Contestaţie la executare. Sentința nr. 2220/2014. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 2220/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 02-07-2014 în dosarul nr. 2127/204/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

JUDECĂTORIA CÂMPINA

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2220/2014

Ședința publică de la 02 Iulie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. A. C. T.

Grefier M. M. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe contestatorul C. P. și pe intimata S.C. L. I. BANK S.A., având ca obiect contestație la executare.

Acțiunea a fost timbrată cu suma de 1000 de lei reprezentând taxa judiciară de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorul personal identificat cu CI . nr._ și asistat de av. M. C., lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la data de 25.06.2014 de către B. M. Goslan adresa prin care solicită ca instanța să pună în vedere contestatorului să achite cheltuielile necesare fotocopierii dosarului de executare nr.150/2014.

Instanța pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătorie Câmpina invocată de către intimată prin întâmpinare, acordând cuvântul pe excepție.

Av. M. C., pentru contestator, având cuvântul pe excepție solicită respingerea acesteia în temeiul art.713 alin.2 C., fiind vorba despre o urmărire silită prin poprire.

Instanța rămâne în pronunțarea asupra excepției.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.04.2014, contestatorul C. P. a formulat în contradictoriu cu . SA contestația la executare solicitând anularea executării silite începute în dosarul 150/2014 al B. GOSLAN M. precum și anularea titlului executoriu însuși.

În motivare contestatorul a arătat în esență că nu a luat niciodată credit de la . SA, fostă L. BANK, iar din actele transmise de executorul judecătoresc a constatat că pe nici un act nu se află semnătura sa.

A mai arătat contestatorul faptul că în luna iunie 2006 i s-a adus la cunoștința de către serviciul financiar al instituției unde lucrează ca a fost înființata o poprire pe contul sau de salariu, pentru un credit restant la L. Bank. Atunci a aflat prima data ca as fi avut o presupusa datorie la aceasta banca, pentru un credit luat in anul 2005. P. in acel moment, timp de 6 ani de la data cand se presupune ca as fi luat acest credit, niciodată nu a primit vreo înștiințare sau vreo atenționare de la aceasta banca ca are rate restante.

A mai susținut contestatorul că in perioada cand se presupune ca ar fi luat acest credit, se afla în șomaj, a încercat sa se angajeze la societate . SRL, și a depus CV si copie de pe buletin si a dat o proba de lucru. Presupune ca administratora acestei societăți, respectiv C. V., a folosit copia buletinului si a luat un credit in numele său

.A mai învederat că a formulat si o plângere penala la secția 8 Politie pentru a face cercetări in legătura cu aceasta situație.

Cererea a fost întemeiată în drept pe disp art 711 si urm. NCPC

La data de 10 iunie 2014 f.27 intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare formulate ca neîntemeiată și menținerea actelor de executare silită efectuat e de B. GOSLAN M. și obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.

A invocat intimata excepția necompetentei teritoriale de soluționare a cauzei a Judecătoriei Câmpina raportat la disp art 650 NCPC, solicitând declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești. Referitor la fondul cauzei a învederat faptul că executarea silită efectuată este legală, iar contestatorului îi incumbă obligația de a face dovada susținerilor sale.,Întâmpinarea a fost întemeiată în drept pe disp art 205 C.pr.civ.

La data de 18.06.2014 f.45 a fost formulat de către contestator răspuns la întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea excepției necompetenței teritoriale a judecătoriei Câmpina raportat la disp art 713 alin 2 C.pr.civ.a mai precizat că dintr+o eroare de dactilografiere a menționat luna iuni 2006 ca fiind data la care a fost anuntat cu privire la poprirea infiintat pe contul de salariu, in loc de iunie 2011.

În conformitate cu art 718 alin 1 C.pr.,.civ a formulat cerere de suspendare a executării silite

Analizând cu prioritate în temeiul art 248 alin 1 Ncpc excepția necompetenței teritoriale de soluționare a cauzei a judecătoriei Câmpina invocată de intimata . SA, reține următoarele:

Executarea silita declanșata in speța este o executare prin poprire, încuviințata de Judecătoria Ploiești, prin încheierea pronunțata la data de 28.01.2014 in Dosarul nr._ f.5.

Având in vedere dispozițiile art. 713 alin. 1 și 2 din noul Cod de procedura civila, coroborate cu cele ale art. 650 alin. 1 Ncpc, competenta teritoriala de soluționare a prezentei contestații revine Judecătoriei Ploiești - instanța care a încuviințat executarea silita si in a cărei circumscripție se află biroul executorului judecătoresc care face executarea.

Nu se pot reține susținerile contestatorului în sensul că disp art.713, pc.2 N.C.p.c, dau posibilitatea de a se depune contestația în cazul urmăririi silite prin poprire, și la judecătoria în circumscripția căreia își are sediul debitorul întrucât domiciliul debitorului se află în circumscripția aceleiași Curți de Apelca și cea în care se află instanța de executare respectiv judecătoria Ploiești.

Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale de soluționare a cauzei a Judecătoriei Câmpina și formulată și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale de soluționare a cauzei a Judecătoriei Câmpina invocată de către intimata . SA .

Declină competența de soluționare a contestației la executare formulate de contestatorul C. P., domiciliat în Câmpina, ., județul Prahova, având CNP_ în contradictoriu cu intimata . SA, cu sediul în București, .-6, sector 2, CUI_, J_, în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 2.0.2014.

Președinte, Grefier,

C. A. C. T. M. M. M.

Red.CACT/MMM

4ex.

M.M. 04 Iulie 2014

14 iulie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2220/2014. Judecătoria CÂMPINA