Succesiune. Sentința nr. 603/2015. Judecătoria CÂMPENI

Sentința nr. 603/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPENI la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 420/203/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPENI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 603/2015

Ședința publică de la 17 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. Ș. D.

GREFIER: C. E. S.

Pe rol judecarea cauzei formulată de reclamantele M. E. L., domiciliată în municipiul B., .. 1, ., ., G. C. M., domiciliată în municipiul Cluj N., . A, jud. Cluj, O. A. C., domiciliată în municipiul Cluj N., bld. N. T., nr. 34, ., în contradictoriu cu pârâții:C. V. (Roșesc), având domiciliul în .;C. G. (Roșesc), având domiciliul în .. A.;C. I. soția lui C. P., având domiciliul în .,nr. 11, jud. A.;C. T. (Roșesc), având domiciliul în comuna H., .,nr. 19, jud. A.;C. C. (Roșesc), având domiciliul în comuna A., .;P. T., având domiciliul în comuna C., .;C. N. lui G. R., având domiciliul necunoscut;C. A., având domiciliul necunoscut;C. N. lui P., având domiciliul necunoscut;H. M. născută C., având domiciliul necunoscut;P. T., având domiciliul necunoscut;C. R., având domiciliul necunoscut;C. P. T., având domiciliul necunoscut, având ca obiect succesiune .

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru reclamante av. Stoicva A. și pentru pârâții cu domiciliul necunoscut av. M. L., lipsă fiind restul părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Mandatarii părților declară că nu au alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului în fond..

Instanța, deliberând, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în fond.

Mandatarul reclamantelor solicită admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată, să se aibă în vedere înscrisurile depuse la dosar, declarațiile martorilor și raportul de expertiză refăcut, fără cheltuieli de judecată.

Mandatara pârâților solicită admiterea acțiunii, așa cum a fost completată nși modificată, pentru pârâții cu domiciliul necunoscut să se stabilească sulta corespunzătoare conform raportului de expertiză pentru că loturile reclamantelor depășesc cota lor de proprietate.

Mandatarul reclamantelor consideră solicitarea justă.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la această instanță sub dosr nr._, și precizată ( fila 183), reclamantele M. E. L., domiciliată în municipiul B., .. 1, ., ., CNP_, G. C. M., domiciliată în municipiul Cluj N., . A, jud. Cluj, CNP_, O. A. C., domiciliată în municipiul Cluj N., bld. N. T., nr. 34, .. 37, jud. Cluj, CNP_, în contradictoriu cu pârâții:C. V. (Roșesc), având domiciliul în comuna A., .;C. G. (Roșesc), având domiciliul în .. A.;C. I. soția lui C. P., având domiciliul în .,nr. 11, jud. A.; C. T. (Roșesc), având domiciliul în comuna H., .,nr. 19, jud. A.;C. C. (Roșesc), având domiciliul în comuna A., .;P. T., având domiciliul în comuna C., .;C. N. lui G. R., având domiciliul necunoscut;C. A., C. N. lui P.,H. M. născută C., P. T., C. R., C. P. T., toți cu domiciliul necunoscut, solicitând ca prin hotărâre judecătorească și după administrarea de probe:

1.Să se constate că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului C. R. lui G. R., decedat la data de 06.03.1992, fost cu ultimul domiciliu în ., se compune din:

■ cota de proprietate de 5/12 părți sub nr. de ord. ., teren și construcție, înscrise în C.F. nr._ A. (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 3404 A.), nr. de ord. Al, nr. top. 3239 - arabil în suprafață tabulară de_ mp., top. 3240 - fâneață în suprafață tabulară de 5827 mp., top. 3241 - fâneață în suprafață tabulară de 719 mp., top. 3242 - curți construcții în suprafață tabulară de 381 mp., top. 3243 - loc pietros în suprafață tabulară de 3669 mp., top. 3244 - pășune în suprafață tabulară de 3669 mp., top. 3245 - curți construcții în suprafață tabulară de 144 mp. și respectiv nr. de ord. Al.l, Cad: CI - casă de lemn cu una cameră pe nr. top. 3242;

■ cota de proprietate de 10/48 părți sub nr. de ord. B2.1 asupra imobilului teren înscris în C.F. nr._ A. (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 1828 A.), nr. de ord. Al, nr. top. 3313/2 - pășune în suprafață tabulară de 1439 mp.

2.Să se constate că de pe urma defunctului C. R. lui G. R. au rămas ca moștenitori legali acceptanți: numita C. Sîmtioana în cotă de 6/24 bpărți, în calitate de soție supraviețuitoare ; numitul C. V. (antecesorul nostru) în cotă de 3/24 părți, în calitate de fiu ; pârâtul de ord. 1 C. V. în cotă de 3/24 părți, în calitate de fiu ; pârâtul de ord. 2 C. G. în cotă de 3/24 părți, în calitate de fiu; pârâtul de ord. 4 C. T. în cotă de 3/24 părți, în calitate de fiu; numitul C. P. (soțul pârâtei de ord. 3, în prezent decedat) în cotă de 3/24 părți, în calitate de fiu; pârâtul de ord. 5 C. C. în cotă de 3/24 părți."în calitate de fiu.

3.Să se constate că masa succesorală rămasă de ■•pe urma defunctei C. Sîmtioana, decedată la data de 16.09.1999, fostă cu ultimul domiciliu în ., se compune din:

■cota de proprietate de 6/24 părți din 5/12 părți asupra imobilelor, teren și construcție, înscrise în C.F. nr._ A. (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 3404 A.), nr. de ord. Al, nr. top. 3239 - arabil în suprafață tabulară de_ mp., top. 3240 - fâneață în suprafață tabulară de 5827 mp., top. 3241 - fâneață în suprafață tabulară de 719 mp., top. 3242 - curți construcții în suprafață tabulară de 381 mp., top. 3243 - loc pietros în suprafață tabulară de 3669 mp., top. 3244 - pășune în suprafață tabulară de 3669 mp., top. 3245 - curți construcții în suprafață tabulară de 144 mp. și respectiv nr. de ord. Al.l, Cad: CI - casă de lemn cu una cameră pe nr. top. 3242;

« cota de proprietate de 6/24 părți din 10/48 părți asupra imobilului teren înscris în C.F. nr._ A. (provenită din conversia de pe hârtia a C.F. nr. 1828 A.), nr. de ord. Al, nr. top. 3313/2 - pășune în suprafață tabulară de 1439 mp.

4. Să se constate că de pe urma defunctei C. Sîmtioana au rămas ca legatari universali numitul C. V. împreună cu soția C. S., în cotă de Vi parte fiecare.

5. Să se constate că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei C. S., decedată la data de 02.06.2014, fostă cu ultimul domiciliu în ., se compune din:

■cota de proprietate de lA părți din 6/24 părți din 5/12 părți asupra imobilelor, teren și construcție, înscrise în C.F. nr._ A. (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 3404 A.), nr. de ord. Al, nr. top. 3239 - arabil în suprafață tabulară de_ mp., top. 3240 - fâneață în suprafață tabulară de 5827 mp., top. 3241 - fâneață în suprafață tabulară de 719 mp., top. 3242 - curți construcții în suprafață tabulară de 381 mp., top. 3243 - loc pietros în suprafață tabulară de 3669 mp., top. 3244 - pășune în suprafață tabulară de 3669 mp., top. 3245 - curți construcții în suprafață tabulară de 144 mp. și respectiv nr. de ord. Al.l, Cad: CI - casă de lemn cu una cameră pe nr. top. 3242;

■cota de proprietate de 14 părți din 6/24 părți din 10/48 părți asupra imobilului teren înscris în C.F. nr._ A. (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 1828 A.), nr. de ord. Al, nr. top. 3313/2 - pășune în suprafață tabulară de 1439 mp.

6. Să se constate că de pe urma defunctei C. S. au rămas ca moștenitori legali acceptanți: C. V. în cotă de 2/8 părți, în calitate de soț supraviețuitor; reclamanta M. E. L. în cotă de 2/8 părți, în calitate de fiică; reclamanta G. C. M. în cotă de 2/8 părți, în calitate de fiică; reclamanta O. A. C. în cotă de 2/8 părți, în calitate de fiică.

7. Să se constate că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului C. V., decedat la data de 22.04.2015, fost cu ultimul domiciliu în ., se compune din: cota de proprietate de 3/24 părți din 5/12 părți, după defunctul C. R., asupra imobilelor, teren și construcție, înscrise în C.F. nr._ A. (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 3404 A.), nr. de ord. Al, nr. top. 3239 - arabil în suprafață tabulară de_ mp., top. 3240 - fâneață în suprafață tabulară de 5827 mp., top. 3241 - fâneață în suprafață tabulară de 719 mp., top. 3242 - curți construcții în suprafață tabulară de 381 mp., top. 3243 - loc pietros în suprafață tabulară de 3669 mp., top. 3244 - pășune în suprafață tabulară de 3669 mp., top. 3245 - curți construcții în suprafață tabulară de 144 mp. și respectiv nr. de ord. Al.l, Cad: CI - casă de lemn cu una cameră pe nr. top. 3242, apoi asupra acelorași imobile cota de 14 părți din 6/24 părți din 5/12 părți, după defuncta C. Sîmtioana, în calitate de legatar universal, apoi cota de proprietate de 2/8 părți din 14 părți din 6/24 părți din 5/12 părți asupra acelorași imobile, după defuncta C. S., în calitate de soț supraviețuitor;

■cota de proprietate de 3/24 părți, din 10/48 părți, după defunctul C. R., în calitate de moștenitor legal-fiu, asupra imobilului teren înscris în C.F. nr._ A. (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 1828 A.), nr. de ord. Al, nr. top. 3313/2 - pășune în suprafață tabulară de 1439 mp., apoi cota de 14 părți din 6/24 părți din 10/48 părți asupra aceluiași teren, după defuncta C. Sîmtioana, în calitate de legatar universal, apoi cota de proprietate de 2/8 părți din 14 părți din 6/24 părți din 10/48 părți asupra aceluiași teren, după defuncta C. S., în calitate de soț supraviețuitor;

8. Să se constate că de pe urma defunctului C. V. am rămas ca moștenitori legali acceptanți: reclamanta M. E. L. în cotă de 1/3 părți, în calitate de fiică; reclamanta G. C. M. în cotă de 1/3 părți, în calitate de fiică; reclamanta O. A. C. în cotă de 1/3 părți, în calitate de fiică.

9. Să se dispună atribuirea maselor succesorale sus-menționate în favoarea subsemnatelor reclamante și a pârâților de ord. 1-5, în indiviziune.

10.Să se constate că, în urma atribuirii maselor succesorale, reclamantele împreună cu pârâții au calitate de coproprietari ai imobilelor în litigiu,

conform următoarelor cote:

■în C.F. nr._ A. (provenită din conversia de pe hârtie a G.F. nr. 3404 A.): subsemnata reclamantă M. E. L. în cotă de 3/24 părți din 5/12 părți; subsemnata reclamantă G. C. M. în cotă de 3/24 părți din 5/12 părți; subsemnata reclamantă O. A. C. în cotă de 3/24 părți din 5/12 părți; pârâtul de ord. 1 C. V. în cotă de 3/24 părți din 5/12 părți după defunctul C. R., în calitate de moștenitor legal-fiu; pârâtul de ord. 2 C. G. în cotă de 3/24 părți din 5/12 părți după defunctul C. R., în calitate de moștenitor legal-fiu; pârâtul de ord. 4 C. T. în cotă de 3/24 părți din 5/12 părți după defunctul C. R., în calitate de moștenitor legal-fiu; pârâta de ord. 3 C. I. în cotă de 3/24 părți din 5/12 părți după defunctul C. R., prin retransmitere după defunctul soț C. P.; pârâtul de ord. 5 C. C. în cotă de 3/24 părți din 5/12 părți după defunctul C. R., în calitate .de moștenitor legal-fiu; pârâtul de ord. 6 C. N. lui G. R. în cotă de 1/12 părți sub nr. de ord. B2.1, în nume propriu; pârâtul de ord. 7 P. T. în cotă de 1/12 părți sub nr. de ord. B3.1, în nume propriu; pârâta de ord. 8 C. A. în cotă de 1/12 părți sub nr. de ord. B4.1, în nume propriu; pârâta de ord. 10 H. M. născută C. în cotă de 2/12 părți sub nr. de ord. B6.1, în nume propriu; pârâtul de ord. 11 P. T. în cotă de 1/12 părți sub nr. de ord. B7.1, în nume propriu ; pârâtul de ord. 12 C. R. în cotă de 1/12 părți sub nr. de ord. B8.1, în nume propriu.

■în C.F. nr._ A. (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 1828 A.): subsemnata reclamantă M. E. L. în cotă de 3/24 părți din 10/48 părți; subsemnata reclamantă G. C. M. în cotă de 3/24 părți din 10/48 părți; subsemnata reclamantă O. A. C. în cotă de 3/24 părți din 10/48 părți; pârâtul de ord. 1 C. V. în cotă de 3/24 părți din 10/48 părți după defunctul C. R., în calitate de moștenitor legal-fiu; pârâtul de ord. 2 C. G. în cotă de 3/24 părți din 10/48 părți după defunctul C. R., în calitate de moștenitor legal-fiu; pârâtul de ord. 4 C. T. în cotă de 3/24 părți din 10/48 părți după defunctul C. R., în calitate de moștenitor legal-fiu; pârâta de ord. 3 C. I. în cotă de 3/24 părți din 10/48 părți după defunctul C. R., prin retransmitere după defunctul soț C. P.; pârâtul de ord. 5 C. C. în cotă de 3/24 părți din 10/48 părți după defunctul C. R., în calitate de moștenitor legal-fiu; paratul de ord. 13 C. P. T. în cotă de 24/48 părți sub nr. de ord. B1.1, în nume propriu ; pârâtul de ord. 6 C. N. lui G. R. în cotă de 2/48 părți sub nr. de ord. B3.1, în nume propriu ; pârâta de ord. 10 H. M. născută C. în cotă de 6/48 părți sub nr. de ord. B4.1, în nume propriu ; pârâtul de ord. 11 P. T. în cotă de 3/48 părți sub nr. de ord. B5.1, în nume propriu; pârâtul de ord. 12 C. R. în cotă de 3/48 părți sub nr. de ord. B6.1, în nume propriu.

11. Să se dispună sistarea stării de indiviziune asupra imobilelor înscrise în C.F. nr._ A. și C.F. nr._ A., prin formarea de loturi astfel:

~ lotul nr. 1, va cuprinde terenul folosit de subsemnatele reclamante și de antecesorii noștri, în punctele denumite popular «H.», « Dâmb », « M. de lângă casă » și terenul arabil denumit « Lângă casă », între vecinii faptici B. S. la Nord, P. Agaftea și P. G. la Est, C. C. și B. N. la Sud, C. V. la Vest;

~ lotul nr. 2, va cuprinde restul de teren rămas după dezmembrarea lotului nr. 1 precum și construcția de sub nr. de ord. Al.l din C.F. nr._ A. și se va reîntabula pe vechii proprietari de carte funciară, în indiviziune, cu recalcularea corespunzătoare a cotelor de proprietate;

12. Să se constate stins prin neuz dreptul de uzufruct viager înscris în favoarea pârâtului de ord. 9 CosteaNicolae lui P., sub nr. de ord. Cl.l în C.F. nr._ A..

13. Să se dispună ANCPI - OCPI A. - Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Cîmpeni:

■ întabularea dreptului de proprietate al subsemnatelor reclamante asupra terenului cuprins în lotul nr. 1, în cotă de 1/3 parte pentru reclamanta M. E. L., 1/3 parte pentru reclamanta G. C. M. și 1/3 parte pentru reclamanta O. A. C.;

■ reîntabularea, în cărțile funciare inițiale, a dreptului de proprietate al celorlalți coproprietari asupra imobilelor (teren și construcție) rămase în urma partajării;

■ radierea de sub nr. de ord. Cl.l în C.F. nr._ A. a dreptului de uzufruct viager înscris în favoarea pârâtului C. N. lui P.;

În motivarea cererii se arată că asupra imobilului în litigiu înscris în C.F. nr._ A. (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 3404 A.), conform înscrierilor din cartea funciară, alături de pârâții de ord. 6-12 are calitate de coproprietar și defunctul C. R. lui G. R., în cotă de 5/12 parte sub nr. de ord. . încheierii de predare a moștenirii nr. 1039/1955 a Judecătoriei Populare Cîmpeni - Inch. C.F. nr. 685/11.06.1955.

Apoi, asupra imobilului în litigiu înscris în C.F. nr._ A. (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 1828 A.), conform înscrierilor din cartea funciară, alături de pârâții de ord. 6 și 10-13, defunctul C. R. lui G. R. are calitate de coproprietar în cotă de 10/48 parte sub nr. de ord. B2.1, în baza aceleiași încheieri de predare a moștenirii.

Conform Certificatului de moștenitor nr. 542/02.11.1992, emis de notariatul de Stat Local Cîmpeni în dosarul succesoral nr. 204/1992, de pe urma defunctului C. V R., decedat la data de 06.03.1992 și fost cu ultimul domiciliu în ., au rămas ca moștenitori legali acceptanți C. Sîmtioana în cotă de 6/24 părți, în calitate de soție supraviețuitoare; C. V. (antecesorul nostru) în cotă de 3/24 părți, în calitate de fiu; pârâtul de ord. 1 C. V. în cotă de 3/24 părți, în calitate de fiu; pârâtul de ord. 2 C. G. în cotă de 3/24 părți, în calitate de fiu; pârâtul de ord. 4 C. T. în cotă de 3/24 părți, în calitate de fiu; numitul C. P. (soțul pârâtei de ord. 3, în prezent decedat) în cotă de 3/24 părți, în calitate de fiu; pârâtul de ord. 5 C. C. în cotă de 3/24 părți, în calitate de fiu.

Conform Certificatului de moștenitor nr. 178/28.07.2004, emis de Biroul Notarului Public B. I. în dosar succesoral nr. 153/2004, de pe urma defunctei C. Sîmtioana, decedată la data de 16.09.1999 și fostă cu ultimul domiciliu în . jud. A., au rămas ca legatari universali C. V. împreuna cu soția C. S., în cotă de Vz parte fiecare.

Prin Testamentul autentificat de către Notariatul de Stat Local Cîmpeni sub nr. 876/1994 (dosar nr. 5564/1994), C. Sîmtioana a testat numitului C. V. impreuna cu soția C. S. întreaga sa avere mobilă și imobilă, tabulară și extratabulară, instituindu-i legatarii săi universali.

Deși în Certificatul de moștenitor nr. 178/28.07.2004 sunt menționați ca moștenitori, alături de C. V. si C. S., și pârâții C. P. și C. G., susținem că această dispoziție reprezintă în fapt un act de partaj asupra imobilelor proprietatea extratabulară a defunctei, respectiv terenurile denumite popular « H. », « Dâmb », « M. de lângă casă », « Lângă casă », Sub Piatră », « Târsa », « Coastă » și « P. ».

Pe parcursul prezentului demers judiciar, respectiv la data de 02.06.2014, a decedat reclamanta C. S.. Față de această împrejurare, reclamantele M. E. L., G. C. M. și O. A. C. înțeleg să precizeze faptul că își însușesc cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată de autoarea acestora, solicită în completare constatarea calității lor de moștenitoare legale acceptante și astfel întabularea asupra lotului nr. 1 rezultat din partaj.

De asemenea, la data de 22.04.2015 a decedat și reclamantul C. V., astfel încât s-a impus o nouă completare și modificare a cererii de chemare în judecată, în sensul celor specificate mai sus.

Potrivit prevederilor art. 565 din noul cod civil "în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară. " Or, având în vedere faptul că în cartea funciară nu se reflectă situația actuală a proprietății imobilelor în litigiu, prin prezenta cerere de chemare în judecată înțelegem să reglementăm această situație.

Potrivit prevederilor art. 1143 din noul Cod civil nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune iar moștenitorul poate cere oricând ieșirea din indiviziune chiar dacă ar exista convenții sau clauze testamentare contrare.

La formarea și atribuirea loturilor solicită ca, potrivit prevederilor art. 987 din noul Cod de procedură civilă, instanța să aibă în vedere faptul că terenul solicitat a le fi atribuit, între vecinii faptici B. S. la Nord, P. Agaftea și P. G. la Est, C. C. și B. N. la Sud, C. V. la Vest, este folosit de reclamanți fiind primit de la părinți.

De altfel, sub aspectul împărțirii terenurilor, au intervenit între părți mai multe convenții, în prezent fiecare folosind terenul primit ca zestre, astfel:

■reclamanți - « H. », « Dâmb », « M. de lângă casă » și terenul arabil denumit « Lângă casă »;

■ C. V. - « Gardul de la țârău» și « între pâraie până la sugar » ; • C. G. - « Târsa », « Coastă » și « P. »;

■ C. I. soția lui C. P. - « Sub Piatră »;

■ C. T. - « Mateiești » ;

■C. C. - « Stur », « Dâmbul de la M. », « P. (C.) », « Locul de sub casă (în centru).

În ipoteza în care suprafața de teren atribuită excede cotei de proprietate, solicită ca, în temeiul prevederilor art. 983 alin. (2) N.c.p.c, instanța să procedeze la egalizare prin stabilirea de sulte, în raport de valoarea de circulație a terenului.

Conform prevederilor art. 72 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil «Dispozițiile art 746 alin. (1) Ut. e) din Codul Civil se aplică drepturilor de uzufruct constituite ulterior intrării în vigoare a Codului civil». Or, având în vedere faptul că dreptul de uzufruct viager înscris în favoarea pârâtului C. N. lui P. a fost dobândit cu mult înainte de . noului Cod civil, fiind înscris in C.F. in anul 1957, susținem aplicabilitatea în cauză a prevederilor cuprinse în art. 557 din vechiul Cod Civil respectiv, "Uzufructul se stinge prin neuzul dreptului în curs de 30 de ani".

Întrucât doar reclamantele și antecesorii lor au folosit în ultimii 30 de ani imobilele în litigiu, solicită constatarea stingerii prin neuz a dreptului de uzufruct anterior menționat, dispunând totodată și efectuarea radierii din cartea funciară.

În drept s-au invocat prevederile art. 650 și urm. din vechiul Cod civil, art. 1143 rap. la art. 669-686 din noul C.civ.; art. 979 - 995 N.c.p.c; art. 746 din noul Cod civil; art. 557 din vechiul Cod civil; art. 885 și urm. din noul Cod civil.

Din actele și lucrările de la dosar instanța reține următoarele:

Potrivit extraselor de carte funciară atașate la dosarul cauzei, se reține faptul că imobilele în litigiu fac parte din cf._ A. și cf._ A., asupra căruia părțile sunt coproprietari și moștenitori ai coproprietarilor tabulari după cum urmează:

ÎN CF._ A. în cote de:

- reclamanta Mesel E. L. în cotă de 3/24 părți din 5/12 părți; reclamantă G. C. M. în cotă de 3/24 părți din 5/12 părți; reclamantă O. A. C. în cotă de 3/24 părți din 5/12 părți; și pârâtul de ord. 1 C. V. în cotă de 3/24 părți din 5/12 părți după defunctul C. R., în calitate de moștenitor legal-fiu; pârâtul de ord. 2 C. G. în cotă de 3/24 părți din 5/12 părți după defunctul C. R., în calitate de moștenitor legal-fiu; pârâtul de ord. 4 C. T. în cotă de 3/24 părți din 5/12 părți după defunctul C. R., în calitate de moștenitor legal-fiu; pârâta de ord. 3 C. I. în cotă de 3/24 părți din 5/12 părți după defunctul C. R., prin retransmitere după defunctul soț C. P.; pârâtul de ord. 5 C. C. în cotă de 3/24 părți din 5/12 părți după defunctul C. R., în calitate .de moștenitor legal-fiu; pârâtul de ord. 6 C. N. lui G. R. în cotă de 1/12 părți sub nr. de ord. B2.1, în nume propriu; pârâtul de ord. 7 P. T. în cotă de 1/12 părți sub nr. de ord. B3.1, în nume propriu; pârâta de ord. 8 C. A. în cotă de 1/12 părți sub nr. de ord. B4.1, în nume propriu; pârâta de ord. 10 H. M. născută C. în cotă de 2/12 părți sub nr. de ord. B6.1, în nume propriu; pârâtul de ord. 11 P. T. în cotă de 1/12 părți sub nr. de ord. B7.1, în nume propriu ; pârâtul de ord. 12 C. R. în cotă de 1/12 părți sub nr. de ord. B8.1, în nume propriu.

ÎN CF._ A. în cote de:

- reclamanta M. E. L. în cotă de 3/24 părți din 10/48 părți; reclamantă G. C. M. în cotă de 3/24 părți din 10/48 părți; reclamantă O. A. C. în cotă de 3/24 părți din 10/48 părți;și pârâtul de ord. 1 C. V. în cotă de 3/24 părți din 10/48 părți după defunctul C. R., în calitate de moștenitor legal-fiu; pârâtul de ord. 2 C. G. în cotă de 3/24 părți din 10/48 părți după defunctul C. R., în calitate de moștenitor legal-fiu; pârâtul de ord. 4 C. T. în cotă de 3/24 părți din 10/48 părți după defunctul C. R., în calitate de moștenitor legal-fiu; pârâta de ord. 3 C. I. în cotă de 3/24 părți din 10/48 părți după defunctul C. R., prin retransmitere după defunctul soț C. P.; pârâtul de ord. 5 C. C. în cotă de 3/24 părți din 10/48 părți după defunctul C. R., în calitate de moștenitor legal-fiu; paratul de ord. 13, C. P. T. în cotă de 24/48 părți sub nr. de ord. B1.1, în nume propriu ; pârâtul de ord. 6 C. N. lui G. R. în cotă de 2/48 părți sub nr. de ord. B3.1, în nume propriu ; pârâta de ord. 10 H. M. născută C. în cotă de 6/48 părți sub nr. de ord. B4.1, în nume propriu ; pârâtul de ord. 11 P. T. în cotă de 3/48 părți sub nr. de ord. B5.1, în nume propriu; pârâtul de ord. 12 C. R. în cotă de 3/48 părți sub nr. de ord. B6.1, în nume propriu.

Calitatea de moștenitori al părților din proces rezultă din certificatele de moștenitor nr. 542/1992, nr. 178/2004, testamentul autentificat 874/1994 depuse la dosar, precum și din actele de stare civilă depuse la dosar filele 20 - 23. În cursul procesului părțile nu și-au contestat calitățile de moștenitori ai defuncților C. V., C. R., C. Sîmtioana.

Din punct de vedere topografic și administrativ imobilele au fost identificate de către expert autorizat prin documentație extrajudiciară, depusă la dosar ( filele 190 - 198 ) și necontestată de părți din care rezultă că imobilul în litigiu este situat în comuna A., . vecini pe B. S., C. C., B. N., P. Agaftea.

La fața locului și în urma măsurătorilor efectuate, expertul a a procedat la formarea loturilor și atribuirea lor, după cum urmează:

LOTUL NR. 1 - cu nr.top. nou 3239/1 fâneață de_ mp. nr.top. 3313/2/1 în suprafață de 300 mp. fâneață, atribuit în cotă de 1/3 parte pentru reclamanta Mesel E. L., cota de 1/3 parte pentru Gânsca C. M., și cota de 1/3 parte O. A. C..

LOTUL NR. 2 - cu nr.top. nou 3239/2 arabil de 7537 mp. nr.top. 3240 în suprafață de 5827 fâneață, nr.top. 3241 fâneață de 719 mp., nr.top. 3242 curți construcții C 1 casă de lemn cu una cameră în suprafață de 381 mp., nr.top. 3243 altele în suprafață de 3669 mp., nr.top 3244 în suprafață de 3669 pășune, nr.top. 3245 curți construcții de 144 mp., atribuit pe vechii proprietari din cf._ A., cpta de 1/7 parte fiecare pentru C. N., P. T., C. A., C. R., P. T., cota de 2/7 parte pentru H. M..

LOTUL NR. 3 - cu nr. top. nou 3313/2/2 pășune de 1139 mp. din cf._ A., atribuit pe vechii proprietari, cota de 24/38 parte pentru C. P. T., cota de 2/38 parte pentru C. N., cota de 6/38 parte pentru H. M., cota de 3/38 parte fiecare pentru P. T., C. R..

Față de considerentele de mai sus, instanța în baza art. 982 – 984 Noul cod de procedură civilă va admite mai întâi în principiu cererea formulată, iar apoi în baza art. 674 și urm. din Noul cod civil, va dispune partajarea imobilelor înscrise în CF_ A., și CF_ A., în natură și conform raportului de expertiză tehnică extrajudiciară întocmită în cauză, prin formarea și atribuirea de loturi, fără atribuirea de sulte.

În baza art. 557 cod civil, va dispune radierea dreptului de uzufruct viager din cf._ A., de sub C+1, martorii S. D. și C. D., declarații atașe la filele 133, 134, declarând că nu îl cunoscut pe beneficiarul dreptului de uzufruct viager și nici nu are cunoștința ca acesta să fi posedat în ultimii 30 ani.

Conform art.54 din Legea 7/1996, în termen de 3 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri, aceasta se va comunica Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cîmpeni.

Pe fondul cauzei nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamantele M. E. L., domiciliată în municipiul B., .. 1, ., CNP_, G. C. M., domiciliată în municipiul Cluj N., . A, jud. Cluj, CNP_, O. A. C., domiciliată în municipiul Cluj N., bld. N. T., nr. 34, .. 37, jud. Cluj, CNP_, în contradictoriu cu pârâții:C. V. (Roșesc), având domiciliul în comuna A., .;C. G. (Roșesc), având domiciliul în .. A.;C. I. soția lui C. P., având domiciliul în .,nr. 11, jud. A.;C. T. (Roșesc), având domiciliul în comuna H., .,nr. 19, jud. A.;C. C. (Roșesc), având domiciliul în comuna A., .;P. T., având domiciliul în comuna C., .;C. N. lui G. R., având domiciliul necunoscut;C. A., având domiciliul necunoscut;C. N. lui P., având domiciliul necunoscut;H. M. născută C., având domiciliul necunoscut;P. T., având domiciliul necunoscut;C. R., având domiciliul necunoscut;C. P. T., având domiciliul necunoscut; și în consecință:

Constată că masa succesorală rămasă după defunctul C. R. lui G. R., decedat la data de 6.03.1992, se compune din: cota de proprietate de 5/12 părți, din cf._ A. și cota de 10/48 parte din cf._ A..

Constată ca moștenitori a acestui defunct pe C. Sîmtioana în cotă de 6/24 părți, în calitate de soție supraviețuitoare; C. V. în cotă de 3/24 părți, în calitate de fiu ; pârâtul C. V. în cotă de 3/24 părți, în calitate de fiu ; pârâtul C. G. în cotă de 3/24 părți, în calitate de fiu; pârâtul C. T. în cotă de 3/24 părți, în calitate de fiu; C. P. în cotă de 3/24 părți, în calitate de fiu; pârâtul C. C. în cotă de 3/24 părți în calitate de fiu.

Constată că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei C. Sîmtioana, decedată la data de 16.09.1999, fostă cu ultimul domiciliu în ., se compune din:

■cota de proprietate de 6/24 părți din 5/12 părți asupra imobilelor, teren și construcție, înscrise în C.F. nr._ A. (provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 3404 A.), și cota de proprietate de 6/24 părți din 10/48 părți asupra imobilului teren înscris în C.F. nr._ A.

Constată că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei C. Sîmtioana au rămas ca legatari universali numitul C. V. împreună cu soția C. S., în cotă de 1/2 parte fiecare.

Constată că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei C. S., decedată la data de 02.06.2014, fostă cu ultimul domiciliu în ., se compune din:

■cota de proprietate de 1/2 părți din 6/24 părți din 5/12 părți asupra imobilelor, teren și construcție, înscrise în C.F. nr._ A., cota de proprietate de 1/2 părți din 6/24 părți din 10/48 părți asupra imobilului teren înscris în C.F. nr._ A.

Constată că de pe urma defunctei C. S. au rămas ca moștenitori legali acceptanți: C. V. în cotă de 2/8 părți, în calitate de soț supraviețuitor; reclamanta M. E. L. în cotă de 2/8 părți, în calitate de fiică; reclamanta G. C. M. în cotă de 2/8 părți, în calitate de fiică; reclamanta O. A. C. în cotă de 2/8 părți, în calitate de fiică.

Constată că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului C. V., decedat la data de 22.04.2015, fost cu ultimul domiciliu în ., se compune din: cota de proprietate de 3/24 părți din 5/12 părți, după defunctul C. R., asupra imobilelor, teren și construcție, înscrise în C.F. nr._ A., cota de proprietate de 3/24 părți, din 10/48 părți, după defunctul C. R., în calitate de moștenitor legal-fiu, asupra imobilului teren înscris în C.F. nr._ A.

Constată că de pe urma defunctului C. V. au rămas ca moștenitori legali acceptanți: reclamanta M. E. L. în cotă de 1/3 părți, în calitate de fiică; reclamanta G. C. M. în cotă de 1/3 părți, în calitate de fiică; reclamanta O. A. C. în cotă de 1/3 părți, în calitate de fiică.

Constată că reclamantele împreună cu pârâții sunt coproprietari și moștenitori ai coproprietarilor tabulari asupra imobilelor înscrise în cf._ A., provenit din conversie din cf. 3404 A. și cf._ A., provenit din cf. 1828 A.:

ÎN CF._ A. în cote de:

- reclamanta Mesel E. L. în cotă de 3/24 părți din 5/12 părți; reclamantă G. C. M. în cotă de 3/24 părți din 5/12 părți; reclamantă O. A. C. în cotă de 3/24 părți din 5/12 părți; și pârâtul de ord. 1 C. V. în cotă de 3/24 părți din 5/12 părți după defunctul C. R., în calitate de moștenitor legal-fiu; pârâtul de ord. 2 C. G. în cotă de 3/24 părți din 5/12 părți după defunctul C. R., în calitate de moștenitor legal-fiu; pârâtul de ord. 4 C. T. în cotă de 3/24 părți din 5/12 părți după defunctul C. R., în calitate de moștenitor legal-fiu; pârâta de ord. 3 C. I. în cotă de 3/24 părți din 5/12 părți după defunctul C. R., prin retransmitere după defunctul soț C. P.; pârâtul de ord. 5 C. C. în cotă de 3/24 părți din 5/12 părți după defunctul C. R., în calitate .de moștenitor legal-fiu; pârâtul de ord. 6 C. N. lui G. R. în cotă de 1/12 părți sub nr. de ord. B2.1, în nume propriu; pârâtul de ord. 7 P. T. în cotă de 1/12 părți sub nr. de ord. B3.1, în nume propriu; pârâta de ord. 8 C. A. în cotă de 1/12 părți sub nr. de ord. B4.1, în nume propriu; pârâta de ord. 10 H. M. născută C. în cotă de 2/12 părți sub nr. de ord. B6.1, în nume propriu; pârâtul de ord. 11 P. T. în cotă de 1/12 părți sub nr. de ord. B7.1, în nume propriu ; pârâtul de ord. 12 C. R. în cotă de 1/12 părți sub nr. de ord. B8.1, în nume propriu.

ÎN CF._ A. în cote de:

- reclamantă M. E. L. în cotă de 3/24 părți din 10/48 părți; reclamantă G. C. M. în cotă de 3/24 părți din 10/48 părți; reclamantă O. A. C. în cotă de 3/24 părți din 10/48 părți;și pârâtul de ord. 1 C. V. în cotă de 3/24 părți din 10/48 părți după defunctul C. R., în calitate de moștenitor legal-fiu; pârâtul de ord. 2 C. G. în cotă de 3/24 părți din 10/48 părți după defunctul C. R., în calitate de moștenitor legal-fiu; pârâtul de ord. 4 C. T. în cotă de 3/24 părți din 10/48 părți după defunctul C. R., în calitate de moștenitor legal-fiu; pârâta de ord. 3 C. I. în cotă de 3/24 părți din 10/48 părți după defunctul C. R., prin retransmitere după defunctul soț C. P.; pârâtul de ord. 5 C. C. în cotă de 3/24 părți din 10/48 părți după defunctul C. R., în calitate de moștenitor legal-fiu; paratul de ord. 13, C. P. T. în cotă de 24/48 părți sub nr. de ord. B1.1, în nume propriu ; pârâtul de ord. 6 C. N. lui G. R. în cotă de 2/48 părți sub nr. de ord. B3.1, în nume propriu ; pârâta de ord. 10 H. M. născută C. în cotă de 6/48 părți sub nr. de ord. B4.1, în nume propriu ; pârâtul de ord. 11 P. T. în cotă de 3/48 părți sub nr. de ord. B5.1, în nume propriu; pârâtul de ord. 12 C. R. în cotă de 3/48 părți sub nr. de ord. B6.1, în nume propriu.

Dispune sistarea stării de indiviziune asupra imobilelor mai sus menționate potrivit raportului de expertiză tehnică extrajudiciară întocmită în cauză filele 190 - 198), necontestat de părți, prin atribuirea următoarelor loturi:

LOTUL NR. 1 - cu nr.top. nou 3239/1 fâneață de_ mp. nr.top. 3313/2/1 în suprafață de 300 mp. fâneață, atribuit în cotă de 1/3 parte pentru reclamanta Mesel E. L., cota de 1/3 parte pentru Gânsca C. M., și cota de 1/3 parte O. A. C..

LOTUL NR. 2 - cu nr.top. nou 3239/2 arabil de 7537 mp. nr.top. 3240 în suprafață de 5827 fâneață, nr.top. 3241 fâneață de 719 mp., nr.top. 3242 curți construcții C 1 casă de lemn cu una cameră în suprafață de 381 mp., nr.top. 3243 altele în suprafață de 3669 mp., nr.top 3244 în suprafață de 3669 pășune, nr.top. 3245 curți construcții de 144 mp., atribuit pe vechii proprietari din cf._ A., cota de 1/7 parte fiecare pentru C. N., P. T., C. A., C. R., P. T., cota de 2/7 parte pentru H. M..

LOTUL NR. 3 - cu nr. top. nou 3313/2/2 pășune de 1139 mp. din cf._ A., atribuit pe vechii proprietari, cota de 24/38 parte pentru C. P. T., cota de 2/38 parte pentru C. N., cota de 6/38 parte pentru H. M., cota de 3/38 parte fiecare pentru P. T., C. R..

Obligă părțile să-și recunoască reciproc dreptul de proprietate asupra loturilor atribuite și să-și tolereze întabularea în cartea funciară, în baza prezentei hotărâri și după rămânerea ei definitivă.

Dispune reîntabularea loturilor nr. 2 și 3 pe vechii proprietari de carte funciară în cotele mai sus menționate.

Dispune radierea dreptului de uzufruct viager din cf._ A., de sub C+1.

Dispune O.C.P.I. Cîmpeni operarea în cartea funciară a dispozitivului prezentei sentințe după rămânerea definitivă și irevocabilă, precum și comunicarea unui exemplar al hotărârii.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel in 30 zile de la comunicare, iar apelul se va depune la Judecătoria Câmpeni, jud. A., sub sancțiunea nulității, potrivit art.471 noul cod de procedura civila.

Pronunțată în ședința publică din 17 Iunie 2015.

JUDECATOR, GREFIER,

C. Ș. D. C. E. S.

Redc. C.Ș.D./Tehnored. M.B./Ex. 18/7 IULIE 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 603/2015. Judecătoria CÂMPENI