Plângere contravenţională. Sentința nr. 89/2014. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 89/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 10-01-2014 în dosarul nr. 6398/204/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
JUDECĂTORIA CÂMPINA
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 89/2014
Ședința publică de la 10 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE ANDREIA-CLAUDIA-ALICE TOMESCU
Grefier M. M. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petent I. M. și pe intimat I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, având ca obiect plângere contraventionala DECLINAT-PV . NR._/17.09.2013.
Acțiunea a fost timbrată cu suma de 20 de lei reprezentând taxa judiciară de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Instanța, față de lipsa părților, lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1 din codul de procedură civilă, verificându-și competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere potrivit art.32 din OG 2/2001.
În baza art.238 alin.1 N.C.p.c estimează că durata necesară cercetării judecătorești, este de prezentul termen.
Nemaifiind alte cererii de formulat și nici probe de administrat, în baza disp. art. 244 alin. 1 C. pr. civ. declară cercetarea procesului încheiată și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată sub nr._/231/2013 la data de 26.09.2013 pe rolul Judecătoriei Focșani, jud. V., petentul I. M. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție Prahova, anularea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/17.09.2013 și exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 170 lei și a punctelor de penalizare, sancțiuni aplicate prin procesul-verbal mai sus amintit.
În fapt, petentul a arătat că la data de 17.09.2013, în jurul orelor 15:30, în timp ce conducea o autoutilitară Dacia P. a fost oprit de către agentul constatator pentru controlul documentelor. A învederat petentul că în momentul opririi avea cuplată centura de siguranță, dar a procedat la decuplarea acesteia pentru a putea înmâna documentele solicitate ce se aflau într-o haină aflată în cuierul mașinii, aspect ce a fost sesizat de către agentul de poliție care nu a ținut cont de obiecțiunile formulate și a procedat la întocmirea procesului – verbal. A mai arătat petentul că procesul-verbal nu este semnat de nici un martor, iar după ce l-a semnat a observat că agentul constatator precizase în procesul-verbal că nu sunt alte mențiuni.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În dovedirea cererii petentul a depus, în copie, procesul-verbal contestat (f. 3) și carte de identitate (f. 4).
Intimatul a formulat întâmpinare, depusă la dosar la data de 15.11.2013, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Focșani și declinarea cauzei în favoarea Judecătoria Câmpina, față de disp. art. 31 alin. 1 și art. 32 alin. 2 din O.G. 2/2001, competentă fiind judecătoria în circumscripția căreia a fost săvârșită contravenția.
Pe fondul cauzei intimatul a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată întrucât, în mod temeinic și legal, la data de 17.09.2013, petentul a fost sancționat contravențional conform O.U.G. 195/2002 deoarece la data de 17.09.2013 ora 15:30 a condus auto marca Dacia P. de culoare albă cu nr. de înmatriculare_ de DJ 101P Filipeștii de P., fără a purta centura de siguranță în timpul deplasării. Întrucât fapta pentru care petentul a fost sancționat contravențional a fost constatată personal de agentul constatator, procesul-verbal care a fost legal întocmit se bucură de prezumția de temeinicie. Procesul-verbal contestat îndeplinește cerințele prev. de art. 16 alin. 1 din O.G. 2/2001, precum și pe cele prevăzute, sub sancțiunea nulității absolute, de art. 17 din același act normativ, iar fapta a fost constatată de către un agent de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent să constate și să sancționeze contravențiile la regimul circulației rutiere, astfel încât acesta are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinei petentului, cât timp acesta nu este în măsură să prezinte o probă contrară. Față de inconsecvența petentului care a luat la cunoștință de împrejurările consemnate în cuprinsul actului sancționator, fără a face mențiuni cu ocazia întocmirii acestuia, pentru ca ulterior să formuleze prezenta plângere, se poate constata că prezumția de temeinicie a procesului-verbal nu a fost înlăturată. În temeiul art. 36 din O.G. nr. 2/2001 a solicitat obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În dovedirea susținerilor formulate intimatul a depus cazierul contravențional al petentului (f. 21) și raportul agentului constatator (f. 22).
Prin sentința civilă nr. 4480 pronunțată la data de 05.11.2013, în temeiul art. 32 alin. 1 din O.G. 2/2001 și ale art. 129 și 130 C.pr.civ., Judecătoria Focșani a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătorie Câmpina, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 02.12.2013.
Instanța a dispus comunicarea către petent a întâmpinării depuse în cauză, însă acesta nu a formulat răspuns la întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță la termenul de judecată.
În cauză instanța a administrat proba cu înscrisurile aflate la dosar, mai sus indicate.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/17.09.2013 petentul I. M. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 160 lei reținându-se că a condus auto marca Dacia P. de culoare albă cu numărul de înmatriculare_ fără a purta centura de siguranță, contravenție prevăzută de art.108 alin.1 pct.3 din OUG nr.195/2002 republicată.
Verificând potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare a contravenției contestat, instanța reține că acesta îndeplinește toate condițiile prevăzute de art. 16 din OG 2/2001. De asemenea în cauză nu se poate reține nici unul din motivele de nulitate absolută a procesului verbal potrivit art. 17 din OG 2/2001.
Petentul contestă situația de fapt reținută de agentul constatator, însă prezent nu a propus probe în dovedirea celor susținute prin plângere, astfel că instanța are în vedere disp. art. 249 NCpc potrivit căruia cel care face o susținere în cursul procesului9 trebuie să o dovedească, în afara cazurilor prevăzute de lege. Procesul verbal de constatare a contravenției face dovada deplină a celor consemnate în el până la dovada contrară, petentul trebuind să facă această dovadă în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției „acuzatului” dincolo de orice îndoiala rezonabilă.
Cum petentul nu a făcut dovada susținerilor din plângerea contravențională care să combată starea de fapt reținută în procesul verbal, instanța va constata că procesul verbal este temeinic încheiat și în conformitate cu dispozițiile legale mai sus menționate.
Instanța reține, de asemenea, că în cauză nu exista obligația legală de semnare a procesului verbal de către un martor asistent deoarece procesul verbal a fost semnat de contravenient.
În consecință instanța constată că petentul a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa și în mod legal s-a dispus sancționarea sa, instanța urmând ca în temeiul disp. art. 34 al.1 din OG nr.2/2001, să respingă ca neîntemeiată plângerea formulată de acesta
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petent I. M., domiciliat în com.Slobozia Bradului, . V., având CNP_ în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, ..60, județul Prahova, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel ce se depune la Judecătoria Câmpina, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10.01.2014.
Președinte, Grefier,
A. C. A. T. M. M. M.
Red. ACAT/MMM/Ș.A.M.
4ex/27.01.2014
← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
---|