01.01.2010 – 12.05.2011 și cele cuvenite prin aplicarea art 5 alin 6 din OUG 1/2010 și art 30 din Legea cadru nr 330/2009 la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate OG nr 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr 221/2008 actualizată în funcție de coeficientul de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
Prezentul acord are valoarea unui înscris sub semnătură privată și nu conține clauze care să aducă atingere legii și ordinii publice și va fi supus verificării notarului public în vederea autentificării ori, după caz, încuviințării instanței de judecată.
Noi, părțile semnatare, menționăm expres că prezentul ACORD DE MEDIERE cuprinde toate clauzele consfințite de către subsemnații, liber exprimate și neafectate de nici un viciu de consimțământ .
Acest acord de mediere a fost redactat de către mediator, având unanim acceptul nostru.
Am citit aceste documente, le-am înțeles conținutul in integritate si suntem de acord cu cele înscrise drept pentru care le-am semnat pe fiecare pagină, în prezența mediatorului azi data redactării, în trei exemplare cu aceeași valoare juridică, fiecare exemplar conține 1 (una) pagini, câte unul pentru fiecare parte.”
Instanța constată că acordul de mediere încheiat îndeplinește condițiile prevăzute de lege, respectiv art. 2 alin. 1 din Legea 192/2006, cu modificările ulterioare, înțelegerea părților vizează drepturi de care petenții pot dispune, fiind titulari ai drepturilor și obligațiilor consfințite în acordul de mediere încheiat.
Având în vedere faptul că acordul se referă la litigiile ce pot face potrivit legii obiectul medierii sau a altei forme alternative de soluționarea conflictelor, încadrându-se în prevederile art. 60 al. 1 lit. „e” din Legea 192/2006, iar clauzele stabilite de părți nu cuprind prevederi care să aducă atingere legii și ordinii publice, în baza art. 438 - 441 Noul cod de procedură civilă, instanța va lua act de acordul de mediere al părților și va consfinți înțelegerea lor prin hotărârea ce se va pronunța în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 441 raportat la art 438 Cod procedură civilă, ia act de acordul de mediere, intervenit la data de 31.03.2015 între S. I. COLEGIUL NAȚIONAL A. I. CIMPENI - CÎMPENI, OITUZ, nr. 3, J. A. reprezentat de președinte D. C. S. CNP_ și S. G. G. DE SUS - G. DE SUS, CENTRU, nr. 50, J. A., reprezentată de M. A. M. CNP_ și în consecință:
Instanța încuviințează acordul de mediere încheiat între părți prin care au convenit următoarele:
„S. G. G. DE SUS se obligă să plătească membrei de sindicat P. S. L. domiciliată în COMUNA A., ., jud A. CNP_, corespondent raportului de muncă, diferența dintre drepturile bănești efectiv încasate pe perioada 01.01.2010 – 12.05.2011 și cele cuvenite prin aplicarea art 5 alin 6 din OUG 1/2010 și art 30 din Legea cadru nr 330/2009 la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate OG nr 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr 221/2008 actualizată în funcție de coeficientul de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
Prezentul acord are valoarea unui înscris sub semnătură privată și nu conține clauze care să aducă atingere legii și ordinii publice și va fi supus verificării notarului public în vederea autentificării ori, după caz, încuviințării instanței de judecată.
Noi, părțile semnatare, menționăm expres că prezentul ACORD DE MEDIERE cuprinde toate clauzele consfințite de către subsemnații, liber exprimate și neafectate de nici un viciu de consimțământ .
Acest acord de mediere a fost redactat de către mediator, având unanim acceptul nostru.
Am citit aceste documente, le-am înțeles conținutul in integritate si suntem de acord cu cele înscrise drept pentru care le-am semnat pe fiecare pagină, în prezența mediatorului azi data redactării, în trei exemplare cu aceeași valoare juridică, fiecare exemplar conține 1 (una) pagini, câte unul pentru fiecare parte.”
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare cu părțile potrivit art. 440 Cod procedură civilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.05. 2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
I. G. BÎRLA-B. C. M.
Red. I.G.
Tehnored. B.B.C.M.
Ex. 4/22.06.2015
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 530/2015.... | Anulare act. Sentința nr. 478/2015. Judecătoria CÂMPENI → |
|---|








