Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 1096/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 1096/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 6835/204/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova,cod_

tel_; tel/fax_

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

SECTIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1096

Ședința publică de la 23 martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - D. E.

GREFIER- I. C.

Pe rol fiind judecarea cauzei minori și familie având ca obiect exercitare autoritate părintească ,modificare măsuri încredințare minor și modificare și încetare obligație plată pensie întreținere minor - formulată de reclamantul B. F. împotriva pârâtei I.( fostă S. )R.-F. în contradictoriu cu SERVICIILE AUTORITĂȚILOR TUTELARE din cadrul PRIMĂRIILOR MUN. CÂMPINA și . și intervenienții în interes propriu S. I. ,S. E. și AUTORITATEA TUTELARĂ din cadrul PRIMĂRIEI ..

Acțiunea reclamantului a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 40 lei conform chitanței de la fila 5 dosar iar cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții S. a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în sumă de 20 lei conform chitanței de la fila 52 dosar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul asistat de Av.I. M., pârâta personal, intervenienții în interes propriu personal, lipsind reprezentanții autorităților tutelare .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se învederează instanței că la dosarul cauzei că, prin Serviciul Registratură la data de 06.03.2015 intervenienții în interes propriu S. I. și S. E. au depus la dosar concluzii scrise f. 94 și înscrisuri în dovedirea cererii acestora privind condițiile morale și materiale de care aceștia dispun pentru a lua minora în domiciliul acestora în baza programului de vizită solicitat în cauză prin cererea formulată f. 95-99 și 17 planșe fotografice privitoare la legăturile personale dintre aceștia, familia acestora cu minora f.100-105, la data de 17.03.2015 prin fax P. . la dosar precizări ale referatului de anchetă psihosocială întocmit în cauză astfel cum s-a dispus anterior de instanță f. 109-111 și, la 23.03.2015 și prin poștă în original f. 112-115 dosar.

Părțile având pe rând cuvântul învederează instanței că nu mai au alte cereri de formulat, solicitând cuvântul pe fond.

Instanța ia act și, verificând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă părților prin apărător și personal cuvântul pe fond.

Av. I. M. având cuvântul pe fond pentru reclamant solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, să se dispună modificarea măsurilor luate cu privire la minora B. I.- E. ns. la 24.02.2005 prin Sentința civilă nr. 1408/06.05.2008 pronunțată de Judecătoria Câmpina în Dosarul nr._ în sensul stabilirii domiciliului minorei la reclamant, să se dispună exercitarea în comun a autorității părintești de către ambii părinți ;modificarea și încetarea obligației de întreținere la care reclamantul a fost obligat prin Sentința civilă nr. 1408/2008 în favoarea minorei și să se ia act că, în prezenta cauză, reclamantul nu a solicitat obligarea pârâtei la plata pensiei lunare de întreținere în favoarea minorei I. –E. .Fără cheltuieli de judecată. A arătat că, nu înțelege să conteste referatul de anchetă psihosocială depus la dosar de P. . de astăzi și, prin probele administrate în cauză ,reclamantul și-a dovedit pe deplin susținerile sale din cererea de chemare în judecată, în prezent minora I. –E. se află la reclamant cu acordul pârâtei deoarece pârâta în prezent aflându-se într-o altă relație a arătat că aceasta în prezent nu mai are condiții materiale pentru minoră și, trebuie să se țină cont în cauză și de dorința minorei exprimată cu ocazia audierii sale în Camera de Consiliu, minora menționând că dorește să locuiască la tatăl său .Pe fondul cauzei, mai solicită să fie admisă în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții S. I. și S. E., apreciind că aceștia pot păstra legăturile personale cu minora doar la domiciliul reclamantului și nicidecum la domiciliul intervenienților deoarece la domiciliul lor nu sunt condiții optime pentru minoră, cu ocazia audierii minora arătatând că în domiciliul intervenienților sunt animale .Fără cheltuieli de judecată.

Pârâta personal având pe fond cuvântul, arată că este de acord cu admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată de reclamant .

Intervenienții în interes propriu S. I. și S. E. având pe fond cuvântul solicită să fie admisă cererea de intervenție în interes propriu astfel cum au formulat-o în cauză și să se dispună păstrarea relațiilor personale cu minora I. –E., nepoata lor, conform programului solicitat în cererea de intervenție.

În replică, pârâta a arătat că nu este de acord ca fiica sa să se ducă în domiciliul intervenienților ,care de altfel sunt părinții săi, deoarece anterior aceasta a fost bătută și alungată din domiciliu de părinții săi, respectiv de intervenienții din prezenta cauză și în raport cu acest litigiu, a luat cu greu hotărârea de a accepta ca fiica sa să se ducă să locuiască în prezent la reclamant ,pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă la dosar.

În replică ,intervenienții S. au arătat că nu sunt reale susținerile pârâtei, dimpotrivă pârâta a fost cea care a venit în domiciliul lor și a avut o atitudine necorespunzătoare față de ei .

JUDECĂTORIA

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamantul B. F. a chemat în judecată pe pârâta I.( fostă S. )R.-F. în contradictoriu cu Autoritatea tutelară a Primăriei . prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună exercitarea autorității părintești asupra minorei B. I. E., ns. la data de 24.02.2005 de către ambii părinți în conformitate cu disp.art.397 CC, modificarea măsurilor luate cu privire la minora prin Sentința civilă nr.1408/2008 privind încredințarea acesteia mamei pârâte în sensul stabilirii domiciliului la el tatăl conform disp.art.403 și 400 al.3 NCC, modificarea și încetarea pensiei de întreținere la care a fost obligat prin Sentința civilă nr.1408/2008 conform disp.art.532 NCC.

In motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost căsătorit cu pârâta, iar prin sentința civilă nr.1408/2008 s-a dispus desfacerea căsătoriei din culpa comună, minora I. E. ns. la data de 24.02.2005 a fost încredințată spre creștere și educare mamei pârâte, iar în prezent începând cu luna septembrie 2014, minora se află la domiciliul lui, fiind luată de el la solicitarea pârâtei.

A mai arătat reclamantul, că pârâta locuiește într-o singură cameră împreună cu concubinul ei, astfel încât nu avea condiții corespunzătoare de creștere și educare a minorei, iar el are condiții corespunzătoare, un imobil compus din 4 camere, baie, bucătărie dotat cu încălzire centrală, canalizare și utilități și locuiește împreună cu mama lui și soția sa, ambele fiind atașate de minoră.

In drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art.397, 400 al.2, 403, 531 CC.

Au fost depuse în copie la dosar acte de stare civilă, sentința civilă nr.1408/2008 pronunțată de Judecătoria Câmpina.

Pârâta I. R. F. a formulat Întâmpinare în cauză prin care a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii, minora se află în prezent la tatăl ei, reclamantul, întrucât ea pârâta locuiește într-un apartament cu 2 camere, împreună cu actualul ei soț și mama acestuia, astfel încât nu au la dispoziție decât 2 camere.

Reclamantul a depus la dosar Răspuns la întâmpinare prin care a arătat că își menține întrutotul susținerile formulate prin acțiune .

La data de 30.12.2014 S. I. și S. E. au formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care au solicitat în contradictoriu cu B. F. și pârâtă să fie obligați aceștia să le permită să aibă legături personale cu minora nepoata lor, în sensul stabilirii unui program de vizitare o dată pe lună, al doilea week-end de vineri orele 18,00 până duminica orele 16,00, o săptămână în vacanța de vară, câte 3 zile în vacanța de primăvară și în cea de cea de iarnă a minorei.

Au arătat intervenienții, că s-au ocupat foarte mult de minoră fiind scoasă de la gradul de handicap și a putut frecventa cursurile școlare, iar mama minorei a neglijat-o foarte mult în ultimul timp, ei apreciind că prin programul de vizitare solicitat nu-i afectează în nici un fel programul minorei .

In drept, cererea nu a fost motivată.

Au depus intervenienții în copie la dosar, cupoane de pensie, acte de stare civilă contract de vânzare cumpărare aut. sub nr.4837/1978.

In cauză, au fost administrate probe cu înscrisuri, interogatoriu și martori.

Au mai fost depuse în copie la dosar Fișa bunului imobil, documentație tehnică, Incheierea nr._/2014, Contract de vânzare cumpărare aut. sub nr.3418/2014, planșe foto.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt următoarele:

Prin Sentința civilă nr.1408/2008 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Câmpina (f.9), s-a declarat desfăcută căsătoria încheiată între reclamant și pârâtă, iar minora I. E. ns. la data de 24.02.2005 a fost încredințată spre creștere și educare mamei, cu obligarea tatălui la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorei.

A avut în vedere instanța la luarea măsurii în ceea ce privește pe minora I. E., condițiile optime pe care mama le oferea la acea vreme, tatăl fiind de acord cu această măsură.

Ulterior, condițiile pe care pârâta le-a oferit fiicei sale s-au modificat, în sensul că aceasta s-a recăsătorit, locuiește împreună cu soțul și soacra sa, într-un apartament cu 2 camere, astfel încât nu-i mai poate oferi minorei condiții decente de creștere și educare .

Față de această împrejurare, minora a fost luată de tatăl reclamant în înțelegere cu mama pârâtă, acesta oferindu-i condiții corespunzătoare de creștere și educare, în casa bunicilor paterni, care au o grijă deosebită de minoră, aceasta se înțelege bine cu soția tatălui său, aspecte ce rezultă din cuprinsul anchetei sociale efectuată în cauză (f.66), din declarațiile martorilor și care nu au fost contestate de nici o parte.

Potrivit disp.art.403 NCC, în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea fiecăruia dintre părinți etc.

Față de dispozițiile mai sus menționate, de situația de fapt expusă în paragrafele anterioare, nu în ultimul rând de opinia minorei exprimate cu ocazia ascultării sale, instanța va admite acțiunea și în temeiul disp.art.400 al.1 NCC, va stabili domiciliul minorei la tatăl reclamant, pe cale de consecință va sista pensia lunară de întreținere stabilită în sarcina reclamantului prin Sentința civilă nr.1408/2008, cu începere de la data promovării acțiunii, iar în temeiul disp.art.398 NCC autoritatea părintească în ceea ce privește pe minoră va fi exercitată în comun de ambii părinți.

Instanța mai reține, că bunicii materni au formulat cerere de intervenție principală, prin care au solicitat să li se permită să aibă legături personale cu minora la domiciliul lor.

Reclamantul a solicitat ca intervenienții să aibă legături personale cu minora, numai la domiciliul lui, iar pârâta s-a opus a li se încuviința un program de vizitare .

Instanța nu va da eficiență nici uneia dintre solicitări ci va avea în vedere interesul superior al minorei, care nu poate fi împiedicată conform disp.art.494 CC, să aibă legături personale mai ales cu bunicii, de altfel minora fiind de acord să se viziteze cu bunicii.

Dealtfel atitudinea pârâtei care este fiica intervenienților nu poate fi apreciată ca obiectivă și în interesul fiicei sale, atâta timp cât minora a crescut împreună și în casa acestora, iar faptul că nu au baie în casă sau ale condiții deosebite, în orice caz nu constituie un obstacol care să îngrădească relațiile dintre nepoată și bunici.

Evident, că în cauză este vorba despre relațiile tensionate dintre părți, care în nici un caz nu ar trebui să aibă influență în ceea ce privește relațiile minorei cu bunici săi.

Pentru toate aceste aspecte și având în vedere că minora este la școală, are un program strict pe care trebuie să-l respecte, locuiește cu tatăl său în altă localitate decât bunicii intervenienți, trebuie să aibă legături și cu mama sa, cererea acestora de intervenție în interes propriu va fi admisă în parte și va fi obligat reclamantul să permită acestora să aibă legături personale cu minora odată pe lună, în al doilea week-end de sâmbăta de la orele 10,00 până duminica la orele 16.00 la domiciliul intervenienților, o săptămână în vacanța de vară, o zi în vacanța de primăvară și 2 zile în vacanța de iarnă .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRTĂȘTE :

Admite acțiunea formulată de reclamantul B. F. -CNP_ domiciliat în mun. Câmpina ..2 jud. Prahova împotriva pârâtei I.( fostă S. )R.-F. – CNP_,domiciliată în com. Florești . F, . . în contradictoriu cu SERVICIILE AUTORITĂȚILOR TUTELARE din cadrul PRIMĂRIILOR MUN. CÂMPINA și . și intervenienții în interes propriu S. I.- CNP_ ,S. E. –CNP_,ambii domiciliați în . Caplii, . jud. Prahova și AUTORITATEA TUTELARĂ din cadrul PRIMĂRIEI .,

Admite în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții S. I. și S. E. și, în consecință;

Modifică măsurile luate în ceea ce privește pe minora I. E. ns. la data de 24.02.2005 prin Sentința civilă nr. 1408/2008 pronunțată de Judecătoria Câmpina astfel:

Stabilește domiciliul minorei I. E. ns. la data de 24.02.2005 la tatăl reclamant.

Autoritatea părintească în ceea ce privește pe minoră va fi exercitată în comun de ambii părinți.

Sistează pensia lunară stabilită în favoarea minorei I. E. ns. la data de 24.02.2005 prin Sentința civilă nr. 1408/2008 pronunțată de Judecătoria Câmpina cu începere de la data promovării acțiunii respectiv 20.10.2014.

Obligă reclamantul să permită intervenienților bunicii materni să aibă legături personale cu minora odată pe lună, în al doilea week-end de sâmbăta de la orele 10,00 până duminica la orele 16.00 la domiciliul intervenienților, o săptămână în vacanța de vară, o zi în vacanța de primăvară și 2 zile în vacanța de iarnă la domiciliul acestora .

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Câmpina.

Pronunțată în ședința publică astăzi 23.03.3015.

PREȘEDINTE GREFIER,

D. E. I. C.

Red. DE/SL

8 ex/31.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 1096/2015. Judecătoria CÂMPINA