Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 643/2014. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 643/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 17-02-2014 în dosarul nr. 5999/204/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.643

Ședința publică din data de 17 FEBRUARIE 2014

PREȘEDINTE: NEGOIASĂ V.

Grefier: P. D.-L.

Pe rol fiind soluționarea sesizării formulată de petentul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA privind înlocuirea amenzii aplicată contravenientei M. M.-L. prin procesul verbal de contravenție ., nr._ din data de 07.05.2008 încheiat de către Poliția mun.Câmpina cu sancțiunea obligării acesteia la prestarea unei activități în folosul comunității.

Sesizarea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită .S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că intimata nu a făcut dovada achitării amenzii contravenționale și nici nu a formulat întâmpinare .

În conformitate cu disp.art. 131alin.1 noul cod pr.civilă ,instanța din oficiu verificându-și competența, constată că a fost în mod legal sesizată fiind competentă general, material și teritorial, în raport de prevederile art.94, 107 noul cod pr.civilă

Instanța, în temeiul disp. art. 238 NCPC estimează durata cercetarii procesului la un singur termen, respectiv termenul de astăzi.

Constatând că intimata nu a depus întâmpinare dispune decăderea acestuia din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții .

Față de solicitarea petentului de a se soluționa cauza și în lipsa reprezentanților săi instanța admite probele cu înscrisuri pentru petent constatând încheiată cercetarea judecătorească rămâne în deliberare:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr.5999/204/2013 petentul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA –POLIȚIA MUN. CÂMPINA a solicitat în contradictoriu cu intimata M. M. L., înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei aplicată acesteia prin procesul-verbal de contravenție ., nr._ din data de 07.05.2008 încheiat de către Poliția mun. Câmpina cu sancțiunea obligării contravenientei la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea cererii petentul a arătat în esență că intimata M. M. L., deși sancționată contravențional, nu a achitat amenda în termenul legal de 30 de zile și nici nu există posibilitatea executării silite a acestuia.

În drept petentul a invocat disp. art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 și a solicitat în temeiul disp. art. 223 alin. 3 C.pr.civ. judecarea și în lipsă.

În susținerea sesizării a anexat înscrisuri (f.5-87).

Prin Rezoluția din 13.11.2013 s-a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor atașate intimatei M. M. L. cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, potrivit art. 208 al. 2 N.C.P.C.

Cererea de chemare în judecată și înscrisurile au fost comunicate intimatei M. M. L. la 13.11.2013, însă aceasta nu a formulat întâmpinare, astfel că prin rezoluția din 12.12.2013 instanța a fixat termen de judecată pentru această dată.

Intimata, M. M. L. deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță, iar în baza disp. art. 258 rap. la art. 255 și art. 237 alin. 2 pct. 7 N.C.P.C. s-a încuviințat petentului și administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție ., nr._ din data de 07.05.2008 întocmit de agentul constatator din cadrul Poliției mun. Câmpina intimata M. M. L. a fost sancționată contravențional, în baza art.2 pct.6 din Legea 61/1991, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 3 alin.1 lit.c din același act normativ, cu amendă în cuantum de 500 lei.

Intimata M. M. L. nu a achitat amenda în termenul de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu figurează în evidențele Primăriei . urmăribile, neexistând posibilitatea executării silite a acesteia, astfel cum rezultă din coroborarea actelor depuse la dosar.

Potrivit art. 9 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 „În cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. 4, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.”

Cum amenda aplicată intimatei nu a fost achitată, iar aceasta este în stare de insolvabilitate, apreciază că operațiunea juridică de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale în muncă în folosul comunității solicitată prin prezenta sesizare este întemeiată.

În consecință, văzând și disp. art. 13 din OG nr. 55/2002 ce prevăd că instanța stabilește prin hotărâre, natura activităților ce vor fi prestate și față de Hotărârea Consiliului Local . din 19.06.2009 (f. 9) privind stabilirea domeniilor, serviciilor publice și locurile în care contravenienții vor presta activități în folosul comunității, urmează a se admite sesizarea și a se înlocui sancțiunea amenzii în cuantum de 500 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenție cu sancțiunea prestării unor activități în folosul comunității pe o durată de 20 ore, pe raza . întreținere și igienizare locuri de agrement

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE,

Admite sesizarea formulată de petentul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA cu sediul în mun. Ploiești în contradictoriu cu intimatul M. M. L., domiciliată în com. C. ..589 jud. Prahova CNP_ și în consecință:

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenție ., nr._ din data de 07.05.2008 încheiat de către Poliția mun. Câmpina cu sancțiunea prestării unor activități în folosul comunității pe o durată de 20 ore, pe raza . întreținere și igienizare locuri de agrement

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Câmpina.

Pronunțată în ședință publică astăzi 17.02.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

N. V. P. D.-L.

Red.NV SL

4 ex/2502.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 643/2014. Judecătoria CÂMPINA