Cereri. Sentința nr. 4046/2014. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 4046/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 19-12-2014 în dosarul nr. 6178/204/2014

ROMÂNIA

J. C., JUDEȚUL PRAHOVA

C., ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4046

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19 DECEMBRIE 2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Ș. M. A.

GREFIER: NIȚEANU V. M.

Pe rol fiind judecarea sesizării având ca obiect constatare prescripție executare sancțiune formulată de petenta J. C. - BIROUL EXECUTĂRI CIVILE în contradictoriu cu intimatul Ș. L..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Cerere scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Procedura de citare, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța în baza disp. art. 15 alin. 1 din OG nr. 55/2002, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere.

În baza disp. art. 258 rap. la art. 255 și art. 237 alin. 2 pct. 7 C. pr. civ., instanța încuviințează petentei proba cu înscrisurile depuse la dosar, aceasta fiind concludentă, admisibilă și necesară soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză, instanța în baza disp. art. 244 alin. 1 C. pr. civ. declară cercetarea procesului încheiată și față de actele și lucrările dosarului rămâne în pronunțare.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data de 09.10.2014 petenta J. C. - BIROUL EXECUTĂRI CIVILE, prin judecător delegat C. M. a solicitat să se constate că a intervenit prescripția executării sancțiunii obligării contravenientului Ș. L. la prestarea activității în folosul comunității pe o durată de 50 ore, ce urma să fie executată la dispoziția Primăriei or. Băicoi, jud. Prahova.

În motivarea cererii s-a arătat că prin sentința civilă nr. 1933/31.05.2012 pronunțată de J. C., rămasă irevocabilă la data de 20.07.2012, a fost înlocuită sancțiunea amenzii în sumă de 500 1ei, aplicată contravenientului prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 03.07.2010, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 50 ore.

În baza acestei hotărâri a fost emis mandatul de executare a muncii în folosul comunității nr. 236 din 20.07.2012 și se solicită a se constata că executarea sancțiunii s-a prescris.

În drept, a fost invocat art. 211 din OG nr. 55/2002.

Prin rezoluția din 10.10.2014 s-a dispus comunicarea cererii intimatului, cu mențiunea că are posibilitatea de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicare.

Întrucât intimatul nu a formulat întâmpinare s-a dispus fixarea termenului de judecată.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind atașat dosarul nr._ .

Examinând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1933 pronunțată la 31.05.2012 de J. C. în dosarul nr._, rămasă irevocabilă, prin nerecurare, la data de 20.07.2012, a fost înlocuită sancțiunea amenzii în sumă de 500 lei aplicată contravenientului prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 03.07.2010 cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 50 ore, la dispoziția Primăriei Băicoi, jud. Prahova.

În vederea punerii în executare a acestei hotărâri a fost emis mandatul de executare a sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 236 din 20.07.2012, ce a fost comunicat atât intimatului Ș. L., cât și Primăria Băicoi, precum și Poliției Comunei Băicoi, în conformitate cu prev. art. 15 alin. 2 din OG nr. 55/2002.

Potrivit disp. art. 17 alin. 1 și art. 19 alin. 1 din OG nr. 55/2002, primarul are obligația să aducă la îndeplinire mandatul de executare și să asigure supravegherea executării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, prin persoane împuternicite în acest sens, cu sprijinul unității de politie, în a căror rază teritorială se execută sancțiunea,

De asemenea potrivit art. 20 alin. 1 din OG nr. 55/2002 contravenientul trebuie să se prezinte de îndată, dar nu mai târziu de 3 zile de la primirea mandatului de executare, la primarul unității administrativ-teritoriale în a cărei raza își are domiciliul sau reședința, pentru luarea în evidență și executarea sancțiunii.

Prin adresa nr. 0254/13.06.2013 și nr._/17.07.2013 Primăria Orașului Băicoi a învederat că intimatul Ș. L. nu s-a prezentat în vederea executării sancțiunii muncii în folosul comunității.

Conform disp. art. 211 alin. 1 din OG nr. 55/2002, executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea.

Având în vedere că în cauză nu s-a făcut dovada suspendării sau întreruperii cursului prescripției, instanța reține că termenul de doi ani sus menționat s-a împlinit la data de 20.07.2014.

Pe cale de consecința, în temeiul dispozițiilor legale mai sus reținute, va admite sesizarea, urmând a constata intervenită prescripția executării sancțiunii obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durata de 50 ore, dispusă prin sentința civilă nr. 1933 pronunțată la 31.05.2012 de J. C. în dosarul nr._ .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea petentei J. C. - BIROUL EXECUTĂRI CIVILE, cu sediul în mun. C., . nr. 14, jud. Prahova, în contradictoriu cu intimatul Ș. L., CNP_, domiciliat în or. Băicoi, ., jud. Prahova.

Constată intervenită prescripția executării sancțiunii obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durata de 50 ore, dispusă prin sentința civilă nr. 1933 pronunțată la 31.05.2012 de J. C. în dosarul nr._ .

Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanță, în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.12.2014.

Judecător, Grefier,

Red. ȘMA

4 ex./19.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 4046/2014. Judecătoria CÂMPINA