Plângere contravenţională. Sentința nr. 91/2015. Judecătoria CÂMPENI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 91/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPENI la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 1561/203/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPENI
SENTINȚA CIVILĂ NR.91/2015
Ședința publică din data de 09.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. A.
GREFIER: M. I. M.
Pe rol fiind pronunțarea cauzei civile privind pe petentul J. L. E. și pe intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE A., având drept obiect plângere contravențională.
La pronunțarea hotărârii se constată lipsa părților.
După închiderea dezbaterilor și înainte de pronunțare au fost depuse prin biroul de registratură al instanței la data de 09.02.2015 de către intimat planșe foto cu înregistrarea autoturismului marca ” Volkswagen”, cu nr. de înmatriculare_ .
Mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 02.02.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 09.02.2015 și în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze civile, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpeni la data de 13.10.2014 sub numărul_, petentul, J. L.-E. a chemat în judecată pe intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea parțială a procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 12.09.2014 și în consecință exonerarea de la plata amenzii aplicate în cuantum de 180 lei, anularea punctelor de penalizare stabilite în baza art. 108 alin. lit.a) pct.4 din O.U.G. nr.195/2002, înlocuirea măsurii dispuse cu avertisment.
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în sinteză, că la data de 12 septembrie 2014 ora 18,30 a fost oprit de agentul constatator și s-a întocmit procesul verbal contestat deoarece a condus autoturismul marca VW cu nr._ în orașul Câmpeni, cu viteza de 69 km/h. Petentul susține că a expus obiecțiunile sale referitor la faptul că nu a avut viteza constatată de aparatul radar și că nu a fost anunțată existența mijloacelor de monitorizare de trafic pentru acea zonă, așa cum prevede legea, locul constatării este la ieșire din orașul Câmpeni spre . cu vizibilitate, șoseaua era liberă și condițiile de trafic erau bune din toate punctele de vedere. Petentul apreciază că sancțiunea aplicată în speță din clasa I de sancțiuni este prea mare în raport cu condițiile concrete în care s-a săvârșit fapta, arată că nu a mai fost sancționat pentru o faptă similară iar impactul social pentru faptă a fost minim, că marja de eroare a aparatului radar este de 4% și în opinia sa ar rezulta o viteză care nu depășește viteza maxim admisa de 50 km/h. Alte argumente ale petentului se referă la practica jurisprudențială a Curții Europene a Drepturilor Omului, cu referire la cauza A. contra României, la faptul ratificării Convenției de România prin Legea nr. 30/1994, la beneficiul prezumției de nevinovăție și se solicită ca intimatul să depună la dosar raportul agentului constatator, planșa foto, CD, buletinul de verificare metrologică a aparatului radar, atestatul de operator rutier pentru agentul constatator certificatul de aprobare de model pentru acel aparat radar, planificarea/ordinul de serviciu pentru ziua de 12.09.2014.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 108 alin.1 lit. a) pct. 4 din OUG nr. 195/2002, Legea nr.30/1994, art. 6 CEDO, art.31 din OUG nr.195/2002.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, în temeiul art. 19 din OUG nr 80/26.06.2013 și art. 197 C.p.c. așa cum se atestă prin chitanța nr._/13.10.2014 (f.6).
Intimatul, Inspectoratul de Poliție al Județului A. a formulat întâmpinare înregistrată la data de 10.12.2014 (f.30), în termen legal conform art. 201 alin. 1 Cod procedură Civilă, prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și menținerea procesului verbal contestat ca fiind temeinic și legal (f.21). Intimatul arată în esență, că sancțiunea a fost aplicată pentru că prin fapta de a circula cu viteza peste limita legală petentul a încălcat dispozițiile art. 121 alin.1 din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Intimatul apreciază că starea de fapt este cea cuprinsă în procesul verbal și că abaterea a fost înregistrată pe aparatul radar montat pe autospeciala înmatriculată MAI_. Se arată că aparatul radar de tip AUDIOVISION funcționează în regim staționar sau de mișcare, realizează funcția de autotestare automat în momentul punerii în funcțiune fără a fi necesară vreo intervenție, verificarea metrologică era valabilă la data de 12.09.2014 conform buletinului depus la dosar, cu valabilitate de 1 an iar operatorul radar are atestat. Intimatul concluzionează că procesul verbal îndeplinește atât condițiile de fond cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, sancțiunea aplicată reprezintă o justă individualizare a răspunderii contravenționale în raport de criteriile legale, a fost corect stabilită de către agentul constatator în limitele legale.
În drept, au fost invocate următoarele temeiuri juridice: art.121 alin.1, art.121 alin.2 din Hotărârea de Guvern nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 pentru circulația pe drumurile publice, art 109 alin.2 din OUG nr. 195/2002, republicată, art. 16 alin.1, art. 17, art. 21 alin.3 din O.G. 2/2001.
În temeiul art. 258 și art. 255 Cod procedură civilă în cauză au fost încuviințate si administrate: proba cu înscrisurile depuse la dosar de părți: proces-verbal . nr._ din data de 12.09.2014 (f.7, f.20), proces verbal de afișare din data de 29.09.2014 (f.9), act identitate petent(f.10), extras registru radar(f.23), buletin de verificare metrologică nr._ din data de 12.03.2014(f.24), tabloul posturilor de patrulare predare-primire, etilotest și bani personali(f.25), raport din data de 23.11.2014(f.26), atestat de operator radar(f.27), CD (f.27).
Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
În fapt,la data de12.09.2014 a fost încheiat procesul verbal . nr._ prin care petentul a fost sancționat cu sancțiune principală- amendă în cuantum de 180 lei și cu sancțiune complementară constând în aplicarea a 2 puncte de penalizare. S-a reținut că fapta săvârșită este prevăzută de art. 108/A 4 și art. 121 alin.1 din OUG 195/2002 și este sancționată de art. 99 alin.2 din OUG nr. 195/2002.
S-a consemnat că abaterea a fost înregistrată cu radar mobil montat pe auto MAI_. Din analiza formală a procesului verbal contestat se reține faptul că petentul a fost prezent, a formulat următoarele obiecțiuni: “Să stiți că nu semnez nimic. Trimiteți prin poștă”, martorul asistent P. N. a semnat, există mențiunea: “Contravenientul refuză semnarea, s-a trimis prin poștă.”
În baza art. 34 alin 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, termen stabilit de prevederile art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, având în vedere că procesul verbal de contravenție a fost comunicat prin afișare la data de 29.09.2014 (f.9) iar plângerea a fost depusă la registratura instanței la data de13.10.2014, văzând și Decizia nr. 10/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în soluționarea prin admitere a recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr.450 din 23 iulie 2013.
Verificând legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța constată că acesta nu respectă dispozițiile imperative ale legii, fiind incidentă una dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. Astfel, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conține o parte dintre elementele prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv cele privitoare la numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale ale contravenientului, descrierea faptei, data comiterii acesteia, și semnătura agentului constatator, însă agentul a menționat în mod viciat încadrarea juridică a faptei săvârșite.
Prin încadrarea juridică a faptei se înțelege, lato sensu, stabilirea denumirii faptei contravenționale și a dispoziției din legea specială care o prevede, cu evidențierea în mod riguros a sediului materiei prin precizarea alineatului, literei și a punctului din actul normativ incident la care s-a raportat situația de fapt. Această operațiune se efectuează de agentul constatator care, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, este investit de stat cu puterea de a constata și de a sancționa faptele antisociale, având drept scop respectarea legilor și apărarea statului de drept, iar constatările sale personale dau conținut și susținere prezumției de legalitate și temeinicie a procesului verbal.
Încadrarea juridică a faptei reprezintă un element obligatoriu al procesului verbal și are importanță nu numai pentru aplicarea corectă a legii contravenționale ci și pentru modul de desfășurare a judecății, deoarece instanța verifică, din oficiu, în mod prioritar legalitatea procesului verbal de constatare a contravenției prin raportare la temeiurile juridice reținute în actul contestat.
Analizând procesul verbal de constatare a contravenței, se constată că agentul constatator în mod greșit a individualizat în drept fapta prin indicarea atât a unui temei juridic care, față de maniera în care a fost redactat- art.108/A 4 - nu poate fi considerat valid deoarece nu s-a evidențiat în mod riguros sediul materiei prin precizarea alineatului, literei și punctului din lege la care s-a raportat situația de fapt și s-a procedat inclusiv la mentionarea unui alt temei, art. 121 din OUG 195/2002, care parțial era abrogat la data săvârșirii faptei-art 121 alin.1.
Deși prin întâmpinare intimatul se referă la disp. art. 121 alin.1 din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, text de lege care ar putea fi considerat aplicabil dacă ar fi fost menționat în procesul verbal de constatare a contravenției . nr._, instanța nu îl poate reține deoarece se referă la un alt act normativ decât cel indicat de agentul constatator, diferența constatată excede domeniului de aplicare a noțiunii de eroare materială, iar procesul verbal nu poate fi completat sau corectat sub acest aspect-al unui element esențial cum este încadrarea juridică- cu elemente extrinseci. În această situație, instanța apreciază că numai indicarea temeiului juridic în baza căruia s-a aplicat sancțiunea contravențională- art. 99 alin.2 din O.U.G. nr 195/2002 deși corect exprimat, nu suplinește viciile grave de încadrare juridică deoarece acesta trebuie să fie completă și să se refere atât la faptă cât și la sancțiune.
Pentru aceste motive, nu se va proceda la analizarea temeiniciei procesului verbal contestat deoarece premisa necesară a constatării legalității, în raport de o faptă care ar putea prezenta un pericol social, nu s-a conturat, procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 12.09.2014 nu este legal întocmit sub aspectul încadrării juridice care este viciată atât ca formă cât și în conținut.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petentul J. L.-E., CNP_ domiciliat în Câmpeni, localitatea Botești, nr.38, jud. A., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 12.09.2014 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A. cu sediul în A. I., . nr.1.
Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 12.09.2014 și în consecință, exonerează petentul de la sancțiunea amenzii contravenționale aplicate în cuantum de 180 lei.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Câmpeni sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, azi,09.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. A. M. I. M.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 69/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 82/2015.... → |
|---|








