Contestaţie la executare. Sentința nr. 2692/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2692/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 2692/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova,cod_
tel_; tel/fax_
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2692
Ședința publică de la 29 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - D. E.
GREFIER –I. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare formulată de contestatorul C. M. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA-SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL CÂMPINA.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în sumă de 83 lei conform chitanței de la fila 12 dosar
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care ;
Se învederează instanței că, prin Serviciul Registratură la data de 24.06.2015 intimata a înaintat la dosar într-un singur exemplar toate actele care au stat la baza emiterii titlului executoriu împotriva contestatorului f. 58-67 dosar.
Instanța, verificându-și din oficiu competența, în temeiul disp. art. 131 alin. 1 NCPC, constată că este competentă general, material și teritorial în conformitate cu disp.art. 107 alin.1 NCPC.
Instanța, în temeiul disp. art. 238 NCPC estimează durata cercetării procesului în termen de 3 luni .
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, constatând că intimata a depus întâmpinare în termen legal în cadrul procedurii prealabile, a depus la dosarul cauzei pentru termenul de azi toate actele care în baza emiterii titlului executoriu pe numele contestatorului, art.258 rap. la art. 255 și 237 alin 2. pct 7 NCPC, încuviințează părților ca legale, utile, pertinente cauzei probele cu înscrisurile aflate la dosar.
Nemaifiind alte cereri instanța în baza disp. art. 244 alin. 1 N. C.P.C. constată încheiată cercetarea judecătorească și rămâne în deliberare .
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față,
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ contestatorul C. M. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA-SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL CÂMPINA, a formulat contestație la executare împotriva actului de executare respectiv Somația nr._ din 26.02.2015 în dosarul de executare nr._/2009.
In motivarea cererii, contestatorul a arătat că potrivit somației s-a impus în sarcina lui obligația de plată a sumei de 1104 lei respectiv contribuția la asigurările sociale de sănătate, obligație fiscală ce are la bază un titlu executoriu care nu i-a fost comunicat .
A mai arătat contestatorul că în perioada 2004-2012 a obținut în România venituri din dividente pentru care a plăti impozit iar potrivit Codului fiscal nu avea obligația de a plăti asigurări sociale atâta timp cât nu avea calitatea de asigurat în România ,el fiind cetățean german.
A mai arătat contestatorul, că un alt motiv de nelegalitate este acela că potrivit Codului fiscal, contribuția de asigurări sociale de sănătate se stabilește de organul fiscal competent prin Decizia de impunere anuală, lucru ce nu a fost făcut necomunicându-i-se nici o decizie de impunere, iar din conținutul somației nu rezultă cu certitudine dacă obligația fiscală stabilită în sarcina lui este obligație principală sau accesorie.
In drept, contestația a fost întemeiată pe disp.art.172-174 C.P.F, art.712 al.2 C., art.211, 214 din Legea 95/2006, Normele Metodologice /2007, regulamentul CE nr.883/2004 al parlamentului European și al Consiliului, Codul de procedură fiscală, codul fiscal.
In dovedirea cererii, contestatorul a depus în copie la dosar, Somația, Certificat.
Agenția Națională de Administrație Fiscală a depus la dosar Întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, motivat de faptul că în conformitate cu prevederile Ordinului 806/_ privind procedura de predare primire a documentelor și informațiilor în vederea administrării de către ANAF a Contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoane fizice debite calculate de CASS pentru contestator în sumă de 4455 lei, dar nevirată de contribuabil ,au fost preluate ca obligații de plată către SFO Câmpina în evidențele fiscale și pentru care au fost stabilite accesorii în sumă de 7307 lei.
A mai arătat intimata, că contestatorul nu și-a îndeplinit obligația de plată de a achita la termenele scadente contribuția de asigurări sociale, astfel încât accesoriile în sumă de 1104 lei sunt legal datorate bugetului general consolidat.
La solicitarea instanței, intimata a înaintat la dosar, somația, titlul executoriu, confirmare de primire.
Contestatorul a depus la dosar Răspuns la Întâmpinare prin care a arătat că potrivit întâmpinării intimatei, rezultă că suma de 1104 lei ar reprezenta obligații accesorii, aspect ce confirmă nelegalitatea actelor de executare contestate, în condițiile în care în cuprinsul somației aceste obligații se regăsesc sub denumirea de contribuții de asigurări sociale de sănătate și nicidecum penalități, dobânzi etc.
De asemenea a arătat contestatorul că nu i-a fost comunicat nici un Titlu executoriu care să stea la baza executării silite, el nu are obligația de a plăti în România contribuții de asigurări sociale de sănătate .
Intimata a mai depus la dosar în copie somații, decizii, anunț colectiv privind comunicarea actelor administrative fiscale.
In cauză au fost administrate probe cu înscrisurile depuse de părți la dosar .
Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt următoarele:
Prin Titlu executoriu nr._ din 26.02.2015 (f.33) s-au stabilit obligații fiscale în sumă de 1104 lei pentru contribuabilul contestator, începându-se executarea silită în dosarul de executare nr._/2009 prin emiterea somației (f.32 ) către debitor.
Împotriva executării silite, contestatorul debitor a formulat prezenta contestație la executare prin care a solicitat anularea formelor de executare începute împotriva sa, invocând mai multe motive de fond și de nelegalitate a actelor de executare .
In ceea ce privește susținerea, în sensul că este cetățean german și nu datorează contribuții de asigurări sociale de sănătate în România fiind plătitor în Germania, instanța nu o va avea în vedere întrucât depunerea unui document (f.11) în limba germană tradus de contestator fără nici o legalizare a unui traducător autorizat precum nedepunerea și a altor dovezi concludente și neechivoce echivalează cu lipsa oricăror dovezi .
In ceea ce privește, motivul invocat de contestator în sensul că, contribuțiile de asigurări sociale de sănătate nu au fost stabilite printr-o decizie de impunere care să i se comunice legal, acesta este întemeiat pentru considerentele ce succed.
In Titlul executoriu pus în executare (f.61) la rubrica „ documentul prin care s-a evidențiat suma de plată „ apar menționate 3 decizii calcul accesorii /2012, 2 înaintate la dosar (_) împreună cu Anunțul colectiv prin care se face comunicare actelor fiscale mai sus menționate.
Potrivit disp.art.44 al.2 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului dacă se asigură primirea sub semnătură privată a actului administrativ fiscal sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire ,iar potrivit al.4 și 5 în cazul în care comunicarea potrivit al.2 nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate, prin afișare la sediul organului fiscal emitent pe pagina de internet ANAF, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului.
In cauza în speță, se constată că nu au fost respectate dispozițiile legale de comunicare, dispoziții cu caracter imperativ și nicidecum supletiv care să dea posibilitatea organului fiscal să aleagă modalitatea de comunicare.
Astfel, nu rezultă din nici un înscris faptul că actele administrativ fiscale reprezentate de deciziile de impunere au fost comunicate prin poștă cu scrisoare recomandată, dimpotrivă rezultând că s-a trecut direct la modalitatea de comunicare ce constituie o excepție de la regula aplicabilă numai în situația de imposibilitate a comunicării prin procedura clasică, prin Anunțul colectiv (f.62-65) ceea ce echivalează cu necomunicarea acestora.
Referitor la cel de al treilea motiv invocat de contestator, constând în aceea că nu rezultă din cuprinsul somației dacă obligația fiscală stabilită în sarcina subsemnatului este obligație principală sau accesorie, instanța îl va aprecia ca întemeiat față de disp.art.87 din OG 92/2003.
Astfel, potrivit articolelor menționate mai sus Decizia de impunere trebuie să prevadă mențiunile de la art.43 al.2 precum și categoria de impozit, taxă, contribuție sau altă sumă datorată bugetului general consolidat, baza de impunere și cuantumul acestora pentru fiecare perioadă impozabilă .
In cazul în speță, în Titlul executoriu se menționează astfel cum s-a arătat și anterior, la natura obligației „contribuții de asigurări sociale de sănătate „ la documentul prin care s-a evidențiat suma de plată - 3 decizii de impunere -calcul accesorii – înaintându-se la dosar numai 2 decizii în care sumele calculate sunt relativ diferite față de cea din titlul executoriu .
Pe de altă parte, potrivit disp.art.88 din OG 92/2003 actele administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere sunt și deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii, aspect față de care era obligatoriu a se prevede pentru a se cunoaște de contribuabil baza de impunere și cuantumul acestora .
Este evident, că există neconcordanțe între înscrisurile depuse la dosar, cu greu dacă nu imposibil poate un contribuabil să înțeleagă dacă este vorba de o obligație principală sau accesorie, în ce constă ea și de unde provine .
In ceea ce privește ultimul motiv invocat de contestator, respectiv faptul că obligația fiscală ce face obiectul executării silite nu a fost stabilită de organul fiscal competent, astfel încât au fost încălcate disp.art.296 ind.28 din Codul de procedură fiscală, instanța nu-l va avea în vedere întrucât conform Ordinului comun privind procedura de predare –primire documente și informații în vederea administrării de către ANAF a contribuțiilor sociale, obligatorii datorate de persoane fizice /2012, în mod legal intimata a procedat la declanșarea executării silite pentru suma rămasă.
Față de aspectele reținute în alineatele precedente referitoare la nelegalitatea actelor de executare, astfel cum au fost ele analizate în alineatele precedente, instanța va admite contestația la executare și va anula somația și Titlul executoriu în baza căruia s-a pornit executarea.
In temeiul disp. art. 453 NCPC va fi obligată intimata să plătească contestatorului suma de 83 lei reprezentînd taxa judiciară de timbru conform chitanțelor aflate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulata de contestatorul C. M. domiciliat în Germania . -_ cu domiciliul ales în . Centura nr.5-6 jud. Ilfov prin Av.T. B. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA-SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL CÂMPINA, cu sediul în mun. Câmpina ..31 jud. Prahova și, în consecință
Anulează actele de executare din dosarul de executare nr._/2009 respectiv Titlul executoriu nr._ din 26.02.2015 și Somația nr._ din 26.02.2015
Obligă intimata sa plătească contestatorului suma de 83 lei cheltuieli de judecata.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Câmpina.
Pronunțată în ședință publică astăzi 29.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
D. E. I. C.
Red. DE/SL
4 ex/01.07.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2702/2015. Judecătoria... | Suspendare provizorie. Sentința nr. 2722/2015. Judecătoria... → |
---|