Plângere împotriva încheierii de respingere a cererii de îndeplinire a unui act notarial. Sentința nr. 665/2015. Judecătoria CÂMPENI

Sentința nr. 665/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPENI la data de 01-07-2015 în dosarul nr. 526/203/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPENI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 665/2015

Ședința publică de la 01 Iulie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. Ș. D.

GREFIER: C. E. S.

Pe rol judecarea plângerii formulată de petenții: S. E. și S. C., cu domiciliul în comuna Bistra, ., județ A. împotriva încheierii de reexaminare nr. 925/18.02.2015, pronunțată în dosarul nr. 925/2015, și a încheierii de respingere_/7.01.2015 din dosarele 925/2015 și_/2014 emise de BCPI CÂMPENI, având ca obiect plângere împotriva încheierii de respingere a cererii de îndeplinire a unui act notarial.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat petenta S. E. asistată de av. B. R., lipsă fiind restul părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Mandatara petenților solicită să se încuviințeze proba cu actele de la dosar. Declară că nu are alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului în fond.

Instanța, deliberând, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în fond.

Mandatara petenților, cu privire la excepția invocată de intimată urmează a fi admisă iar pe fond în temeiul art. 50 alin. 2 ind. 2 din legea 7/1996 să se dispună admiterea plângerii așa cum a fost formulată, respectiv să fie desființată în întregime încheierea de reexaminare nr. 925/18.02.2015 a O. A. – BCPI Cîmpeni și încheierea de respingere nr._/7.01.2015 și pe cale de consecință să se dispună admiterea cererii de întabulare formulată de petenți, respectiv întabularea dreptului de proprietate în CF a petenților asupra imobilului ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare – cumpărare. Arată că situația este foarte clară. S-a cumpărat întreaga cotă a lui S. M. pe care CF era obligată să o transmită în favoarea petenților. IN prezent cei de la O. nu mai au nici un înscris. Din încheierea emisă de O. se răspunde că nu se poate nota întabularea. Din înscrisul depus de BCPI rezultă că întreaga cotă a lui S. M. ar pleca într-o altă foaie cu stare neschimbată. M. mult intimata nu a menționat în actele comunicate că CF 5270 ar fi pierdut și nu c-a adus nici una argument în acest sens. Prin urmare chiar dacă ar fi distrusă nu este culpa petenților.. Mai mult BCPI nu are dreptul să modifice obiectul cererii petenților și nici să se respingă cererea pe considerente străine de conținutul cererii.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la această instanță sub dosar nr._, petenții: S. E. și S. C., cu domiciliul în comuna Bistra, ., județ A., prin mandatara, justificată prin delegația depusă la dosar . cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Sediul Cabinet avocat B. R. în A.-I. . Piața I. M., nr. 22 ( Hotel Transilvania-parter). județ A., în temeiul art. 50 alin.2 ind.2 din Legea 7/1996, în contradictoriu cu O. A. -BCPI CÂMPENI Și împotriva ÎNCHEIERII DE REEXAMINARE NR. 925/18.02.2015, pronunțată în dosarul nr.925/2015, au solicitat ca prin hotărâre judecătorească:

I. Să fie desființată, în întregime, încheierea de reexaminare nr. 925/18.02.2015 a O. A. -BCPI Câmpeni, pronunțată în dosarul nr.925/2015, dar si încheierea de respingere nr._/07.01.2015, pronunțată în dosarul nr._/26.11.2014 si pe cale de consecință, să se dispună admiterea cererii de intabulare formulată de reclamanți respectiv, intabularea dreptului de proprietate în Cartea Funciară cu privire la imobilul ce a făcut obiectul contractului autentic nr. 338/23.02.1993 perfectat si autentificat de notarul B. I. .

In motivarea plângerii petenții arată că, sunt nelegale încheierea de reexaminare nr. 925/18.02.2015, cât și încheierea de respingere nr._/07.01.2015 a cererii de intabulare, pronunțate de O. A.-BCPI Câmpeni, în dosarele nr. 925/2015 și nr._/2014, urmând a fi desființate de instanța de judecată pentru următoarele:

Petenții arată că, au depus la BCPI Câmpeni o cerere de intabulare înregistrată sub nr._/26.11.2014, prin care au solicitat să se procedeze la intabularea în Cartea Funciară a dreptului lor, de proprietate asupra imobilelor ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentic nr.338/23.02.1993, perfectat de notarul B. I. . La acel moment au depus la dosar toate actele pe care BCPI Câmpeni le-a solicitat, așa încât în temeiul art. 13 din Ordinul 700/2014, trebuia să se opereze intabularea dreptului lor de proprietate în cartea funciară conform înscrisului autentic contract de vânzare-cumpărare nr. 338/23.02.1993, întocmit de notar.

In legătură cu cererea lor de intabulare O. A. -BCPI Câmpeni, a pronunțat două încheieri, astfel:

- încheierea de respingere nr._/07.01.2015, pronunțată în dosarul nr._/2014 al BCPI Câmpeni, prin care le-a fost respinsă cererea de intabularea a dreptului de proprietate în C.F. cu privire la imobilele, ce au făcut obiectul contractului autentic de vânzare - cumpărare nr. 338/23.02.1993 perfectat de notarul B. I..

- încheierea de reexaminare nr. 925/18.02.2015 pronunțată de O. A.-BCPI Câmpeni, ca urmare a soluționării cererii de reexaminare pe care au formulat-o împotriva încheierii nr._/07.01.2015, prin care li s-a respins cererea de reexaminare formulată în data de 30.01.2015

Prin încheierea de respingere nr._/07.01.2015, pronunțată de BCPI Câmpeni în dosarul nr._/26.11.2014, li s-a comunicat că, le este respinsa cererea de intabulare formulată în data de 26.11.2014, cu motivarea actul în baza căruia se solicită înscrierea îl constituie contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.338/1993 la notariatul de Stat Local Câmpeni, întocmit de notarul B. I., prin care, S. I. M., vinde cota de 8/20 parte, înscrisă la poziția B4 a cărții funciare, cumpărătorului S. C. . Verificând înscrierile existente în cartea funciară menționată mai sus ( cu referire la C.F. 999 Bistra ) se constată faptul că operațiunea de intabulare a fost efectuată odată cu încheierea de carte funciară numărul 289/1993, iar imobilul cu nr. top._ a fost transcris în cartea funciară 5270 a localității Bistra cu stare de carte funciară neschimbată

Arată că au studiat cuprinsul cărții funciare indicate de BCPI Câmpeni însă, au constatat că lucrurile nu stau, nici pe departe, așa cum se specifică în încheierea de respingere, în primul rând, există contradicții flagrante în cuprinsul încheierii nr._/07.01.2015 întrucât, în motivarea acesteia se susține de către asistentul registrator că, s-a efectuat operațiunea de întabulare conform încheierii nr. 289/23.02.1993, ca ulterior, în dispozitivul încheierii să se rețină că în C.F. 999 Bistra ( în prezent C.F._ - ca urmare a conversiei ) sunt proprietari S. I. M., în cotă de 8/20 de sub . cotă de 3/20 de sub B2, Cabulea R. în cotă de 3/20 de sub B3, S. V., în cotă de 3/20 de sub B4, D. E. în cotă de 3/20 de sub B5 . Ori, în atare situație si studiind cu atenția cuprinsul C.F. 999 Bistra si operațiunile efectuate în aceasta se observă cu ușurință că, ceea ce susține BCPI Câmpeni . raportat la intabularea lor, în C.F. în locul lui S. I. M., nu se confirmă . Că este așa rezultă din lecturarea cărții funciare unde apar și în prezent vechii proprietari tabulari . nefiind operat transferul de proprietate de la S. I. M. la petenți, cum ar fi fost normal si legal în baza contractului de vânzare-cumpărare, în al doilea rând, arată că, că au cerut prin intermediul notarului public D. A. D. să le fie eliberată o copie a încheierii nr. 289/23.02.1993, la care face referire BCPI Câmpeni (tocmai pentru a verifica susținerile instituției în sensul că ar fi operată intabularea lor în cartea funciară - aspect susținut și în motivarea cererii de reexaminare ) încheiere ce ar trebuie să ateste intabularea lor în cartea funciară și au constatat că, sunt sfidați și au fost taxați fără drept cu suma de 50 lei, pentru a li se elibera încheierea nr. 289/23.02.1993, însă le-a fost trimis cu totul altceva decât ceea ce ei au solicitat prin intermediul cabinetului notarial.

Arată că, le-a fost comunicate, deși nu au solicitat așa ceva, tocmai actele pe care le-au depus odată cu cererea de intabulare, mai exact contractul autentic nr. 338/1993, încheierea de autentificare a acestui act realizată de notarul Bürde I. și dovada certificării acestui act de către Camera Notarilor Publici A., însă încheierea nr.289/1993 nu le-a fost comunicată .

Arată că, au depus aceste acte în data de 26.11.2014, pentru ele au plătit suma de 100 lei la Camera Notarilor Publici A., iar funcționarii BCPI Câmpeni, au avut tupeul să le trimită retur și să-i taxeze cu 50 lei pentru eliberarea lor, în condițiile în care au cerut cu totul altceva . Își exprimă profunda indignare față de modul în care au fost tratați constant de la momentul în care au făcut demersurile legale la BCPI Câmpeni, pentru a le valorifica un drept pe care l-au dobândit perfect legal.

Menționează că, nu au certitudinea că sunt intabulați în cartea funciară, cu atât mai mult cu cât și în prezent, prin încheierea de reexaminare nr. 925/2015, li se spune că „ în urma verificărilor în arhiva BCPI Câmpeni s-a constatat că CF nr. 5270 Bistra, nu se găsește, iar încheierea nr. 289/1993 lipsește din arhivă.

Nu le-a fost soluționată cererea de eliberare a încheierii nr.289/1993, pe care au solicitat-o în mod legal( prin intermediul notarului public ) și pentru care au cerut eliberarea în regim de urgență .

Arată că, ulterior, au aflat că și această încheiere nr. 289/1993 „ lipsește din arhivă „ fără însă a li se oferi o explicație pertinentă a lipsei unor documente oficiale din arhivă, se referă atât la faptul că în prezent C.F. 5270 Bistra nu este de găsit ( conform susținerilor BCPI Câmpeni - a se vedea cuprinsul încheierii de reexaminare nr. 925/2015), cât și la încheierea nr. 289/1993 (care și ea lipsește din arhivă ).

Este foarte ciudat că documente oficiale menite să ateste intabularea lor, în cartea funciară „ nu se găsesc ori lipsesc din arhiva instituției" -BCPI Câmpeni.

Mai arată că, critică încheierea de reexaminare nr. 925/18.02.2015 a BCPI Câmpeni, pronunțată în dosarul nr.925/2015, întrucât li se respinge nefundat, cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii de respingere a intabulării nr._/2015 ( prin care le-a fost respinsă cererea de intabulare în cartea funciară a dreptului lor de proprietate dobândit în baza contractului autentic nr. 338/1993 .

Mai arată că sunt în situația prevăzută de art.245 alin .3 din Ordinul 700/2014 al ANCPI - act invocat atât în încheierea de respingere nr._/2015, cât și în încheierea de reexaminare nr. 925/2015 a O. A. - BCPI Câmpeni având în vedere următoarele considerente:

Procedura prevăzută de art. 245 alin. 1-3 din Ordinul 700/2014 arată în mod clar ce se înțelege prin „ reconstituirea cărții funciare ..:

- astfel alin. 1 prevede că „ prin reconstituire se înțelege refacerea cărților funciare /încheierilor pierdute . sustrase . distruse ori deteriorate într-o măsură care nu mai permite efectuarea de înscrisuri ori înțelegerea celor existente „ ori din cele comunicate de BCPI Câmpeni nu rezultă sub nici o formă că ar exista în situația de față una dintre cele trei cazuri prevăzute de textul de lege-art. 245 alin. 1 din Ordinul 700/2014 .

Arată că, instanței de judecată faptul că BCPI Câmpeni nu a menționat în actele pe care ni le-a comunicat, respectiv, în încheierea nr. 925/2015, că CE 5270 Bistra ar fi .. pierdută sustrasă .. ori distrusă ori deteriorată „, nu s-a adus nici un argument și nici o dovadă în acest sens, ca să fie incidente prevederile textului de lege menționat. Simpla mențiune în acest sens inserată în cuprinsul încheierii de reexaminare nr.925/18.02.2015, nu este suficientă pentru a se putea forma convingerea că, cererea de intabulare nu este posibilă.

Arată că, o eventuală reconstituire a cărții funciare nr. 5270 Bistra nu are nici un fel de relevanță pentru soluționarea cererii lor, de întabulare, aceasta din urmă nefiind condiționată în nici un fel de procedura reconstituirii . Textele de lege invocate de BCPI Câmpeni în încheierea de reexaminare nr. 925/2015, cât si în încheierea de respingere nr._/2015, nu impun în sarcina lor, nici un fel de obligație de a urma procedura reconstituirii de carte funciară . în situația în care « din neglijență funcționarii BCPI CÂMPENI, nu găsesc în arhiva instituției documente oficiale ce privesc situația lor, juridică.

In motivarea acestei încheieri pe care o contestă, se susține că cererea petenților le-a fost respinsă, pe motivul că nu se găsește cartea funciară nr. 5270 Bistra ..." ori nu există rațiunea unei astfel de soluții. în condițiile în care, se retine că îndeplinesc toate condițiile pentru a le fi admisă cererea de în tabulare, nefiind culpa petenților că BCPI Câmpeni, nu are ordine în acte și că nu găsește în arhivă nici un document oficial, de genul C.F. 5270 Bistra ori încheierea nr. 289/1993 ) care ar atesta o eventuală întabulare).

Mai arată că, în sprijinul susținerilor în sensul că, nu trebuie să urmeze procedura prev. de art. 245 alin. 3 din Ordinul 700/2014, și depun

răspunsul dat de BCPI Câmpeni, ca urmare a solicitării petentei S. E.

(înregistrată sub nr._/18.11.2014 ) pentru eliberarea unui extras de informare al C.F. 5270 Bistra, respectiv referatul întocmit de referentul M. N. în data de 20.11.2014 din care rezultă că nu s-a găsit cartea funciară

momentan, în arhiva biroului, în urma verificărilor în RGI nu s-a găsit

ca fiind solicitată

Acest răspuns expus prin intermediul referatului de către funcționarul din cadrul BCPI Câmpeni, contrazice cele expuse în nota de completare întocmită de asistentul - registrator E. C., cât și cele expuse de BCPI Câmpeni, în încheierea de respingere nr._/07.01._ și ulterior în încheierea de reexaminare nr. 925/18.02.2015.

Menționează că, din notei de completare pe care au întocmit-o cei de la BCPI Câmpeni în data de 08.12.2014 în dosarul nr._/2014 și pe care le-a fost comunicată prin poștă ( fiind primită în data de 12.12.2014 conform confirmării de primire ) dar și din analizarea motivării încheierii nr._/2015 și a celor inserate în cuprinsul încheierii de reexaminare nr. 925/2015 rezultă că ați constatat, din oficiu, că se impune reconstituirea C.F. 5270 motivat de faptul că „cartea funciară nr. 5270 nu se găsește în arhiva BCPI Câmpeni „ ori în această

situație procedura legală pe care trebuia urmată este cea prevăzută de art. 246

alin. 1-3 din Ordinul 700/2014, nicidecum cea prevăzută la art. 245 alin.3 din

același ordin.

Menționează că, nu au nici o culpă pentru situația creată, și

consideră că trebuie să fie sancționate ( chiar și penal) persoanele care au comis

grave neglijențe în ce privește păstrarea C.F. 5270 Bistra, a încheierii nr. 289/1993

( care nu se găsește în arhivă nici ea ) și care se fac vinovate de faptul că în

prezent această carte funciară și alte documente oficiale nu sunt de găsit. Curios

este faptul că, dintr-o dată li se comunică că, nu găsește în evidențele BCPI

Câmpeni nici încheierea nr. 289/1993 și nu se poate justifica acest lucru, chiar dacă CF 5270 Bistra nu se mai găsește în arhiva BCPI este obligația acestei instituții să facă demersurile necesare pentru reconstituirea cărții funciare, nicidecum a petenților, atâta timp cât funcționarii acestei instituții nu au avut grijă de documentele oficiale.

Arată că, dreptul lor, de proprietate a fost dobândit în 23.02.1993, prin contractul autentic nr. 388/1993 și vizează imobilele înscris în C.F. 999 Bistra nr. top. 9152, 9153, 9154, și trebuia să fie trecuți în cartea funciară că proprietari tabulari asupra imobilului cumpărat prin actul autentic.

In cuprinsul încheierii de reexaminare nr. 925/2015, se susține eronat că anterior cererii de înscriere este necesară înregistrarea unei cereri de reconstituire în cazul lor, chiar și parțială cu privire la cota de 8/20 părți ce le-a fost transmisă de S. I. M.. susținere ce este nefondată si nu este confirmată de nici unul dintre textele de lege invocate de BCPI Câmpeni.

Arată că, nu au solicitat BCPI Câmpeni în dosarul nr._/26.11.2014 reconstituirea cărții funciare, ci obiectul cererii a fost intabularea dreptului lor de proprietate conform contractului autentic nr. 338/1993. așa încât BCPI Câmpeni nu poate să le modifice obiectul cererii si nici să le respingă cererea pe considerente străine de conținutul cererii .

Solicită să se analizeze situația și că au depus Ia dosarul nr._/26.11.2014 ,toate actele necesare respectiv declarația autentică pe proprie răspundere pe care le-a solicitat-o . contractul autentic nr. 338/1993 si certificatul fiscal . că sunt îndreptățiți să se intabule în cartea funciară cu dreptul de proprietate dobândit prin actul autentic nr.338/1993, așa încât se impune admiterea plângerii.

In drept: art. 50 alin. 2 indice 2, art. 52 din Legea 7/1996, art. 246 alin. 1-3 din Ordinul 700/2014.

Intimata, Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară A., a solicitat în principal respingerea plângerii, și a invocat și lipsa calității procesuale pasive a acestuia.

Din atele și lucrările depus la dosar, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 26.11.2014, sub nr._ petenții S. E. și S. C. a solicitat Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cîmpeni, să procedeze la întabularea în cartea funciară a dreptul de proprietate dobândit prin contract autentic de vânzare cumpărare cu nr. 338/23.02.1993, perfectat de Notariatul de Stat Local Cîmpeni. Dreptul de proprietate viza imobilele înscrise în cf. 999 Bistra cu nr. top. 9152,9153,9154, contractul autentic din motive necunoscute nu a fost operat în cf., iar dreptul de proprietate al petenților nu a fost notat în cartea funciară.

Prin încheierea nr._ din 26.11.2004 intimata Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cîmpeni, a respins cererea petenților având ca obiect întabularea dreptul de proprietate privată pe motiv că nr. top. indicate nu se regăsesc în cartea funciară 999 Bistra.

De asemenea prin încheierea nr. 925/30.01.2015, a fost respinsă și cererea de reexaminare formulată de către petenți, referitoare la anularea încheierii de cf nr._/2014 cu motivarea că, nu se poate admite cererea fără ca înainte sau concomitent cu înscrierea în cf a contractului menționat, să se solicite de către petenți, reconstituirea parțială a cărții funciare 5270 Bistra, pe motiv că aceasta nu se mai găsește în arhiva instituției, și aceasta din urmă ar atesta o oarecare întabulare a dreptul de proprietate a petenților asupra imobilelor provenite din cf. 999 Bistra, ca efect al încheierii contractului de vânzare cumpărare autentic din 23.02.1993.

Este adevărat că, petenții au încheiat un contract de vânzare cumpărare la data de 23.02.1993, prin care au achiziționat una șură din lemn cu două încăperi, pe fundație de piatră acoperită cu eternit, curte și grădină de 86 mp. și teren în suprafață de 4456 mp., situate administrativ în comuna Bistra, . cf. 999 Bistra cu nr.top. A+2, nr.top. 9852, nr.top. 9853, nr.top. 9854, cota de 8/20 parte, actul fiind autentificat cu încheierea nr.338/23.02.2003 de către Notariatul de Stat Local Cîmpeni, această situație rezultând din înscrisurile depuse la dosar de petenți, filele 25 – 34, însă din diferite motive care nu pot fi imputabile petenților dreptul de proprietate asupra imobilelor înscrise în cf 999 Bistra nu a fost întabulat.

Până la . NCC la 1 octombrie 2011 legea care reglementa regimul de carte funciară în România era legea 7/1996. NCC a adus anumite elemente de noutate în materia cărții funciare, însă având în vedere că legea 7/1996 a continuat să existe paralel cu prevederile NCC.

NCC a prevăzut la art. 888 că înscrierea în cartea funciară se efectuează în baza înscrisului autentic notarial, a hotărârii judecătorești rămasă definitivă, a certificatului de moștenitor sau în baza unui alt act emis de autoritățile administrative.

În ceea ce-i privește pe petenți, aceștia s-au prezentat la cartea funciară pentru a solicita înregistrarea unui contract autentic încheiat de notar, însă intimata a respins solicitarea acestora, motivat de faptul că, nu se poate admite cererea fără ca înainte sau concomitent cu înscrierea în cf a contractului menționat, să se solicite de către petenți, reconstituirea parțială a cărții funciare 5270 Bistra, pe motiv că aceasta nu se mai găsește în arhiva instituției, și aceasta din urmă ar atesta o oarecare întabulare a dreptul de proprietate a petenților asupra imobilelor provenite din cf. 999 Bistra, ca efect al încheierii contractului de vânzare cumpărare autentic din 23.02.1993.

Instanța apreciază că în mod greșit intimatele au respins cererea de înregistrare a contractului de vânzare cumpărare și operarea acestuia în cf. pe considerentele de mai sus, atât timp cât solicitarea s-a făcut în baza unui act autentic pe care părțile l-au prezentat în original, dreptul de proprietate fiind dobândit prin contract autentic și vizând cartea funciară nr. 999 Bistra, fără alte formalități.

Ca urmare, instanța reține că, contractul de vânzare cumpărare autentic încheiat la data de 23.02.1993, invocat de către petenți, constituie titlu de proprietate, întrucât are un efect declarativ, constitutiv sau translativ de proprietate, îndeplinind toate condițiile de validitate pentru a fi operat în sistemele de publicitate imobiliară, astfel că cererea petenților urmează a fi admisă și prin urmare va dispune înregistrarea acestui contract în cf. 999 Bistra

Prin întâmpinare intimata O. A. - BCPI CÂMPENI, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive . Referitor la exepția lipsei calitatii procesuale pasive a intimatei Oficiul de cadastru si Publicitate Imobiliara invocata de catre acesta din urmă, instanta retine următoarele:

Potrivit Deciziei nr LXXII/15.10.2007 pronunțata de ICCJ asupra recursului in interesul legii, obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin.3 din Codul de procedură civilă, s-a statuat ca in cauzele ce au ca obiect plângerile privind Cartea funciară întemeiate pe dispozițiile art. 50 din Legea nr. 7/1996 republicată, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală activă.

Prin urmare, procedura de înscriere în cartea funciară este guvernată de regulile cuprinse în Legea nr.7/1996 și în actele normative emise în baza ei, și numai în măsura în care acestea nu prevăd nimic, ea se completează cu dispozițiile generale în materie necontencioasă prevăzute de Codul de procedură civilă.

În acest context, se poate constata că Legea nr.7/1996, republicată, nu conține dispoziții care să confere legitimare procesuală pasivă Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară și va admite excepția ca întemeiată.

Pe fondul cauzei nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

P. ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A Ș T E

Admite excepția invocată de către intimată prin întâmpinare privind capacitatea procesuală pasivă.

Admite plângerea formulată de petenții: S. E. și S. C., cu domiciliul în comuna Bistra, ., județ A. împotriva încheierii de reexaminare nr. 925/18.02.2015, pronunțată în dosarul nr. 925/2015, și a încheierii de respingere_/7.01.2015 din dosarele 925/2015 și_/2014 emise de BCPI CÂMPENI și și în consecință:

Desființează încheierea de respingere nr._/7.01.2015 și încheierea de reexaminare nr. 925/18.02.2015, emise de către intimate în dosarele 925/2015 și_/2014.

Dispune întabularea dreptul de proprietate a petenților în cf. 999 Bistra, cu nr.top,. 9152, nr.top.,.9153, nr,top. 9156, în cotă de 8/20 parte, de sub B+4 dobândit în baza contractului autentic de vânzare cumpărare cu nr. 338/23.02.1993, de către fostul Notariat de Stal Local Cîmpeni.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel in 30 zile de la comunicare, iar apelul se va depune la Judecătoria Câmpeni, jud A., sub sancțiunea nulității, potrivit art. 471 noul cod de procedura civila.

Pronunțată în ședința publică din 1 iulie 2015.

JUDECATOR, GREFIER,

C. Ș. D. C. E. S.

Redc. C.Ș.D.

Tehnored. M.B.

Ex. 5

28 IULIE 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de respingere a cererii de îndeplinire a unui act notarial. Sentința nr. 665/2015. Judecătoria CÂMPENI