Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 475/2014. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 475/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 04-02-2014 în dosarul nr. 5714/204/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA Nr. 475/2014
Ședința publică de la 04 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE JACLY MIHĂIESCU
Grefier M.-C. B.
Pe rol fiind sesizarea formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI PRAHOVA, cu sediul în mun. Ploiești, .. 60, jud. Prahova, privind înlocuirea amenzii în cuantum de 1500 lei aplicată intimatei M. M. A. domiciliată în com.C. ., județul Prahova prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 12.11.2011 cu sancțiunea obligării la prestarea unei activității în folosul comunității.
Acțiune scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 30 alin. 1 din OUG nr. 80/2013.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Instanța, verificându-și din oficiu competența, în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1 C.p.c., constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere, conform art. 39 indice 1 alin 1 din OG 2/2001 rap la art 94 pct.4 C.p.c;
În baza art. 238 alin. 1 din codul de procedură civilă, estimează că procesul e va soluționa la acest termen de judecată
În baza disp. art. 258 rap. la art. 255 și art. 237 alin. 2 pct. 7 din codul de procedură civilă, instanța încuviințează petentului proba cu înscrisurile depuse la dosar, ca fiind concludentă, admisibilă și necesară soluționării cauzei.
În baza art. 244 alin.1 din codul de procedură civilă, declară încheiată cercetarea procesului și în baza art. 392 din codul de procedură civilă, nemaifiind alte cererii de formulat și nici probe de administrat, declară deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și față de lipsa părților în baza art. 394 alin. 1 din codul de procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față;
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ petentul Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova a înaintat procesul verbal de contravenție . nr._ din 12.11.2011 privind pe intimata M. M. A. și a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale în sumă de 1500 lei în sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Petentul a arătat că intimata nu a achitat amenda în termenul legal de 30 zile și nu există posibilitatea executării silite astfel cum rezultă din adresa nr. 6968 emisă de Primăria .)
În drept, petentul a invocat disp. art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001 și a solicitat judecarea și în lipsă.
În dovedirea cererii petentul a depus la dosar: procesul-verbal de contravenție . nr._ din 12.11.2011 (f.6),proces verbal de constatare a insolvabilității (f 7),dosar de executare 7792/12.12.2012( f 8-16), nota de constatare din 12.12.2012 a Primăriei .), somație nr. 5826/2.10.2012 (f.18-21), titlu executoriu nr. 5826/2.10.2012(f.22-28),somație nr.6552/17.10.2011(f.29-31),titlu executoriu nr. 6552/17.10.2011(f.32-36), somație nr.6158 (f.37-39), titlu executoriu 6158 din 11.10.2010(f-40-43),somație 6844/13.10.2009(f.44-45), titlu executoriu 6844 din 13.10.2009(f.46-47) confirmări de primire (f.48-49), Hotărârea nr. 25 din 19.06.2009 emisă de Consiliul Local al .)
Prin rezoluția din 24.10.2013, instanța în baza disp. art. 201 alin. 1 din codul de procedură civilă, a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor atașate, intimatei cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică prevăzută de art. 208 al. 2 din codul de procedură civilă, în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată.
Cererea de chemare în judecată și înscrisurile au fost primite de intimată la data de 31.10.2013, însă aceasta nu a formulat întâmpinare, astfel că prin rezoluția din 04.12.2013 instanța a fixat termen de judecată la data de 04.02.2014
Intimata deși legal citată nu s-a prezentat în instanță, iar în baza disp. art. 258 rap. la art. 255 și art. 237 din codul de procedură civilă, s-a încuviințat petentului și administrat proba cu înscrisuri.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 12.11.2011 intimata a fost sancționată cu amendă în sumă de 1500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.3 pct. 6 din Legea 61/1991 rep
Potrivit art. 391 alin. 1 din O.G. 2/2001, modificată prin Legea nr. 293/2009, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator, poate sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Având în vedere că amenda aplicată intimatului nu a fost achitată, instanța apreciază ca fiind întemeiată sesizarea petentului în raport de decizia în interesul legii nr. 7 din 20.09.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În consecință, văzând și disp. art. 13 din O.G. nr. 55/2002, ce prevăd că instanța stabilește prin hotărâre natura activităților ce vor fi prestate și față de hotărârea nr. 25/2009 a Consiliului Local al . ca în baza art. 391 alin. 2 din O.G. 2/2001, să admită sesizarea și să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 1500 lei aplicată intimatei prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 12.11.2011 cu sancțiunea obligării acesteia la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 50 ore la dispoziția . de activitate privind păstrarea curățeniei și igienizarea localității, întreținerea și igienizarea locurilor de agrement, igienizarea parcurilor și zonelor verzi și executarea lucrărilor publice periodice, igienizarea cursurilor de apă din teritoriu, repararea și întreținerea drumurilor publice, repararea și întreținerea curentă a canalelor, digurilor, șanțurilor, podurilor și podețelor, montarea, întreținerea și repararea inventarului stradal, reparații curente, lucrări gospodărești la instituțiile din subordinea consiliului local, orice activitate de interes obștesc pe tot domeniul public, în toate unitățile școlare și preșcolare,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI PRAHOVA cu sediul în mun. Ploiești, .. 60, jud. Prahova în contradictoriu cu intimata M. M. A. domiciliată în com.C. ., județul Prahova,CNP_ și în consecință:
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 1500 lei aplicată intimatei prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 12.11.2011 cu sancțiunea obligării acesteia la prestarea unei activități în folosul comunității în domeniile de activitate privind păstrarea curățeniei și igienizarea localității, întreținerea și igienizarea locurilor de agrement, igienizarea parcurilor și zonelor verzi și executarea lucrărilor publice periodice, igienizarea cursurilor de apă din teritoriu, repararea și întreținerea drumurilor publice, repararea și întreținerea curentă a canalelor, digurilor, șanțurilor, podurilor și podețelor, montarea, întreținerea și repararea inventarului stradal, reparații curente, lucrări gospodărești la instituțiile din subordinea consiliului local, orice activitate de interes obștesc pe tot domeniul public, în toate unitățile școlare și preșcolare, pe o durată de 50 ore la dispoziția Primăriei ..
Cu drept de apel în termen 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Câmpina.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4.02.2014.
Președinte, Grefier,
M. J. B. M. C.
Red.MJ/BMC
4 ex./ 14.02.2014
← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 983/2014. Judecătoria... → |
---|