Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1387/2013. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1387/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 13-05-2013 în dosarul nr. 1578/204/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova,cod_
tel_; tel/fax_
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1387
Ședința publică de la 13 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE –D. E.
GREFIER- I. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. F. DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE,, ELECTRICA DISTRIBUȚIE MUNTENIA NORD" S.A..-SDEE PLOIEȘTI în contradictoriu cu pârâta T. G..
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în sumă de 419,10 lei și timbre judiciare în sumă de 3 lei.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâta personal, lipsind reprezentantul reclamantei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Se legitimează pârâta cu actul său de identitate.
Pârâta având personal cuvântul pe fond, arată că recunoaște debitul datorat reclamantei, nu a achitat nimic din debit până în acest moment întrucât nu are posibilități materiale, pentru neplata facturilor i-a fost întreruptă furnizarea energiei electrice, nu a înaintat instanței formularul de răspuns pe care l-a primit întrucât nu a știut cum să-l completeze, că ea soțul său și cei 3 copii trăiesc doar din ajutorul social .
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față,
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamanta S.C. F. DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE,, ELECTRICA DISTRIBUȚIE MUNTENIA NORD" S.A..-SDEE PLOIEȘTI prin reprezentanții săi legali a chemat în judecată pe pârâta - T. G., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța conform procedurii speciale a cererii de validare redusă, să fie obligată aceasta, la plat sumei de 5135,10 lei reprezentând contravaloare energie electrică consumată și neachitată și contravaloarea taxei de constatare.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că în urma unor acțiuni de control desfășurate împreună cu organele de jandarmerie sau poliție la domiciliul pârâtei, s-a constatat faptul că aceasta sustrăgea energie electrică folosind o instalație improvizată cu ajutorul căreia era racordată ilegal la rețeaua de distribuție a energiei electrice, conform notelor de constatare nr._,_,_,_,_ anexate.
A mai arătat reclamanta că faptele menționate au fost cercetate de P. de pe lângă Judecătoria Câmpina în dosarele penale nr.2873/P/2010,1107/P/2011,1088/P/2012, 799/P/2012.
In drept, cererea a fost întemeiată pe disp.art.998, 999 cc, Instr.OU-I 68/2001, HG 1007 pentru aprobarea regulamentului de furnizare a energiei electrice pentru consumatori, art.1018 NCPC.
In dovedirea cererii reclamanta a depus în copie la dosar Ordonanța nr.4984/P/2012, 2873/P/2010, 1107/P/2011,1088/P/2012, facturi fiscale, note de constatare.
Pârâta nu a formulat întâmpinare dar s-a prezentat în instanță recunoscând debitul datorat.
Reclamanta a solicitat și au fost admise probe cu înscrisuri și interogatoriu.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt următoarele:
In urma controalelor efectuare de reclamantă la domiciliul pârâtei s-a constatat, că aceasta se alimenta și consuma energie electrică ilegal printr-un branșament confecționat artizanal conform notelor de constatare (f.19-24) contravaloarea energiei electrice neachitate fiind în sumă de 5135,10 lei conform facturilor depuse în copie la dosar (f.27-34).
Prezentă în instanță pârâta a recunoscut debitul datorat și neachitat datorită lipsurilor financiare.
Astfel fiind, instanța în temeiul disp.art.998-999 aplicabile în temeiul disp.art.103 din Legea 71/2011 art.1028 NCPC va admite cererea și va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 5135,10 lei reprezentând contravaloare energie electrică consumată și neachitată.
In temeiul disp.art.453 NCPC va fi obligată pârâta la plata sumei de 422,10 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa timbru și taxa judiciară conform chitanțelor depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. F. DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE,, ELECTRICA DISTRIBUȚIE MUNTENIA NORD" S.A..-SDEE PLOIEȘTI prin reprezentanții săi legali cu sediul în mun. Ploiești . jud. Prahova împotriva pârâtei T. G., domiciliată în . . nr.516, jud. Prahova, și în consecință:
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 5135,10 lei reprezentând contravaloare energie electrică consumată și neachitată.
Obligă pârâta la plata sumei de 422,10 lei cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 13.05.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
D. E. I. C.,
Red. DE/SL
4 ex.
14.05.2013
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2287/2013. Judecătoria... | Uzucapiune. Sentința nr. 926/2013. Judecătoria CÂMPINA → |
---|