Obligaţie de a face. Sentința nr. 4326/2015. Judecătoria CÂMPINA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4326/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 4326/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4326/2015
Ședința publică de la 10 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. S.
Grefier L. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanții T. F., T. F. și pârâta P. B. ROMANIA S.A., având ca obiect constatare nulitate act juridic constatare clauze abuzive.
Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din 26.11.2015, ce fac parte integrantă din prezenta, când instanța - pentru a permite părților să depună concluzii scrise - în temeiul art. 396 N.C.P.C. a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de mai sus, când:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ reclamanții T. F. și T. F. au chemat în judecată pe pârâta P. B. ROMÂNIA S.A. solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale incluse în contractul de credit nr. 310302J_/10.04.2008, respectiv cap. II pct. 2, pct. 3.1, pct. 3.2, pct. 4, pct. 5, pct. 6, pct. 8.5, pct. 8.6, cap. III și a celor din actul adițional nr. 1/1.03.2011 la contractul de credit, respectiv art. 1, art. 2, art. 3, art. 4; să constate nulitatea absolută a clauzelor contractuale sus menționate, obligarea pârâtei la eliminarea clauzelor contractuale abuzive și la restituirea sumelor plătite în baza clauzelor lovite de nulitate absolută sau, în subsidiar, compensarea acestor sume cu eventualul debit rămas neachitat și obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanții au arătat în esență că la 10.04.2008 au încheiat cu pârâta un contract de împrumut pentru nevoi personale în valoare totală de 13.860 CHF. La 1.03.2011 s-a întocmit actul adițional nr. l, prin s-a completat art. 3 pct. 1 din convenția de împrumut. Prin sesizarea nr._/19.11.2013 au adus la cunoștință pârâtei că în contractul de împrumut există clauze abuzive care au majorat nejustificat suma împrumutată, după 5 ani de la încheierea convenției plătind decât dobândă și comisioane. Contractul de împrumut e lovit de nulitate întrucât odată cu acordarea împrumutului pentru nevoi personale trebuia să se menționeze în mod clar suma ce urma a le fi remisă. În cap. II pct. 2 se regăsește clauza potrivit căreia împrumutul va fi acordat în contul curent al împrumutatului, dar nu au solicitat acordarea împrumutului în această modalitate, pârâta impunându-le această clauză în scopul de a le percepe dobândă la dobândă, respectiv rata dobânzii pentru primele 80 luni din perioada creditului de 10,20%, rata dobânzii pentru ultimele 40 luni din perioada creditului 7,90 % și dobânda anuală efectivă (D. ) de 12,02 %. Practic la dobânda lunară se adaugă dobânda anuală efectivă. La momentul semnării contractului li s-a comunicat că vor plăti dobândă, fără a le preciza că e vorba de dobânda lunară și anuală, sau că banca va putea modifica ratele. Ulterior, fără acordul lor, s-au stabilit valori mult mai mari pentru rate decât ele inițiale. La cap. II pct. 3 pârâta a inserat clauze abuzive referitoare la dobândă, a cărei rată e variabilă în funcție de evoluția pieței financiare bancare și/sau a costului finanțării și gestionării creditului, diferențiată ca și nivel, în două perioade. De asemenea pe parcursul derulării contractului banca își rezervă dreptul de a modifica ratele de dobândă, va comunica noile rate prin notificare scrisă și prin afișare la sediile unităților, iar noua dobândă se va aplica indiferent dacă împrumutatul/împrumutatul solidar se va prezenta sau nu la bancă în vederea ridicării graficului de rambursare. Deși la pct. 3.2. al cap. II e stipulat că banca nu percepe comision de rambursare în avans, în cap. III e indicat comisionul de rambursare în avans de 2,5 %. La pct. 4 e indicat comisionul de acordare de minim 60 euro, iar la cap. III acest comision e stipulat ca fiind de 5 %, aplicat la suma solicitată și reținut la data acordării împrumutului. La pct. 5 e stipulat comisionul de rambursare în avans, fără a i se preciza procentul, iar la cap. III e indicat a fi de 2,5 %. La pct. 6 e stipulată dobânda anuală efectivă precizată la cap. III ce e de 12,02 %, însă la același capitol e inserată dobânda pentru primele 80 luni de 10,20%, iar pentru ultimele 40 luni de 7,90%, fiind vorba despre plata dobânzii de două ori. Și la pct. 8.5 sunt menționate clauze abuzive, ce nu au fost explicate ca și cele referitoare la imposibilitatea de a respecta la un moment dat obligațiile de plată, banca rezervându-și dreptul de a percepe și încasa dobânzi penalizatoare de 8% anual, peste dobânda curentă pentru împrumutul restant sau alte sume restante și de 8% anual pentru dobânda restantă ce se va calcula zilnic. Banca are dreptul să revizuiască nivelul penalităților în funcție de politica sa de creditare. Costurile menționate le apreciază dobânzi deghizate care sunt abuzive și nejustificate. Pârâta nu a negociat contractul de credit, nici nu a comunicat ulterior modificări ale costurilor sau a nivelului dobânzii, deși acestea au existat. Plătesc lunar sume pentru administrarea unui card de credit, dar nu au fost niciodată anunțați de existența acestuia, fiind în posesia pârâtei. Contractul nu a permis o bună înțelegere a prevederilor acestuia, lecturarea ipotetică și la prima vedere în prezența unui reprezentant al societății de credit nefiind de natură să le permită înțelegerea clauzelor mult împovărătoare, termenii fiind nedefiniți ori contradictorii. Clauzele contractuale trebuie să fie clare, ușor de lecturat și fără echivoc, în caz de dubiu urmând a fi interpretate în favoarea consumatorului. Nu pot fi percepute dobânzi, penalități, comisioane ori alte costuri și speze dacă ele sunt stabilite contrar legii sau stipulate în mod deghizat.
În drept, reclamanții au invocat art. 12 alin. 4, art. 6, art. 4, art. 13, art. 14, art. 16 din Legea 193/2000 ce reprezintă o transpunere a conținutului Directivei Consiliului Europei 93/13/CEE din 05.04.1993, iar în susținerea cererii au anexat, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, înscrisuri (f. 6-22).
Pârâta a formulat în apărare întâmpinare (f. 37-60) prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În cuprinsul acestei cereri pârâta în prealabil a apreciat necesar ca reclamanții să precizeze punctul acțiunea care e mult prea generală și potrivit căreia se pare că doresc restituirea tuturor sumelor plătite atât cu titlu de dobândă, cât și cu titlu de comision, mai precis restituirea tuturor sumelor plătite până în prezent întrucât în opinia acestora sumele au fost achitate în baza unor clauze lovite de nulitate absolută. Își rezervă dreptul de a completa întâmpinarea după precizarea cererii introductive.
Prin întâmpinare pârâta a invocat mai multe excepții, respectiv: a lipsei dovezii calității de reprezentant – în lipsa comunicării către aceasta a copiei împuternicirii avocatului reclamanților -, excepția inadmisibilității primului capăt de cerere și a celui de-al treilea, pentru nerespectarea procedurii speciale instituite de Legea nr. 193/2000 -, excepția lipsei de interes a reclamanților de a solicita constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale referitoare la comisionul de rambursare în avans (cap. II pct. 5 și pct. 8.5.), precum și constatarea nulității acestora – motivat de faptul că după . O.U.G. nr. 50/2010 contractul de împrumut a fost aliniat la prevederile acestei ordonanțe de urgență, comisionul de rambursare în avans fiind eliminat, nemaifiind aplicabil -, excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la restituirea sumelor pe care reclamanții le consideră plătite în baza clauzelor lovite de nulitate absolută, anterior datei de 24.06.2011 – față de considerentul că în speță operează termenul de prescripție de 3 ani pentru sumele plătite de reclamanți anterior datei de 24.06.2011, în condițiile în care acțiunea a fost formulată la 24.06.2014, și excepția netimbrării cererii de chemare în judecată – față de Decizia nr. 32/2008 a I.C.C.J. și disp. art. 3 alin. 2 lit. a din O.U.G. nr. 80/2013.
Pe fondul cererii, a susținut în esență că reclamanții tind să obțină modificarea contractului de împrumut, prin solicitarea de a se constata caracterul abuziv al tuturor clauzelor referitoare la dobândă. Nu a solicitat comisioane încălcând legea și nici nu a perceput dobândă la dobândă. Reclamanții și-au exprimat consimțământul prin semnarea contractului, în mod liber. Din interpretarea art. 117 alin. 2 din O.U.G. nr. 99/2006 reiese că dacă comisioanele sunt prevăzute în contract, iar cuantumul acestora e determinat sau determinabil, pot fi pretinse și încasate, astfel încât toate clauzele referitoare la comisioane și dobânzi au fost legale. Contractul este legea părților. Atâta timp cât și-a îndeplinit obligațiile și reclamanții trebuie să respecte prevederile contractuale. Cu privire la niciuna din clauzele indicate nu sunt întrunite cumulativ elementele în baza cărora potrivit Legii nr. 193/2000 ar putea fi considerate abuzive. Contractul permite înțelegerea tuturor termenilor și condițiilor contractuale. Pct. 2 din contract stabilește că împrumutul va fi acordat în contul bancar al împrumutaților, iar afirmația reclamanților că le-ar fi fost acordat în cont bancar împotriva voinței lor sau pentru a le percepe dobândă la dobândă e lipsită de fundament. Nu a perceput dobândă la dobândă. La dobânda stabilită prin contract nu a fost adăugată în mod suplimentar și dobânda anuală efectivă (D.). Acordarea creditelor în contul bancar al împrumutaților reprezintă modul de lucru uzual al oricărei bănci. Clauzele din contractul de împrumut referitoare la dobândă nu pot fi considerate abuzive în accepțiunea Legii nr. 193/2000. Referitor la modificarea ratei dobânzii de către un furnizor de servicii financiare legiuitorul a stipulat că o astfel de clauză e permisă, dacă există o motivație întemeiată, ori aceasta e chiar cea prezentată în art. 3.2. din contract. Și-a exercitat acest drept doar o singură dată, prin notificare nr._/25.09.2008 li s-a comunicat împrumutaților că e nevoită să majoreze începând cu 1.11.2008 rata dobânzii anuale, aceasta devenind 11,75% pentru primele două luni din perioada totală a creditului, respectiv 9,40% pentru ultima treime din perioada totală a creditului. Modificarea ratei dobânzii a avut la bază contextul internațional, marcat de turbulențe la sfârșitul anului 2008, nefiind abuzivă. Notificarea menționată a fost comunicată împrumutaților care potrivit art. 3.2. din contract aveau și libertatea de a rezilia contractul. Nu poate fi reținut argumentul bazat pe disp. art. 4 din Legea nr. 193/2000. Referitor la caracterul negociat al contractul de împrumut nr. 310302J_/10.04.2008 împrumutații au fost mai întâi informați și li s-a acordat un termen rezonabil pentru analiza convenției, cum e menționat și în art. 9.3. Rata dobânzii a fost convenită prin contract ca fiind variabilă, în funcție de evoluția pieței financiar-bancare și/sau a costului finanțării gestionării creditului. Reclamanții au avut posibilitatea de a analiza produsele diferitelor bănci, precum și produsele oferite de aceasta. Nu au solicitat informații suplimentare cu privire la înțelesul clauzelor contractuale. A existat posibilitatea negocierii oricăror termeni și condiții ale creditării. Nu s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, în sensul Legii nr. 193/2000. Nu a acționat cu rea-credință și nu a urmărit producerea unui dezechilibru semnificativ în detrimentul împrumutaților, contrar bunei-credințe. Clauza prev. la art. 6 nu are caracter abuziv. Nu îi e interzis să perceapă comision de acordare. Procentul de 5 % a fost stabilit în contract și a fost negociat de părți, elocvent în acest sens fiind art. 9.3. din contract. Reclamanții nu sunt îndreptățiți să solicite constatarea caracterului abuziv al clauzei de la pct. 4. După . O.U.G. nr. 50/2010 contractul a fost aliniat prevederilor acestei ordonanțe, iar comisionul de rambursare anticipată a fost eliminat, nemaifiind aplicabil. Stabilirea prin contract a unei dobânzi penalizatoare e în concordanță cu prevederile legale, astfel încât clauza de la art. 8.6. nu e abuzivă. Reclamanții nu au motivat solicitarea de a se constata caracterul abuziv al cap. III, considerent față de care se impune respingerea acestei solicitări. Articolele 1-4 din actul adițional nr. 1/1.03.2011 nu conțin clauze abuzive. Semnarea acestuia a reprezentat o facilitate acordată împrumutaților, solicitată de aceștia. Plata unor comisioane de eșalonare nu e interzisă de prevederile legale, iar valoarea acestuia e fixă, de 50 euro, și a fost stabilit prin negociere, în plus nu creează un dezechilibru semnificativ în detrimentul împrumutaților, contrar cerințelor bunei-credințe. Pentru cele mai sus menționate se impune respingerea și celui de-al doilea capăt de cerere privind constatarea nulității absolute a clauzelor din contractul de credit. Eliminarea din contracte a clauzelor considerate abuzive poate fi solicitată numai în condițiile art. 12 alin. 1 și alin. 3 din Legea nr. 193/2000. Se impune și respingerea celui de-al patrulea capăt de cerere, toate sumele plătite de împrumutați au fost datorate conform contractului și niciuna din clauzele menționate de reclamanți nu a fost abuzivă și nu a fost lovită de nulitate absolută. Graficul de rambursare e parte integrantă a contractului, de aceea consideră că prin solicitarea de a fi obligată la emiterea unui nou grafic de rambursare reclamanții solicită modificarea contractului de împrumut, impunându-se respingerea acesteia.
În drept, pârâta a invocat disp. indicate în cuprinsul întâmpinării și cele ale Legii nr. 193/2000 și a anexat înscrisuri (f. 61-106).
Reclamanții au formulat răspuns la întâmpinarea pârâtei (f. 122-124) prin care au apreciat că Judecătoria Câmpina e competentă să soluționeze cauza și nu se impune să precizeze acțiunea. Au mai susținut că acțiunea lor vizează înlăturarea tuturor clauzelor abuzive care au determinat obligarea acestora de a achita sume mult peste ceea ce era legal să plătească. Emiterea unui nou grafic de rambursare se impune în funcție de soluția ce se va da. Solicită respingerea excepției lipsei dovezii calității de reprezentant, ca neîntemeiată – la dosar fiind anexată împuternicirea avocațială, a excepției inadmisibilității primului capăt de cerere și a celui de-al treilea - întrucât prin Legea nr. 193/2000 nu se prevede obligativitatea persoanei fizice de a urma o procedură prealabilă prin care mai întâi să se adreseze ANCPC -, respingerea excepției lipsei de interes în a solicita constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale referitoare la comisionul de rambursare în avans, precum și la constatarea nulității acestora, ca neîntemeiată – justificând interes în acest sens, respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește solicitarea de obligare a pârâtei la restituirea sumelor plătite în baza clauzelor lovite de nulitate, ca neîntemeiată, - dreptul la acțiune născându-se odată cu contestarea clauzelor abuzive -, și respingerea excepției netimbrării cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, - o astfel de cerere fiind conform art. 29 pct. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013 scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Prin aceeași cerere reclamanții au completat acțiunea introductivă solicitând stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF – leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului, și denominarea creditului la moneda națională, respectiv RON, la cursul valutar de la momentul acordării creditului, motiv pentru care rata urmează să fie tratată la nivelul anului acordării creditului.
Au apreciat – în susținerea acestor noi solicitări – că își au temeiul în deciziile Curții Europene de Justiție – în speță Decizia C26/2013 -, cât și în deciziile instanțelor române care au constatat pe lângă caracterul abuziv al clauzelor inserate în contractele de împrumut bancare și posibilitatea de a converti creditul în forma în care a fost contractat, respectiv CHF, în lei la data încheierii contractului.
Aceste cereri au fost întemeiate pe disp. art. 201 pct. 2 și art. 204 C.pr.civ. și la acestea reclamanții au anexat alte înscrisuri (f. 125-173).
Ca urmare a răspunsului la întâmpinare și completării acțiunii pârâta a completat întâmpinarea inițială (f. 181-191) prin care a solicitat respingerea tuturor capetelor de cerere, ca neîntemeiate.
În acest sens a susținut, în esență, că din cuprinsul răspunsului la întâmpinare reiese că reclamanții nu doresc să precizeze cererea introductivă, iar referitor la noile pretenții nu sunt motivate în fapt și în drept, considerent față de care invocă excepția nulității. În cazul respingerii acestei excepții, consideră că se impune respingerea, ca neîntemeiate. Astfel, nu există decizii ale instanțelor române în acest sens, iar menționarea Deciziei pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (C.J.U.E.) într-o cauză (C-26/13) privind clauzele abuzive prevăzute într-un contract de credit încheiat între doi clienți și o bancă maghiară nu poate fi reținută, speța analizată fiind total diferită de raporturile din prezenta cauza. Cererea privind stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului vizează modificarea convenției părților, însă un contract se poate modifica sau poate să înceteze numai prin acordul părților ori din cauze autorizate de lege. Legea nr. 193/2000 nu dă dreptul instanțelor de a modifica contractele altfel decât prin obligarea profesionistului de a elimina clauzele abuzive. Practica s-a pronunțat constant în sensul că instanței de judecată nu-i e permis să treacă peste termenii conveniți de părți în contract, interpretând greșit actul lor de voință sau atribuindu-i alt înțeles. C.J.U.E. s-a pronunțat în cauza C-618/10 în sensul că instanța națională nu poate să modifice conținutul unei clauze care figurează într-un contract încheiat între un vânzător/furnizor și un consumator, iar atunci când constată existența unei clauze abuzive, instanțele au numai obligația de a exclude de la aplicarea unei astfel de clauze. Modificarea de către instanță a contractului de credit ar reprezenta o atingere adusă principiului libertății contractuale. Rata dobânzii extrem de mică la franci elvețieni față de cea la lei pe care o percepe e datorată monedei în care a fost acordat creditul. Contractul de împrumut nu conține o clauză de risc valutar, iar reclamanții nu își exprimă nemulțumirea cu privire la o anumită clauză contractuală. Din perspectiva efectelor devalorizării monedei naționale față de CHF, în condițiile în care reclamanții aveau obligația de a restitui creditul în moneda CHF, argumentele bazate pe teoria impreviziunii și pe disp. art. 1271 cod civil nu pot fi avute în vedere. Obligația împrumutaților cărora li se acordase un credit în valuta CHF de a restitui acest credit tot în valuta CHF a fost asumată în deplină concordanță cu prevederile legale aplicabile. D. fiind principiul nominalismului monetar, aplicabil potrivit art. 1578 din Codul civil de la 1864, suma acordată cu titlu de împrumut trebuie restituită întocmai, indiferent de valorizarea sau devalorizarea acesteia. Desigur că la această sumă, potrivit convenției părților, urmează a fi adăugată dobânda. Clauzele referitoare la restituirea împrumutului în moneda în care a fost acordat nu pot fi considerate abuzive în accepțiunea Legii nr. 193/2000. Cu privire la cel de-al doilea petit cu care a fost completată acțiunea reclamanții nu precizează în ce mod consideră că trebuie făcută această denominare în moneda națională a plăților. În mod evident și această solicitare reprezintă tot o cerere de modificare a contractului.
La această cerere pârâta nu a anexat niciun înscris.
În ședința publică din 13.11.2014 - pentru considerentele inserate în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată (f. 195-196) – au fost respinse ca neîntemeiate excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, excepția lipsei calității de reprezentant, excepția inadmisibilității capetelor de cerere I și III din acțiune și excepția nulității cererii modificatoare, fiind unite cu fondul excepția lipsei de interes și excepția prescripției dreptului material la acțiune.
În cauza s-a administrat proba cu înscrisuri, cu interogatorii (f. 30-32/204-206, 215-224) și cu expertiză contabilă ce a fost efectuată și completată de doamna expert B. D. G. G. (f. 252-261, 279-281).
Anterior examinării actelor și lucrărilor dosarului, cum prin încheierea de ședință din 13.11.2014 au fost unite cu fondul două excepții, instanța urmează a se pronunța cu prioritate cu privire la acestea, conform disp. art. 248 alin. 1 N.C.P.C.
Astfel pârâta a invocat prin întâmpinarea inițială excepția lipsei de interes a reclamanților de a solicita constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale referitoare la comisionul de rambursare în avans, precum și constatarea nulității acestora, susținând că după . O.U.G. nr. 50/2010 contractul de împrumut a fost aliniat la acesta, iar comisionul de rambursare în avans a fost eliminat, nemaifiind aplicabil, însă instanța apreciază – față de disp. art. 32-33 N.C.P.C. - că reclamanții justifică în cauză interes atâta timp cât până la . ordonanței anterior menționată clauza respectivă a produs efecte juridice, în plus, actul adițional de aliniere la O.U.G. nr. 50/2010 din 19.09.2010 (f. 112-116) nu are aptitudinea de a modifica convenția inițială, nefiind semnat de reclamanți.
În consecință, urmează a respinge ca neîntemeiată excepția lipsei de interes, invocată de pârâtă.
Cea de-a doua excepție invocată de pârâtă a cărei soluționare a fost unită cu fondul cauzei e excepția prescripției dreptului material la acțiune privind restituireasumelor solicitate de reclamanți, considerate plătite în baza clauzelor lovite de nulitate absolută, anterior datei de 24.06.2011, însă instanța apreciază că aceasta e nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.
În acest sens reține că potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, iar conform art. 6 alin. 4 N.C.C., prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
Raportând aceste norme la speța de față, se apreciază aplicabile cu privire la cererea prin care se solicită restituirea sumelor deja plătite în temeiul clauzelor presupus abuzive disp. din Decretul nr. 167/1958, nu cele din Noul Cod Civil, mai precis cele ale art. 8 care stipulează că termenul de prescripție va începe să curgă de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care actul a fost desființat, întrucât numai de la această dată prejudiciul suferit de cel păgubit a devenit cert, iar dreptul de restituire nu mai poate fi contestat.
Cum însă cererea de restituire a prestațiilor e formulată accesoriu, în cadrul prezentului proces privind constatarea caracterului abuziv al anumitor clauze contractuale, termenul de prescripție nici nu a început să curgă pentru că la data introducerii acțiunii nu era pronunțată o hotărâre judecătorească de constatare a caracterului abuziv și a nulității absolute a cauzelor în discuție.
Se apreciază totodată că nu sunt aplicabile disp. art. 12 din Decretul nr. 167/1958 în temeiul cărora dreptul la acțiunea în restituirea sumelor plătite de consumatori în perioada situată înaintea unui termen de 3 ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată ar fi stins prin prescripție, dispozițiile acestei norme ce are corespondent actual în art. 2526 N.C.C., referindu-se la cu totul altfel de situații. De exemplu, textul ar fi aplicabil doar dacă împrumutatul ar fi întârziat plata ratelor lunare, iar legea nu ar fi calificat contractul de credit drept titlu executoriu, în acest caz termenele de prescripție aferente dreptului la acțiunea băncii în obligarea împrumutatului la plata ratelor restante ar fi curs separat, pentru fiecare rată lunară, începând de la datele la care obligațiile trebuiau executate.
În cazul de față e aplicabil art. 8 din Decretul nr. 167/1958, iar termenul de prescripție începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-au desființat clauzele pretins abuzive. Până la pronunțarea unei instanțe asupra cauzei de nulitate, reclamanții nu ar putea solicita cu succes restituirea prestației efectuate în temeiul respectivului act juridic, pentru că la acel moment plata nu ar fi încă nedatorată.
În jurisprudența recentă a instanței supreme (I.C.C.J. – secția I civilă, dec. nr. 917/2013) s-a reținut că termenul de prescripție va începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea și că acest moment nu poate fi decât acela în care plătitorul (solvens) a aflat că plata efectuată a devenit nedatorată, iar acest moment este cel în care hotărârea judecătorească de anulare a devenit definitivă.
Față de considerentele ce preced, urmează să respingă ca neîntemeiată și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține urmatoarele:
Între pârâta P. B. ROMÂNIA S.A., în calitate de împrumutător, pe de o parte, reclamantul T. F., în calitate de împrumutat, și coreclamanta T. F., în calitate de împrumutat solidar, pe de altă parte, la 10.04.2008 s-a încheiat contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. 310302J_, prin care împrumutaților li s-a acordat un credit în valoare de 13.860 CHF pe o perioadă de 120 de luni (f. 9-15).
Cum reclamanții au solicitat acordarea unei perioade de grație, părțile au hotărât completarea clauzelor contractul inițial, încheind în acest sens la 1.03.2011 actul adițional nr. 1 la contractul de împrumut nr. 310302J_ (f. 18-20).
Deși prin răspunsul la întrebarea nr. 12 din interogatoriul ce i-a fost luat la cererea reclamanților (f. 205) pârâta a susținut că după . O.U.G. nr. 50/2010 contractul de împrumut pentru nevoi personale a fost aliniat la prevederile acestui act normativ, conform actului adițional de aliniere la O.U.G. nr. 50/2010 din 19.09.2010, ce e depus în copie la filele 112-116, instanța constată nefondată afirmația pârâtei întrucât nu există acordul expres al reclamanților la modificarea convenției de credit, acest act adițional nefiind semnat de reclamanți.
În prezenta cauză reclamanții solicită prin primul capăt de cerere constatarea caracterul abuziv al clauzelor contractuale incluse în contractul de credit mai sus indicat, respectiv cap. II pct. 2, pct. 3.1, pct. 3.2, pct. 4, pct. 5, pct. 6, pct. 8.5, pct. 8.6, cap. III și a celor din actul adițional nr. 1/1.03.2011 la contractul de credit inserate la art. 1, art. 2, art. 3, art. 4, iar referitor la aceste solicitări instanța are în vedere următoarele:
Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, iar potrivit alin. 3 din aceeași normă, se interzice profesioniștilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
În art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 este definită noțiunea de consumator, prin aceasta înțelegându-se orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intra sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, iar în alin. 2 – cea de profesionist, respectiv orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia.
Față de dispoziții legale anterior indicate, se apreciază că prezentul litigiu privește raporturi juridice în materia dreptului consumatorului, fiind necesar astfel să asigure toate garanțiile impuse de legile interne, legislația europeană, precum și jurisprudența C.J.U.E. în această materie.
O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă – în temeiul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 - dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În art. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000 sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale cele care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Aceste prevederi nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celeilalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul – în temeiul art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 - dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv, iar potrivit alin. 3 teza finală din art. 4 al Legii nr. 193/2000, dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Potrivit jurisprudenței C.J.U.E. (Hotărârea din 27.06.2000 pronunțată în cauza Oceano Grupo Editorial și Salvat Editores, Hotărârea din 26.10.2006 pronunțată în cauza Mostaza Claro, Hotărârea din 6.10.2009 pronunțată în cauza Asturcom Telecomunicaciones), sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva nr. 93/13/CEE se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de un vânzător sau un furnizor, în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora.
Contractul de adeziune este cel al cărui conținut este prestabilit, în întregime, de către una din părți, fără a i se da celeilalte părți posibilitatea de a le influența. Mai e numit și contract-tip și e în opoziție cu cel negociat, criteriul de clasificare fiind dat de posibilitatea sau imposibilitatea părților de a stabili conținutul lor prin negocieri.
Contractul de adeziune are și o definiție legală, art. 1175 N.C.C. descriindu-l drept contractul ale cărui clauze esențiale sunt impuse ori sunt redactate de una dintre părți, pentru aceasta ca urmare a instrucțiunilor sale, cealaltă parte neavând decât să le accepte ca atare.
În sensul Legii nr. 193/2000 prin negociere se înțelege posibilitatea consumatorului de a influența natura unei clauze (art. 4 alin. 2).
Raportând acestea la speța de față, constată că atât contractul de credit analizat, încheiat între părți la 10.04.2008, cât și actul adițional încheiat la 1.03.2011, ce face parte integrantă din acesta, sunt contracte standard preformulate și întrunesc toate caracterele contractului de adeziune, în sensul prevăzut de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000.
Între părțile contractante există o evidentă poziție de inegalitate economică întrucât reclamanții au avut nevoie de obținerea unui credit, iar pârâta deține resursele financiare necesare pentru obținerea creditului de către consumatori.
Contractul cuprinde clauze generale, amănunțite, stabilite de pârâtă pentru perioada respectivă, pentru toți potențialii clienți aflați în situații similare reclamanților, fiind rezultatul manifestării de voință a pârâtei, în calitate de parte contractantă, manifestarea de voință a reclamanților constând doar în acordul de a încheia contractul cu clauzele care li s-au prezentat.
Potrivit jurisprudenței și practicii judiciare, negocierea unui contract nu presupune oferirea unei ocazii abstracte de a face o contraofertă sau de a discuta stipularea unei clauze și nici nu se limitează la ocazia oferită potențialului client de a alege moneda creditului, de a citi condițiile contractuale oferite de bancă, ci presupune ocazia oferită destinatarului de a influența efectiv conținutul și numărul clauzelor.
În speță, deși în contractul analizat, la art. 9.1. este stipulat că prin semnare împrumutatul și împrumutatul solidar declară înainte de încheierea contractului că banca i-a adus la cunoștință: contractele de împrumut pe care le oferă, tipul și suma totală a creditelor cele mai adecvate, luând în calcul situația financiară a împrumutatului și împrumutatului solidar, avantajele și dezavantajele asociate cu produsul propus, precum și scopul împrumutului, informații exacte și complete privind încheierea contractului, privind documentația de credit necesară acordării împrumutului, iar la art. 9.3. e indicat că împrumutatul și împrumutatul solidar recunosc și declară că înaintea semnării contractului au avut un termen rezonabil de reflectare asupra produselor băncii, a tuturor condițiilor de creditare prevăzute în contract, inclusiv asupra costurilor împrumutului și garanțiilor constituite, acestea fiind negociate și agreate de ambele părți, se constată că pârâta nu a făcut dovada negocierii, nici prin interogatoriul ce a fost luat reclamanților, reclamanții nu au avut și alte opțiuni decât cea de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a refuza în integralitate clauzele prestabilite, deși potrivit art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 și jurisprudenței CJUE în materie, pârâtei îi revenea sarcina probei.
Față de motivele mai sus prezentate se constată că nu au fost negociate clauzele din contractul de împrumut, astfel cum a fost completat, în mod direct cu cei doi reclamanți.
Și cu privire la cea de-a doua condiție prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, respectiv crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, instanța constată că dezechilibru semnificativ înseamnă că unul din contractanți dobândește un avantaj nejustificat față de situația celeilalte părți.
În situația în care unei părți îi incumbă numai obligații fără a beneficia în schimb și de drepturi se rupe echilibrul care trebuie să domine raporturile juridice, părțile nemaiaflându-se pe poziții de egalitate, ci de subordonare, de putere, ceea ce este injust, cu atât mai mult cu cât unul dintre contractanți este persoană fizică, iar celălalt contractant este persoană juridică.
Referitor la criteriul lipsei bune-credințe, ce reiese din disp. art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, se reține că în materia protecției consumatorului buna-credință este, în privința profesionistului, însușirea de a fi onest și de a nu profita de poziția sa de superioritate în raport cu consumatorul. Buna-credință vizează practic etapa precontractuală, cea în cursul căreia profesionistul stabilește conținutul contractului.
Prin art. 3.2. alin. 1 teza I din contract părțile au convenit că rata dobânzii este variabilă în funcție de evoluția pieței financiar-bancare și/sau a costului finanțării și gestionării creditului, fiind diferențiată ca și nivel, în două perioade, însă această clauză nu acordă previzibilitate celor doi reclamanți, în calitate de consumatori, privind majorările acestei rate pe care pârâta le poate efectua în funcție de criteriile „evoluția pieței financiar-bancare”, „costul finanțării și gestionării creditului” – criterii puțin transparente reclamanților, care nu sunt profesioniști.
Deși aparent sunt indicate în această clauză motive întemeiate în baza cărora rata dobânzii e variabilă, în sensul pct. 1 alin. 2 din lista-anexă a Legii nr. 193/2000, acestea nu sunt clar descrise, neoferind reclamanților posibilitatea să cunoască de la început dacă dobânda va fi mărită și cu cât.
Această clauză creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților deoarece oferă băncii dreptul discreționar de a revizui rata dobânzii și implicit dreptul de a o încasa în detrimentul consumatorilor reclamanți, fără ca o nouă rată să fie negociată cu aceștia, deși efectele manifestării unilaterale de voință a băncii se repercutează în mod esențial asupra patrimoniului reclamanților.
De altfel această clauză e ab initio abuzivă întrucât exclude prin modul în care e formulată posibilitatea verificării îndeplinirii condițiilor pe care le cuprinde.
În art. 3.2. alin. 2 din contract se prevede că pe parcursul derulării contractului banca își rezervă dreptul de a modifica ratele de dobândă menționate în cap. III Termenii împrumutului. Noile procente de dobândă se aplică asupra soldului existent al împrumutului la data modificării acestora. Noile rate ale dobânzii vor fi comunicate împrumutatului/împrumutatului solidar prin notificare scrisă și prin afișarea la sediile unităților. Împrumutatul, împrumutatul solidar în urma notificării se va prezenta la bancă în vederea ridicării noului grafic de rambursare. Noua dobândă se va aplica indiferent dacă împrumutatul/împrumutatul solidar se prezintă sau nu la bancă în vederea ridicării graficului de rambursare, banca fiind exonerată de orice obligație.
Această clauză e apreciază ca fiind abuzivă, încadrându-se în cele prev. de pct. 1 alin. 1 din lista-anexă a Legii nr. 193/2000, dând dreptul profesionistului, în speță pârâtei, de a modifica unilateral clauzele contractului cu referire la ratele dobânzii, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.
Criteriul stipulat „dreptul băncii”nu întrunește exigențele prev. de pct. 1 alin. 1 din lista-anexă a Legii nr. 193/2000, fiind echivocă, neclară, imposibil de verificat și cenzurat.
Modificarea ratelor de dobândă nu e raportată la un indicator precis, individualizat, clauza analizată exclude, prin modul în care e formulată, posibilitatea verificării îndeplinirii condițiilor pe care le cuprinde.
Creează totodată un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în timp ce banca are dreptul de a modifica în mod unilateral ratele de dobândă și de a solicita plata acestora, singurul drept al reclamanților e acela de a fi informați asupra acestui fapt, urmând ca aceștia să se conformeze în consecință prescripțiilor clauzei, fără a avea posibilitatea de a se opune sau de a modifica cuprinsul acesteia.
Instanța are în vedere și faptul că buna-credință de care face vorbire art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 se traduce prin faptul ca niciuna dintre părți să nu urmărească să obțină, ca urmare a încheierii contractului, mai mult decât valoarea contraprestației la care s-a obligat cealaltă parte, respectând astfel un echilibru al prestațiilor reciproce. per a contrario, reaua-credință intervine ori de câte ori un comerciant, profitând de absența unei negocieri directe a unei clauze, rupe, în mod voit, acest echilibru, urmărind protejarea propriilor interese, simultan cu dezinteresul față de drepturile consumatorului.
La art. 3 alin. 3 din aceeași convenție e stipulat că în cazul majorării ratelor de dobândă, împrumutatul/împrumutatul solidar are/au dreptul să declare într-un interval de 30 zile de la comunicarea noilor rate ale dobânzii că nu acceptă noile nivele ale ratelor de dobândă. În această situație împrumutatul/împrumutatul solidar se obligă să restituie restul de credit datorat și dobânzile datorate până la data plății, în același interval de 30 zile, banca nepercepând comision de rambursare în având. Această scutire de comision nu se aplică în cazul diminuării dobânzii.
Și această clauză e apreciată ca abuzivă, restrângând, limitând excesiv dreptul de denunțare a contractului de credit, prin obligația impusă împrumutatului/împrumutatului solidar de a exercita denunțarea numai condiționat de restituirea restului de credit datorat și a dobânzilor datorate până la data plății, într-un interval de 30 zile de la comunicarea noilor rate ale dobânzii.
Acest drept de a denunța contractul în cazul în care împrumutatul/împrumutatul solidar nu e de acord cu modificarea unilaterală operată de bancă asupra dobânzii este limitat/îngrădit, pe de o parte, în timp, în maxim 30 de zile de la comunicarea noii rate a dobânzii, iar pe de altă parte, prin condițiile impuse, exercitarea sa devenind împovărătoare pentru împrumutat, întrucât este obligat să restituie integral restul de credit datorat și a dobânzile datorate până la data plății, în termen de 30 de zile de la comunicarea noii rate a dobânzii.
Impunerea unor asemenea condiții împovărătoare în sarcina împrumutatului/împrumutatului solidar echivalează cu eludarea dreptului acestuia de a denunța contractul, drept garantat și protejat de legislația privind protecția consumatorilor.
La pct. 1 lit. j din lista-anexă la Legea nr. 193/2000 e calificată drept abuzivă asemenea clauză prin care se restrânge sau anulează dreptul consumatorului de a rezilia unilateral contractul, în cazurile în care profesionistul a modificat unilateral clauzele privind caracteristicile produselor și serviciilor care urmează să fie furnizate.
La art. 4 – comisionul de acordare - din contract e stipulat că împrumutatul e de acord să plătească băncii un comision pentru a acoperi cheltuielile cu privire la acordarea împrumutului. Comisionul de acordare e calculat ca procent la suma solicitată (min. 60 euro sau echivalentul în RON/CHF) și va fi reținut din împrumut la data acordării împrumutului.
Referitor la această clauză se reține absența oricărei negocieri, contractul fiind standard, preformulat, astfel urmează a se da eficiență prezumției legale instituite de art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, necombătută prin probe contrare de pârâtă.
Referitor la condiția creării unui dezechilibru între părți în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe, instanța reține că buna-credință de care face vorbire art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 înseamnă ca niciuna dintre părți să nu urmărească să obțină, urmare încheierii contractului, mai mult decât valoarea contraprestației la care s-a obligat cealaltă parte, respectând astfel un echilibru al prestațiilor reciproce. Per a contrario, reaua-credință intervine ori de câte ori un profesionist, profitând de absența unei negocieri directe a unei clauze, rupe, în mod voit, acest echilibru, urmărind protejarea propriilor interese, simultan cu dezinteresul față de drepturile consumatorului.
În speță împrumutul este contractat cu dobândă (fruct civil) drept contraechivalent al folosirii capitalului, reclamanții obligându-se deja la plata echivalentului lipsei de folosință a capitalului prin plata dobânzii.
În aceste condiții, scopul clauzei contractuale privind comisionul de acordare a creditului nu își găsește o justificare obiectivă în beneficiile de care s-au bucurat reclamanții sau în activitatea băncii desfășurată care să justifice plata contravalorii serviciului prestat.
Perceperea comisionului de acordare creează un vădit dezechilibru între drepturile și obligațiile părților în detrimentul reclamanților care sunt obligați să plătească o sumă de bani, calculată procentual la suma solicitată (minim 60 euro sau echivalentul în RON/CHF), pentru cauze necunoscute.
Comisionul de acordare - ce va fi reținut din împrumut la data acordării, diminuându-l - nu este un echivalent al folosinței sumei împrumutate, așa cum e dobânda percepută pentru acordarea creditului, iar perceperea comisionului de acordare înseamnă practic că pentru aceeași prestație, respectiv acordarea creditului, banca percepe o dublă contraprestație: dobândă și comision de acordare.
Față de cele ce preced, se constată că acest comision de acordare nu are nicio justificare obiectivă în derularea contractului, fiind perceput în mod abuziv, clauza inserată în art. 4 din contract – ce-l prevede – fiind abuzivă.
În art. 5 din contract – comisionul de rambursare în avans – e prevăzut că împrumutatul e de acord ca în condițiile rambursării parțiale/integrale în avans să plătească băncii un comision de rambursare în avans. Comisionul este calculat ca procent aplicat la suma rambursată în avans și este datorat integral la data rambursării parțiale/integrale în avans. În cazul rambursării parțiale în avans, în situația în care ca urmare a acestei rambursări împrumutatul/împrumutatul solidar dorește reducerea perioadei creditului, este posibil ca nivelul dobânzii reduse să nu se mai aplice, dacă această reducere determină diminuarea până la eliminare a perioadei în care aceasta era aplicabilă.
Și referitor la această clauză se apreciază că are caracter abuziv, în absența oricărei negocieri, contractul fiind standard, preformulat, în plus, creează un dezechilibru major în defavoarea reclamanților privind drepturile și obligațiile părților, atâta timp prin această prevedere contractuală se statuează că reclamanții trebuie să plătească comision de rambursare în avans – care la cap. III e indicat a fi de 2,50% -, cu toate că trebuie să plătească întregul credit și costurile legale ale acestuia, în mod anticipat, neexistând o contraprestație a băncii legată de rambursarea anticipată.
Printr-o astfel de clauză banca urmărește doar să descurajeze plata anticipată a creditului, pentru a-și maximiza beneficiile, fiind evident dezechilibrul semnificativ creat prin plata acestui comision de rambursare, în temeiul căruia reclamanții sunt obligați să achite sume de bani pentru care nu există o contraprestație din partea pârâtei. Comisionul de rambursare în avans este nejustificat, întrucât banca nu efectuează niciun serviciu în schimbul lui, pentru acordarea împrumutului și îndeplinirea obligațiilor contractuale ea încasând dobândă.
Aplicarea acestui comision în cuantumul prevăzut în contract reprezintă o sarcină excesivă și abuzivă impusă celor doi reclamanți.
Față de considerentele mai sus expuse avute în vedere la constatarea caracterului abuziv al comisionului de acordare care nu-și găsește o justificare obiectivă în beneficiile de care s-au bucurat reclamanții sau în activitatea pârâtei desfășurată care să permită plata contravalorii serviciului prestat, instanța apreciază că și art. 6 din contract – ce vizează includerea comisionului de acordare în costul total al împrumutului – reprezintă o clauză abuzivă.
De asemenea, pentru motivele evidențiate de instanță la analizarea clauzei privind comisionul de rambursare în avans, apreciază că art. 8.5. din contract – în ceea ce privește plata unui comision de rambursare în avans constituie o clauză abuzivă.
Și prevederile din art. 8.6. referitoare la posibilitatea băncii de a revizui nivelul penalităților în funcție de politica sa de creditare sunt considerate clauze abuzive, criteriul stipulat, respectiv „în funcție de politica sa de creditare” nu întrunește în aprecierea instanței exigențele art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, fiind echivoc, neclar, imposibil de verificat și de cenzurat.
De altfel nici nu e indicat în contract în mod precis care este semnificația acestei sintagme, lăsând la latitudinea exclusivă a pârâtei dreptul de a revizui nivelul penalităților, modificând unilateral contractul în funcție de propriile interese financiare, în defavoarea evidentă a reclamanților.
Prevederile din art. 8.6. referitoare la posibilitatea băncii de a revizui nivelul penalităților în funcție de politica sa de creditare constituie clauze ab initio abuzive, întrucât exclud prin modul în care sunt formulate posibilitatea verificării îndeplinirii condițiilor pe care le cuprind.
Se vor rețin ca abuzive și dispozițiile din cap. III referitoare la comisionul de acordare și cel de rambursare în avans, pentru considerentele mai sus prezentate cu ocazia analizării caracterului abuziv al includerii în convenția părților a comisionul de acordare și cel de rambursare în avans.
Deși reclamanții au invocat că art. 2 din contract privind modul de utilizare a împrumutului are caracter abuziv, instanța constată că referitor la această clauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru constatarea caracterului abuziv, acordarea împrumutului în contul curent al împrumutatului necreând în detrimentul reclamanților niciun dezechilibru semnificativ privind drepturile și obligațiile părților.
Cu toate că reclamanții au apreciat că întregul art. 6 - dobânda anuală efectivă (D.) - din convenția încheiată cu pârâta are caracter abuziv, instanța a apreciat că doar dispoziția privind includerea comisionului de acordare în costul total al împrumutului întrunește condițiile pentru constatarea caracterului abuziv.
Restul dispozițiilor din art. 6 din contract vizează sfera obiectului principal al contractului de împrumut, dobânda anuală efectivă (D.) reprezentând costul total al împrumutului exprimat în procent anual din împrumutul total acordat, calculat în condițiile legii, având la bază dobânda pe care reclamanții trebuie să o plătească (cu privire la comisionul de acordare constatându-se caracterul abuziv).
Plata dobânzii e o prestație esențială a împrumutului într-un contract de credit. Nu poate fi conceput un contract de împrumut fără obligația împrumutatului de restituire a sumei împrumutate, dar nici fără obligația de plată a dobânzii, pentru că instituțiile de credit sunt realizate pentru a crea profit și nu pentru a face acte juridice cu titlu gratuit sub forma actelor dezinteresate.
Într-un contract de credit prestația caracteristică a împrumutului este aceea de a rambursa ratele lunare de credit, la care se adaugă prețul creditului, adică dobânda.
Deși reclamanții au invocat că întreg art. 8.5. are caracter abuziv, așa cum mai sus s-a detaliat doar dispozițiile privind plata unui comision de rambursare în avans au fost apreciate clauze abuzive, restul dispozițiilor care se referă la rambursarea în avans, mai precis la procedura de urmat, neîntrunind condițiile pentru constatarea caracterului abuziv.
Au mai invocat reclamanții că întreg art. 8.6. are caracter abuziv, însă instanța a apreciat că doar dispozițiile din acesta referitoare la posibilitatea băncii de a revizui nivelul penalităților în funcție de politica sa de creditare au caracter abuziv, restul clauzei vizează perceperea de către pârâtă de dobânzi penalizatoare în ipoteza în care reclamanții nu își îndeplinesc obligațiile de plată și astfel nu creează niciun dezechilibru semnificativ privind drepturile și obligațiile părților.
Au considerat reclamanții că întreg cap. III din contract – termenii împrumutului – are caracter abuziv, însă instanța a apreciat că doar dispozițiile privind comisionul de acordare și cel de rambursare în avans au caracter abuziv.
Este evident că nu pot întruni condițiile pentru constatarea caracterului abuziv dispozițiile referitoare la cuantumul împrumutului în CHF, la perioada creditului, dobândă, acestea constituind elemente esențiale ale unei convenții de împrumut.
Reclamanții au mai solicitat constatarea caracterul abuziv al clauzelor contractuale incluse în actul adițional nr. 1/1.03.2011 la contractul de credit (f. 18-20), respectiv art. 1, art. 2, art. 3, art. 4, însă se constată că doar în parte aceste pretenții sunt întemeiate, doar referitor la art. 2 și art. 3 apreciindu-se caracterul abuziv.
Astfel, la art. 2 din actul adițional nr. 1/1.03.2011 s-a stipulat plata unui comision pentru prestarea serviciului suplimentar solicitat de reclamanți, respectiv restructurare/eșalonare, în valoare de 50 euro sau echivalentul în moneda creditului calculat la cursul de schimb al băncii din data semnării actului adițional și față de faptul că reclamanții nu au putut achita acest comision, scadent la data semnării actului adițional a fost inclus în limita creditului acordat, care se ajustează astfel conform Cap. III, iar ca urmare, conform art. 3, împrumutul acordat se ajustează cu suma totală de 62,96 CHF reprezentând contravaloarea comisionului anterior menționat.
Deși comisionul prevăzut la art. 2 este perceput de bancă pentru prestarea serviciului suplimentar solicitat de reclamanți, prin includerea lui – ca urmare a neachitării la data semnării actului adițional - în limita creditului acordat, se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe și în detrimentul reclamanților care sunt obligați să suporte toate costurile unui împrumut al cărui cuantum s-a mărit, de la 13.869 CHF la 14.922,96 CHF (cu 62,96 CHF), deși din 10.04.2008 – de la momentul încheierii convenției de credit – și până în 1.03.2011 – data încheierii actului adițional - reclamanții au efectuat plăți semnificative, astfel cum reiese din anexa 1 la expertiza contabilă efectuată de doamna expert B. D. G. G. (f. 268-269), la acel moment soldul (CHF) fiind de 11.529,90.
Se reține totodată absența oricărei negocieri, actul adițional făcând parte din contractul încheiat la 10.08.2008, ce e standard, preformulat, astfel urmează a se da eficiență prezumției legale instituite de art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, necombătută prin probe contrare de pârâtă.
Referitor la clauzele inserate la art. 1, art. 4 în actul adițional se apreciază că nu sunt întrunite condițiile prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind constatarea caracterului abuziv, acordarea unei perioade de grație reclamanților în care aceștia plătesc lunar o sumă fixă de 60 CHF care va acoperi cel puțin parțial dobânda datorată conform contractului de credit și menționarea dreptului băncii de a rezilia contractul de împrumut în caz de neîndeplinire de către reclamanți a obligațiilor asumate, nu creează în detrimentul acestora, în calitate de consumatori, un dezechilibru semnificativ privind drepturile și obligațiile părților.
Față considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, va constată caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute în art. 3.2. alin. 1 teza I, alin. 2 și alin. 3, art. 4, art. 5, art. 6 (în ceea ce privește includerea comisionului de acordare în costul total al împrumutului), art. 8.5. (în ceea ce privește plata unui comision de rambursare), art. 8.6. (referitor la posibilitatea Băncii de a revizui nivelul penalităților în funcție de politica sa de creditare) și cap. III (cu privire la comisionul de acordare și cel de rambursare) din contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. 310302J_/10.04.2008 încheiat între părți, precum și a celor prevăzute în art. 2 și art. 3 din actul adițional nr. 1/1.03.2011 la contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. 310302J_/10.04.2008 încheiat între părți.
Ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor mai sus indicate, având în vedere că normele din Legea nr. 193/2000 – simplă transpunere a legislației europene în domeniu – sunt norme imperative de interes public, va constata nulitatea acestor clauze și va obliga pârâta la eliminarea lor.
În temeiul principiului restabilirii situației anterioare, care impune că tot ceea ce s-a executat în temeiul unui act juridic inexistent sau lovit de nulitate să fie restituit, instanța va obliga pârâta la restituirea sumelor plătite de reclamant în baza clauzelor lovite de nulitate, sau la compensarea acestor sume cu eventualul debit rămas neachitat și totodată să emită un nou grafic de rambursare care să aibă la bază suma recalculată, după eliminarea clauzelor abuzive, apreciind totodată că expertiză contabilă efectuată în cauză referitor la sumele plătite în baza clauzelor lovite de nulitate absolută e nerelevantă, părțile nesolicitând obiective în acest sens.
Prin completarea acțiunii reclamanții au solicitat stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului și denominarea creditului la moneda națională, respectiv RON la cursul valutar de la momentul acordării creditului, motiv pentru care rata urmează să fie tratată ca fiind la nivelul anului acordării creditului, însă aceste cereri sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
Prin aceste solicitări practic reclamanții doresc modificarea contractului de împrumut încheiat cu pârâta, pentru ca acesta să nu mai fie un împrumut acordat în CHF, ci unul în lei, cu obligația de a-l restitui tot în lei, raportat la cursul de la data încheierii convenției, însă instanța nu poate dispune în acest sens, în lipsa unor prevederi legale sau contractuale care să legitimeze o astfel de soluție.
Un contract se poate modifica doar prin acordul părților ori din cauze autorizate de lege, iar conform art. 969 din vechiul cod civil, aplicabil în speță în temeiul disp. art. 102 din Legea nr. 71/2011, față de data încheierii contractului de împrumut, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și se pot revoca numai prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege.
Legea nr. 193/2000 nu permite instanțelor de judecată dreptul de a modifica contractele altfel decât prin obligarea profesionistului să elimine clauzele abuzive.
În jurisprudența C.J.U.E. ( Hotărârea din 14.07.2012 pronunțată în cauza Banco Espanol de Credito, Hotărârea din 30.05.2013 pronunțată în cauza Asbeek Brusse și de M. Garabito, Hotărârea din 21.01.2015 pronunțată în cauza Unicaja Banco S.A.) s-a reținut că instanțele naționale au obligația de a exclude aplicarea unei clauze contractuale abuzive pentru ca aceasta să nu producă efecte obligatorii în ceea ce privește consumatorii, fără a avea posibilitatea să îi modifice conținutul. Contractul trebuie să continue, să existe în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzelor abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menținere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic.
Și Î.C.CJ. a reținut (secția a II-a, dec. 2797/2014) – cu referire la imposibilitatea modificării unei clauze – că prin prisma art. 7 din Legea nr. 193/2000, instanța învestită cu verificarea caracterului abuziv al clauzelor nu poate să le modifice, ci doar să le mențină sau să le elimine, după caz.
Instanța judecătorească nu poate interveni, în sensul modificării unei clauze contractuale, substituindu-se astfel acordului de voință al părților.
Reclamanții au contractat un credit în franci elvețieni, fiind de acord să-l restituie în aceeași valută.
De asemenea, părțile nu au convenit prin contractul încheiat plata sumelor datorate de reclamanți la un anumit curs de schimb, doar au convenit asupra plății sumelor în valuta în care a fost acordat creditul.
Contractul a fost încheiat în franci elvețieni la solicitarea reclamanților, a fost semnat prin acordul părților, devenind incidente disp. art. 969 din vechiul cod civil, iar reclamanții nu au solicitat modificarea sau negocierea clauzelor contractuale referitoare eventual la moneda creditului.
Obligația de informare cu privire la riscul valutar nu poate fi doar a băncii, iar faptul că reclamanții au restituit parte din împrumut la un curs de schimb majorat față de cel de la data contractării creditului este justificată de faptul că acest contract are un caracter aleatoriu.
Prin semnarea contractului de credit reclamanții și-a asumat consecințele acordării unui credit în franci elvețieni, iar faptul că a evoluat cursul acestuia este un aspect care implică teoria impreviziunii prevăzută de art. 1271 N.C.C., ce e însă aplicabil contractelor încheiate după . codului civil, nu în cazul de față, și aceasta nu poate justifica modificarea de către instanță a contractului încheiat între părți.
Se mai reține totodată că modificarea solicitată de reclamanți de convertire a creditului în lei, la cursul de schimb de la data încheierii contractului contravine principiului nominalismului monetar, consacrat de Codul civil, instituit de art. 1578 din Codul civil de la 1864.
Astfel, conform alin. 1 din această normă, obligația ce rezultă dintr-un împrumut de bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract, iar alin. 2 prevede că întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății.
Așadar, principiul nominalismului monetar are o reglementare legală, astfel încât achitarea ratelor în moneda acordată (CHF), indiferent de fluctuațiile acesteia, nu poate fi considerată ilicită.
Se mai reține că dispozițiile Legii nr. 193/2000 nu interzic acordarea unui credit în valută, iar pârâta nu este culpabilă pentru evoluția cursului de schimb valutar al francului elvețian.
Față de considerentele de fapt și de drept anterior expuse, urmează a admite în parte acțiunea completată, a constata caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute în art. 3.2. alin. 1 teza I, alin. 2 și alin. 3, art. 4, art. 5, art. 6 (în ceea ce privește includerea comisionului de acordare în costul total al împrumutului), art. 8.5. (în ceea ce privește plata unui comision de rambursare), art. 8.6. (referitor la posibilitatea Băncii de a revizui nivelul penalităților în funcție de politica sa de creditare) și cap. III (cu privire la comisionul de acordare și cel de rambursare) din contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. 310302J_/10.04.2008 încheiat între părți, precum și a celor prevăzute în art. 2 și art. 3 din actul adițional nr. 1/1.03.2011 la contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. 310302J_/10.04.2008 încheiat între părți, a constata nulitatea clauzelor anterior menționate, a obligă pârâta la eliminarea clauzelor contractuale mai sus indicate, la restituirea sumelor plătite de reclamanți în baza clauzelor lovite de nulitate, sau la compensarea acestor sume cu eventualul debit rămas neachitat și totodată la emiterea un nou grafic de rambursare care să aibă la bază suma recalculată, după eliminarea clauzelor abuzive. Va fi respinsă în rest acțiunea completată, ca neîntemeiată.
În baza art. 453 N.C.P.C., va lua act că reclamanții vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Văzând și disp. art. 466 N.C.P.C,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiate excepția lipsei de interes și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârâtă.
Admite în parte acțiunea completată formulată de reclamanții T. F., CNP_, și T. F., CNP_, ambii domiciliați în ., ., .. 150, jud. Prahova, în contradictoriu cu pârâta P. B. ROMANIA S.A., cu sediul în București, Șoseaua N. T. nr. 29-31, sector 1, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_, și în consecință:
Constată caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute în art. 3.2. alin. 1 teza I, alin. 2 și alin. 3, art. 4, art. 5, art. 6 (în ceea ce privește includerea comisionului de acordare în costul total al împrumutului), art. 8.5. (în ceea ce privește plata unui comision de rambursare), art. 8.6. (referitor la posibilitatea Băncii de a revizui nivelul penalităților în funcție de politica sa de creditare) și cap. III (cu privire la comisionul de acordare și cel de rambursare) din contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. 310302J_/10.04.2008 încheiat între părți.
Constată caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute în art. 2 și art. 3 din actul adițional nr. 1/1.03.2011 la contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. 310302J_/10.04.2008 încheiat între părți.
Constată nulitatea clauzelor contractuale prevăzute în art. 3.2. alin. 1 teza I, alin. 2 și alin. 3, art. 4, art. 5, art. 6 (în ceea ce privește includerea comisionului de acordare în costul total al împrumutului), art. 8.5. (în ceea ce privește plata unui comision de rambursare), art. 8.6. (referitor la posibilitatea Băncii de a revizui nivelul penalităților în funcție de politica sa de creditare) și cap. III (cu privire la comisionul de acordare și cel de rambursare) din contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. 310302J_/10.04.2008 încheiat între părți.
Constată nulitatea clauzelor contractuale prevăzute în art. 2 și art. 3 din actul adițional nr. 1/1.03.2011 la contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. 310302J_/10.04.2008 încheiat între părți.
Obligă pârâta la eliminarea clauzelor contractuale mai sus menționate.
Obligă pârâta la restituirea sumelor plătite de reclamanți în baza clauzelor lovite de nulitate, sau la compensarea acestor sume cu eventualul debit rămas neachitat.
Obligă pârâta să emită un nou grafic de rambursare care să aibă la bază suma recalculată, după eliminarea clauzelor abuzive.
Respinge în rest acțiunea completată, ca neîntemeiată.
Ia act că reclamanții vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanță, în termen 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. S. M. L.
Red. ES/ES
5 ex./11.01.2016
3 comunicări/…………………
RECLAMANT |
1. T. F. - ., ., nr. 150, J. PRAHOVA |
2. T. F. - ., ., nr. 150, J. PRAHOVA |
PÂRÂT |
3. S.C. P. B. ROMANIA S.A. - sector 1, București, ȘOSEAUA N. T., nr. 29-31 |
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Uzucapiune. Sentința nr. 4330/2015. Judecătoria CÂMPINA → |
|---|
