Pensie întreţinere. Sentința nr. 379/2014. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 379/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 6177/204/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 379/2014

Ședința publică de la 30 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. I. D.

Grefier I. D.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta S. M., pârâtul S. I. D. și autoritatea tutelară P. ORAȘULUI B., având ca obiect pensie întreținere.

Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a solicitat judecarea în lipsă de către pârât prin întâmpinare.

Instanța, verificându-și din oficiu competența, în temeiul disp. art. 131 alin. 1 NCPC, constată că este competentă general, material și teritorial în conformitate cu disp. art. 94 pct. 1lit. a rap. la art. 113 alin.1 pct. 2 NCPC.

În baza art.258 rap. la art. 255 și 237 alin 2. pct 7 NCPC, instanța încuviințează partilor proba cu înscrisurile depuse la dosar ca concludentă, admisibilă și necesară cauzei și, constatând cauza în stare de judecată o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față;

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul acestei instante sub nr._ /13.11.2013, reclamanta S. M. a solicitat obligarea pârâtului S. I. D. la plata pensiei de intretinere in favoarea minorei M. I., in functie de veniturile acestuia.

In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca s-a casatorit cu paratul in anul 2010, iar din convietuirea lor a rezultat minora, nascuta la 03.03.2010.

Reclamanta a invederat ca dupa despartirea in fapt a partilor, minora a ramas in ingrijirea sa exclusiva, paratul necontribuind cu nimic la cheltuielile ocazionate cu cresterea si educatia copilului.

In drept, a invocat disp. art. 525 si 529 alin. 2 cod civil.

In sustinerea cererii, a atasat, in copie, certificatul de nastere al minorei, certificat de casatorie, cerere mediere, invitatie mediere, proces verbal nr. 3/13.11.2013, acte de stare civila si certificat inregistrare PFA (f. 4-11).

Prin intampinarea formulata la data de 09.12.2013 (f.16), paratul a precizat ca este de acord cu plata pensiei de intretinere, mentionand ca pana in prezent a contribuit la cheltuielile ocazionate de cresterea minorei.

In aparare, a depus la dosar adeverinta venituri (f.17).

Reclamanta nu a formulat raspuns la intampinare.

In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine urmatoarele:

Din convietuirea partilor, in prezent despartite in fapt, a rezultat minora M. I., născuta la data de 03.03.2010, care se afla potrivit pozitiei exprimate de reclamanta si parat prin cererile formulate in ingrijirea mamei.

Desi paratul a invederat prin intampinare ca a contribuit pana in prezent la cheltuielile necesare intretinerii minorei, din probele administrate instanta constata ca nu s-a facut dovada acestei imprejurari, sarcina probei revenind paratului.

In conformitate cu dispozitiile art. 499 alin. 1 cod civil, tatăl și mama deopotriva sunt obligați, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.

Conform adeverinței nr._/05.12.2013 eliberata de IPJ Prahova (f. 17) paratul S. I. D. este angajat cu contract individual de muncă pe perioada nedeterminata, realizand in perioada mai –octombrie 2013 un venit mediu net lunar de 1.461 lei.

Prin urmare, având în vedere ca minora M. I., in varsta de trei ani, nu se poate intretine din munca, iar paratul are mijloacele necesare pentru a asigura plata unei pensii de intretinere, fata si de pozitia de achiesare a acestuia la pretentiile reclamantei, instanta in temeiul art. 530 alin. 2 rap. la art. 529 alin 1 si 2 cod civil, va admite actiunea si va obliga pârâtul să plătească reclamantei, în favoarea minorei S. M. I., născut la 03.03.2010, pensie lunara de întreținere în cota de 25% din veniturile nete realizate, începând cu data promovării acțiunii, 13.11.2013, până la majoratul acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulata de reclamanta S. M., CNP_, domiciliata in B., ., jud. Prahova, impotriva pârâtului S. I. D., CNP_, domiciliat in com. Floresti, ., ., jud. Prahova, in contradictoriu cu Autoritatea tutelară P. OR. B., jud. Prahova.

Obliga paratul sa plateasca reclamantei in favoarea minorei S. M. I., ns. la 03.03.2010, pensie lunara de intretinere in cota de 25% din venitul net, incepand cu data promovarii actiunii, 13.11.2013, pana la majoratul acesteia.

Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanta, în termen 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30.01.2014.

P., GREFIER,

D. L. I.

Red. DLI

5 ex./10.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 379/2014. Judecătoria CÂMPINA