Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1594/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 1594/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 1594/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL P.

Câmpina, ., nr. 14, jud. P.

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1594/2015

Ședința Camerei de Consiliu de la 29 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M.-L. E.

Grefier: A. E. V.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamantă S.C. H. P. S.A. și pe pârâtul B. E. C., având ca obiect cerere de valoare redusă.

Cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu taxă timbru în cuantum de 50 lei (f. 3 dosar).

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța în temeiul art.131 alin.1 NCPC verificându-și competența constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere, conform art. 1027 rap. la art. 107 alin.1 NCPC.

Instanța în temeiul disp. art. 238 NCPC, estimează că durata necesară pentru soluționarea dosarului este de un termen de judecată.

Instanța în temeiul art. 258 alin.1 rap. la art. 255 NCPC admite la solicitarea reclamantei proba cu înscrisurile depuse la dosar, constată că pârâtul nu a depus întâmpinare și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față,

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamanta S.C. H. P. S.A. a solicitat obligarea pârâtului B. E. C., la plata sumei de 513,48 lei din care 439,93 lei reprezentând contravaloare servicii prestate și suma de 73,55 lei reprezintă penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a beneficiat de servicii comunale respectiv apă, canal ,preluare apă meteo, concretizate in facturile anexate, pe care refuză să le achite

In drept cererea a fost întemeiată pe disp. art. 241/2006 si clauzele contractuale.

In dovedirea cererii, reclamanta a atasat la cererea de valoare redusa, in copie, urmatoarele înscrisuri: borderou facturi, contractul nr._ din 09.12..2008 și facturi fiscale (f.10-21).

Paratul, căruia i-a fost comunicat formularul de cerere, înscrisurile si formularul de răspuns la data de 03.02.2015 nu a raspuns pretențiilor reclamantei.

In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține urmatoarele:

Potrivit art. 1.025 alin. 1 și art. 1026 alin. 1 C. pr. civ. procedura cu privire la cererile de valoare redusa se aplica atunci când valoarea pretentiilor reclamantului, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, acesta avand posibilitatea alegerii între procedura specială și cea de drept comun.

In speta reclamanta a ales procedura specială cu privire la cererile cu valoare redusă solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 513,48 lei, reprezentând contravaloare servicii comunale de apa potabilă, in baza contractului nr._ din09.12..2008 încheiat intre părti.

Din înscrisurile depuse la dosar si fata de pozitia procesuala a paratului, avându-se în vedere disp. art. 1030 alin. 2, întrucât aceasta nu a raspuns pretentiilor reclamantei prin restituirea formularului de raspuns, instanta retine ca s-a făcut dovada de catre reclamanta a pretentiilor sale.

Astfel, conform facturilor fiscale (f. 15-20), scadente in termen de 15 de zile calendaristice de la data emiterii, paratul datorează reclamantei suma de 513,48 lei din care: 439,93 lei reprezentând contravaloare servicii prestate și suma de 73,55 lei reprezintă penalități de întârziere .

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 1030 NCPC rap. la art. 969 cod civil 1864,aplicabil față de data încheierii contractului, instanta va admite actiunea si va obliga paratul să plătească reclamantei suma de 513,48 lei din care: 439,93 lei reprezentând contravaloare servicii prestate și suma de 73,55 lei reprezintă penalități de întârziere .

In temeiul disp. art. 453 NCPC va fi obligată pârâta că plătească reclamantei suma de 50 lei - cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta S.C. H. P. S.A., CUI_, J_, cu sediul în Ploiești, .. 1, jud. P., împotriva pârâtului B. E. C., domiciliat în or. Băicoi . ., CNP_ și în consecință:

Obliga paratul sa plateasca reclamantei suma de 513,48 lei din care 439,93 lei reprezentând contravaloare servicii prestate și suma de 73,55 lei reprezintă penalități de întârziere .

Obliga paratul sa plateasca reclamantei suma de 50 lei cheltuieli de judecata

Cu apel ce se va depune la această instanță, in termen de 30 zile de la comunicare .

Pronuntata in sedinta publica astăzi 29.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M.-L. E.

Red.EML/SL

4 ex/25.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1594/2015. Judecătoria CÂMPINA