Plângere contravenţională. Sentința nr. 3330/2014. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 3330/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 31-10-2014 în dosarul nr. 3837/204/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

JUDECĂTORIA CÂMPINA

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3330/2014

Ședința publică de la 31 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE ANDREIA-CLAUDIA-ALICE TOMESCU

Grefier M. M. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul C. N. și pe intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, având ca obiect plângere contraventionala PV . NR._/06.07.2014.

Acțiunea a fost timbrată cu suma de 20 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, conform chitanței . nr._/22.07.2014.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Nemaifiind alte cererii de formulat și nici probe de administrat, în baza disp. art. 244 alin. 1 N. C. pr. civ., instanța declară cercetarea procesului încheiată și față de actele și lucrările dosarului rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina la data de 22.07.2014 sub numărul_ petentul C. N. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/06.07.2014.

În fapt, petentul a învederat că la data de 06.07.2014 circula spre Calinesti in autoturism având fier vechi strâns din curte pe care urma sa-1 valorifice la un centru de fier vechi. In zona Floresti a fost oprit de un echipaj de politie care l-a verificat constatând ca nu deține numărul de înmatriculare din spate, fiind pus un carton cu numărul întrucat l-a pierdut.

Menționează ca la acea data cumpărase autoturismul si nu perfectase actele si din acest motiv nu a putut sa înlocuiască numărul pierdut. A explicat agentului de politie insa nu l-a inteles si a primit amenda contravenționala in valoare de 400 lei.

F. de cele menționate solicită să se constate ca procesul verbal este netemeinic si nelegal si sa se dispună anularea acestuia, anularea amenzii contravenționale care este foarte mare, petentul fiind pensionar cu o pensie foarte mica (635 lei), suferind de anumite afecțiuni care necesita un tratament lunar neputându-și permite sa achite aceasta suma, solicitând eventual înlocuirea acesteia cu un avertisment.

Plângerea contravențională nu a fost motivată în drept și au fost atașat în copie procesul verbal . nr._/06.07.2014, cupon de pensie și taxa judiciară de timbru.

Prin rezoluția din data de 29.07.2014, în temeiul art. 201 alin. 1 C.pr.civ., instanța a dispus comunicarea plângerii și a înscrisurilor atașate către intimat în vederea formulării întâmpinării.

Intimatul I. Județean de Poliția Prahova a depus în data de 25.08.2014 întâmpinare (f. 10) prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea ca temeinic și legal a procesului-verbal contestat.

În motivarea cererii intimatul a subliniat că în fapt la data de 06.07.2013, petentul a fost sancționat contravențional, în condițiile legii, pentru săvârșirea faptelor prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 față de aceea că, la data mai sus menționată, a condus auto marca Ford Escort cu nr. de înmatriculare_ pe DJ 101 P . avea montată plăcuța cu nr. de înmatriculare în partea din spate a autovehiculului.

Arătă faptul că abaterile contravenționale au fost constatate în condițiile art. 109 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, în mod direct de către polițistul rutier.

Menționează că situația de fapt este indicată în mod corect de agentul constatator, acesta indicând cu claritate toate împrejurările comiterii contravenției.

Totodată, arată că temeinicia celor reținute prin procesul-verbal rezultă și din aceea că polițistul este învestit cu exercițiul autorității de stat iar actele întocmite de el sunt înzestrate cu încrederea că autoritatea (reprezentată în acest caz de agentul de poliție), consemnează exact faptele pe care le constată, fără a adăuga denaturări ale realității, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau chiar neglijente a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor sancțiuni de natură disciplinară și / sau penală.

Precizează că prin plângerea formulată petentul nu contestă faptul că nu avea montată plăcuța cu nr. de înmatriculare.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina contravenientului, precizează că agentul constatator a menționat în mod corect actul normativ care prevede această contravenție, respectând totodată dispozițiile art. 16 din OG 2/2001 însă, din eroare, a menționat eronat articolul care prevede contravenția, acesta fiind de fapt art. 102 alin. (2) din OUG 195/2002, normă care face trimitere la art. 108 alin. (1) lit. d) pct. 4 din același act normativ.

Totodată, precizează faptul că această eroare nu poate atrage nulitatea procesului-verbal, putând face eventual obiectul unei analize sub aspectul îndeplinirii condițiilor pentru nulitatea relativă, în concret însă petentului nu i s-a produs nicio vătămare, agentul constatator stabilind cuantumul amenzii în mod corect.

În drept au fost invocate disp. art. 205 și urm. C.pr.civ..

La cerere au fost atașate, raportul agentului constatator și copia proces-verbal de contravenție.

Prin rezoluția din data de 01.09.2014, în temeiul art. 201 alin. 2 C.pr.civ., instanța a dispus comunicarea unui exemplar de pe întâmpinare și de pe înscrisurile aferente petentului pentru a formula răspuns la întâmpinare.

Petentul a formulat răspuns la întâmpinare la data de 09.09.2014 prin care a învederat că la data de 06.07.2014 a fost oprit de un echipaj al politiei din Florești care l-a verificat, întrebând petentul de unde a luat fierul vechi pe care acesta urma să-l ducă la un centru de colectare.

A arătat că acesta a făcut curat în curtea casei și în grădina, dar ridincand-i usa de la portbagaj au constat că numărul de înmatriculare de pe spatele autoturismului lipsea, probabil fusese agățat cu fierul vechi pe care l-a incarcat petentul .

Apreciază că amenda contravențional aplicată este foarte mare respectiv în cuantum de 800 lei, acesta fiind de altfel la prima abatere, având probleme grave de sănătate fiind cardiac, suferind de fibrilații, având un tratament destul de costisitor.

La răspunsul la întâmpinare au fost atașate în copie actele autoturismului și cartea de identitate a petentului.

Prin rezoluția din data de 15.09.2014 instanța a fixat termen de judecată la data de 31.10.2014.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/06.07.2014 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 810 lei reținându-se că a condus auto marca Ford Escort cu nr. de înmatriculare_ pe DJ 101 P . avea montată plăcuța cu nr. de înmatriculare în partea din spate a autovehiculului.

S-a reținut că fapta constituie contravenția prevăzută de art.102 alin.1 pct.2 din OUG nr.195/2002 și sancționată potrivit art.98 alin.4 din același act normativ.

Analizând procesul verbal contestat prin prisma condițiilor de legalitate prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că nu au fost încălcate la încheierea procesului verbal astfel de dispoziții legale.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție instanța reține că petentul nu a contestat săvârșirea contravenției dar a motivat încălcarea dispozițiilor legale prin inexistența actelor de proprietate asupra autoturismului. Instanța apreciază că această împrejurare nu este de natură a înlătura răspunderea contravențională.

Deși se constată că fapta contravențională există instanța apreciază că sancțiunea aplicată este excesivă.Astfel, potrivit art.21 alin.3 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor care cuprinde criteriile de individualizare a sancțiunii contravenționale, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Având în vedere împrejurările în care a fost săvârșită fapta, cuantumul amenzii aplicate prin raportare la veniturile obținute de către petent, precum și cu lipsa dovezilor cu privire la sancționarea anterioară a acestuia, instanța apreciază că sancțiunea amenzii este prea aspră. Pentru aceste considerente, în temeiul art.7, art.21 alin.3 și art.34 alin.2 din OG nr.2/2001, instanța va admite în parte plângerea și va înlocui sancțiunea amenzii cu avertisment.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea formulată de petentul C. N.,, domiciliat în Florești, ., ., județul Prahova, având CNP_ în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, ..60, județul Prahova.

Dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 810 lei din procesul verbal . nr2612997 din 06.07.2014, cu avertisment.

Atrage atenția petentului asupra dispozițiilor art. 7 din OG 2 / 2001, în sensul de a respecta dispozițiile legale.

Menține celelalte prevederi ale procesului verbal.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.Apelul se depune la Judecătoria Câmpina.

Pronunțată în ședință publică azi 31.10.2014.

Președinte, Grefier,

A. C. A. T. M. M. M.

Red.ACAT/MMM

4ex./1.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3330/2014. Judecătoria CÂMPINA