Fond funciar. Sentința nr. 1598/2014. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 1598/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 13-05-2014 în dosarul nr. 2616/204/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

ROMÂNIA

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

SENTINTA CIVILA NR 1598

Ședința publică de la 13 Mai 2014

Completul compus din:

Președinte- J. M.

Grefier -M.-C. B.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamantul C. G., decedat pe parcursul judecății prin moștenitoarele sale reclamantele C. E., P. M. și C. A., și pe pârâții C. L. SCORȚENI DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, C. JUDEȚEANĂ PRAHOVA DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, având ca obiect fond funciar.

Prezența și concluziile pe fond ale părților au fost consemnate în ședința publică din 06.05.2014, conform mențiunilor Încheierii de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când judecătoria pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru acest termen, astfel:

INSTANTA,

Asupra cauzei civile de față

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamantul C. G. a chemat în judecată pe pârâtele C. L. SCORȚENI DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR si C. JUDEȚEANĂ PRAHOVA DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR pentru ca prin sentinta ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută parțială a procesului verbal de punere în posesie nr.963 din 14.08.2002 și sa fie obligata prima pârâta să elibereze un proces verbal de punere în posesie corect pentru terenul intravilan din . in cea ce priveste . situat si respectiv suprafața și vecinii acestuia.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că, în baza Legii 18/1991, a formulat cerere pentru a se stabili dreptul de proprietate asupra terenurilor care i-au fost luate in regimul comunist.

A menționat reclamantul că pentru terenul intravilan în mod greșit s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 1043 mp, deoarece potrivit actelor sale de proprietate terenul intravilan l-a dobândit prin contractele de vânzare cumpărare nr. 1020/627/2 august 1956, suprafata de 6oo mp., și prin contractul de vânzare cumpărare nr. 400/13 feb. 1968, suprafata de 600mp.

Reclamantul a subliniat faptul că raportat la perioada de cooperativizare numai terenul de 600 mp dobândit prin contractul de vânzare cumpărare din 1956 a fost preluat abuziv de stat si nu si terenul de 600 mp dobândit prin contractul de vânzare cumpărare în anul 1968 deoarece la acel moment perioada de cooperativizare era finalizată.

În drept reclamantul a invocat Legea 18/1991 modificată .

In dovedirea cererii reclamantul a depus la dosar în copie procesul verbal de punere in posesie nr.963 din 14.08.2002 si contractele de vânzare cumpărare autentificate sub nr. 1020/627/2 august 1956 și sub nr 400/13 februarie1968 (f.3-7).

Prin Rezoluția din 31.05.2013 instanța,în baza art 200 al.1 c.p.c a dispus înștiințarea

reclamantului prin adresă să indice adresa pârâtelor C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR SCORȚENI și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR PRAHOVA ; să precizeze în mod explicit (prin indicarea numărului de parcelă ) cu privire la ce teren din procesul verbal de punere în posesie nr.963/18.08.2002 solicită constatarea nulității absolute parțiale; să depună copii lizibile de pe actul de vânzare-cumpărare datat 2.08.1956 ; să certifice „ conform cu originalul” copiile de pe înscrisurile atașate cererii de chemare în judecată, cu mențiunea că, în termen de 10 zile de la primirea prezentei, are obligația de a face această completare, sub sancțiunea anulării cererii (f.8).

Reclamantul a primit această înștiințare la data de 5.06.2013 conform dovezii de înmânare de la fila 10 dosar,iar la data de 17.06.2013 și-a îndeplinit obligațiile conform rezoluției din data de 31.05.2013 înaintând la dosar adresa pârâtelor ,indicând . amplasat terenul de 600 mp pe care l-a cumpărat conform actului de vânzare cumpărare nr 400/13.02.1968 ca fiind atât P 1930 cât și P 1931 din T 27,datorită modului cum au fost parcelate terenurile în acest punct, depunând la dosar copie legalizată a contractul de vânzare cumpărare nr. 1020/627/2 august 1956 și certificând conform cu originalul copiile actelor existente la dosar (f.14-15).

Prin Rezoluția din 18.06.2013 instanța, în baza art.201 al.1 c.p.c a dispus comunicarea cererii de chemare în judecata, a completării acesteia și a înscrisurilor atașate pârâtelor cu mențiunea ca au obligația de a depune întâmpinare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică prevăzute de art. 208 al. 2 Cod pr. civ., în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condițiile art. 165 Cod pr. Civ.precum și emiterea unei adresă către pârâta C. Locala de aplicare a Legilor Fondului Funciar Scorțeni în vederea comunicării, în copie, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii procesului verbal de punere în posesie nr.963/14.08.2002 (f.16).

Pârâtele C. Locala de aplicare a Legilor Fondului Funciar Scorțeni și C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Prahova au primit aceste înștiințări la data de 25.06.2013, conform dovezii de înmânare de la f.21, 23 dosar iar la data de 12.07.2013 prima pârâta a formulat în apărare întâmpinare (f.24)

În cuprinsul acestei intampinari pârâta C. Locala de aplicare a Legilor Fondului Funciar Scorțeni a susținut că reclamantul C. G. a figurat în Registrul Agricol din perioada 1959-1963 cu următoarele suprafețe: in punctul D. 0,25 ha arabil ,în punctul B.-R. 0,25 ha teren donat cu Decretul 115/1959,pentru care s-a eliberat titlu de proprietate pentru suprafața respectiva fiind parcelat in terenul primit prin protocol de la fostele IA.S-uri, in punctul Valea -Stoichii( N.) 0,10 ha faneata, in punctul D. 0,08 ha pasune, curți si clădiri 0,06 ha, in total 0,49 ha.

Pârâta a precizat că în adeziunea CA.P reclamantul C. G. a figurat cu următoarele suprafețe: in punctul D. 0,25 ha, in punctul Valea N. 0,18 ha pasuni si fanete, curți 0,06 ha, in total 0,49 ha.

Pârâta a mai arătat că prin procesul-verbal de punere in posesie nr.963 din 14.08.2002, reclamantul C. G. a fost pus in posesie cu suprafața totala de 5900 m.p. din care în extravilanul comunei Scorteni pentru suprafața de 4857 mp. si in intravilanul comunei Scorteni pentru suprafața de1043 mp punct Acasă.

A solicitat pârâta a se reține că procesul-verbal a fost semnat si însușit de C. G. si nu a fost contestat niciodată de la data întocmirii pana in prezent.

Pârâta a mai învederat că pe rolul Judecătoriei Campina a existat dosarul nr._ având ca obiect obligarea Comisiei locale si Comisiei județene sa întocmească si sa înainteze documentația necesara eliberării titlului de proprietate asupra terenului de 0,59 ha si 0,58 ha conform adeverinței nr.588 din data 19.09.1991 iar prin sentința civila nr.1167 din dosarul nr_ C. locala Scorteni a fost obligata sa întocmească si sa înainteze documentația necesara eliberării Titlului de Proprietate pentru suprafața de 0,59 ha reconstituita conform Hotărârii 62/1991 a Comisiei județene Prahova.

Referitor la terenul din punctul acasă in suprafața de 600 m.p. la care se face referire in acțiune, a arătat pârâta că acesta a făcut parte din perimetrul CA.P la 01.01.1990 data de referința conform Legii 18/1991, cu precizarea că terenul nu poate fi dezmembrat din suprafața totala de 1043 m.p. deoarece nu este delimitat prin gard sau limita naturala, acesta fiind calculat si descărcat in procesul-verbal de punere in posesie de către reprezentanții OCAOTA Prahova, pe baza măsurătorilor si fiselor de calcul.

În susținerea intampinarii parata C. Locala de aplicare a Legilor Fondului Funciar Scorțeni a anexat actele care au stat la baza emiterii procesului -verbal de punere in posesie nr 963/14.08.2002, respectiv cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulata de reclamant, extras Registru Agricol, adeverinta nr.588 din data 19.09.1991 emisă de C. Locala Scorteni pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, procesul verbal de punere în posesie nr 963/14.08.2002, sentința civila nr 1167/11.04.2011 pronunțată în dosarul nr_ al Judecătoriei Câmpina (f.24-37).

Prin Rezoluția din 29.07.2013 instanța, în baza art.201 al.2 c.p.ca dispus comunicarea către reclamant a întâmpinării formulată de pârâta C. Locala Scorteni de aplicare a Legii 18/1992 cu mențiunea că este obligat, ca în termen de 10 zile de la comunicare să depună răspuns la întâmpinare(f.38)

Reclamantul a primit aceasta înștiintare la data de 31.07.2013 conform dovezii de înmânare de la f.40 dosar și intrucat nu a formulat răspuns la întâmpinare, prin Rezolutia din 19.08.2013 instanta ,în baza art 201 al.4 C.p.c a fixat termen de judecata la data de 8.10.2013 cu citarea părților.

La termenul din 8.10.2013 instanța, față de susținerile reprezentantului pârâtei C. L. Scorțeni de aplicare a Legilor Fondului Funciar în sensul că din informatiile pe care le detine reclamantul a decedat, a acordat nou termen de judecată pentru când a pus în vedere părților să efectueze demersuri pentru a obține relații referitoare la reclamant în sensul dacă în prezent este decedat, iar în caz afirmativ să depună la dosar copie de pe certificatul de deces și să indice moștenitorii acestuia.

La data de 1.11.2013 s-a depus la dosar de către pârâta C. L. Scorțeni de aplicare a Legilor Fondului Funciar extras din Registrul de deces pentru uz oficial privind pe reclamantul C. G. din care rezulta ca acesta a decedat la 6.10.2013 in . trecut in Registrul Stării Civile la nr 50/7.10.2013 (f.49)

La termenul din 12.11.2013 apărătorul reclamantului decedat pe parcursul judecății, a depus la dosar copia certificatului de deces privind pe acesta și a indicat moștenitoarele reclamantului ,ca fiind C. M., în calitate de soție supraviețuitoare și C. A. și P. M. în calitate de fiice astfel că instanța a amânat cauza pentru citarea acestora cu mențiunea de a se prezenta în instanță pentru a preciza dacă își însușesc cererea de chemare in judecată formulată de autorul lor reclamantul C. G. ,decedat pe parcursul procesului.

La termenul din 10.12.2013 instanța a luat act de declarația numitei C. E. în sensul că prenumele său corect este E. și nu M., cum in mod eronat s-a indicat și că își însușește acțiunea formulată de soțul său,reclamantul C. G. decedat pe parcursul procesului iar la termenul din 28.01.2014 instanța a luat act de declarația numitei P. M. în sensul că își însușește acțiunea formulată de tatăl său,reclamantul C. G. decedat, la termenul din 25.02.2014 fiind depusa la dosar declarația numitei C. A. (f.67) în sensul că își însușește acțiunea formulată de tatăl său,reclamantul C. G. decedat.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri și a fost efectuată o expertiză topometrică de către expert P. D. (f.95-97, 99-101) .

In cadrul probei cu înscrisuri reclamantele au depus la dosar certificat de căsătorie privind pe P. C. și C. M. (f.60), certificat de nastere privind pe C. A., certificat de nastere si casatorie privind pe C. E., adeverință medicală privind pe C. A. (f.63-66) iar pârâta C. L. Scorțeni de aplicare a Legilor Fondului Funciar a depus în copii lizibile cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de C. C G., cererea de înscriere in CAP ,extras Registru Agricol, proces verbal de punere in posesie nr 963/14.08.2002, adeverința nr 588/19.09.1991 emisa de C. Comunala Scorteni de stabilire a dreptului de proprietate pentru suprafața totală de 0,59 ha precum si in copie adresele nr 7376/18.09.2012 și 7510/24.09.2012 inaintate reclamantului C. G. (f.68-74).

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt următoarele:

Autorul reclamantelor C. E., P. M. și C. A., respectiv reclamantul C. G., decedat pe parcursul procesului, a figurat inscris în registrul agricol al Primăriei . 1959-1963 (f.70) cu o suprafață totală de 0,49 ha din care in punctul D. 0,25 ha arabil ,în punctul B.-R. 0,25 ha teren ,in punctul Valea -Stoichii( N.) 0,10 ha faneata, in punctul D. 0,08 ha pasune, si curți si clădiri 0,06 ha.

Conform adeziunii aflata la fila 69 dosar acesta s-a inscris in CA.P cu terenul in suprafata totala de 0,49 ha din care in punctul D. 0,25 ha, in punctul Valea N. 0,18 ha pasuni si fanete, si curți 0,06 ha.

După apariția Legii 18/1991, autorul reclamantelor, C. G. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile in suprafata de 2500 mp., 2500 mp. si 800 mp toate situate in pct.D., 1000 mp.situat in Valea –Stoichii, 1600 mp. situat in pct.C., 1500 mp. pct.Livezi si 600 mp. cladiri si curti (f.68).

Prin Hotărârea Comisiei județene nr.62/25.07.1991 s-a reconstituit acestuia dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 0,59 ha, prevăzut în tabelul anexa 2a poziția 135/568, în acest sens eliberându-se de către C. L. Scorțeni pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor adeverința nr.588//19.09.1991( f.72 ).

Ulterior prin sentința civila nr.1167/11.04.2011 pronuntata in dosarul nr_ al Judecătoriei Campina (f.81-85 ) definitiva si irevocabila prin respingerea recursului conform deciziei nr. 1653/13.12.2011 a Tribunalului Prahova, C. locala Scorteni a fost obligata sa întocmească si sa înainteze documentația necesara eliberării Titlului de Proprietate pentru suprafața de 0,59 ha reconstituita autorului reclamantelor C. C. G. conform Hotărârii 62/1991 a Comisiei județene Prahova.

Prin procesul-verbal de punere in posesie nr.963 din 14.08.2002 (f.71) acesta a fost pus in posesie cu suprafața totala de 5900 m.p. din care în extravilanul comunei Scorteni cu suprafața de 4857 mp. si in intravilanul comunei Scorteni cu suprafața de 1043 mp punct Acasă.

Cu referire la terenul din pct.Acasa instanta retine ca autorul reclamantelor, C. G. a dobandit in anul 1956 suprafata de 600 mp prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1020/627/2 august 1956 (f.4,5) si in anul 1968 suprafata de 600 mp. prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.400/13 februarie 1968 (f.6,7), respectiv in total suprafata de 1200 mp., ce a fost identificata prin expertiza topometrică P. D. (f.95-97, 99-101) ca avand in fapt suprafata de 1060 mp. din care terenul dobandit prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1020/627/2 august 1956 avand in fapt suprafata de 530 mp.identificata pe schita de plan anexa prin perimetrul ABCDA si terenul dobandit prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.400/13 februarie 1968 avand in fapt suprafata de 530 mp.identificata pe schita de plan anexa prin perimetrul CDEFC.

Potrivit art.11 alin.1 din Legea 18/1991 republicată, suprafața adusă în CAP este cea rezultată din actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol de la data intrării în cooperativă, evidențele cooperativei sau în lipsa acestora din orice alte probe, inclusiv declarații de martori, alin.2 al aceluiași articol prevăzând că alin.1 se aplică în mod corespunzător și în ceea ce privește suprafețele preluate de CAP-uri în baza unor legi speciale sau în prin orice alt mod de la membrii cooperatori.

In speta instanta retine in cea ce priveste terenul din pct.Acasa ca autorul reclamantelor, C. G. a figurat inscris în registrul agricol al Primăriei . 1959-1963 (f.70) cu o suprafață de 0,06 ha curți si clădiri si tot cu aceasta suprafata de 0,06 ha s-a inscris si in CAP astfel cum rezulta din adeziunea aflata la fila 69 dosar, prin cererea formulata dupa aparitia Legii 18/1991 acesta solicitand reconstituirea dreptului de proprietate in acest punct tot pentru suprafata de 600 mp. cladiri si curti (f.68).

Astfel in pct.Acasa obiect al reconstituirii dreptului de proprietate al autorului reclamantelor, C. G., in baza Legilor fondului funciar, putea face doar terenul in suprafata de 600 mp dobandit de acesta prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1020/627/2 august 1956, cu care a figurat in rol si s-a inscris in CAP nu si terenul in suprafata de 600 mp. dobandit de acesta prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.400/13 februarie 1968, teren care nu ar fi putut face obiectul cooperativizarii data fiind data dobandirii acestuia raportata la data finalizarii procesului de cooperativizare.

In speta imprejurarea ca procesul-verbal de punere in posesie nr.963 din 14.08.2002 (f.71) a fost semnat de sotia reclamantului C. G., decedat pe parcursul procesului, respectiv reclamanta C. E., si nu de reclamant asa cum sustine parata, nu poate fi apreciata ca un fine de neprimire a prezentei actiuni, de vreme ce legal terenul in suprafata de 600 mp. dobandit de acesta prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.400/13 februarie 1968 nu putea face obiectul cooperativizarii pentru considerentele aratate mai sus.

Față de întreg ansamblul probator administrat în cauză și de dispozițiile legale mai sus amintite, instanța constata ca acțiunea este intemeiata urmand a fi admisa in baza disp. art. III din Legea 169/1997 cu modificarile si completarile ulterioare si a constata nulitatea absolută parțială a procesului verbal de punere in posesie nr.963/14.08.2002 emis de C. L. Scorțeni de Aplicare a Legilor Fondului Funciar în sensul excluderii din acesta a terenului in suprafața de 530 mp. situat in . P 1930, respectiv P 1931 identificat pe schița de plan anexă la raportul de expertiza topometrică P. D. prin perimetrul CDEFC (f.95-97, 99-101), urmând a se elibera in conformitate cu disp art. 5, art.34 alin.l și 4 din HG 860/2005, modificată și completată prin HG 1120/2005, reclamantelor un nou proces verbal de punere in posesie.

În baza art. 453 cod pr. civilă urmează a obliga parata C. L. Scorțeni de Aplicare a Legilor Fondului Funciar să plătească reclamantelor suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentand onorariu avocat si onorariu expertiza retinandu-se ca in speta procesului verbal de punere in posesie nr.963/14.08.2002 a fost emis de aceasta parata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul C. G., CNP_-decedat pe parcursul judecății- si continuata de mostenitoarele sale reclamantele C. E., P. M. și C. A., toate domiciliate în ., .. 77 jud.Prahova în contradictoriu cu pârâtele C. L. SCORȚENI DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în com Scorțeni, . 2, jud Prahova si C. JUDEȚEANĂ PRAHOVA DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR,cu sediul în mun Ploiești, .-4 jud Prahova si in consecinta:

Constată nulitatea absolută parțială a procesului verbal de punere in posesie nr.963/14.08.2002 emis de C. L. Scorțeni de Aplicare a Legilor Fondului Funciar în sensul excluderii din acesta a terenului in suprafața de 530 mp. situat in . P 1930, respectiv P 1931 identificat pe schița de plan anexă la raportul de expertiza topometrică P. D. prin perimetrul CDEFC (f.95-97, 99-101), urmând a se elibera reclamantelor un nou proces verbal de punere in posesie.

Obligă parata C. L. Scorțeni de Aplicare a Legilor Fondului Funciar să plătească reclamantelor suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Cu drept de apel în termen 30 zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria Câmpina.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13.05.2014

Președinte, Grefier,

M. J. B. M. C.

Red. MJ/BMC

7 ex./19.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 1598/2014. Judecătoria CÂMPINA