Partaj judiciar. Sentința nr. 1437/2013. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1437/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 17-05-2013 în dosarul nr. 2515/204/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DOSAR NR. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1437
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA_ 2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Ș. M. A.
GREFIER: NIȚEANU V. M.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect partaj succesoral, formulată de reclamanta S. E., cu domiciliul în ., .. 969, jud. Prahova, în contradictoriu cu pârâtul S. C., cu domiciliul în mun. Câmpina, . G. nr. 23, jud. Prahova.
Acțiune timbrată legal cu suma de 6.929 lei potrivit chitanțelor nr. 2718/17.05.2012, nr. 2717/17.05.2012 și nr. 1046/20.02.2013 (f. 5, 6, 109) și timbru judiciar de 5 lei.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta personal și asistată de av. T. E., și pârâtul personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a depus de către d-nul expert M. I. raportul de expertiză topografică lotizare 2, după care:
Instanța pune în discuție raportul de expertiză topografică lotizare.
Părțile având pe rând cuvântul arată că nu au obiecțiuni de formulat la raportul de expertiză și nu mai au alte cereri de formulat.
Instanța ia act de susținerea părților și constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat, acordă cuvântul în dezbateri.
Av. T. E. având cuvântul pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii conform încheierii de partaj și omologarea ultimei variante de lotizare din raportul de expertiză depus pentru acest termen de judecată lotizare 2. Arată că renunță la diferența cheltuielilor de judecată ce depășește valoarea sultei rezultată din varianta de lotizare solicitată.
Pârâtul S. C. având cuvântul personal solicită omologarea aceleiași variante de lotizare prin care să nu fie obligat la plata vreunei sulte.
INSTANȚA,
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 17.05.2012, reclamanta S. E., a chemat în judecată pe pârâtul S. C., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună partajarea averii rămasă de pe urma defunctei S. E., decedată la data de 01.09.2011, cu ultimul domiciliu în mun. Câmpina.
În motivarea acțiunii s-a arătat că la data de 01.09.2011 a decedat S. E., fostă cu ultimul domiciliu în mun. Câmpina și de pe urma acesteia au rămas ca moștenitori ea și pârâtul, în calitate de copii, fiecare având cota de 1/2din succesiune.
Masa succesorală rămasă de pe urma defunctei se compune din suprafața de 400 m.p. teren situat în Câmpina, . G. nr. 23, jud. Prahova; o casă compusă din 5 încăperi, bucătărie, baie, cămara și hol mic, construită în anul 1934 din cărămidă, învelită cu tabla și carton și o anexă gospodărească formată din 2 magazii construită din lemn.
Precizează reclamanta că în baza autorizației de construcție nr. 23 din 06.08.1985 emisă pe numele mamei mele, a executat pe cheltuială exclusivă o extindere a cărei contravaloare solicită a fi dedusă în favoarea sa.
Pârâtul S. C. a formulat întâmpinare (f. 29) prin care a arătat că la data de 01.09.2011 a murit mama sa S. E., și la 3 săptămâni reclamanta l-a amenințat la telefon să se hotărască repede dacă dorește să vândă casa, dar el nu are unde pleca.
Solicită pârâtul a se avea în vedere faptul că reclamanta nu mai locuiește în casă din 1988 și el a avut grijă de mama lor, iar în prezent posibilitățile sale materiale sunt mici.
După administrarea probelor la termenul de judecată din data de 05.10.2012 a fost pronunțată încheierea de partaj, după care s-au efectuat expertiza construcții (f. 74-85) și lotizarea finală realizată de expertul topograf M. I. care a întocmit 4 variante de lotizare (f. 115-119, 125-126).
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În urma probelor administrate s-a pronunțat la data de 05.10.2012 încheierea de partaj (f. 66-68) prin care s-a constatat deschisă succesiunea defunctei S. E., s-a constatat că moștenitori ai acesteia sunt S. E., în calitate de fiică, cu o cotă de 1/2 din succesiune, și S. C., în calitate de fii, cu o cotă de 1/2 din succesiune.
S-a constatat și masa succesorală a defunctei care se compune din: un teren în suprafață de 413 mp, situat în mun. Câmpina, . G. nr. 23, jud. Prahova; o casa de locuit compusă din 5 încăperi, bucătărie, baie, cămară și hol situată pe terenul de mai sus și anexă gospodăreascăsituată pe același teren.
De asemenea în favoarea reclamantei au fost deduse lucrările de extindere realizate la imobilul casă, respectiv edificarea unei bucătării, hol și baie.
Urmare a dispozițiilor date de instanță, prin încheierea interlocutorie, a fost desemnat expertul constructor F. I. care a identificat imobilele construcții reținute la masa de partaj (f. 80-85), iar expertul topograf M. I. a întocmit expertiza de lotizare și în raport de variantele solicitate de părți a întocmit 4 variante (f. 115-119, 125-126).
Raportat la cele 4 propuneri de lotizare ambele părți au solicitat ultima variantă D din raportul de expertiză – lotizare 2.
Instanța urmează a omologa această variantă justificat de faptul că partajul succesoral presupune atribuirea pe cât posibil a bunurilor în natură, aceasta constituind regula ieșirii din indiviziune și ambele părțile au solicitat ieșirea din indiviziune în conformitate cu această variantă.
Față de cele arătate instanța va admite acțiunea, conform celor reținute în încheierea interlocutorie de partaj, și în temeiul art. 6731, art. 6735 și art. 6739 Cod proc. civilă rap. la art. 728 și urm. Cod civil, va dispune ieșirea din indiviziune a părților conform variantei sus menționată.
De asemenea în temeiul art. 771 alin 6 din Legea nr. 571/2003 după rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri, un exemplar de pe aceasta se va comunica și Administrației Finanțelor Publice Câmpina.
Văzând și disp. art. 274 Cod proc. civilă se constată faptul că reclamanta a avansat cheltuieli de judecată în cuantum de 12.026 lei (f. 5,6,7,39,89,114,108,109, 121), iar pârâtul în cuantum de 600 lei (f. 106), suma totală fiind 12.626 lei, astfel că fiecărei părți îi revine suma de 6.813 lei. Cum pârâtul a achitat numai 600 lei, acesta trebuie să achite reclamantei diferența de 5.713 lei. Însă întrucât reclamanta a solicitat numai cheltuielile de judecată în cuantumul sultei pe care o datorează de 5.377,86 lei, instanța va obligă pârâtul să plătească reclamantei această sumă de 5.377,86 lei, urmând a se lua act că renunță la diferența de 335,14 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta S. E., cu domiciliul în com. C., ., .. 969, jud. Prahova, în contradictoriu cu pârâtul S. C., cu domiciliul în mun. Câmpina, . G. nr. 23, jud. Prahova, și în consecință:
Dispune ieșirea din indiviziune a părților conform variantei de lotizare D stabilită prin raportul de expertiză – lotizare 2 întocmit de expert Mladionovici I. (f. 125, 126) astfel:
Lotul 1 reclamanta S. E. primește:
- terenul în suprafață de 224 mp, situat în municipiul Câmpina, ., nr.23, jud. Prahova, respectiv suprafața notată SI pe conturul punctelor 1-2-3-4-5-6-15-16-17-18-19-20-21-22-23-24-25-10-11-12-13-14-1 conform planului de situație nr.4 anexă în valoare de.68096,00 lei
- încăperile nr. 1,2,3,7 din construcția CI identificate conform expertizei construcții F. I. în valoare de .27294,11 lei
- extinderea construcției CI, respectiv încăperile 10,11,12,13 identificate conform expertizei construcții F. I. în valoare de.21244,27 lei
- construcția C2, respectiv încăperile 14,15 identificate conform expertizei construcții F. I. în valoare de.694,21 1ei
- total valoare primită = 7328,59 1ei
- are dreptul la: =_,73 lei
- diferență: =+5377,86 lei
- are de plătit sultă în valoare de 5377,86 lei lui S. C..
Lotul 2 pârâtul S. C. primește:
- terenul în suprafață de 189 mp, situat în municipiul Câmpina, ., nr.23, jud. Prahova, respectiv suprafața notată S2 pe conturul punctelor 15-7-8-9-25-24-23-22-21- 20-19-18-17-16-15 conform planului de situație nr. 4 anexă în valoare de.57456,00 lei
- încăperile nr. 4,5,6,8,9 din construcția CI identificate conform expertizei construcții F. I. în valoare de.27872,60 lei
- total valoare primită: =_,60 lei
- are dreptul la: =_,46 lei
- diferență: =-5377,86 lei
- are de primit sultă în valoare de 5377,86 lei de la S. E..
După rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri un exemplar va fi înaintat Administrației Finanțelor Publice Câmpina.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 5.377,86 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Ia act de renunțarea reclamantei la diferența cheltuielilor de judecată de 335,14 lei.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.05.2013.
Judecător, Grefier,
Red. ȘMA
4 ex/21.05.2012
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1440/2013. Judecătoria... | Cerere necontencioasă. Sentința nr. 2865/2013. Judecătoria... → |
---|