Acţiune în constatare. Sentința nr. 2170/2013. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 2170/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 5962/204/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2170/2013

Ședința publică de la 25 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE - CIMPOIAŞU-TANISLAV CARMEN ANDREEA

Grefier - D. A.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe reclamanții P. I., P. E. și pe pârâții D. P. - decedat, D. C. L., D. N. L., D. M., Ș. M. E., I. F., având ca obiect acțiune în constatare.

Acțiunea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru 339 lei achitată cu chit. nr._/ 17.10.2012 în sumă de 50 lei și chit. nr._/ 27.03.2013 în sumă de 289 lei ți timbru judiciar de 2,3 lei.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. B. C. pentru reclamanți și martorul V. G., lipsind pârâții.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Av. B. C. pentru reclamanți, față de concluziile raportului de expertiză topografică, precizează acțiunea în sensul că suprafața de teren pe care solicită să se constate dreptul de proprietate al reclamanților este de 5111 mp și nu 5000 mp cum a indicat în acțiune, terenul fiind situat în extravilanul . 198/ 48 și nu T 15, P 198/ 6/2, cum din eroare s-a menționat în acțiune, depunând precizare în acest sens.

Instanța, ia act de precizarea reclamanților, prin apărător, în sensul de mai sus și dispune audierea martorilor.

Dispune audierea martorului V. G..

A fost audiat martorul prezent, sub prestare de jurământ, declarația fiind consemnată în ședință publică și atașată la dosar.

Av. B. C. pentru reclamanți arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Instanța, nemaifiind alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Av. B. C. pentru reclamanți solicită admiterea acțiunii precizate, constatarea dreptului de proprietatea asupra terenului în suprafață de 5111 mp situat în . unei hotărâri care să țină loc de act autentic.

La interpelarea instanței, apărătorul reclamanților arată că expertiza topografică nu a putut fi avizată tehnic la OCPI întrucât suprafața de teren ce face obiectul prezentei acțiuni face parte din tarlaua 15 pentru care nu există cadastru, conform precizărilor expertului ( fila 52 dosar).

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 12.11.2012, reclamanții P. I. și P. E. au chemat în judecată pe pârâții D. P., D. C. L., D. N. L. solicitând să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare pentru terenul in suprafață de 5000mp situat în ., ., jud. Prahova.

În motivarea acțiunii s-a arătat că la data de 1.08.2006 au încheiat cu pârâții un antecontract de vânzare-cumpărare, potrivit căruia promitenții vânzători își asumau obligația de a încheia în viitor un contract de vânzare-cumpărare pentru terenul situat în ., ., jud. Prahova

Precizează reclamanta că, întrucât pârâții nu și-au manifestat dorința de a încheia actul de vânzare cumpărare în formă autentică, la data de 22.10.2012 au fost notificați pentru a se prezenta la BNP TONEAȚĂ M. în vederea perfectării actului de vânzare cumpărare, însă vânzătorii promitenți nu au dat curs solicitării.

În drept s-au invocat disp. art. 111 C. pr. civ., 962,969 Cod civil.

În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar în copie f.6-11

În cauză instanța a admis și administrat proba cu înscrisuri și expertiză tehnică topografică S. M. A..

Din oficiu instanța a dispus anexarea la dosarul cauzei a unui extras de carte funciara pentru terenul ce face obiectul prezentei cauze /certificat de sarcini precum și a unui certificat fiscal referitor la același imobil.

Față de disp. art. 3^2 din Legea nr. 146/1997 s-a dispus emiterea de adrese către Primăria Măgureni pentru a comunica situația juridică cu privire la imobilul în cauză,.

De asemenea s-a înaintat O.C.P.I Prahova raportul de expertiză, de care reclamanta a înțeles să se folosească, spre avizare în conformitate cu prev. art. 32 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, raport care însă nu a putut fi avizat conform susținerilor expertului S. M. A. f 52 întrucât primăria . planul de parcelare elaborat în format digital pentru Tarlaua 15 care include ..

La data de 29 mai 2013 reclamanții au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâți a lui D. M., Ș. M. E. și I. F., moștenitori ai defunctului pârât D. P..

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

La data de 1.08.2006 reclamanții au încheiat cu pârâții un antecontract de vânzare-cumpărare, potrivit căruia promitenții vânzători își asumau obligația de a încheia în viitor un contract de vânzare-cumpărare pentru terenul situat în ./16/2, jud. Prahova .

La data de 22.10.2012 au fost notificați pentru a se prezenta la BNP TONEAȚĂ M. în vederea perfectării actului de vânzare cumpărare, însă vânzătorii promitenți nu au dat curs solicitării.

Întrucât antecontractul a fost încheiat între părți la data de 1.08.2006, acestuia îi sunt aplicabile dispozițiile vechiului cod civil.

Deși prev art. 5 alin. 2 din titlul X al Legii nr. 247/2005 au fost abrogate prin art. 230 lit. aa din Legea nr. 71/2011,acestea sunt aplicabile în prezenta cauză întrucât aceasta era în vigoare la momentul încheierii antecontractului. Așadar instanța are posibilitatea pronunțării unei hotărâri care să țină loc de contract în situația în care una dintre părți refuză nejustificat încheierea contractului.

Față de dispozițiile legale mai sus menționate rezultă obligația reclamantei de a face dovada acestui refuz al pârâtelor de a se prezenta la notariat pentru încheierea contractului.

Instanța reține că această dovadă a fost făcută de reclamanți prin încheierea de certificare 6/6.11.2012 f.10.

Potrivit dispozițiilor art. 54 din Legea nr. 7/1996, pentru un act prin care urmează să se transmită proprietatea, părțile sunt obligate să înfățișeze notarului public întreaga documentație cadastrală, pentru ca ulterior imobilul să poată fi intabulat în cartea funciară, notarul public fiind obligat să ceară din oficiu această înscriere. Ori din lucrările dosarului a reieșit că o astfel de documentație cadastrală nu a fost întocmită pentru imobilul în cauză, astfel că o eventuală prezență fizică în fața notarului chiar dacă s-ar fi realizat actul nu putea fi încheiat în mod valabil.

În mod cert pentru suprafața de 5000 mp, solicitată prin prezenta acțiune conform susținerilor expertului S. M. A. f 52 -întrucât primăria . planul de parcelare elaborat în format digital pentru Tarlaua 15 care include . -nu poate fi avizată la OCPI expertiza tehnică efectuată în cauză .

Potrivit art. 10 alin. 1 din Ordinul nr. 1.882/C din 12 septembrie 2011 pentru aprobarea Regulamentului privind avizarea tehnică a expertizelor judiciare efectuate de experții judiciari în specializarea topografie, cadastru și geodezie „În vederea efectuării înscrierii în sistemul integrat de cadastru și carte funciară conform Legii nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a imobilului care a făcut obiectul litigiului în care s-a dispus expertiza judiciară, planul de amplasament și delimitare a imobilului pentru care s-a admis recepția în condițiile prezentului regulament ține locul documentației cadastrale după pronunțarea hotărârii judecătorești irevocabile.”

Art. 2 alin. 1 din același Ordin prevede că “Avizarea tehnică a expertizei judiciare constă în recepția tehnică a planului de amplasament și delimitare a imobilului ce face obiectul expertizei și se acordă în conformitate cu prevederile art. 9 alin. 3 lit. e și ale art. 13 alin. 3 lit. h din Regulamentul de avizare, verificare și recepție a lucrărilor de specialitate din domeniul cadastrului, al geodeziei, al topografiei, al fotogrammetriei și al cartografiei”.

Cum în prezenta cauză nu s-a întocmit nicio documentație cadastrală și nici nu s-a putut efectua avizarea expertizei topografice și respectiv întocmirea procesului-verbal de recepție prevăzut de art. 4 și 6 din Ordinul nr. 1.882/C din 12 septembrie 2011, acțiunea reclamanților nu poate fi admisă.

În cadrul acestui tip de acțiune, este necesar a se proba nu numai refuzul nejustificat de încheiere a actului juridic în sensul temeiului de drept substanțial ce poate sta la baza unei soluții de admitere a acțiunii, ci și coordonatele concrete în spațiu ale bunului în litigiu, individualizarea exactă a acestuia, față de existența reglementărilor legale ce sunt determinante pentru modul în care se transferă drepturile reale dintr-un patrimoniu în altul în cadrul circuitului civil.

Hotărârea judecătoreasca pronunțată în aceasta materie, în situația admiterii acțiunii are un efect constitutiv de drepturi, iar efectul constitutiv reclamă o finalitate concordantă cu dispozițiile legii cadru în materie, Legea nr. 7/1996, în al cărei domeniu de reglementare intră atât identificarea riguroasă a imobilelor ce fac obiectul publicității imobiliare, cât și opozabilitatea drepturilor dobândite prin diversele moduri de dobândire consacrate de legea civilă, unul dintre acestea fiind contractul de vânzare-cumpărare.

Așa fiind în raport de cele anterior reținute instanța va respinge acțiunea formulată ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea având ca obiect acțiune în constatare, formulată de reclamanții P. I. și P. E., ambii domiciliați în Otopeni, 23 August, nr. 12, ., ., județ Ilfov în contradictoriu cu pârâții: D. C. L., domiciliat în Măgureni, jud. Prahova, D. N. L., domiciliată în Ploiești, ., ., ., D. M., domiciliată în Măgureni, ., nr. 1145, jud. Prahova, Ș. M. E., domiciliată în Măgureni, ., nr. 1145, jud. Prahova și I. F., domiciliată în com. Măgureni, .. 1175, jud. Prahova, ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.09.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. T. C. A. D. A.

Red. 4 ex.

CTCA11Octombrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 2170/2013. Judecătoria CÂMPINA