Fond funciar. Sentința nr. 1690/2013. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 1690/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 1783/204/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1690

Ședința publică din data de 12 Iunie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: L. A.

GREFIER: ȘINC A. – M.

Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamanții N. I. I., N. M., N. D. C. și H. A. în contradictoriu cu pârâtele C. LOCALĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR BĂNEȘTI, C. JUDEȚEANĂ PRAHOVA DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR și intervenienții în interes propriu M. M. și M. L., având ca obiect fond funciar.

Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința din data de 31.05.2013, fiind consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a acorda părților posibilitatea să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 05.06.2013, iar ulterior pentru azi, 12.06.2013, hotărând astfel:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ /09.04.2012 reclamanții N. I. I., N. M., N. D. C. și H. A. au chemat în judecată pe pârâtele C. LOCALĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR BĂNEȘTI și C. JUDEȚEANĂ PRAHOVA DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună constatarea nulității absolute parțiale a procesului verbal de punere în posesie nr.98/12.09.2002 și obligarea pârâtelor la emiterea titlului de proprietate și a procesului verbal de punere în posesie pentru suprafața de 1,04 ha reconstituită prin Hotărârea Comisiei Județene nr.51/25.07.1991, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea acțiunii reclamanții au arătat că la data de 30.08.1991 a fost eliberată adeverința nr. 502 de către C. Comunală – Primăria Bănești pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului în favoarea moștenitorilor defunctului N. Gh. I., respectiv N. (N.) I. I. și N. V. în suprafață de 1,04 ha prevăzută în tabelul anexa 1 poziția 106. La data respectiva s-au efectuat măsurători stabilindu-se suprafețele pe categorii de folosință respectiv 984 mp coastă, 1824 mp arătură (arabil), 7162 mp lucernă, menționate pe verso adeverinței de reconstituire. Terenul a fost delimitat cu țăruși încă din anul 1991 și au intrat în posesia acestuia stăpânindu-l continuu până în prezent.

Au mai învederat reclamanții că la data emiterii procesului verbal de punere în posesie nr.98/12.09.2002 nu s-au mai efectuat măsurători, iar din verificare procesului de punere în posesie au constatat că nu există concordanță între situația din teren care era corectă și situația menționată în procesul verbal, au făcut numeroase demersuri pentru rezolvarea situației pe cale amiabilă dar fără nici un rezultat . Astfel, în mod greșit terenul în suprafață de 2500 mp a fost trecut în tarlaua 37, . să se țină seama de amplasamentul corect stabilit în anul 1991, această suprafață urmând să se regăsească înscrisă în tarlaua 24/2, . situație corespunde vechiului amplasament și punerii efective în posesie realizată în 1991, nu celei formale și greșite din 2002. În ceea ce privește capătul 2 al cererii, au arătat că urmează să se constate că au trecut mai bine de 20 de ani de la data emiterii adeverinței de reconstituire și nu s-a eliberat titlul de proprietate, fiind cupla celor două comisii.

În drept, a invocat disp. art.27, art.64 din Legea 18/1991.

In dovedirea acțiunii au fost depuse în copie la dosar procesul verbal de punere în posesie, adeverința nr.502/30.08.1991 (f.5-6).

Pârâta C. LOCALĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR BĂNEȘTI a formulat întâmpinare (f.14-15) prin care a solicita admiterea acțiunii în sensul întocmirii procesului verbal de punere în posesie și înaintării documentației către OCPI Prahova în vederea eliberării titlului de proprietate pentru următoarele amplasamente respectiv 2500 mp fâneață în T37, P1234/60, 7500 mp agricol pe raza fostului CAP Urleta, 400 mp curți construcții în T4, P574.

În fapt, pârâta a arătat că în baza Legii nr. 18/1991 s-a aprobat autorului reclamantului reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1,04 ha, în conformitate cu registrul agricol din 1959-1963 și a cererii de adeziune la CAP, prin hotărârea nr. 51/1991 a Comisiei Județene Prahova.

La nivelul comunei Bănești, ca urmare a adoptării legii fondului funciar, au fost întocmite hărți și planuri parcelare de către OCPI Prahova cu propuneri de amplasament pentru cei îndreptățiți, aceasta fiind valabilă și pentru reclamant în ceea ce privește terenul în suprafață de 2500 m.p. fâneață care se află în T 37. Însă au rămas și zone pentru care nu au fost întocmite planuri parcelare, cum este cazul tarlalei 24/1 unde i se propusese inițial reclamantului să i se atribuie cei 7500 m.p. arabil, drept pentru care s-a întocmit și procesul-verbal de punere în posesie.

Cu toate că reclamantul, ca și alți cetățeni, au deținut anterior cooperativizării, teren în pct. „Din V.”, adică în T 24/1, situat pe raza satului Bănești, aceștia au intrat în CAP Urleta. Pentru acest motiv și ținând cont de art. 8 din Legea nr. 18/1991, celor mai mulți dintre proprietarii la care s-a făcut referire li s-au dat alte amplasamente, respectiv pe raza satului Urleta, care se aflau în patrimoniul CAP Urleta și nu în tarlaua T 24/1.

Pentru aceste motive propunerea pârâtei pentru cei 7500 m.p este să fie pe alte amplasamente care s-au aflat în patrimoniul CAP Urleta și care se află la dispoziția comisiei.

Susținerile reclamantului în sensul că terenul de 2500 mp să fie dat în T.24/1 și că în mod eronat a fost trecut în T.37 sunt nefondate, întrucât acest teren este de categoria fâneață, așa cum rezultă din registrul agricol și cererea de adeziune la CAP, este situat pe raza fostului CAP Urleta și se află în pct. „Pe Coastă”, respectând atât actele care au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate, cât și prevederile art. 8 din Legea nr. 18/1991. Solicitarea reclamantului de a i se atribui numai teren arabil nu este posibilă având în vedere prevederile legilor fondului funciar care prevăd restituirea terenurilor și pe alte amplasamente, însă cu respectarea categoriei de folosință.

În drept, a invocat disp.art.115-118 C.pr.civ.

In susținere au fost depuse la dosar, în copie, cereri de adeziune, cerere de reconstituire, Hotărârea nr.51/1991, planuri parcelare - schițe (f.16-22).

Reclamanții au depus precizare de acțiune (f.32) în sensul că adeverința de reconstituire a dreptului de proprietate poartă nr. 502/30.08.1991, așa cum rezultă din actul anexat cererii introductive și a depus, în copie, adeverințe nr.503/30.08.1991 (f.33).

Pârâta C. LOCALĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR BĂNEȘTI, a formulat precizări(f.73) cu privire la raportul de expertiză arătând că parcelele 1009/500/1 și 1009/500/2 reprezintă o suprafață mult mai mare de 52.220 mp respectiv 69.378 mp și nicidecum terenurile identificate de expert în suprafață de 4333 mp și 4683 mp. A mai învederat că urmează să se țină cont de faptul că T 24/2 nu este parcelată, motiv pentru care nu s-a făcut punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate, iar terenurile în suprafață de 4333 mp și 4683 mp nu se pot atribui în P 1009/500/1 și P 1009/500/2.

Au fost depuse un set înscrisuri privind pe M. V. (f.74-91, 100-101).

La termenul de judecată din data de 07.12.2012 reclamanții au depus completare la acțiunea introductivă de instanță (f.109-110) în sensul că solicită nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr.9358/10.09.1993 emis de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor – Prahova, pe numele lui M. S. V., în ceea ce privește terenul situat în tarlaua 37, . suprafață de 1200 mp și au formulat cerere de introducere în cauză a numitului M. S. V. în calitate de intervenient în interes propriu.

În fapt, reclamanții au arătat că situația de fapt este contrară planului parcelar și documentelor prezentate întrucât M. V. nu stăpânește această suprafață de teren și nici nu a deținut în acest amplasament o anumită suprafață de teren pentru a se dispune punerea în posesie în favoarea sa. O dovadă a faptului că titlul de proprietate nr. 9538/1993 nu este emis în mod legal o reprezintă numeroasele modificări existente în cuprinsul său. Pe latura de sud terenul se învecinează cu terenul atribuit reclamantului N. I. I. prin reconstituire în nume propriu. Acest aspect este de natură să facă dovada celor afirmate de aceștia, în sensul că au fost puși în posesie pe acest teren având în vedere că provenea de la autorul lor N. Gh. I. care în timpul vieții a dat fiului său, N. I. I., teren alăturat, practic din aceeași proprietate. Atât titlul de proprietate nr. 9358/10.09.1993, cât și procesul-verbal de punere în posesie pe M. S. V., care nu poartă număr, dată și nici numărul HCJ în baza căreia s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea acestuia conțin numeroase ștersături, modificări de natură să conducă la concluzia emiterii nelegale a acestor acte, chiar prin săvârșirea de fapte penale.

Din punctul acestora de vedere M. V. nu este îndreptățit să obțină nici titlu de proprietate, nici proces-verbal de punere în posesie pentru suprafața de 984 m.p. fâneață, teren proprietatea reclamanților, aflat în posesia acestora din anul 1991.

În drept a invocat art. III alin. (1) lit. „a” pct. ii din Legea nr. 18/1991, art. 57 și următ. C. civ.

La termenul de judecată din data de 11.01.2013 reclamanții au depus precizare (f. 115) în sensul că solicită pe capătul 1 de cerere constatarea nulității absolute parțiale a procesului-verbal de punere în posesie nr.98/12.09.2002 în sensul că terenul de 2500 m.p. a fost trecut în mod greșit în T 37, P 1234/20 în integritate, urmând ca această suprafață de teren să se regăsească în T 24/2, P A 1009/500/2 și T 34, P F 1234/20, astfel cum rezultă și din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză.

La termenul de judecată din 08.02.2013 reclamanții au depus precizare la completarea acțiunii introductive de instanță (f. 128) în sensul că înțeleg să se judece în contradictoriu cu moștenitorii defunctului M. S. V., respectiv M. M. și M. L. și solicită introducerea acestora în calitate de intervenienți.

În drept, a invocat art. 57 C. proc. civ.

Pârâta C. LOCALĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR BĂNEȘTI, a formulat răspuns la precizare (f. 129) prin care a arătat că terenul de 2500 m.p. fâneață a fost trecut în mod greșit în T 37, P 1234/20, corect fiind ca acest teren să se regăsească în T 37, P 1234/60, așa cum este în planul de parcelare avizat de OCPI Prahova.

A mai arătat că nu este de acord cu precizarea reclamanților privind stabilirea numerelor parcelelor, respectiv T 24/2, P A 1009/500/2 și 1009/500/1 întrucât tarlalele nu sunt parcelate, numerotarea acestora stabilindu-se ulterior, odată cu aprobarea parcelării în zonă de către OCPI Prahova și își menține punctul de vedere cu privire la respectarea suprafețelor și categoriilor de folosință conform adeziunii și registrului de la data intrării în CAP.

Cererea a fost întemeiată pe disp. art. 115 C. proc. civ. și a atașat la dosar în copie planul de parcelare din T 24/2, P 1009/500/1 și P 1009/500/2 (f. 130-131).

Sub aspectul probatoriului, instanța a administrat proba cu înscrisuri, proba cu expertiză specialitatea topografie întocmită de expert B. N. (f.65-66, 72), proba testimonială cu martorii M. V. (f.151,153) și I. C. (f.152) și proba cu interogatoriul pârâtelor (f.42-45, 47-48). Intervenienții deși legal citați cu mențiunea „personal la interogatoriu” nu s-au prezentat în instanță.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt următoarele:

Prin adeverința nr. 502/30.08.1991 (f. 6) eliberată de C. Locală Bănești pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, moștenitorilor defunctului N. Gh. I., respectiv reclamantul N. I. I. și N. V., li s-a stabilit dreptul de proprietate în baza hotărârii Comisiei Județene nr. 51/25.07.1991, pentru suprafața totală de 1,04 ha prevăzută în tabelul anexă nr. 1, la poz. nr. 106.

Anterior, prin Hotărârea nr. 51/25.07.1991 C. Județeană Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor validase propunerea Comisiei locale privind reconstituirea terenurilor solicitate de reclamantul N. I. I., în numele moștenitorilor defunctului N. Gh. I. (f. 27).

La data de 06.07.1990 a decedat numitul N. V., fratele reclamantului, rămânând ca moștenitori reclamantele N. D. C. și H. A..

Cu toate că adeverința nr. 502 a fost emisă în anul 1991, nici până în prezent nu s-a eliberat titlul de proprietate reclamanților.

Potrivit art. 5 lit. c din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, aprobată prin H.G. nr. 890/2005, modificată prin H.G. nr. 1120/2005, comisiile locale după delimitarea în teren, pun în posesie persoanele îndreptățite să primească terenul, întocmind procesul-verbal de punere în posesie, iar pe baza documentației întocmite de comisiile locale vor fi eliberate titlurile de proprietate de către C. Județeană pentru aplicarea Legii nr. 18/1991.

Conform art. 33 alin. 1 din H.G. nr. 890/2005, delimitarea și parcelarea pe proprietari se face pe baza hărților și planurilor de situație la zi din cadrul actualei unități administrativ-teritoriale, iar potrivit art. 34 alin. 1 din același regulament, punerea în posesie cu terenuri agricole a persoanelor îndreptățite, pe bază de măsurători topografice, se va efectua în conformitate cu prevederile art. 27 din Legea nr. 18/1991, adică „Punerea în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate celor îndreptățiți nu pot avea loc decât numai după ce s-au făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăților pe temeiul schiței, amplasamentului stabilit si întocmirea documentelor constatatoare prealabile.”

La data de 12.09.2002 a fost întocmit procesul-verbal de punere în posesie nr. 98 moștenitorilor defunctului N. Gh. I., cu privire la următoarele amplasamente: 7500 m.p. arabil în T 24/2 P 1009, 2500 m.p. fâneață în T 37 P 1234/20 și 400 m.p. curți construcții în T 4 P 574 (f. 5), care potrivit reclamanților nu corespund situației reale din teren.

Prin prezenta acțiune reclamanții tind la anularea parțială a procesului verbal de punere în posesie nr.98/12.09.2002 în sensul că terenul de 2500 m.p. a fost trecut în mod greșit în T 37, P 1234/20 în integritate, urmând ca această suprafață de teren să se regăsească în T 24/2, P A 1009/500/2 și T 34, P F 1234/20, astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză întocmit în cauză.

De asemenea, din concluziile raportului de expertiză tehnică topografică întocmit în cauză de expert B. N., rezultă că în punctul „Pe Coastă” terenul astfel cum a fost indicat de reclamanți se identifică în tarlaua 37, ., în suprafață de 984 m.p. fâneață, parcelă pe care este pus în posesie numitul M. V. conform planului parcelar al localității. Celelalte terenuri indicate de reclamanți se identifică în tarlaua 24/2, ./2 în suprafață de 4683 m.p. arabil și în tarlaua 24/2, ./1 în suprafață de 4333 m.p. arabil (f. 65-66).

Potrivit art.11 alin.1 din Legea 18/1991 rep., suprafața adusă in CAP, și deci supusă reconstituirii, este cea care rezultă din actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere in cooperativă, registrul agricol de la data intrării in cooperativă, evidențele cooperativei, sau, in lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declarații de martori.

Or, potrivit cererii de adeziune la CAP și registrului agricol din 1959-1963 instanța reține că autorul reclamanților a deținut in posesie, anterior colectivizării, 0,75 ha teren arabil în punctul „De V.”, 0,25 ha pășuni și fânețe în punctul „Pe Coastă” și 0,04 ha curți și clădiri în punctul „Acasă”, iar in 1962 a intrat in CAP cu o suprafață totala de teren de 1,04 ha (f. 16-17).

Totodată, se constată că la data de 10.09.1993 s-a emis titlu de proprietate nr. 9358 pe numele de M. S. V. pentru suprafața totală de 0,5910 ha, din care 1200 m.p. în tarlaua 37, .. 79-80), care se suprapune cu terenul în suprafață de 984 m.p. stăpânit de reclamanți, astfel cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză, iar conform susținerilor Comisiei Locale de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Bănești tarlaua 24/2 nu a fost parcelată, numerotarea stabilindu-se ulterior, odată cu aprobarea parcelării în zonă de către OCPI Prahova.

Având in vedere disp. art. 11 alin. 21 din Legea nr. 18/1991, care stipulează că reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane, instanța reține că nu este posibilă atribuirea in proprietate a terenului pe care îl deține in prezent delimitat pe schița de plan de pct. 1-2-3-4-1, în suprafață de 984 m.p., întrucât pentru acesta a fost eliberat titlu de proprietate pe numele de M. S. V..

Mai mult, instanța reține că la momentul întocmirii procesului-verbal de punere în posesie (f. 5) C. Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Bănești a respectat atât categoria de folosință cât și suprafețele terenurilor aduse de defunctul N. Gh. I. în cooperativa agricolă de producție la data de 10.02.1962 (f. 17).

Referitor la cererea reclamanților formulată in temeiul disp. art. 57 Cod proc. civ., instanța constată că instituția chemării in judecată a altor persoane presupune introducerea in cauză a unui intervenient in interes propriu dar care se află pe poziție de egalitate cu reclamantul și nu a unui alt pârât.

Astfel, instanța constată că niciunul dintre intervenienții in interes propriu, respectiv M. M. și M. L. nu au pretins că se justifică constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr.9358/10.09.1993 emis de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor – Prahova, pe numele lui M. S. V., în ceea ce privește terenul situat în tarlaua 37, . suprafață de 1200 mp, iar capătul de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate poate fi analizat doar în contradictoriu cu moștenitorii titularului dreptului de proprietate în calitate de pârâți.

Pe cale de consecință, in raport de obiectul acțiunii cu care a fost învestita și față de prevederile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, instanța în baza art. 27 alin.(1) și art. 116 din Legea nr. 18/1991, va admite în parte acțiunea astfel cum a fost completată și precizată și va obliga pârâtele să întocmească documentația necesară și să elibereze titlul de proprietate în favoarea reclamanților pentru suprafața de 1,04 ha, respectiv 7500 m.p. arabil, 2500 m.p. fâneață și 400 m.p. curți construcții, reconstituită conform adeverinței nr. 502 din 30.08.1991 emisă de C. Locală Bănești și Hotărârii Comisiei Județene nr.51/25.07.1991. Totodată, urmează a respinge acțiunea în rest cu privire la constatarea nulității absolute parțiale a procesului verbal de punere în posesie nr.98/12.09.2002 emis de C. Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Bănești și a titlului de proprietate nr.9358/10.09.1993 emis de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor – Prahova, precum și cererea de chemare în judecată a altor persoane, ca neîntemeiate.

Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea formulată de reclamanții N. I. I., domiciliat în ., ., jud. Prahova, N. M., domiciliată în ., ., jud. Prahova, N. D. C., domiciliată în ., ., jud. Prahova și H. A., domiciliată în ., ., jud. Prahova, în contradictorii cu pârâtele C. Locală de aplicare a Legilor Fondului Funciar a comunei Bănești, jud. Prahova, cu sediul în . și C. Județeană Prahova de aplicare a Legii Fondului Funciar, cu sediul în mun. Ploiești, .-4, jud. Prahova și cu intervenienții în interes propriu M. M., cu domiciliul în mun. M., ., . și cu reședința în ., ., jud. Prahova și M. L., domiciliat în ., ., jud. Prahova, astfel cum a fost precizată și completată.

Obligă pârâtele să întocmească documentația necesară și să elibereze titlul de proprietate în favoarea reclamanților pentru suprafața de 1,04 ha, respectiv 7500 m.p. arabil, 2500 m.p. fâneață și 400 m.p. curți construcții, reconstituită prin Hotărârea Comisiei Județene nr.51/25.07.1991.

Respinge în rest cererea ca neîntemeiată.

Respinge cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de către reclamanți, ca neîntemeiată.

Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 12.06.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

L. A. Șinc A.-M.

Red.. .L.A./ SAM

10 ex./19.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 1690/2013. Judecătoria CÂMPINA