Somaţie de plată. Hotărâre din 25-01-2013, Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 6249/204/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
ORDONANȚA NR. 211
Ședința publică din data de 25 Ianuarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: L. A.
GREFIER: ȘINC A. – M.
Pe rol fiind soluționarea cauzei litigii cu profesioniștii privind pe creditoarea S.C. D. M. S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea S.C. C. P. S.R.L., având ca obiect somație de plată.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se prezintă creditoarea S.C. D. M. S.R.L., prin reprezentant convențional avocat T. I.-A., lipsă fiind debitoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Creditoarea, prin reprezentant avocat, depune dovada mandatului acordat – împuternicire avocațială . nr._/2013 (f. 14), precum și dovada achitării taxelor judiciare – chitanță . nr._, în valoarea de 39 lei, eliberată în data de 26.11.2012 de Direcția Economică – Impozite și Taxe Locale a Primăriei mun. Câmpina, jud. Prahova (f. 15) și timbre judiciare în cuantum de 0,3 lei.
Instanța, din oficiu, procedând conform dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C. pr. civ., constată că este competentă general, material și teritorial, să soluționeze cauza în temeiul art. 1 C. pr. civ. coroborat cu art. 2 alin. 1 din OUG 5/2001, după care
Nemaifiind cererii prealabile de formulat și nici excepții de invocat, acordă cuvântul pe aspectul propunerii de probe.
Creditoarea, prin apărător avocat, solicită proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Instanța, față de disp. art. 167 alin. 1 C. pr. civ., apreciind că proba cu înscrisuri solicitată de creditoare este legală, pertinentă, concludentă și utilă pentru justa soluționare a cauzei, o încuviințează ca atare.
Nemaifiind cererii noi de formulat și nici probe de administrat, constantă cauză în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Creditoarea, prin reprezentant avocat, solicită admiterea cererii și emiterea ordonanței prin care debitoarea să fie obligată la plata sumei de 5410,72 lei, reprezentând diferența din valoarea facturii nr. 482/24.07.2012, precum și, conform art. 2 din O.U.G. 5/2001, obligarea debitoarei la plata dobânzii legale aferente. Învederează că între cele două societăți a fost încheiat un contract în urma căruia debitoarea a primit mărfuri în valoare de 6110,72 lei, din care au fost plătiți, prin virament, în data de 26.06.2012, suma de 700 lei, rămânând un rest neachitat. Arată că nu există înscris doveditor al contractului, dar a fost emisă o factură, ce se circumscrie disp. art. 1 din O.U.G. 5/2001, fiind un alt înscris constatator al creanței. Arată că sunt întrunite condițiile privind emiterea somației de plată. Cu cheltuieli de judecată. Depune factura nr. BVGG/_, din data de 24.01.2013 (f. 16), în valoare de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat, însoțit de chitanța . nr._ aferentă facturii anterior amintite (f. 17).
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.11.2012 sub nr._ creditoarea S.C. D. M. S.R.L. a chemat în judecată pe debitoarea S.C. C. P. S.R.L. solicitând instanței ca, pe calea somației de plată, să fie obligată debitoarea la plata sumei de 5410,72 lei, reprezentând diferența din valoarea facturii acceptate . nr._ din 24.07.2012 și a dobânzii legale aferente debitului restant, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că între părți s-au desfășurat relații comerciale, fiind emise facturile fiscale acceptate de către debitoare dar neachitate integral până la data formulării acțiunii.
În drept, a fost invocate disp. OG nr.5/2001, art.274 cod proc.civilă.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 39 lei (f.15) și timbru judiciar de 0,3 lei.
În dovedire, a fost depusă, în copie, la dosar factura fiscală DMSDB nr._ din 24.07.2012 (f.5).
Deși legal citată, debitoarea nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță prin reprezentant pentru a propune probe în apărare.
Sub aspect probatoriu, instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În derularea relațiilor comerciale, creditoarea a emis pe numele debitoarei factura fiscală DMSDB nr._ din 24.07.2012 (f.5), în valoare totală de 6110,72 lei din care pretinde un rest neachitat de 5410,72 lei.
În conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, cu modificările și completările ulterioare, această procedură se desfășoară în scopul realizării unor creanțe certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.
Potrivit prevederilor art. 379 alin. 3 C.pr.civ. ,,creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul”, iar conform alin. (4) al aceluiași articol creanța este lichidă atunci când ,,câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță (…)”.
Analizând factura fiscală emisă de creditoare, în derularea relațiilor comerciale, instanța constată că reclamanta-creditoare are împotriva debitoarei o creanță certă (existența ei rezultând din factură), lichidă (cuantumul ei este determinat) și exigibilă, iar obligația de plată a contravalorii produselor furnizate este asumată de către debitoare prin înscris prin înscris însușit prin semnătură și ștampilă.
Astfel, instanța constată că, în cauză, sunt îndeplinite cerințele generale și speciale prevăzute de lege, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă și necontestată în prezenta procedură.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 969 Cod civil, art. 1, art. 6 alin.2 din O.G. nr. 5/2001 și OG nr.13/2011 instanța va admite cererea pentru emiterea somației de plată formulată de creditoare și va obliga debitoarea la plata către creditoare a sumei de 5410,72 lei reprezentând contravaloare produse și a dobânzii legale aferente, de la data scadentă până la plata efectivă a debitului, în termen de 10 de zile de la data comunicării prezentei ordonanțe.
Potrivit prevederilor art. 274 alin. 1 C.pr.civ., „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, iar alineatul 3 din același articol prevede că „judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.”
Prin urmare, instanța fără a interveni în raporturile dintre avocat și clientul său și fără a nega dreptul avocatului la încasarea onorariului convenit cu clientul, poate diminua cheltuielile de judecată reprezentate de onorariile avocațiale, în cazul în care le apreciază ca fiind disproporționat de mari față de dificultatea cauzei.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., constatând că pentru soluționarea prezentei cauze s-a acordat doar un singur termen de judecată, având în vedere obiectul cauzei și volumul de muncă al avocatului, instanța va admite doar în parte cererea creditoarei de obligare a debitoarei la plata cheltuielilor de judecată și va reduce cheltuielile de judecată reprezentate de onorariu avocat de la suma de 1000 lei la 500 lei, urmând a obliga debitoarea la plata sumei de 539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea creditoarei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de creditoarea S.C. D. M. S.R.L., cu sediul în .. 191, jud. Dâmbovița, în contradictoriu cu debitoarea S.C. C. P. S.R.L., cu sediul în orașul B., fundătura C. nr. 6, jud. Prahova.
Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 5410,72 lei reprezentând contravaloare produse și a dobânzii legale aferente, de la data scadentă până la plata efectivă a debitului, în termen de 10 de zile de la data comunicării prezentei ordonanțe.
Obligă debitoarea la plata sumei de 539,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea creditoarei.
Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.01.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
L. A. Șinc A.-M.
Red.. .L.A./ Ș.A.M.
4 ex./12.02.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3068/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2938/2013.... → |
---|