Plângere contravenţională. Sentința nr. 387/2013. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 387/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 5902/204/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr. _

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 387/2013

Ședința publică de la 7.02.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE - E. S.

GREFIER - L. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA și pe intimatul Z. A., având ca obiect transformare amendă.

Cererea este scutită de taxa de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică părțile au lipsit.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin Biroul Executări Civile s-a depus la dosar Hotărârea nr. 18/28.03.2011 emisă de Consiliul Local al Comunei B..

Instanța verificând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ petentul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA a solicitat în contradictoriu cu intimatul Z. A. înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 1.000 lei aplicată acestuia prin procesul-verbal . nr._/14.03.2010, cu prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea sesizării petentul a arătat că nu a fost posibilă executarea silite a intimatului.

În drept, petentul a invocat dispozițiile art. 391 din O.G. nr. 2/2001, iar în susținerea cererii a atașat: adresa nr. 8693/6.09.2012 emisă de Primăria . . nr._/14.03.2010, tabelul cu persoanele care figurează sau nu cu contracte individuale de muncă, somația nr. 5206/21.04.2011, titlul executoriu nr. 5207/21.04.2011 și adeverința nr. 8623/5.09.2012 emisă de Primăria .-12).

Legal citat, intimatul Z. A. nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat în apărare întâmpinare sau alte cereri.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției silvice . nr._/14.03.2010 intimatul Z. A. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 lei.

Intimatul nu a achitat amenda în termenul de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu figurează în evidențele Primăriei comunei B. cu bunuri urmăribile și nici cu venituri impozabile, neexistând posibilitatea executării silite a acestuia, astfel cum rezultă din coroborarea actelor depuse la dosar.

Potrivit art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, „în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată, iar conform alin. 5 al aceluiași articol, „în cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.”

Cum amenda aplicată intimatului nu a fost achitată, iar acesta este în stare de insolvabilitate, apreciază că operațiunea juridică de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale în muncă în folosul comunității solicitată prin prezenta sesizare este întemeiată.

În consecință, văzând și disp. art. 13 din O.G. nr. 55/2002, ce prevăd că instanța stabilește prin hotărâre natura activităților ce vor fi prestate și față de mențiunile Hotărârii nr. 18/28.03.2011 a Consiliului Local al .), urmează a se admite sesizarea și a se înlocui sancțiunea amenzii în cuantum de 1.000 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenție . nr._/14.03.2010, cu sancțiunea prestării unor activități în folosul comunității de curățenie în parcuri, cimitire, zone verzi, zona lacului, pe drumurile publice, precum și pe aleile de acces pietonal și auto, de deszăpezire pe trotuare, pe o durată de 10 ore, la dispoziția Primăriei comunei B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea formulată de petentul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, cu sediul în mun. Ploiești, .. 60, jud. Prahova, în contradictoriu cu intimatul Z. A., domiciliat în com. B., .. 387, jud. Prahova și în consecință:

Înlocuiește sancțiunea amenzii în cuantum de 1.000 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenție . nr._/14.03.2010, cu sancțiunea prestării unor activități în folosul comunității de curățenie în parcuri, cimitire, zone verzi, zona lacului, pe drumurile publice, precum și pe aleile de acces pietonal și auto, de deszăpezire pe trotuare, pe o durată de 10 ore, la dispoziția Primăriei comunei B..

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7.02.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. S. L. M.

Red. SE/ML

4 ex./14.02.2013

2 comunicări/…………….

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 387/2013. Judecătoria CÂMPINA