Validare poprire. Sentința nr. 2929/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2929/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 26-08-2015 în dosarul nr. 2929/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2929/2015
Ședința publică de la 26 August 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. A. C. T.
Grefier: A. E. V.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe creditoare D. I. S.A. PRIN EXPERT RECUPERĂRI CREANȚE S.R.L. și pe debitor G. R., terț poprit C. I. DR.R. P.E., având ca obiect validare poprire.
Cererea a fost timbrată cu 20 lei (fila 11 dosar).
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că au fost depuse la dosar: la data de 21.08.2015 concluzii scrise din partea terțului poprit, iar la data de 25.08.2015 dosarul de executare nr. 486/S/2012 din partea B. R. C..
Instanța reține că prezenta cauză este guvernata de dispozitiile vechiului cod de procedură civilă având în vedere că cererea de executare a fost inregistrata la B. R. C. C. în 2012 preucm si dis part 25 NCPC.
În baza disp. art. 460 cod pr. civilă de la 1865 și art. 373 cod pr.civilă de la 1865, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere.
Instanța în temeiul art. 167 cod pr. civilă încuviințează la solicitarea creditoarei proba cu înscrisuri, considerând-o concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 7.05.2015, reclamanta creditoare D. I. SA prin EXPERT RECUPERARI CREANTE SRL a solicitat să se dispună validarea popririi asupra terțului poprit . DR R. P E. până la concurența sumei de 5269,21 lei stabilita potrivit titlului executoriu reprezentat de contractual de credit_/2007, sume datorate de debitoarea G. R..
În motivarea cererii, reclamanta creditoare a învederat că, B. R. C. C. a emis adresă de poprire către terțul poprit C. MEDICAL I. DR R. P E. pentru înființarea popririi asupra veniturilor prezente și viitoare ale debitoarei G. R., care figura ca angajat la respectivul terț. A învederat ca terțul poprit nu si-a îndeplinit obligația de indisponibilizare a soldurilor creditoare datorate debitorului.
Reclamanta creditoare solicită instanței validarea popririi asupra terțului poprit C. MEDICAL I. DR R. P E..
În drept, au fost invocate dispozițiile art.789 alin 1 C.p.civ nou.
În dovedirea acțiunii, creditoarea a depus la dosar, în copie, înscrisuri f 5-11
Pârâta debitoare și terțul poprit, legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nu au formulat întâmpinare în apărarea lor.
Analizând coroborat probele administrate, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin Încheierea din data de 19.06.2012 a Judecătoriei campina (filele 45) s-a dispus încuviințarea executării silite a sumelor datorate de debitoare creditoarei .La data de 23.03.2015 a fost emisa dispozitia de poprire 486 De asemenea, executorul judecătoresc a comunicat terțului poprit înființarea popririi la data de 25.03.2015. Totodată a fost comunicat terțului poprit titlul executoriu.
Din înscrisurile de la f 55, 68 rezultă că debitoarea G. R. este angajată a terțului poprit C. MEDICAL I. DR R. P E.. Astfel, instanța reține că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, așa cum prevede art. 460 alin. 2 C. proc. civ.
Terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 456 alin. 1 lit. a) C. proc. civ., in termenul prevăzut de lege. Astfel, instanța reține că terțul poprit a făcut dovada că a consemnat doar suma de 239 lei pe care a virat-o cu ordind e plata 6/23.07.2015 in contul B. R. C. C.. De asemenea, nu s-a făcut nici proba că debitoarea ar fi achitat sumele de bani la care a fost obligată prin titlul executoriu.
Potrivit art. 460 C. proc. civ., dacă terțul poprit nu-și îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi și în loc să consemneze suma urmăribilă a eliberat-o debitorului poprit, creditorul poate sesiza instanța de executare în vederea validării popririi.
Potrivit art. 456 alin. 1 lit. a) C. proc. civ., în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, terțul poprit este obligat să consemneze suma de bani sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului, în cazul popririi prevăzute la art. 453 alin. 1 C. proc. civ.
Având în vedere că terțul poprit nu a respectat dispozițiile art. 456 C. proc. civ., instanța va admite acțiunea, va valida poprirea, și va obliga terțul poprit C. MEDICAL I. DR R. P E. să plătească lunar suma reprezentând 1/3 din salariul pârâtei-debitoare către reclamanta-creditoare D. I. SA până la concurența sumei stabilite potrivit titlului executoriu reprezentat de contractual de credit nr_/24.08.2007, din care se va scădea suma de 239 lei, rezultând astfel suma de 5269,21 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta-creditoare D. I. S.A. PRIN EXPERT RECUPERĂRI CREANȚE S.R.L. – cu sediul în București, ., ., sector 1, în contradictoriu cu pârâta-debitoare G. R. – domiciliată în Florești, ., județ PRAHOVA și cu terțul poprit C. MEDICAL I. DR. R. P E. – cu sediul în com. Florești, .. 224, județ PRAHOVA.
Validează poprirea.
Obligă terțul poprit C. MEDICAL I. DR R. P E. să plătească lunar suma reprezentând 1/3 din salariul pârâtei-debitoare către reclamanta-creditoare D. I. SA prin Expert Recuperări Creanțe SRL până la concurența sumei de 5269,21 lei stabilite potrivit titlului executoriu reprezentat de contractul de credit_/2007.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.08.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. Tansilav A. C.
Red. CTAC
5 ex./7._
A.V. 02 Septembrie 2015
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2922/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2702/2015. Judecătoria... → |
---|