Pensie întreţinere. Sentința nr. 155/2014. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 155/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 15-01-2014 în dosarul nr. 5075/204/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 155/2014

Ședința publică de la 15 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - CIMPOIAŞU-TANISLAV CARMEN ANDREEA

Grefier - D. A.

Pe rol fiind judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta P. N. C., pe pârâtul P. M. C. și autoritatea tutelară P. C. FILIPEȘTII DE TÂRG, având ca obiect pensie întreținere.

Acțiunea scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică la prima și la a doua strigare au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, constată că este competentă general, teritorial, material să soluționeze cauza în baza art. 94 alin.1 lit. a raportat la 113 alin. 1 pct. 2 NPCP; potrivit art. 238 NCPC estimează ca durata necesară pentru soluționarea prezentei cauze 1 termen de judecată; în baza disp. art. art. 255 și art. 258 NCPC încuviințează reclamantei proba cu înscrisurile depuse la dosar, fiind concludentă, admisibilă și necesară soluționării cauzei; Nemaifiind alte cererii de formulat și nici probe de administrat, în baza disp. art. 244 alin. 1 N. C.P.C. instanța declară cercetarea procesului încheiată și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, reclamanta P. N. C. a chemat in judecata pârâtul P. M. C. pentru ca prin sentința ce se pronunța să se dispună a obligarea acestuia la plata pensiei de întreținere pentru minorii P. M. L. și P. M. A. de la data introducerii acțiunii și până la majoratul minorilor, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul în anul 2008, iar din conviețuirea acestora s-au născut cei doi minori P. M. L. născut la data de 5.09.2002 și P. M. A. născut la data de 22.11.2009.În luna iunie 2013 părțile s-au despărțit în fapt, iar pârâtul deși obține venituri salariale nu contribuie cu nimic la creșterea și educarea minorilor.a solicitat reclamanta ca pârâtul să fie obligat lunar la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 300 lei pentru fiecare minor.

In drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 530 alin 2 si 3 Cod Civil.

In dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar certificatele de naștere ale minorilor (f.7,8) și copia certificatului de căsătorie f 6.

Cererea de chemare în judecată și înscrisurile au fost primite de pârât la data de 30.09.2013, și a formulat întâmpinare la data de 21.10.2013 prin care a arătat faptul că este de acord cu cererea de chemare în judecată, însă nu cu cuantumul solicitat în petitul acțiunii, de 600 lei lunar(câte 300 lei pentru fiecare minor) ci în cunatum de 1/3 din veniturile realizate așa cum rezultă din adeverința de venit de la firma . la care este angajat.A mai arătat pârâtul în esență faptul că a contribuit după despărțirea în fapt a părților la creșterea minorilor cu alimente și diferite sume de bani.Referitor la cheltuielile de judecată a solicitat respingerea acestui capăt de cerere deoarece în conformitate cu disp art 454 c.pr.civ a recunoscut până la primul termen de jduecată pretențiile reclamantei.

Instanța a dispus efectuarea unei anchete la domiciliul reclamantei precum a solicitat și adeverință privind veniturile nete în ultimele 6 luni ale pârâtului.

Examinând actele si lucrările dosarului, instanța retine din ancheta socială efectuată de autoritatea tutelară din cadrul Primăriei Filipeștii de Târg că părțile s-au căsătorit în anul 2008 conform certificatului de căsătorie f.6, iar de la data de 1.07.2013 reclamanta împreună cu minorii rezultați din căsătorie P. M. L. născut la data de 5.09.2002 și P. M. A. născut la data de 22.11.2009 s-au mutat la Filipeștii de P..

Deși pârâtul a susținut în întâmpinare faptul că a mai contribuit după despărțirea în fapt a părților la creșterea minorilor cu alimente și diferite sume de bani, aceste susțineri nu au fost dovedite de pârât.

Potrivit disp. art. 499 alin. 1 din codul civil, părinții au obligația în solidar să dea întreținere copilului minor, asigurându-i cele necesare traiului precum educația învățătura și pregătirea profesională, iar disp. art. 529 din codul civil prevăd că întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti și când întreținerea este datorată de părinte se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil.

De asemenea, potrivit art. 532 alin. 1 și 2 din același act normativ, pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată.

Având în vedere disp. art. 499 alin. 1 și art. 529 alin. 1 din codul civil, instanța urmează să admită acțiunea și să dispună obligarea pârâtului să plătească reclamantei pentru minorii P. M. L. născut la data de 5.09.2002 și P. M. A. născut la data de 22.11.2009 o pensie de întreținere în cunatum de 16,6 % din venitul net lunar, pentru fiecare minor incepand cu data promovarii actiunii, 23.09.2013, pana majoratul acestora. Instanța are în vedere faptul că . întreținerea este datorată potrivit și cu mijloacele celui care urmează a o plăti.

În temeiul art 453 și art 454 Ncpc instanța va obliga pârâtiul la plata către reclamantă a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat .conform chitantei de la f.4. debitorul este de drept în întârziere, fără a mai fi necesară punerea sa în întârziere, Instanța are în vedere caracterul întreținerii, care reclamă executarea continuă și cu promptitudine a obligațiilor asumate raportat la dis part 530 alin 1 Nc civ astfel încât debitorul obligației de întreținere este de drept în întârziere raportat la 1523 alin 2 lit a Ncciv .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulata de reclamanta P. N. C., domiciliată în ., nr. 375, jud. Prahova in contradictoriu cu pârâtul P. M. C., domiciliat în Ariceștii Rahtivani, nr. 148, jud. Prahova și autoritatea tutelară P. C. FILIPEȘTII DE TÂRG, cu sediul în Filipeștii de Târg, jud. Prahova, și în consecință:

Obliga pe pârâtul P. M. C. să plătească reclamantei și în favoarea minorilor P. M. L. și P. M. A. pensie de întreținere în cotă de 16,6% pe lună din venitul net pentru fiecare minor cu data promovării acțiunii, 23.09.2013, pana majoratul acestora.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli în cuantum de 300 lei reprezentând onorariu avocat.

Cu drept de apel ce se depune la Judecătoria Câmpina in termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțata in ședința publica azi 15.01.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. T. C. A. D. A.

Red. 5 ex.

CTCA 23.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 155/2014. Judecătoria CÂMPINA