Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 1827/2014. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1827/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 02-06-2014 în dosarul nr. 915/204/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.1827
Ședința publică din data de 02 IUNIE 2014
PREȘEDINTE: NEGOIASĂ V.
Grefier: P. D.-L.
Pe rol fiind soluționarea sesizării formulată de petenta P. ORAȘULUI BĂICOI PRIN PRIMAR privind înlocuirea amenzii aplicată contravenientului D. M. prin procesul verbal de contravenție ., nr.881 din 13.07.2010 încheiat de Poliția Comunitară Băicoi cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității.
Sesizarea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită .S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că intimatul nu a formulat întâmpinare și nici nu a achitat amenda astfel cum i s-a pus în vedere prin înștiințare .
În conformitate cu disp.art. 131alin.1 noul cod pr.civilă ,instanța din oficiu verificându-și competența, constată că a fost în mod legal sesizată fiind competentă general, material și teritorial, în raport de prevederile art.94, 107 noul cod pr.civilă
Instanța, în temeiul disp. art. 238 NCPC estimează durata cercetarii procesului la un singur termen, respectiv termenul de astăzi.
Constatând că intimatul nu a depus întâmpinare dispune decăderea acestuia din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții .
Față de solicitarea petentului de a se soluționa cauza și în lipsa reprezentanților săi instanța admite probele cu înscrisuri pentru petent constatând încheiată cercetarea judecătorească rămâne în deliberare:
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ petenta P. ORAȘULUI BĂICOI PRIN PRIMAR – Poliția Comunitară Băicoi a solicitat în contradictoriu cu intimatul D. M. înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei aplicată acesteia prin procesul-verbal de contravenție ., nr.881 din 13.07.2010 încheiat de Poliția Comunitară Băicoi cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii petentul a arătat în esență că intimatul D. M. deși sancționat contravențional, nu a achitat amenda în termenul legal de 30 de zile și nici nu există posibilitatea executării silite a acestuia.
În drept petentul a invocat disp. art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 și a solicitat în temeiul disp. art. 223 alin. 3 C.pr.civ. judecarea și în lipsă.
În susținerea sesizării a anexat înscrisuri (f.4-21).
Prin Rezoluția din 21.02.2014 s-a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor atașate intimatului D. M. cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, potrivit art. 208 al. 2 N.C.P.C.
Cererea de chemare în judecată și înscrisurile au fost comunicate intimatului D. M. la 25.02.2014, însă aceasta nu a formulat întâmpinare, astfel că prin rezoluția din 08.04.2014 instanța a fixat termen de judecată pentru această dată.
Intimatul D. M. deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță, iar în baza disp. art. 258 rap. la art. 255 și art. 237 alin. 2 pct. 7 N.C.P.C. s-a încuviințat petentului și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție ., nr.881 din 13.07.2010 întocmit de agentul constatator din cadrul Poliției Comunitare Băicoi intimatul D. M. a fost sancționat contravențional, în baza art. 13.2 pct.4 din HCL 57/2008 pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 13.2din același act normativ, cu amendă în cuantum de 500 lei.
Intimatul D. M. nu a achitat amenda în termenul de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu figurează în evidențele Primăriei or.Băicoi cu bunuri urmăribile, neexistând posibilitatea executării silite a acesteia, astfel cum rezultă din coroborarea actelor depuse la dosar.
Potrivit art. 9 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 „În cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. 4, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.”
Cum amenda aplicată intimatei nu a fost achitată, iar aceasta este în stare de insolvabilitate, apreciază că operațiunea juridică de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale în muncă în folosul comunității solicitată prin prezenta sesizare este întemeiată.
În consecință, văzând și disp. art. 13 din OG nr. 55/2002 ce prevăd că instanța stabilește prin hotărâre, natura activităților ce vor fi prestate și față de Hotărârea Consiliului Local Dumbrăvești nr. 46 din 30.07.2013 (f.19 ) privind stabilirea domeniilor, serviciilor publice și locurile în care contravenienții vor presta activități în folosul comunității, urmează a se admite sesizarea și a se înlocui sancțiunea amenzii în cuantum de 500 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenție cu sancțiunea prestării unor activități în folosul comunității pe o durată de 10 ore, pe raza ., în sectorul curățirea manuală a albiilor râurilor și pâraielor de gunoaie
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea formulată de petenta P. ORAȘULUI BĂICOI PRIN PRIMAR cu sediul în or. Băicoi . jud. Prahova, în contradictoriu cu intimatul D. M. domiciliat în com. Dumbrăvești . jud. Prahova, CNP_, și în consecință:5 lei aplicată contravenientului prin procesul-verbal de contravenție ., nr.881 din 13.07.2010 încheiat de Poliția Comunitară Băicoi, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 10 ore, pe raza ., în sectorul curățirea manuală a albiilor râurilor și pâraielor de gunoaie
Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare cererea urmând a se depune la Judecătoria Câmpina
Pronuntata in sedinta publica, azi. 02.06.2014
PREȘEDINTE GREFIER
N. V.
Red. NV/SL/4 ex/20.06.2014
← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 841/2014. Judecătoria... → |
---|