Plângere contravenţională. Sentința nr. 3799/2014. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 3799/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 04-12-2014 în dosarul nr. 2866/204/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr. _

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3799/2014

Ședința publică de la 04 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE ELENA STĂNESCU

Grefier L. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe petentul F. C. și pe intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, având ca obiect plângere contravențională PV . nr._/05.05.2014.

Cererea a fost timbrată cu 20 lei (f.8).

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la 10.11.2014 intimatul a depus înscrisuri (f. 31-32).

Instanța reținând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, analizând actele și lucrările dosarului, declară cercetarea procesului încheiată și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ petentul F. C. a contestat - în termen legal - procesul-verbal . nr._ încheiat la 5.05.2014 de agentul constatator din cadrul intimatului I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, solicitând în principal, anularea actului sancționator, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertisment.

În motivarea plângerii contravenționale petentul a arătat că în momentul când a fost oprit de agentul constatator conducea cu viteza legală pe un sector de drum în care viteza maximă admisă era de 110 km/h și consideră că aparatul radar a înregistrat, cel mai probabil, viteza altui conducător. La aplicarea sancțiunii contravenționale agentul constatator nu a avut în vedere dispozițiile pct. 3.1.1. lit. e din Norma de metrologie legală NML 021 -05/23.11.2005 aprobată prin Ordinul nr. 301/2005 al Biroului Român de Metrologie Legală referitoare la eroarea maximă tolerată de +/ - 4% din valoarea convențional adevărată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h. Astfel, chiar și în ipoteza comiterii contravenției, sancțiunea aplicată este nejustificat de mare, fapta fiind lipsită de gravitate.

În drept a invocat disp. art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002, art. 15, art. 21 din O.G. nr. 2/2001 și a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza art. 223 alin. 3 C.pr.civ..

În susținerea cererii a atașat procesul-verbal contestat, dovada comunicării acestuia și împuternicire avocațială (f. 5-7).

Prin rezoluția din 3.06.2014, în baza disp. art. 201 alin. 1 N.C.P.C., s-a dispus comunicarea plângerii contravenționale și a înscrisurilor atașate intimatului I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, în vederea formulării întâmpinării.

Astfel acesta la 30.06.2014 a depus la dosar întâmpinare (f. 13), prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale, ca neîntemeiată, și potrivit disp. art. 223 alin. 3 C.pr.civ. judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său.

În cuprinsul acestei cereri s-a subliniat că 5.05.2014 petentul a fost sancționat contravențional, în condițiile legii, pentru săvârșirea faptelor prevăzute de O.U.G. nr. l95/2002 privind circulația pe drumurile publice, rep., cu modificările și completările ulterioare, întrucât la acea dată a condus auto marca VW Passat cu nr. de înmatriculare_ pe DN l, km 76, fiind înregistrat de aparatul radar ROM 181, montat pe autospeciala MAI-_, cu viteza de 123 km/h (+23 km/h). Abaterea contravențională a fost constatată în condițiile art. 109 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, cu ajutorul unor mijloace tehnice. Situația de fapt este indicată în mod corect de agentul constatator, care a menționat cu claritate toate împrejurările comiterii contravenției. Temeinicia celor reținute prin procesul-verbal rezultă și din aceea că polițistul este învestit cu exercițiul autorității de stat, iar actele întocmite de el sunt înzestrate cu încrederea că autoritatea (reprezentată în acest caz de agentul de poliție), consemnează exact faptele pe care le constată, fără a adăuga denaturări ale realității, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau chiar neglijente a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor sancțiuni de natură disciplinară și/sau penală. Aplicarea sancțiunii avertismentului nu este de natură a corija comportamentul petentului. Referitor la marja de eroare a aparatelor radar invocată, din adresa nr. 264/11.02.2009 emisă de către Biroul Român de Metrologie Legală rezultă că erorile maxime tolerate pentru măsurarea vitezei, în condiții de trafic, pentru cinemometrele care funcționează atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare, cum este și cazul cinemometrului cu care s-a înregistrat abaterea contravențională comisă de către petent, sunt conform paragrafului 3.1.1 lit. c) din Norma de Metrologie Legală NML 021-05 Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre), aprobată prin Ordinul directorului general al BRML nr. 301/2005 cu modificările ulterioare. Verificarea cerințelor cuprinse în NML 021-05 se realizează numai cu ocazia evaluărilor în vederea aprobărilor de model și cu ocazia verificărilor metrologice la care sunt supuse periodic cinemometrele. Aceste cerințe nu se aplică în funcționarea propriu-zisă a cinemometrelor.

În drept intimatul a invocat disp. art. 205 și urm. C.pr.civ. și a depus raportul agentului constatator din 14.06.2014 și în copie: atestatul operatorului radar, buletinul de verificare metrologică nr._/18.02.2014, extras din registrul abaterilor înregistrate la 5.05.2014, două planșe foto, cazierul contravențional al petentului și adresa nr. 264/11.02.2009 emisă de Biroul Român de Metrologie Legală (f. 14-21).

Petentului i s-a comunicat la 3.07.2014 întâmpinarea formulată de intimat, însă acesta nu a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

Cu adresa nr._/4.11.2014 (f. 31) intimatul a înaintat la dosar certificatul de aprobare model nr. 012/13.03.2009 (f. 32).

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri și s-au depus două planșe foto.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._ întocmit la 5.05.2014 de agentul constatator din cadrul intimatului petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 340 lei și 3 puncte de penalizare, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 121 alin. 1 din R.A. al O.U.G. nr. 195/2002, rep.

În sarcina acestuia s-a reținut că 5.05.2014, ora 17.51, a condus auto VW Passat cu nr. de înmatriculare_ pe DN l, km 76, fiind înregistrat de aparatul radar ROM 181, montat pe auto cu nr. de înmatriculare MAI-_, cu viteza de 123/km/h (+23 km/h), faptă sancționată de art. 100 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, rep.

Verificând în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Sus aspectul temeiniciei întocmirii procesului-verbal se reține că potrivit prevederilor art. 109 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției, iar potrivit prevederilor art. 121 alin. 2 din Regulamentul de Aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin H.G. nr. 1391/2006, nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

De asemenea, potrivit prevederilor pct. 3.5.1 din Norma de Metrologie Legală NML 021-05 aprobată prin Ordinul nr. 301/2005 al Biroului Român de Metrologie Legală, modificat prin Ordinul nr. 153/2007 și Ordinului nr. 187/2009, înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: data și ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate și imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență nr. de înmatriculare al acestuia.

În cauză intimatul a făcut dovada constatării contravenției privind încălcarea regimului legal de viteză, cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, depunând la dosar buletinul de verificare metrologică al aparatului radar folosit pentru efectuarea înregistrării (f. 16), dovada omologării aparatului radar (f. 32), atestatul operatorului radar (f. 15) și înregistrarea fotografică (f. 18-19) a autoturismului condus de petent.

Deși petentul a invocat marja de eroare a aparatului radar, această afirmație este neîntemeiată. Erorile maxime tolerate pentru măsurarea vitezei în condiții normale de trafic pentru cinemometrele care funcționează atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare, sunt cele indicate în paragraful 3.1.1 lit. c din NML 021-05, însă verificarea și a acestor cerințe se realizează numai cu ocazia evaluărilor în vederea aprobărilor de model și cu ocazia verificărilor metrologice la care sunt supuse periodic cinemometrele. Aceste cerințe nu se aplică în funcționarea propriu-zisă a aparatelor radar.

Cum cinemometrul care a efectuat înregistrarea în cauză este omologat și verificat metrologic, se constată că inclusiv erorile maxime tolerate au fost analizate în momentul eliberării de către Biroul Român de Metrologie Legală a buletinului de verificare metrologică mai sus evidențiat.

În consecință, instanța apreciază că au fost respectate dispozițiile art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006, iar intimatul a răsturnat prezumția de nevinovăție de care beneficia petentul, conform art. 23 alin. 8 din Constituție și art. 6 din CEDO, dovedind existența contravenției reținută în sarcina sa și implicit vinovăția acestuia în săvârșirea faptei.

De altfel, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice cu depășirea vitezei legale, chiar și cu 23 km/h, ca în cazul petentului, relevă un grad ridicat de pericol social în condițiile în care este de notorietate că pe acest sector de drum acest gen de contravenție constituie una din cauzele numeroaselor accidente de circulație, iar petentul nu este la prima încălcare a normelor de circulație, elocvent în acest sens fiind cazierul contravențional al acestuia (f. 20).

Față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001, urmează să respingă ca neîntemeiată plângerea formulată și să mențină, ca legal și temeinic, procesul-verbal contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul F. C., CNP_, domiciliat în București, .. 13, ., sector 2, în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, cu sediul în mun. Ploiești, .. 60, jud. Prahova, și în consecință:

Menține procesul-verbal de contravenție . nr._/5.05.2014, ca legal și temeinic.

Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanță, în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4.12.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. S. M. L.

Red. ES/ES

5 ex./6.01.2015

2 comunicări/…………………

PETENT

1. F. C. - sector 2, București, FREDERICCHOPIN, nr. 13, .

INTIMAT

2. I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA - PLOIEȘTI, V. L., nr. 60, J. PRAHOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3799/2014. Judecătoria CÂMPINA