Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 07/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 07/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 05-01-2015 în dosarul nr. 7/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL P.
Câmpina, ., nr. 14, jud. P.,cod_
tel_; tel/fax_
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 07
Ședința Camerei de Consiliu din 05 ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE- D. E.
GREFIER- I. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. H. P. S.A..împotriva pârâtului B. A. .
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru conform chitanței de la fila 3 dosar.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, verificându-și din oficiu competența, în temeiul disp. art. 131 alin. 1 NCPC, constată că este competentă general, material și teritorial în conformitate cu disp.art. 1027 rap art. 107 alin.1 NCPC.
Instanța, în temeiul disp. art. 238 NCPC estimează durata cercetării procesului la un singur termen, respectiv termenul de astăzi.
Constatând că pârâtul nu a depus întâmpinare dispune decăderea acestuia din dreptul de a mai depune probe și de a invoca excepții .
Instanța, în baza disp. art.258 rap. la art. 255 și 237 alin 2. pct 7 NCPC, încuviințează reclamantei proba cu înscrisurile aflate la dosar, ca probă concludentă, admisibilă și necesară cauzei
Față de solicitarea reclamantei, prin reprezentant de a se soluționa cauza și în lipsa reprezentanților săi, în baza disp. art. 244 alin. 1 N. C.P.C. constată încheiată cercetarea judecătorească și rămâne în deliberare .
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. _ reclamanta S.C. H. P. S.A. a solicitat obligarea pârâtului B. A., la plata sumei de 158,00 lei, reprezentând contravaloare servicii comunale prestate, respectiv apă în perioada iunie 2013-noiembrie 2013, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a beneficiat de servicii comunale respectiv apă concretizate in facturile anexate, pe care refuză să le achite
In drept cererea a fost întemeiată pe disp. art. 241/2006 si clauzele contractuale.
In dovedirea cererii, reclamanta a atașat la cererea de valoare redusa, in copie, următoarele înscrisuri: fișă client în perioada 01.07._14 ,proces verbal din 27.12.2013 contractul nr._ din 27.04.2005 și facturi fiscale (f.10-26).
Paratul, căreia i-a fost comunicat formularul de cerere, înscrisurile si formularul de răspuns la data de 15.10.2014 nu a răspuns pretențiilor reclamantei.
In cauza a fost administrata proba cu înscrisuri.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține urmatoarele:
Potrivit art. 1.025 alin. 1 și art. 1026 alin. 1 C. pr. civ. procedura cu privire la cererile de valoare redusa se aplica atunci când valoarea pretențiilor reclamantului, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, acesta având posibilitatea alegerii între procedura specială și cea de drept comun.
In speța reclamanta a ales procedura specială cu privire la cererile cu valoare redusă solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 158,00 lei, reprezentând contravaloare servicii comunale de apa, in baza contractului nr._ din 27.04.2005 încheiat intre părți.
Din înscrisurile depuse la dosar si fata de poziția procesuala a paratului, avându-se în vedere disp. art. 1030 alin. 2, întrucât aceasta nu a răspuns pretențiilor reclamantei prin restituirea formularului de răspuns, instanța retine ca s-a făcut dovada de către reclamanta a pretențiilor sale.
Astfel, conform facturilor fiscale (f. 12-17), scadente in termen de 15 de zile calendaristice de la data emiterii, paratul datorează reclamantei suma de 158,00 lei, reprezentând contravaloare servicii comunale, respectiv apa.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 1030 NCPC rap. la art. 969 cod civil 1864,aplicabil față de data încheierii contractului, instanța va admite acțiunea si va obliga paratul să plătească reclamantei suma de 158,00 lei, reprezentând contravaloare servicii comunale, respectiv apă.
In temeiul disp. art. 453 NCPC va fi obligată pârâta că plătească reclamantei suma de 50 lei - cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. H. P. S.A., CUI_, J_, cu sediul în Ploiești, .. 1, jud. P., împotriva pârâtului B. A., domiciliat în com. Poiana Câmpina . jud. P. și, în consecință:
Obliga paratul să plătească reclamantei suma de 158,00 lei, reprezentând contravaloare servicii comunale prestate.
Obliga pârâtul sa plătească reclamantei suma de 50 lei cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanța, în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 05.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. E. I. C.
Red. DE/IC
4 ex/06.01.2015
← Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 3385/2015.... | Cereri. Sentința nr. 2148/2015. Judecătoria CÂMPINA → |
---|