Plângere contravenţională. Sentința nr. 1322/2014. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 1322/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 448/204/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova,cod_

tel_; tel/fax_

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

SECTIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1322

Ședința publică de la 14 aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE- D. E.

GREFIER - I. C.

Pe rol fiind sesizarea formulată de petenta P. ORAȘULUI BĂICOI în contradictoriu cu intimata M. G.- F. având ca obiect înlocuirea sancțiunii obligării la prestarea de activități în folosul comunității aplicată intimatei prin Sentința civilă nr.2081/16.09.2013 a Judecătoriei Câmpina în Dosarul nr._ , cu sancțiunea amenzii contravenționale.

Cererea a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se învederează că, prezentei cauze s-a atașat Dosarul de fond nr._ al Judecătoriei Câmpina.

Instanța, verificându-și din oficiu competența, în temeiul disp. art. 131 alin. 1 NCPC, constată că este competentă general, material și teritorial în conformitate cu disp.art. 107 alin.1 NCPC.

Instanța, în temeiul disp. art. 238 NCPC estimează durata cercetării procesului la un singur termen, respectiv termenul de astăzi.

Constatând că intimata nu a depus întâmpinare dispune decăderea acesteia din dreptul de a mai depune probe și de a invoca excepții .

Instanța,în baza art.258 rap. la art. 255 și 237 alin 2. pct 7 NCPC, încuviințează petentei ca legală, utilă, concudentă cauzei proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Față de solicitarea petentei, prin reprezentant de a se soluționa cauza și în lipsa reprezentanților săi ,constată încheiată cercetarea judecătorească rămâne în deliberare .

JUDECĂTORIA

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ petenta P. ORAȘULUI BĂICOI, prin Primar, în contradictoriu cu intimata M. G. F., a solicitat înlocuirea sancțiunii obligării la prestarea de activități în folosul comunității pe o durată de 4 ore aplicată intimatei prin sentința civilă nr. 2081/16.09.2013 a Judecătoriei Câmpina, cu sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 100 lei.

În motivarea cererii, petenta a arătat în esență că intimata a refuzat să se prezinte la sediul Primăriei Băicoi pentru executarea mandatului.

În drept petenta a invocat art. 21 alin. 1 din O.G. nr. 55/2002, iar în temeiul disp. art. 242 alin. 2 NCPC a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În susținerea sesizării nu au fost atașate înscrisuri.

Prin Rezoluția din 23.01.2014, respectiv din data de 30.01.2014 s-a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată intimatei cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, potrivit art. 208 al. 2 N.C.P.C.

Cererea de chemare în judecată a fost comunicată intimatei la 06.02.2014, însă aceasta nu a formulat întâmpinare, astfel că prin rezoluția din 12.03.2014 instanța a fixat termen de judecată pentru această dată.

Intimata, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță.

La prezenta cauză s-a atașat dosarul civil nr._ al Judecătoriei Câmpina.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2081/16.09.2013 pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr._, s-a admis cererea formulată de petenta Unitatea Militară 0756 Ploiești, în contradictoriu cu intimata M. G.-F. și s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 100 lei aplicată contravenientei prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/17.09.2010 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 4 ore, la dispoziția Primăriei orașului Băicoi, jud. Prahova.

La 29.10.2013 Judecătoria Câmpina a emis mandatul de executare nr. 270 a sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, prin care a ordonat prezentarea contravenientei la P. orașului Băicoi pentru a executa o activitate în folosul comunității pe o durată de 4 ore.

Mai reține instanța că potrivit adresei nr. 0518/11.11.2013 comunicată de către P. orașului Băicoi în dosarul atașat (f. 36), intimata a achitat sancțiunea amenzii contravenționale aplicată prin respectivul proces-verbal la data de 08.11.2013, potrivit chitanței atașate (f. 37 dosar nr._ .

Potrivit art. 21 din O.G. nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunilor prestării unei activități în folosul comunității, în cazul în care contravenientul, cu rea-voință, nu se prezintă la primar pentru luarea în evidență și executarea sancțiunii, se sustrage de la executarea sancțiunii după începerea activității sau nu își îndeplinește îndatoririle ce ii revin la locul de muncă, judecătoria, la sesizarea primarului, a unitarii de poliție sau a conducerii unității la care contravenientul avea obligația să se prezinte și să presteze activitatea în folosul comunitarii, poate înlocui această sancțiune cu sancțiunea amenzii.

Având în vedere că intimata contravenientă nu s-a prezentat la sediul Primăriei orașului Băicoi în vederea stabilirii condițiilor în care urma să presteze activitatea în folosul comunității, deși a fost înștiințat în acest sens, fără a reține reaua voință a acesteia, instanța - față de dispozițiile legale mai sus menționate - urmează a dispune înlocuirea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 4 ore aplicată intimatei prin sentința civilă nr. 2081/16.09.2013 a Judecătoriei Câmpina, cu sancțiunea amenzii în cuantum de 100 lei, iar față de existența dovezii privind achitarea acesteia, respectiv chitanța . nr._/08.11.2013, pe motive de echitate, va constata achitată amenda contravențională.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea formulată de petenta P. ORAȘULUI BĂICOI prin Primar, cu sediul în orașul Băicoi, ., jud. Prahova în contradictoriu cu intimata M. G.- F. domiciliată în orașul Băicoi, .. 12, ., ., CNP_ și, în consecință:

Înlocuiește sancțiunea obligării la prestarea de activități în folosul comunității pe o durată de 4 ore aplicată intimatei prin sentința civilă nr. 2081/16.09.2013 a Judecătoriei Câmpina, definitivă, cu sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 100 lei.

Constată achitată amenda contravențională aplicată intimatei conform chitanței . nr._/08.11.2013.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Câmpina

Pronunțată în ședința publică azi, 14.04.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. E. I. C.

Red. DE/IC/ȘAM

5 ex/17.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1322/2014. Judecătoria CÂMPINA