Pretenţii. Sentința nr. 2696/2014. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 2696/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 24-09-2014 în dosarul nr. 5395/204/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

DOSAR NR._

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILA NR.2696/2014

Ședința publică din data de 24.09.2014

PREȘEDINTE: C. M.

GREFIER:B. L. M.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții formulată de reclamanta Asociația de proprietari nr. 841 Câmpina împotriva pârâtului G. V..

Cererea este scutită de plata taxei de timbru conform art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, cauza fiind suspendată la data de 29.05.2013, în baza art. 1551 din codul de procedură civilă, întrucât reclamanta nu a precizat acțiunea.

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 841 Câmpina a chemat în judecată civilă pe pârâtul G. V. pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 5.547,11 lei reprezentând debite restante la data de 30.09.2012 din care suma de 936,76 lei reprezintă debite curente și restante la plata întreținerii, suma de 386,41 lei debite restante la plata fondurilor de reparații și reabilitare, suma de 114,30 lei cheltuieli recuperare debite și 4109,64 lei debite restante la plata majorărilor de întârziere și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâtul a beneficiat lunar de toate utilitățile și serviciile necesare întreținerii și administrării apartamentului și părților comune deținute în cotă indiviză dar nu a achitat datoriile până în prezent deși a fost somat.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 1357 alin. 1 și art. 1381 alin. 1 din codul civil, art. 49 alin. 1 și art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 230/2007, HG nr. 1588/2007.

În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar notificarea nr. 04/15.08.2012(f.5), lista de plată a cheltuielilor de întreținere (f.10), procesul verbal de neprezentare al conciliere(f.13) și a solicitat proba cu înscrisuri.

Fiind lega citat pârâtul nu a formulat întâmpinare.

Din verificarea actelor dosarului rezultă că ultimul act de procedură efectuat în cauză a avut loc la data de 29.05.2013, când s-a dispus suspendarea judecății cauzei în temeiul art. 155 1 din codul de procedură civilă, pentru că reclamanta nu a precizat acțiunea în sensul de a arăta pe ce perioadă se solicită suma de 936,76 lei reprezentând debite curente și restanțe la plata întreținerii și să se depună copiile listelor de plată aferente acestei perioade;

- să s e precizeze pe ce perioadă este datorată suma de 386,41 lei reprezentând debite la fondurile de reparații și reabilitare și să fie depuse înscrisuri din care rezultă suma solicitată;

- să se depună înscrisuri privind suma de 114,30 lei reprezentând cheltuieli recuperare debite și să se precizeze ce reprezintă aceste debite;

- să se precizeze perioada pentru care este datorată suma de 4109,64 lei reprezentând debite restante la plata majorărilor de întârziere, urmând a fi depuse listele de plată aferente acestei perioade.

Conform art. 248 din codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții de cel puțin un an.

Întrucât în cauza de față termenul de un an de la ultimul act de procedură efectuat, s-a împlinit, instanța, în baza art. 248 raportat la art. 1551 cod procedură civilă, urmează să constate perimarea acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată acțiunea formulată de reclamanta Asociați de P. nr. 841 cu sediul în mun. Câmpina, ., . prin administrator . cu sediul în mun. Câmpina, . nr. 10, ., ap.19, . împotriva pârâtului G. V. domiciliat în mun. Câmpina, ., ., ..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.09.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

C. M. B. L. M.

Red.C.M.

4 ex/25.09.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2696/2014. Judecătoria CÂMPINA