Contestaţie la executare. Sentința nr. 2702/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2702/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 2702/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova,cod_
tel_; tel/fax_
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR.._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2702
Ședința publică de la 29 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - D. E.
GHREFIER- I. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare suspendare executare –întoarcere executare Dosar executare nr. 1668/EX/2014-declinat formulată de contestatoarea P. M. S.R.L. împotriva intimatul L. C. .
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în sumă de 1000 lei pentru capătul de cerere având ca obiect contestație la executare și cu 300 lei pentru capătul de cerere din acțiune având ca obiect întoarcere executare silită, conform chitanțelor de la f. 18,19,20 dosar.
Prezența și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 22.06.2015, parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru când instanța având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scris e a amânat pronunțarea pentru astăzi 29.06.2015.
J U D E CĂ T O R I A
Asupra cauzei civile de față;
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului I București înregistrată sub nr._ contestatoarea P. M. S.R.L. prin reprezentanții săi legali a formulat în contradictoriu cu intimatul L. C., contestație la executare prin care a solicitat anularea Încheierii de încuviințare a executării nr.1688/03.11.2014, anularea Adresei de înființare a poprii nr.1688/2015, anularea executării silite, desființarea tuturor actelor de executare efectuate în baza Sentinței civile nr.2625/2013 a Tribunalului T., suspendarea executării silitre și întoarcerea executării silite.
In motivarea cererii, contestatoarea a arătat că Încheierea de încuviințare a executării silite nu respectă art.662 și art.665 al.5 din NCPC, creanța nefiind certă,lichidă și exigibilă, suma poprită nu poate fi determinată cu exactitate din nici un înscris, deși titlu executoriu conține elemente care permit stabilirea acesteia, iar perioada pentru care este întocmit raportul de expertiză excede titlu executoriu.
S-a arătat în continuare, că măsura propusă estre ilegală, întrucât titlu executoriu reprezentat de Sentința civilă nr.2625/2013 a Tribunalului Prahova a fost deja executată prin oferta reală de plată pentru suma de_ lei, recipisă care a fost ridicată de creditor la 15.07.2014, iar suma pentru care s-a demarat executarea silită nu îndeplinește condițiile art.662 NCPC, întrucât nu are in caracter cert și lichid.
A mai arătat contestatoarea că titlul executoriu stabilește că perioada de determinare drepturi salariale este între 18.12.2012 și data reintegrării ofertei 15.04.2014,însă din raportul de expertiză rezultă că perioada luată în calcul este decembrie 2012 –iunie 2014.
In drept, au fost invocate disp.art.711 și urm. 622, 662, 665 NCPC.
Au fost depuse în copie la dosar Ordine de plată, Notificare nr.140/2014, Sentința civilă ,Notificare, Decizia nr.2625/2013, Dosar_/2012, Raport de expertiză extrajudiciară, Adresa nr.4448/2014, Cerere, Proces verbal de constatare, Email, Mod calcul salarii compensatorii ,Adresa de înființare a popririi ,Ordine de plată .
Contestatoarea a depus completare a motivelor a contestației la executare respectiv actele de executare sunt nule întrucât debitorul nu are sediul la Timișoara.
La solicitarea instanței, B. M. ȘI ASOCIAȚII a înaintat la dosar copii de pe înscrisurile din dosarul de executare.
Contestatoarea a depus la dosar concluzii scrise, prin care a arătat că își desfășoară activitatea administrativă și conducerea operativă la sediul secundar din București depunând la dosar certificatul constatator emis de ONRC, certificat de înregistrare mențiuni, certificat constatator.
Prin Sentința civilă nr.5177/2015 Judecătoria Sectorului I București a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată din oficiu față de sediul principal al debitorului și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpina jud. Prahova .
La această instanță cauza a fost înregistrată sub același număr, fiind administrate probe cu înscrisurile depuse la dosar.
Contestatorul a mai depus la dosarul cauzei proces verbal de constatare, certificat constatator și a renunțat la cererea de suspendare a executării silite.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt următoarele:
Prin Sentința civilă nr.2625/P1/18.11.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul civil nr._/30/2012, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul creditor ( în cauza de față ) L. C. împotriva pârâtei debitoare P. M. S.R.L. s-a dispus anularea deciziei de desfacerea a contractului individual de muncă nr.521/18.12.2012 cu repunerea părților în situația anterioară, reintegrarea reclamantului pe postul și ocupația avută anterior precum și la plata către reclamant de despăgubiri egale cu salariile indexate majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care a beneficiat salariatul începând cu data de 18.12.2012 până la pronunțarea sentinței civile respectiv 18.11.2013 cu cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr.111/29.05.2014 Curtea de Apel Timișoara a admis recursul declarat de reclamantul creditor, a modificat Sentința civilă nr.2625/2013 în sensul că a obligat pârâta debitoare să plătească reclamantului creditor drepturile bănești începând cu data de 01.12.2012 și până la data integrării sale .
La data de 22.04.2014 (f.12), reclamantul notifică pârâta să se actualizeze drepturile bănești cuvenite și să se dispună reintegrarea sa în postul deținut anterior, iar la data de 15.07.2014 (f.94) Biroul Executorului Judecătoresc M. Claici încheie Procesul verbal de constatare, prin care constată că debitorul a consemnat suma de 20.991 lei reprezentând totalitatea drepturilor bănești și 5500 cheltuieli de judecată conform ofertei reale de plată ridicate de creditor. Cu aceeași ocazie, se consemnează precizarea făcută de creditor în sensul că suma primită reprezintă plata parțială a drepturilor ce i se cuvin rezervându-și dreptul de a demara executarea silită pentru restul sumei.
Creditorul a efectuat și o expertiză extrajudiciară contabilă prin care s-a stabilit drepturile bănești ce i se cuvenea în baza celor 2 hotărâri judecătorești ce constituie titlu executoriu (f.28-42 ) expertiză ce a stabilit suma de 51.078,67 lei valoarea totală a drepturilor legale până în luna iunie 2014 și 5500 lei cheltuieli de judecată neachitate.
La data de 29.10.2014, creditorul intimat L. C. formulează cerere de executare silită la SCPEJ M. și Asociații Timoșoara pentru suma de 34.087,67 lei reprezentând diferența dintre suma stabilită prin raportul de expertiză contabilă extrajudiciară_,67 lei și 26.491 lei suma achitată de debitor prin oferta reală .
Prin Încheierea nr.1668 din 10.11.2014 SCPEJ M. și Asociații admite cererea și încuviințeaza executarea silită împotriva debitoarei prin poprire pe conturile bancare deschise la unitățile bancare din Timișoara, poprirea sumelor de bani pe care debitoarea le are de primit de la terți care au sediul în raza Curții de Apel Timișoara și prin executare silită pe bunurile debitoarei aflate în raza Curții de Apel Timișoara.
D. urmare, executorul judecătoresc demareaza procedura de executare silită, prin comunicarea Adresei de înființare a popriri către prezumtivi terți popriți de pe raza Curții de Apel Timișoara respectiv Spitalul Clinic Județean de Urgență A., Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie A., Spitalul Clinic Timișoara, Spitalul Județean Timișoara, Spitalul Municipal Lugoj, instituții bancare din Timișoara (f.145-206 ).
La data de 28.01.2015 debitoarea contestatoare înaintează SCPEJ M. și Asociații Timișoara (f.209) adresa prin care arată transmite dovada plății în sumă de 41.020 lei conform Titlului executoriu, Sentința civilă nr.2625/2013 respectiv Decizia civilă nr.111/2014 a Curții de Apel Timișoara și solicită drept urmare încetarea executării silite și eliberarea sa de datorie.
D. urmare, prin Încheierea din 29.01. 2015 Executorul judecătoresc (f.208) dispune eliberarea sumei de 41.020,29 lei către creditor respectiv către Biroul executorului judecătoresc (cheltuieli de executare) iar prin procesul verbal de constatare încheiat la data de 30.01.2015 (f.220), constată că s-a recuperat suma ce reprezintă drepturi salariale calculate conform expertizei contabile și cheltuieli de executare, iar în ceea ce privește reintegrarea creditorului în postul deținut anterior constată lipsa competenței teritoriale a executorului judecătoresc investit de creditor cu cererea de executare.
Împotriva acestei executări silite, debitorul a formulat prezenta contestație la executare invocînd mai multe motive de nelegalitate a executării silite.
Un prim aspect analizat, este acela privind competența executorului judecătoresc de pe raza teritorială a Curții de Apel Timișoara, în executarea silită ce face obiectul prezentei cereri. Așa supă cum s-a arătat pe larg în paragraful anterior, Societatea Profesională a Executorilor Judecătorești M. și Asociații a încuviințat executarea silită prin poprire numai în ceea ce privește terții popriți de pe raza Curții de Apel Timișoara în conformitate cu disp.art.781 C. în sensul că poprirea se înființează la cererea creditorului de către Executorul judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția Curții de Apel unde își are domiciliul sau sediul debitorul prin terțul poprit.
De asemenea conform al.2 al aceluiași articol, în cazul popririi pe conturile unei persoane juridice, competența aparține executorului judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția Curții de Apel la sediul debitorului, ori după caz la sediile secundare ale instituțiilor de credit unde debitorul și-a deschis conturi.
Este adevărat că societatea debitoare a avut un punct de lucru în mun. Timișoara închis la începutul anului 2014 conform actelor depuse la dosar, dar era posibil ca un eventual cont la o instituție bancară în acest sens să rămână deschis și totodată având în vedere obiectul de activitate al debitoarei să existe terți popriți pe raza Curții de Apel Timișoara .
Pe de altă parte, este evident ca în momentul formulării cererii de executare silită, creditorul și executorul judecătoresc să nu cunoască la ce instituție bancară are debitorul conturi deschise, care sunt terți popriți, etc, aspect față de care se comunica înștiințările de poprire la cvasitotalitatea băncilor dintr-o localitate
In altă ordine de idei este de neînțeles motivarea debitoarei, atâta timp cât ea însăși a consemnat suma conform recipisei CEC BANK nr._ din 27.01.2015 (f.205) .
Referitor la susținerea că suma respectivă nu este certă ,lichidă și exigibilă întrucât suma poprită nu poate fi determinată cu exactitate, este lipsită de consistență juridică, atâta timp cât însăși contestatoarea în aceeași frază susține că titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea acesteia.
Susținerea că, perioada pentru care este întocmit raportul de expertiză excede dispoziția titlului executoriu respectiv luna iunie 2014 în contextul în care contestatoarea susține că, creditorul a fost reintegrat în aprilie 2014 este deasemenea nefondată, nefăcându-se nici o dovadă în sensul datei certe a reintegrării creditorului.
Singura mențiune referitoare la o ipotetică reintegrare este cea din Adresa nr.3915/17.04.2014 (f.14) dar fără dovezi concrete din care să rezulte efectivitatea măsurii.
Mai mult decât atât, în procesul verbal de constatare al Executorului judecătoresc astfel cum a fost prezentat pe larg în paragrafele anterioare aceasta menționează explicit, lipsa competenței sale teritoriale, în ceea ce privește reintegrarea creditorului . (Din concluziile pe fond, rezultă că ar mai exista o hotărâre judecătorească de reintegrare a creditorului dar fără ca, contestatorul să depună înscrisuri la dosar ).
Pe de altă parte, atâta timp cât debitoarea a consemnat suma la data de 27.01.2015, arătând explicit în Adresa înaintată la 28.01.2015, că urmare a dovezii de achitare a plății este eliberată de datorie și solicită încetarea executării, se subînțelege că implicit a fost de acord atât cu suma solicitată de creditor cât și cu actele de executare silită.
Pentru toate aceste aspecte, instanța apreciază că prezenta contestație la executare este neîntemeiată urmând a fi respinsă ca atare .
In temeiul disp.art.719 al.4 NCPC prezenta hotărâre rămasă definitivă va fi comunicată de în îndată Biroului Executorului judecătoresc M. & Asociații din mun.Timișoara .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea P. M. SRL cu sediul în . . jud. Prahova cu sediul procesual ales în București . sector 1 J_ CUI_ prin Administrator Dl.M. D. în contradictoriu cu intimatul L. C. domiciliat în mun. Timișoara . ., ., ca neîntemeiată.
După rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, un exemplar va fi înaintat Executorului Judecătoresc M. & Asociații din mun.Timișoara .
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Câmpina.
Pronunțată în ședință publică astăzi 29.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
D. E. I. C.
Red. DE/SL
6 ex/30.06.2015
← Validare poprire. Sentința nr. 2929/2015. Judecătoria CÂMPINA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2692/2015. Judecătoria... → |
---|