Plângere contravenţională. Sentința nr. 82/2015. Judecătoria CÂMPENI

Sentința nr. 82/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPENI la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 1695/203/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPENI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr.82/2015

Ședința publică de la 05 Februarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: I. G.

GREFIER: BÎRLA-B. C. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul B. I., P. AV.DRELLA C. M. - ROSIA MONTANA, GURA ROSIEI, nr. 1119, J. A., în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A. - C. - sector 6, București, .. 401A, având ca obiect plângere contravenționala.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care instanța a lăsat cauza în pronunțare.

INSTANȚA

P. plângerea contravențională înregistrată sub dosar nr._, petentul B. I., dom. în comuna R. Montană, .. 1119, jud. A., CNP_, a chemat în judecată pe intimata C.N.A.D.N.R. S.A. - C. - sector 6, București, .. 401A solicitând ca prin hotărâre judecătorească:

În principal: anularea procesului-verbal ., nr._/13.10.2014,ca netemeinic și exonerarea sa de la plata amenzii;

În subsidiar: admiterea plângerii, anularea în parte a procesului-verbal, înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului și exonerarea sa de la plata amenzii.

În motivare a arătat că în data de 06.07.2014 ora 22,30 a fost surprins de către camerele de înregistrare aparținând intimatului că a circulat în zona localității Săcămaș din jud. Hunedoara fără a deține rovignetă valabilă. Fapta a fost constatată prin vizionarea înregistrărilor de către un angajat al intimatului, de la sediul acestuia din București. Pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 2 din OG nr. 15/2002 a fost aplicată sancțiunea amenzii în cuantum de 2.750 lei. Procesul-verbal atacat a fost încheiat în format electronic și i-a fost transmis petentului prin poștă.

În principal, petentul apreciază că procesul-verbal nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 34 din OG nr. 2/2001. Or, nici dispozițiile OG nr. 2/2001 și nici cele ale OG nr. 15/2002 nu prevăd expressis verbis posibilitatea întocmirii de către agentul constatator în formă electronică a proceselor verbale, fiind arhicunoscut aspectul că acolo unde legiuitorul nu prevede în mod expres nici interpretul nu poate să adauge. Rezultă, așadar, că dispozițiile legale imperative privind modalitatea de întocmire a actelor administrative constatatoare nu au fost respectate în cauză, aspect pentru care, în considerarea dispozițiilor art. 34 din OG nr. 2/2001.

În subsidiar, petentul învederează instanței că are posibilitatea de a proceda la reindividualizarea sancțiunii aplicate prin procesul-verbal, având în vedere faptul că sancțiunile contravenționale trebuie aplicate în mod treptat, respectiv cea mai puțin severă, care este avertismentul, urmând ca amenda contravențională să fie aplicată doar în situația în care fapta este atât de gravă încât un avertisment ar fi insuficient pentru atingerea scopului preventiv al sancțiunii. Împrejurările producerii faptei pot fi de natură să agraveze sau, din contră, să atenueze sancțiunea, instanța de judecată fiind chemată să aprecieze gradul de pericol social ce urmează să fie analizat în funcție de relația socială lezată și valorile implicate în aceste relații ocrotite de lege. Astfel, interesează dacă fapta a fost săvârșită de una sau mai multe persoane, dacă la comiterea faptei au participat minori, dacă a existat un plan ori a avut un caracter întâmplător, dacă s-au produs pagube; de asemenea interesează locul și timpul producerii faptei, ca elemente de natură obiectivă, interesează și circumstanțele personale ale contravenientului.

Petentul arată că a achitat taxa de drum, respectiv rovigneta pentru perioada 06.06._14 cu factura nr._, iar pentru perioada 07.07._14 cu factura nr._, iar sancțiunea amenzii i-a fost aplicată pentru că în data de 06.07.2014 nu deținea rovigneta valabilă, dar acest fapt s-a datorat împrejurării că în zona locuită de către petent, respectiv . există posibilitatea cumpărării rovignetei în zilele de D., iar data de 06.07.2014 a fost într-o zi de duminică. Petentul își dovedește buna-credință prin copia rovignetelor valabile pentru perioada anterioară și ulterioară zilei de 06.07.2014.

Raportat la gradul de pericol social al faptei solicită instanței ca în baza art. 7 din OG nr.2/2001 să admită în parte plângerea contravențională și pe cale de consecință să dispună înlocuirea amenzii contravenționale.

La data de 15.12.2014, intimata C. SA prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică C. a formulat întâmpinare, prin care arată următoarele:

La data de 06.07.2014, pe DN7 km 411+865 m, pe raza localității Sacamas, jud HD, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând I. B., cu domiciliul/sediul în A. .. 1119 .. R. MONTANA, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovigneta valabilă, sens în care, la data de 13.10.2014, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - C..

Potrivit dispozițiilor art. 1, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.

Intimata apreciază că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fiind întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor. Menționează că prin coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art.19 din O.G. nr.2/2001, reiese că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator T. Steluța, cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A.

Din prevederile art. 7 și art. 1 al. 1 lit. b) din O.G. 15/2002 rezultă că obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare; stilizator fiind persoană fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal.

În baza de date a Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor, petentul apare menționat ca fiind proprietar, situație în care răspunderea contravenționala îi revine conform O.G. 2/2001 și O.G. 15/2002.

Din interpretarea OG 2/2001, art. 34, Procesul Verbal mai sus menționat a fost întocmit respectând condițiile de forma impuse, la data constatării contravenției, pentru autovehiculul cu numărul de inmatriculare_, neexistând rovinieta valabila.

Intimata solicită să fie luat in considerație faptul ca Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica-C., întocmește, prin angajații acestuia, Procesele Verbale de Constatare a Contravențiilor in funcție de datele furnizate, neavând competente sa verifice in alte sisteme informatce, înregistrarea altor mențiuni si/sau acte legale, astfel ca, din punct de vedere al întocmirii si comunicării actului administrativ de sancționare, s-a procedat respectând legislația in vigoare.

Mai mult, potrivit art. 4 din Legea 455/2001 privind semnătura electronica, inserís in forma electronica reprezintă o colecție de date in forma electronica intre care exista relații logice si funcționale si care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibila, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar, iar potrivit art. 5 din aceeași lege înscrisul in forma electronica, căruia i s-a incorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătura electronica extinsa, este asimilat, in ceea ce privește condițiile si efectele sale, cu înscrisul sub semnătura privată.

P. urmare, dispozițiile legale se aplica înscrisurilor generate in forma electronica, iar înscrisul semnat electronic este asimilat cu privire la condiții, altele decât semnătura, si efectele înscrisului sub semnătura privata. Semnătura este o condiție a înscrisului, dar nu se poate susține ca semnătura este validata de însăși semnătura in aceasta situație. Astfel, semnătura electronica este un element independent de înscris, fie ca este sub semnătura privata sau autentica, fie ca este o simpla declarație pe propria răspundere.

Semnătura electronica reprezintă așadar forma digitala a semnăturii olografe, având aceleași funcționalitate si aplicabilitate ca si semnătura olografa, servind la identificarea semnatarului si atestarea, precum in prezenta cauza, de catre agentul constatator investit cu autoritatea statala, ca cele constatate in procesul verbal corespund intru-totul stării de fapt si de drept celor reținute, investind astfel actul de constatare al contravenției cu prezumția de legalitate si temeinicie. Nici o dispoziție legala nu interzice ca semnătura electronica sa poată fi aplicata pe înscrisuri autentice.

Se realizează o confuzie intre generarea unui inscrís in forma electronica si materializarea pe suport de hârtie a acestor date si informații astfel generate.

De asemenea, contravenientului nu i se comunica originalul înscrisului, care este generat electronic, ci o copie, conform art. 25 alin. 1 din O.G. 2/2001 procesul verbal se va înmâna sau, dupa caz, se va comunica, in copie contravenientului.

Pentru persoana căreia i se adresează, înscrisul in forma electronica poate fi citit tot informatic, sau in mod echivalent pe suport de hârtie, întrucât odată generat si semnat electronic, fara îndoiala înscrisul electronic poate dobândi o existenta fizica, palpabila, pe suport de hârtie si destinat a fi citit cu ochiul liber. Astfel, un înscris care are asociata o semnătura electronica extinsa, cum este si procesul verbal contestat, nu isi pierde valabilitatea prin imprimare pe suport de hârtie, deoarece întotdeauna un asemenea act va fi disponibil si accesibil sa fie citit in format electronic, unde se va putea vizualiza si semnătura electronica. P. urmare, nu este necesar ca pe forma scrisa a procesului verbal de constatare a contravenției, care in forma electronica are atașata semnătura electronica a agentului constatator, sa existe si semnătura olografa a acestuia.

Procesul verbal de contravenție este un înscris generat si semnat in forma electronica, cu respectarea prevederilor legale in materie, iar sub aspectul naturii lor juridice se mai retine ca legea privind semnătura electronica trebuie interpretata sistematic, art. 6 si art. 7 din acest act normative prevăzând expres efectul identic cu cel al actului autentic pentru înscrisul in forma electronica, căruia i s-a incorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătura electronica.

Ca argument suplimentar, chiar daca ar fi fost conceputa sa fie aplicata in raporturile dintre privați, privați-autoritate si numai in format electronic, semnarea electronica a proceselor verbale de contravenție de către agentul constatator valorează totuși asumare celor consemnate in acestea.

În consecința un proces verbal de contravenție generat si semnat electronic îndeplinește condiția prevăzuta de art. 17 din OG 2/2001 cu privire la existenta semnăturii agentului constatator daca sunt îndeplinite condițiile care garantează valabilitatea semnăturii, respectiv certificatul calificat.

În temeiul art. 411 (l), pct.2 N.C.P.C., solicită judecarea și în lipsă a prezentei cauze.

In drept, își întemeiază prezenta în baza dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr.455 / 2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769 / 2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

Din actele si lucrările de la dosar instanța reține următoarele:

P. procesul verbal de constatare a contravenției, . 14 nr._/13.10.2014 s-a aplicat petentului B. I. amenda contravențională de 2750 lei pentru săvârșirea contravenției prev de art 8 alin 1 din OG 15/2002 constând în aceea că a circulat la data de 06.07.2014 pe DN 7 km 411 jud Hunedoara cu autoturismul_ fără a deține rovinietă valabilă.

Raportat la plângerea formulată de petent împotriva procesului verbal sus menționat instanța constată că motivul invocat în principal nu poate fi acceptat și nu se poate reține că nu sunt îndeplinite condițiile de formă ale actului constatator prev de art 34 din OG nr 2/2001 . Astfel procesul verbal a fost încheiat în lipsa contravenientului sau a martorilor întrucât constatarea contravenției a fost efectuată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere gestiune, monitorizare si control al rovinietei – SIEGMCR, conform prev art 9 alin 2 si 3 din OG nr 15/2002 .

În ceea ce privește motivul invocat în subsidiar instanța constată că acesta este întemeiat fiind justificată înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului raportat la împrejurarea că potrivit actelor de la dosar petentul a avut achiziționată rovinieta până în data de 05.07.2014 inclusiv iar din 07.07.2014 a achitat din nou contravaloarea rovinietei, fiind vorba doar de o zi, 06.07.2014 în care a existat întrerupere și în care a și fost surprins de camere de luat vederi pe DN 7 .

În consecință constatând că petentul nu a fost de rea credință și totodată prin prisma disp art 7 alin 2 a OG 2/2001 că fapta este de gravitate redusă instanța va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment.

Față de cele expuse în baza art 32 – 33 din OG 2/2001 se va admite prezenta plângere, se va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale aplicate petentului prin procesul verbal sus menționat, cu avertisment și se va menține în rest procesul verbal contestat.

Totodată instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea formulată de petentul B. I., P. AV.DRELLA C. M. - ROSIA MONTANA, GURA ROSIEI, nr. 1119, J. A., în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A. - C. - sector 6, București, .. 401A împotriva procesului verbal de constatare a contravenției, . 14 nr._ /13.10.2014.

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale aplicate petentului prin procesul verbal sus menționat, cu avertisment.

Menține în rest procesul verbal contestat.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, iar apelul se va depune la Judecătoria Câmpeni, jud A., sub sancțiunea nulității, potrivit art 471 noul cod de procedura civila.

Pronunțată în ședința publică din 05.02.2015.

JUDECĂTOR, GREFIER,

I. G. BÎRLA-B. C. M.

Red. I.G.

Tehnored. B.L.

Ex. 4/03.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 82/2015. Judecătoria CÂMPENI